Introducere la Reîntoarcerea în Reich

 Eric Lichtblau

Reîntoarcerea în Reich.
Misiunea secretă a unui refugiat evreu împotriva Germaniei naziste
Editura Meteor Press, 2020
Traducere din limba engleză de Adina Barvinschi

 Citiţi un fragment din această carte.

*****
Introducere

Această carte s-a născut în urma unei conversaţii întâmplătoare despre eroism şi Holocaust. Acum câţiva ani m-am întâlnit la o cafenea din Washington cu Eli Rosenbaum, un perseverent vânător de nazişti care-mi oferise numeroase informaţii preţioase pentru cea mai recentă carte a mea. În acea dimineaţă mă uitasem rapid peste titlurile zilei şi citisem necrologul unui european obscur care ascunsese nenumăraţi evrei de prigoana naziştilor cu şapte decenii în urmă. I-am povestit lui Eli despre necrolog şi am recunoscut, foarte jenat, că nu mai auzisem până atunci de respectiva persoană. L-am întrebat de ce aflam despre existenţa atâtor eroi anonimi din timpul Holocaustului abia după moartea lor?

Eli n-a ştiut ce să-mi răspundă.
- Bun, am continuat, spune-mi numele cuiva de care mi-aş dori să fi auzit înainte să moară.

De această dată nu a ezitat.
- Ar trebui să te întâlneşti cu Fred Mayer, mi-a sugerat el. Supravieţuitor al Holocaustului şi erou de război. Locuieşte în Virginia de Vest. Are mai bine de 90 de ani.

Astfel am aflat pentru prima oară de Freddy Mayer. Eli mi-a oferit un scurt rezumat al uimitorului său parcurs: adolescent evreu în Germania, refugiat în America în urma Holocaustului, spion şi erou de război în Austria ocupată de nazişti. După toţi aceşti ani, a adăugat Eli, se făceau, în sfârşit, demersuri pentru a i se acorda preţuita Medalie de Onoare.

Am vrut să-l cunosc pe Freddy. Scriam de ani de zile despre ticăloşi - naziştii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi nemernicii de azi din capitala Statelor Unite -, iar povestea sa promitea o pauză care m-ar fi putut inspira. Eli m-a ajutat să intru în contact cu el, iar în februarie 2016 am parcurs cu automobilul drumul de nouăzeci de minute dintre Washington, DC şi cabana lui Mayer din pădurile Virginiei de Vest - în apropierea unui cazinou şi a unei piste de curse. Am petrecut alături de el o după-amiază emoţionantă. Avea 94 de ani şi nu mai auzea prea bine - am aflat ulterior că rămăsese cu sechele în urma relelor tratamente aplicate de nazişti -, dar altfel părea remarcabil de sprinten. Trăia singur şi putea încă să conducă automobilul, să cureţe zăpada cu lopata şi să le livreze alimente, prin programul Meals on Wheels, vecinilor săi vârstnici mai puţin independenţi. Putea şi să redea fără ezitare din memorie numele şi datele asociate cu povestea sa de război. Mi s-a părut un om veşnic tânăr.

Mi-a povestit cum crescuse în Germania ca evreu, despre copilăria sa fericită otrăvită de nazişti. Mi-a descris ezitarea tatălui său de a pleca din ţara care îl decorase după ce luptase eroic ca ofiţer în timpul Primului Război Mondial. Am discutat despre viaţa sa de imigrant adolescent în Brooklyn şi, bineînţeles, despre misiunea sa de spionaj în zonele controlate de nazişti.

Citisem deja câte ceva despre echipa de spionaj de trei oameni pe care o condusese prin Alpii austrieci. I-am mărturisit că mi se părea incredibil faptul că reuşise să se dea drept ofiţer german timp de mai bine de două luni într-o enclavă nazistă şi să adune informaţii valoroase despre anumite operaţiuni militare. A zâmbit şi m-a corectat cu blândeţe. Nu se deghizase doar în ofiţer nazist: activase şi ca muncitor francez într-o fabrică germană. Mi-a spus cu un accent francez exagerat că îşi schimbase pur şi simplu pronunţia numelui în Freh-deh-REEK May-YEHR. A izbucnit în hohote de râs şi mi-a zâmbit cu toţi dinţii - aveam să aflu mai târziu că aceasta era o trăsătură care-l definea.

A devenit însă extrem de serios cât timp mi-a povestit cu detalii cutremurătoare capturarea sa ulterioară de către Gestapo. S-a ridicat din scaun încet, dar ferm, şi mi-a arătat cum călăii nazişti îl ridicaseră pe două prăjini şi îl torturaseră timp de ore întregi. A jucat întreaga scenă îngrozitoare şi mi-a demonstrat cu încetinitorul lovitura de pumn circulară primită în bărbie. A revenit apoi la accentul franţuzesc şi m-a asigurat că îşi ţinuse gura, repetându-le călăilor nazişti că era doar un muncitor şi nu ştia nimic despre nicio acţiune de spionaj americană. Je ne sais rien! "Nu ştiu nimic!"

Casa era împânzită de relicve grăitoare din război. Pe peretele din bucătărie se afla o fotografie mare cu un B-24 Liberator în plin zbor - avionul cu care se întorsese în Reich. Era semnată de ceilalţi membri ai expediţiei sale. Lângă uşă se afla o statuie înaltă de aproape un metru a lui William Donovan, cel care înfiinţase Office of Strategic Services, agenţia de spionaj din timpul războiului care-l paraşutase în Austria. Într-o ramă acoperită cu sticlă erau cele şase medalii pe care le primise. Freddy ar fi vrut să-mi arate încă o medalie: "Vulturul de aur din Tirol" decernat de ambasada Austriei la patru decenii după sfârşitul războiului. A scormonit după ea într-o comodă din dormitor, dar a renunţat, frustrat. Medalia, la fel ca povestea sa, părea să fi fost pusă bine undeva şi în mare parte uitată.

I-am spus lui Freddy că doream să scriu despre el - poate într-o carte sau poate în New York Times, pentru care lucram în Washington ca reporter de investigaţii. A ridicat din umeri, vrând parcă să spună că nu conta. Aveam să aflu că ridicatul din umeri era o altă trăsătură personală a lui Freddy, la fel ca zâmbetul larg.
- Ei, ce-ar mai fi de spus? m-a întrebat.

În ultimii 40 de ani apăruseră câteva cărţi şi filme documentare despre misiunea sa şi despre alte câteva operaţiuni de spionaj antinaziste notabile întreprinse de OSS. A scos din bibliotecă şi mi-a arătat o carte publicată în anii '70.

I-am explicat că mi se părea că mai erau multe de spus. Foarte mulţi oameni nu ştiau, din păcate, despre actele de eroism din război ale refugiaţilor şi era un moment foarte bun pentru a le reaminti. În timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din anul 2016, candidatul Donald J. Trump a făcut din denigrarea imigranţilor tema centrală a platformei sale politice. Tot atunci a declanşat şi o dezbatere mistificatoare despre semnificaţia eroismului după ce afirmase că senatorul John McCain, care petrecuse mai bine de cinci ani în Vietnam ca prizonier de război, "nu era un erou" pentru că fusese capturat. Mă fascina povestea lui Freddy de la refugiat la erou de război şi mi se părea că America îşi uita adevăraţii săi oameni remarcabili şi locurile din care se trăgeau.

La sfârşitul unei conversaţii care ar fi putut să dureze o noapte întreagă, Freddy m-a invitat să revin curând pe la el. A murit pe neaşteptate două luni mai târziu, în aprilie 2016. Am scris până la urmă în New York Times despre faptele de eroism ale lui Freddy, dar a fost vorba, din păcate, de necrologul său. Titlul era "Frederick Mayer, un evreu care i-a spionat pe nazişti după refugierea din Germania, moare la vârsta de 94 de ani". Era o poveste demult uitată despre curaj şi despre război, la fel ca ferparul pe care îl citisem în drum spre întâlnirea cu Eli Rosenbaum.

În timp ce lucram la necrologul lui Freddy, l-am sunat pe John Billings, pilotul care-l dusese împreună cu echipa sa în Austria ocupată de nazişti şi care-i paraşutase în Reich.
- Mă uluia, mi-a spus veteranul în vârstă de 92 de ani, în vocea căruia se auzea durerea produsă de decesul vechiului său prieten. Se născuse fără gena fricii. Nu-i era teamă de nimic.

Un epitaf minunat pentru un om care a fugit de nazişti, dar apoi s-a întors şi ne-a ajutat să îi înfrângem.

Prefaţă la Cum să dormi... inteligent

 Shawn Stevenson

Cum să dormi... inteligent
21 de strategii fundamentale pentru a dobândi un corp mai sănătos,
o stare generală de bine şi mai mult succes cu ajutorul somnului
Editura Herald, 2020
Traducere din engleză de Daniela Fudulu

 Citiţi un fragment din această carte.

*****
Prefaţă

Conceptul de somn are probleme de PR şi maximă nevoie de o campanie de marketing. Somnul nu e sexy. Deşi cei mai mulţi dintre noi se descurcă cu foarte puţină odihnă, somnul este o componentă esenţială a vieţii. Majoritatea doctorilor şi experţilor în sănătate publică refuză să considere somnul ca fiind fundamental pentru o stare optimă de sănătate. Somnul pare pur şi simplu un fleac la care se pricepe toată lumea, astfel că puţini i-au acordat atenţie. Cel puţin până acum.

S-a demonstrat că somnul este elementul de care depind atât capacitatea noastră de a scăpa de kilogramele în plus, de a încetini îmbătrânirea, de a preveni cancerul, cât şi cea de a ne îndeplini eficient sarcinile de lucru - iar toate acestea deoarece somnul reglează cea mai mare parte din producţia de hormoni. Somnul face parte din ritmul nostru circadian, ceea ce înseamnă că este parte dintr-un proces repetitiv, cu o durată de 24 de ore, cauzat de ciclicitatea lumină-întuneric din mediul în care trăim. Cel puţin 15% din ADN, inclusiv mecanismele de refacere ale corpului, sunt influenţate de ritmul circadian.

Pesemne că vă gândiţi: "Bine, doamna doctor, o să iau un Zolpidem şi mai vorbim mâine dimineaţă". Din păcate, produsele farmaceutice nu sunt soluţia pentru această problemă. Trei studii ample arată cum consumul de somnifere, chiar şi în limita a 20 de pastile pe an, este asociat cu creşterea mortalităţii. În plus, somniferele preferate, eliberate pe bază de reţetă medicală, adaugă doar 30-40 de minute de somn la programul obişnuit de odihnă, ca să nu mai spun că nici nu generează neapărat un somn de calitate. Cu alte cuvinte, îndoparea cu medicamente nu este soluţia, asta pentru că un somn de proastă calitate nu are de obicei o cauză unică.

Avem nevoie de o soluţie mai amplă. Aici intră în discuţie Shawn Stevenson.

L-am întâlnit pentru prima oară pe Shawn acum doi ani, când l-am avut invitat într-unul dintre podcast-urile mele. Îl ascultam vorbind şi mă întrebam în mintea mea cum este posibil ca un specialist în domeniul sănătăţii să fie atât de cool. Am încercat să-l pun în categoria nutriţioniştilor sau a trainerilor, dar nu se potrivea în nicio categorie. L-am ascultat depănându-şi povestea despre cum, copil fiind, a crescut în unele dintre cele mai dure condiţii de viaţă, iar procesul transformării sale ca adolescent m-a impresionat şi m-a făcut să vreau să aflu mai multe despre el.

Vedeţi voi, Shawn a reuşit să-şi croiască drum şi să depăşească sărăcia mahalalei urbane în care locuia fiind sportiv bursier, cu un viitor promiţător. Pe atunci nici nu bănuia că rampa sa de lansare avea să se prăbuşească mult prea uşor. Se antrena pe pista de alergări pentru proba de 200 de metri viteză, alături de instructorul său, iar la ieşirea din curbă, intrând în linie dreaptă spre finish, şi-a fracturat şoldul. Nu din cauza unui traumatism sau a vreunei căzături, ci pur şi simplu pentru că alergase depunând tot efortul de care a fost capabil. Abia mulţi ani mai târziu, la vârsta de 20 de ani, Shawn a fost în sfârşit diagnosticat corect: suferea de o boală degenerativă a oaselor şi a discurilor intervertebrale. Avea hernie de disc la L4 şi la L5/S1. Doctorii i-au spus: "Nu mai participa la curse de atletism! Nu se poate face nimic. Trebuie să iei această medicaţie pentru tot restul vieţii".

A fost un moment decisiv atunci, întrucât Shawn a hotărât că răspunsul oferit de medicina tradiţională nu era satisfăcător. Astfel, înarmat cu tenacitatea şi concentrarea unui sprinter, şi-a luat asupra sa responsabilitatea diagnosticării şi a ajuns pe cont propriu la desluşirea principiilor fundamentale ale medicinei funcţionale: în primul rând, că trupul nostru nu îşi poate crea şi regenera ţesuturile dacă nu dispune de materialele prime necesare, iar apoi, că nu te poţi lăsa pe mâinile unui specialist în domeniul sănătăţii care nu îţi oferă nicio speranţă. În medicina funcţională (genul de îngrijire medicală centrată pe funcţionarea sistemică a organismului, medicină pe care o practic şi eu şi care se ocupă de cauza primă a simptomelor), numim asta soluţie pleiotropică - o abordare care ia în calcul hrana, exerciţiile fizice, reacţiile la stres, relaţiile cu ceilalţi oameni şi îngrijirea personală.

Shawn a început să consume mâncare sănătoasă şi a continuat cu mărirea concentraţiei de substanţe nutritive. Nu-i plăceau legumele, aşa că a apelat la sucuri pentru a face loc în dieta sa beneficiilor aduse de acestea. Şi, poate cel mai important lucru, şi-a îmbunătăţit calitatea somnului. După şase săptămâni slăbise aproximativ 14 kilograme. Tenul i s-a curăţat, a scăpat de acnee şi în acelaşi timp a dispărut şi durerea cronică din articulaţii. Avea o energie nemaipomenită. După alte nouă luni, medicul său curant se uita uluit la radiografiile RMN ale lui Shawn: cele două hernii de disc se vindecaseră, iar discurile îşi recăpătaseră lubrifierea. Se şi înălţase cu un centimetru şi un pic. Efectul degenerescenţei se anulase cu totul.

Shawn a învăţat că trebuie să ne asumăm noi înşine realizarea primilor paşi spre a obţine sănătatea pe care ne-o dorim. Iar misiunea lui acum este să vă arate şi vouă cum să faceţi acest lucru.

În timpul somnului corpul nostru secretă hormoni de creştere, astfel încât să îşi poată întreţine şi repara masa musculară şi, în acelaşi timp, să diminueze grăsimea din zona abdomenului. Somnul contribuie la fixarea amintirilor şi modifică efectiv structura celulară a creierului nostru prin intermediul unui "duş" de lichid cefalorahidian care înlătură moleculele nefolositoare asociate degenerescenţei neuronale.

Când somnul nu e echilibrat, se produc consecinţe grave mai importante decât pungile negre de sub ochi. Cel mai probabil sunteţi arţăgoşi şi nu e deloc plăcut pentru ceilalţi să vă aibă în preajmă. Relaţiile importante din viaţa voastră, mai ales cele cu copiii, au de suferit. Productivitatea la locul de muncă scade. Nivelul de cortizol - un hormon esenţial eliberat ca reacţie la stres - este mai ridicat, ceea ce vă determină să mâncaţi mai mult şi să acumulaţi mai multă grăsime în zona abdominală. Glanda tiroidă devine mai leneşă. Insulina nu-şi mai face treaba, iar nivelul de glucoză din sânge o ia razna. Nu puteţi scăpa de senzaţia cleioasă din minte şi din suflet. Riscul de a dezvolta cancer creşte de până la patru ori, în funcţie de durata şi de volumul de somn pierdut. Creşte riscul de diabet, de sindrom metabolic (sindromul rezistenţei la insulină) şi de boli cardiace.

Pe măsură ce vă veţi ameliora somnul cu ajutorul sfaturilor cuprinse în această carte, sunt şanse mari să resimţiţi următoarele beneficii:
 O piele mai sănătoasă şi un aspect fizic împrospătat
 Revigorare emoţională şi relaţii mai armonioase
 Risc scăzut de atac cerebral şi de boli cardiovasculare
 Mai puţine accidente
 Un nivel scăzut al inflamaţiei
 Întărirea sistemului imunitar şi un risc diminuat de manifestare a cancerului şi a infecţiilor
 Echilibru hormonal
 Pierdere în greutate mai rapidă
 Osatură mai puternică
 Risc scăzut de a dezvolta boala Alzheimer sau deficit cognitiv; memorie mai bună
 Longevitate.

Vă recomand să vă îmbunătăţiţi calitatea somnului cu ajutorul lui Shawn Stevenson! Îl consider pe Shawn un bun coleg şi prieten şi ştiu despre el că are atât o latură de instructor onest şi de treabă, dar şi una academică. Această combinaţie face din el, în mod unic, o voce nouă, proaspătă şi energică în spaţiul aglomerat al sănătăţii şi bunăstării. Shawn cunoaşte importanţa sănătăţii mai bine decât mulţi dintre noi, tocmai fiindcă nu a avut întotdeauna parte de ea. Este neînfricat şi sincer - la fel ca şi povestea lui. Îşi doreşte pentru fiecare dintre voi să descoperiţi cele mai bune soluţii, indiferent de prognostic, deoarece ştie din propria experienţă cum să se ridice deasupra oricărui diagnostic. Aşadar, îmbunătăţiţi-vă somnul şi, odată cu el, vă veţi îmbunătăţi sănătatea şi viaţa!

(Dr. Sara Gottfried, Berkeley, California)

Planul de recuperare a sistemului imunitar

 Dr. Susan S. Blum şi Michele Bender

Planul de recuperare a sistemului imunitar.
Un program în 4 paşi recomandat pentru tratarea bolilor autoimune
Editura Herald, 2020
traducere din engleză de Ioana Mihalache

 Citiţi introducerea acestei cărţi.

*****
Intro

Dr. Susan S. Blum poate fi considerată un pionier al medicinei funcţionale: tratează, vindecă şi lucrează în prevenţia bolilor cornice de peste 20 de ani; este fondatoarea şi directorul Blum Center for Health, din New York; lucrează pentru Mount Sinai School of Medicine ca profesor asistent, în cadrul Departamentului de Medicină de Prevenţie şi este unul dintre medici specialişti care oferă consultanţă pentru binecunoscuta emisiune americană Dr. Oz şi pentru revista Whole Living (Marta Stewart). Diagnosticată ea însăşi cu tiroidita Hashimoto şi având o pregătire medicală atât convenţională, cât şi alternativă, dr. Susan Blum susţine medicină personalizată în tratarea şi prevenirea bolilor autoimune. În practica sa de cabinet accentul cade asupra funcţionarii sistemice a corpului, pacientul şi medicul sunt parteneri pe parcursul tratamentului, iar informarea şi tehnicile de self-help sunt metoda prin care specialistul îi redă pacientului puterea de auto-vindecare şi auto-îngrijire.

Michele Bender este o scriitoare independentă din New York. A contribuit pentru site-uri şi publicaţii precum, The New York Times sau Glamour. Michele este totodată co-autoare şi ghost writer pentru experţi şi personalităţi. Printre bestsellerele la care a lucrat se numără şi Believe Me: My Battle with the Invisible Disability of Lyme Disease de Yolanda Hadid şi Planul de recuperare a sistemului imunitar - Un program în 4 paşi recomandat pentru tratarea bolilor autoimune de Susan S. Blum, lider în medicină funcţională.

*

Glutenul, metalele grele din mediul înconjurător, toxinele, infecţiile şi stresul de zi cu zi pot declanşa afecţiuni autoimune. Abordarea revoluţionară pe care o propune Planul de recuperare a sistemului imunitar se concentrează pe recuperarea sistemelor de bază ale corpului - regimul alimentar, nivelul hormonilor de stres, starea de sănătate a intestinelor şi cantitatea de toxine din corp - în 4 paşi simpli. Ajutându-şi pacienţii să îşi schimbe comportamentele de viaţă, să mănânce sănătos şi să îşi reducă nivelul de stres, dr. Susan S. Blum le redă oamenilor sentimentul că au controlul asupra a ceea ce se întâmplă cu propriul corp şi că bolile autoimune nu sunt un diagnostic pe care trebuie să şi-l asume pentru restul vieţii.

Fragment
Capitolul 1. Noţiuni fundamentale despre bolile autoimune

Un sistem imunitar sănătos

Sistemul imunitar reuneşte grupul de celule din organism care ne protejează de infecţii şi boli. Tocmai de aceea, sistemul imunitar este adesea supranumit "armata" noastră de celule. Zilnic, atunci când suntem expuşi la cauze care pot duce la apariţia unei infecţii sau a unei boli - cum ar fi virusurile, bacteriile, mucegaiul, paraziţii şi unele proteine străine din alimente - sistemul nostru imunitar intră în acţiune. Pentru a ne apăra, el face apel la mai multe categorii de soldaţi, dar pentru a înţelege bolile autoimune, ne vom concentra asupra unui anumit batalion de celule numite limfocite: un tip de celule albe, responsabile cu protecţia împotriva invadatorilor străini cum ar fi infecţiile. Pe de altă parte, dacă limfocitele nu funcţionează aşa cum trebuie, ele sunt cele care determină apariţia afecţiunilor autoimune. Batalionul limfocitelor este alcătuit din două tipuri de "soldaţi". Primul tip sunt celulele ucigaşe T, care atacă direct orice entitate pe care nu o recunosc şi pe care o percep ca fiind un invadator. Eu îmi imaginez acest atac direct ca pe o luptă celulă-contra-celulă. Al doilea tip de soldaţi sunt celulele B. Aceste celule produc anticorpi - molecule care atacă orice element pe care sistemul nostru imunitar îl percepe ca fiind străin şi periculos. După ce aceste molecule capturează elementul străin, sistemul nostru imunitar iniţiază un răspuns mai amplu care determină manifestarea unei reacţii inflamatorii. Când se întâmplă astfel, sunt eliberaţi noi compuşi care atacă elementul străin pentru a-l omorî şi elimina din organism. Ne putem imagina anticorpii ca pe nişte gloanţe lansate de celulele B cu scopul de a-l ucide pe invadator. Ambele tipuri de soldaţi care alcătuiesc sistemul imunitar, atât celulele B producătoare de anticorpi, cât şi celulele T ucigaşe, demarează un proces ce are drept rezultat inflamarea diverselor ţesuturi din organism. Deşi procesul poate începe diferit în funcţie de situaţie, rezultatul final pe care îl veţi resimţi va fi unul similar în cele mai multe dintre cazuri. Prima definiţie a unui sistem imunitar sănătos şi competent este aceea în care celulele T ucigaşe şi celulele B producătoare de anticorpi sunt în echilibru, astfel încât şi reacţia imună să fie, de asemenea, una echilibrată.

În funcţie de tipul de invadator, uneori putem să simţim că se întâmplă ceva cu noi atunci când sistemul imunitar intră în acţiune, iar alteori, nu. Exemple de astfel de invadatori includ bacteriile şi virusurile. Dacă ni se infectează sinusurile sau o ureche, infecţia fiind cauzată de o bacterie, vom simţi că sistemul imunitar a intrat în acţiune prin aceea că avem nasul înfundat şi dureri la nivelul urechii sau al sinusurilor. Dacă facem gripă, aceasta fiind cauzată de un virus, cel mai probabil o să avem febră mare. Aceste simptome sunt rezultatul faptului că sistemului imunitar încearcă să lupte împotriva bacteriei sau a virusului. În cazul unei reacţii mai puternice inflamaţia poate fi resimţită la nivelul muşchilor sau al articulaţiilor, ca la artrită. Toate acestea sunt semne că sistemul imunitar se luptă să îndepărteze infecţia. Dacă sistemul imunitar este puternic, acest război din interiorul organismului ar trebui să se încheie după o săptămână, maximum două. Odată ce şi-a îndeplinit sarcina, sistemul imunitar se relaxează şi revine la starea lui naturală de veghe, în aşteptarea următorului element dăunător, iar inflamaţia dispare. În cazul unei persoane cu un sistem imunitar sănătos, acesta este un proces benefic şi normal; avem nevoie de aceste celule T ucigaşe şi de anticorpi pentru a ne menţine sănătoşi.

Există mai multe tipuri de celule T. Celulele T ucigaşe şi celulele B îşi preiau comenzile de la celulele T ajutătoare şi de la celulele T reglatoare, care fie activează, fie inhibă reacţia imună. Diferitele tipuri de celule T trebuie să se afle într-o stare de echilibru pentru ca sistemul imunitar să se inhibe în mod corespunzător după ce a fost activat şi şi-a îndeplinit sarcina. Această stare de echilibru este a doua definiţie a unui sistem imunitar sănătos.

Cu toate că sistemul imunitar trebuie să fie vigilent pentru a ne proteja de infecţii şi toxine, el trebuie, de asemenea, să aibă o grijă deosebită pentru a nu vătăma propriile noastre ţesuturi, confundând celulele organismului nostru cu ale invadatorului. Încă din cea mai timpurie fază de dezvoltare, celulele noastre imune trebuie să înveţe să diferenţieze elementele care constituie părţi naturale ale organismului, adică "sinele nostru", de substanţele străine, adică "non-sinele". Abilitatea de a realiza această distincţie se numeşte toleranţă. Cea de-a treia definiţie a unui sistem imunitar sănătos este un sistem care atacă doar invadatorii şi nu pe sine însuşi.

Cele trei elemente care definesc un sistem imunitar sănătos:
 1. Raportul de echilibru dintre celulele T ucigaşe şi celulele B producătoare de anticorpi.
 2. Raportul de echilibru dintre celulele T ajutătoare şi celulele T reglatoare responsabile cu activarea şi inhibarea sistemului imunitar.
 3. Abilitatea sistemului imunitar de a deosebi invadatorii străini (precum virusurile şi bacteriile) de părţile naturale ale organismului (precum celulele şi ţesuturile).

Un sistem imunitar deviat

Afecţiunile autoimune apar atunci când sistemul imunitar nu reuşeşte să se conformeze tuturor celor trei definiţii ale stării de sănătate, prezentate mai sus. Organismul începe să producă prea multe celule T ucigaşe sau prea mulţi anticorpi (acest lucru variază în funcţie de tipul de afecţiune autoimună, aspect ce va fi discutat pe larg, mai încolo), iar apoi nu mai are loc procesul de inhibare, aşadar reacţia imună nu se opreşte. (Primele două probleme pot fi observate la persoanele care suferă de astm şi de alergii, deoarece au o reacţie imună hiperactivă la substanţe numite alergeni. Simptome ca şuieratul astmatic şi rinoreea şi chiar manifestări periculoase precum inflamarea limbii sau constricţia muşchilor faringelui sunt consecinţe ale reacţiei imune, nu ale acţiunii alergenilor în sine.) Cel mai important aspect ce trebuie reţinut de către cei care suferă de afecţiuni autoimune este faptul că celulele imune din sistemul dumneavoastră atacă ţesuturile propriului organism, deşi ar trebui să atace numai invadatorii externi. Dacă însumăm toate aceste trei probleme, rezultatul este inflamarea şi degradarea celulelor şi organelor din propriul corp.

Ce sunt afecţiunile autoimune?

Termenul de "autoimun" desemnează o categorie ce cuprinde cel puţin o sută de afecţiuni, nu doar o singură boală anume. Acest lucru poate da naştere la confuzii şi reprezintă, probabil, motivul pentru care mulţi nu sunt familiarizaţi cu afecţiunile autoimune sau nu sunt siguri ce boli anume intră în această categorie. Mai mult, denumirile acestor afecţiuni, printre care se numără tiroidita Hashimoto, artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, sindromul Sjögren, boala celiacă şi scleroza multiplă, printre altele, nu conţin termenul de "autoimun", asta, spre deosebire de variatele forme de cancer, ale căror denumiri conţin termenul "cancer" şi numele zonei unde este localizată tumoarea (sau tumorile) malignă(e). Spre exemplu, cancerul de sân indică prezenţa unei tumori la sân, cancerul de colon, a unei tumori în zona colonului, iar cancerul de piele, a unei tumori la nivelul pielii. Necuprinzând termenul de "autoimun" în denumirile lor, afecţiunile autoimune lasă impresia că sunt boli distincte. Însă, această idee este cum nu se poate mai departe de adevăr.

De asemenea, un alt aspect care poate naşte confuzii este şi faptul că în denumirile afecţiunilor autoimune nu se menţionează unde anume este localizată boala în organism. Unele afecţiuni autoimune sunt sistemice, adică atacul este răspândit în întreg organismul, afectând toate ţesuturile, cum este cazul bolii lupus. Altele vizează câte un organ anume, iar atacul se produce într-o zonă specifică sau asupra unui organ specific, aşa cum este cazul tiroiditei Hashimoto, localizate la nivelul glandei tiroide. Însă, indiferent de caz, denumirea bolii nu este un indicator util care să specifice unde anume se situează problema. Boala Hashimoto şi boala Graves, de pildă, atacă tiroida, scleroza multiplă este localizată la nivelul creierului şi măduvei spinării, vitiligo, la nivelul pielii, iar anemia pernicioasă, la nivelul celulelor de sânge. Cu toate că zonele afectate sunt diferite, se ştie, în prezent, faptul că problemele fundamentale în cazul tuturor acestor boli sunt foarte asemănătoare. Mai mult, cercetările recente nu se mai concentrează pe analiza organului specific afectat de boală, ci pe determinarea mecanismelor de bază care declanşează afecţiunea. Această idee - conform căreia toate aceste afecţiuni au origini similare - este de o importanţă critică în abordarea noastră privind tratarea şi inversarea evoluţiei acestor boli.

Peste o sută de afecţiuni autoimune diferite prezintă caracteristici similare. Toate sunt boli cronice grave, declanşate de o problemă fundamentală la nivelul sistemului imunitar. Un alt aspect pe care îl au în comun este inflamaţia, adică iritarea şi umflarea diverselor ţesuturi din interiorul organismului, oriunde în corp, inclusiv la nivelul creierului. Inflamaţia poate declanşa o gamă largă de simptome cum ar fi oboseala, umflăturile, durerile musculare sau articulare, disconfortul abdominal, inclusiv diareea şi dificultăţile de concentrare sau starea de "creier în ceaţă". Sau puteţi, pur şi simplu, să aveţi sentimentul vag şi sâcâitor că în organismul dumneavoastră ceva nu este în regulă, chiar dacă medicul nu a identificat nicio problemă.

Prin utilizarea abordării medicinei funcţionale şi prin concentrarea asupra cauzelor primare ale disfuncţiilor imune, cercetările au scos la iveală multipli potenţiali factori declanşatori pentru aceste afecţiuni. (Un factor declanşator este orice element de la care poate porni o reacţie imună nesănătoasă.) S-a dovedit că multe afecţiuni autoimune sunt declanşate de elemente similare precum glutenul, metalele grele, toxinele, infecţiile şi stresul. Principala distincţie dintre boli este următoarea: celulele imune vizează şi atacă ţesuturile din părţi diferite ale organismului. În mod esenţial, majoritatea afecţiunilor autoimune sunt mai degrabă asemănătoare decât diferite. S-a dovedit, de asemenea, că prin repararea sistemelor de bază - precum regimul alimentar, nivelul hormonilor de stres, starea de sănătate a intestinelor şi cantitatea de toxine din organism - putem să ne vindecăm sistemul imunitar şi să dăm o mână de ajutor tuturor subsistemelor din corp. Aceasta este abordarea revoluţionară pe care o prezint în detaliu în cadrul Planului de recuperare a sistemului imunitar, precum şi motivul pentru care programul de tratament pe care cartea îl cuprinde este unul de pe urma căruia poate beneficia oricine, întrucât el se adresează tuturor afecţiunilor autoimune.

Cum să folosiţi această carte: o echipă de vis pentru sănătatea dumneavoastră

După cum am menţionat anterior, bolile autoimune au devenit cea mai răspândită formă de afecţiuni cronice din Statele Unite. Cu toate acestea, încă nu li se acordă suficientă atenţie. Cred că acesta este motivul pentru care oamenii percep aceste boli ca fiind afecţiuni distincte. Endocrinologul îi consultă pe cei care suferă de tiroidită Hashimoto sau de boala Graves; reumatologul, pe pacienţii cu artrită reumatoidă şi cu lupus; gastroenterologul se ocupă de cei care suferă de boala celiacă, iar neurologul, de pacienţii cu scleroză multiplă. În consecinţă, nu există o abordare unitară a întregului. Absenţa unei astfel de abordări a încetinit, în opinia mea, dezvoltarea unei înţelegeri mai profunde a afecţiunilor autoimune şi elaborarea unor tratamente mai adecvate ale cauzelor fundamentale ale acestor boli.

Un alt aspect este faptul că majoritatea tratamentelor convenţionale utilizate împotriva acestor afecţiuni au ca scop controlarea simptomelor prin medicaţie cu efect în blocarea răspunsului imun al organismului. Un astfel de demers nu este întotdeauna eficient şi este adesea însoţit de efecte secundare grave. Bunăoară, steroizii - cum ar fi prednisonul - pot provoca insomnie, creştere în greutate, creşterea tensiunii arteriale, dureri musculare şi depresie. Alte medicamente dezactivează sistemul imunitar şi au efecte secundare şi mai grave asupra tractului digestiv, provoacă greaţă şi vărsături, dar şi febră, dureri musculare, anemie şi infecţii recurente. Pot afecta, de asemenea, şi ficatul, plămânii şi rinichii. Întrucât unele dintre aceste medicamente pot rămâne în organism pentru o perioadă de până la doi ani după încetarea tratamentului, ele pot constitui un pericol dacă rămâneţi însărcinată în acest interval de timp. Acesta este un aspect important de avut în vedere, deoarece bolile autoimune afectează, în 75% din cazuri, femeile. Aceste statistici i-au determinat pe mulţi cercetători să îşi îndrepte atenţia asupra rolului jucat de hormonii sexuali în dezvoltarea afecţiunilor autoimune. Am să prezint acest subiect mai pe larg, atunci când o să discutăm despre stres şi hormonii de stres, detoxifiere, metabolizarea estrogenului prin ficat şi atunci când o să aducem în discuţie boala lupus, în ultimul capitol.

Totuşi, cea mai importantă problemă privind aceste medicamente este aceea că ele tratează doar simptomele bolii autoimune, nu şi cauza ei. Ele nu explică de ce sistemul imunitar nu funcţionează corespunzător de la bun început, iar dacă nu elucidăm această cauză, nu putem să tratăm decât simptomele, fără să vindecăm complet afecţiunea.

Dacă un medic tradiţional bănuieşte că suferiţi de o afecţiune autoimună, prima analiză de sânge pe care o va recomanda va fi testul pentru anticorpi antinucleari (ANA). Acest test nu urmăreşte să depisteze o boală autoimună în mod specific, ci este un test general de screening pentru afecţiuni autoimune sistemice, precum lupusul. Doctorul dumneavoastră poate sugera teste şi pentru diferite boli care afectează organe specifice cum ar fi tiroidita Hashimoto sau boala Graves. După cum am menţionat anterior, într-un sistem imunitar sănătos, anticorpii identifică şi atacă elementele străine care cauzează infecţii şi boli. Atunci când în organism se dezvoltă o afecţiune autoimună, anticorpii atacă propriile ţesuturi şi, adesea, primul anticorp care apare în rezultatele analizelor de laborator este anticorpul antinuclear. Dacă testul ANA este pozitiv, doctorul efectuează, ulterior, teste specifice pentru a depista lupusul, artrita reumatoidă, sindromul Sjögren, sclerodermia, boala de ţesut conjunctiv mixt, polimiozita sau dermatomiozita. Dacă toate aceste teste ies negative şi doar testul ANA este pozitiv, nu veţi fi diagnosticat cu o boală autoimună. Cel puţin nu încă. Abordarea medicală convenţională este aceea de a aştepta pentru a vedea dacă simptomele se înrăutăţesc şi dacă, în cele din urmă, testele specifice ies pozitive. Toate acestea înseamnă că se aşteaptă, de fapt, ca la un moment dat, dumneavoastră chiar să dezvoltaţi o boală autoimună specifică.

Această abordare în care supraveghem, aşteptăm şi nu întreprindem nimic este împotriva tuturor principiilor medicinei preventive şi funcţionale, întrucât există atât de multe modalităţi prin care putem preveni dezvoltarea deplină a afecţiunilor autoimune. S-a dovedit că rezultatele testului ANA pot ieşi pozitive cu mulţi ani înainte ca în organism să se dezvolte oricare dintre bolile autoimune sau mai înainte ca pacientul să manifeste simptome. De pildă, puteţi avea în organism anticorpi antitiroidă cu mulţi ani mai înainte de a observa că aveţi o problemă în funcţionarea tiroidei. Puteţi manifesta o reacţie imună la gluten, iar intestinul subţire poate fi afectat cu mulţi ani înainte de a da orice semn că suferiţi de boala celiacă. Scopul meu, precum şi acela al medicinei preventive şi funcţionale, este acela de a depista de timpuriu anticorpii şi de a repara sistemul imunitar descoperind cauzele disfuncţionalităţii acestuia. În acest mod putem reduce la tăcere celulele T ucigaşe şi anticorpii, împiedicându-i să afecteze ţesuturile şi să ducă la dezvoltarea deplină a bolii.

Cunoaşteţi de acum faptul că anticorpii şi celulele T ucigaşe au un rol benefic atunci când organismul le fabrică pentru a combate entităţi periculoase precum bacteriile dăunătoare, virusurile sau celulele canceroase. Ceea ce nu ne dorim însă este ca anticorpii sau celulele T ucigaşe să atace ţesuturile noastre normale şi sănătoase, deoarece un astfel de proces va declanşa o avalanşă de probleme şi inflamaţii, afectând, în cele din urmă, funcţionarea organismului. Spre exemplu, în cazul persoanelor care suferă de artrită reumatoidă, anticorpii care se depozitează la nivelul articulaţiilor afectează ţesutul în aşa fel încât se deformează însăşi articulaţia, fenomen care se soldează cu dureri şi proasta funcţionare a acesteia. În cazul bolii lupus, anticorpii atacă celulele din ţesutul vaselor de sânge, cauzând probleme la nivelul alimentării cu sânge a organului unde apare această problemă. (Astfel că, persoanele care suferă de lupus dezvoltă adesea afecţiuni ale rinichilor.) Iată de ce este esenţial să depistăm anticorpii cât mai devreme, înainte ca articulaţiile, vasele de sânge sau orice altă zonă din organism să fie afectate. Cercetările arată că acest demers este posibil, iar eu ştiu sigur că aşa este, întrucât îl aplic zilnic, în propriul cabinet, cu pacienţii mei. Tot astfel m-am vindecat eu însămi. Cartea de faţă vă va arăta cum anume.

Există speranţă

Am scris Planul de recuperare a sistemului imunitar cu scopul de a transmite mesajul că există speranţă. Nu e nevoie să staţi şi să aşteptaţi să vă îmbolnăviţi de o afecţiune care poate fi prevenită. De asemenea, nu sunteţi obligaţi să staţi şi să aşteptaţi, privind cum boala de care suferiţi se agravează, spunându-vă că nu se poate face nimic pentru a opri evoluţia ei. Şi dacă aţi fost deja diagnosticat, nu este prea târziu. Aveţi şi alte opţiuni în afară de a lua medicamentele prescrise de medic pentru tot restul vieţii. Iar scopul meu este acela de a vă ajuta să deveniţi conştient de acest lucru. Urmând paşii descrişi în această carte vă puteţi simţi din nou sănătos (da, sănătos!) şi puteţi inversa procesul de evoluţie a bolii.

Dar permiteţi-mi, mai întâi, să clarific pe deplin un aspect. Eu nu sunt împotriva medicaţiei. Dacă suferiţi de anumite manifestări acute ale bolii, în sensul că simptomele se agravează, aveţi dureri cumplite şi vă este foarte rău, medicaţia convenţională poate fi extrem de utilă şi necesară. Dar odată ce criza trece, ar fi de preferat să vă îndreptaţi atenţia asupra cauzei fundamentale a disfuncţiei imunitare şi asupra modalităţilor de tratare a acestei cauze. Mai mult, medicina funcţională nu reprezintă o abordare alternativă. Sunt doctor şi lucrez cu pacienţii şi cu alţi medici tradiţionali, chiar şi atunci când pacienţii mei iau medicaţie. Lucrez pentru a repara fundamentele sistemului imunitar astfel încât toate simptomele şi toţi anticorpii să dispară. Atunci când pacientul este pregătit, eu şi medicul sau decidem împreună cum să procedăm pentru a reduce medicaţia.

În volumul de faţă, voi prezenta cele patru programe de tratament propuse de mine pe care le puteţi urma şi singur. Puteţi aplica programele şi dacă luaţi medicaţie pentru afecţiunea dumneavoastră autoimună. Dacă însă vă faceţi griji că tratamentele ar putea interfera, discutaţi cu medicul dumneavoastră despre planurile prezentate aici. Reţineţi faptul că multe dintre sugestiile şi tratamentele din această carte presupun schimbări ale stilului de viaţă şi nu vă cer să implementaţi nicio modificare care să vă neliniştească pe dumneavoastră sau pe medicul dumneavoastră. Reţineţi, de asemenea, şi faptul că doar pentru că medicul dumneavoastră nu este familiarizat cu unele dintre metodele pe care le propun aici, nu înseamnă că acestea sunt periculoase sau dăunătoare pentru dumneavoastră, ci înseamnă, pur şi simplu, că medicul dumneavoastră nu a citit studiile şi/sau nu a aflat despre această abordare. Nu vă lăsaţi descurajat de acest lucru. Am descoperit că mulţi dintre medicii din comunitatea mea, care, cândva, erau sceptici cu privire la medicina funcţională, sunt acum nerăbdători să îmi trimită pacienţi şi să colaboreze cu mine. De ce? Pentru că au văzut că această abordare prezintă beneficii mari şi riscuri reduse. Personal, sunt pasionată de această abordare, întrucât reprezintă o metodă logică de tratare a cauzelor problemei autoimune, adică merge dincolo de simpla tratare a simptomelor. Înseamnă, aşadar, că există speranţă, căci acum putem să vă ajutăm să trataţi, să opriţi evoluţia şi să preveniţi apariţia bolii.