Introducere la Planul de recuperare a sistemului imunitar

 Dr. Susan S. Blum şi Michele Bender

Planul de recuperare a sistemului imunitar.
Un program în 4 paşi recomandat pentru tratarea bolilor autoimune
Editura Herald, 2020
traducere din engleză de Ioana Mihalache

 Citiţi un fragment din această carte.

*****
Introducere
Începutul. Un nou parteneriat

America se confruntă cu o nouă epidemie. Nu ajunge pe prima pagină a ziarelor şi nici nu este anunţată în jurnalul ştirilor de seară, dar există şi este o boală debilitantă şi potenţial fatală. Este vorba despre epidemia afecţiunilor autoimune. Afecţiunile autoimune se numără printre cele mai răspândite forme de boli cronice din Statele Unite şi afectează, în prezent, aproximativ 23,5 milioane de americani. Pacienţii care suferă de astfel de afecţiuni din spectrul bolilor cronice sunt mai numeroşi decât cei care suferă de cancer sau de boli cardiace, dar majoritatea dintre noi nici măcar nu ştim ce anume sunt aceste afecţiuni autoimune. Lipsa de conştientizare ne este, literalmente, fatală. Aceste afecţiuni autoimune provoacă dureri severe, duc la instalarea diverselor dizabilităţi şi se pot solda chiar şi cu moartea. Încă şi mai rău este faptul că multe dintre persoanele care prezintă afecţiuni autoimune suferă din cauza unor astfel de simptome pentru că medicii care adoptă practicile convenţionale fie nu-şi dau seama ce anume este în neregulă, fie nu pot ajunge la rădăcina problemei.

Soluţia este medicina funcţională, o specializare dezvoltată în ultimii zece ani, care urmăreşte inversarea evoluţiei acestor afecţiuni cronice. Există speranţă. Ea este acum în mâinile dumneavoastră.

De ce să apară o carte despre bolile autoimune?

Există peste o sută de afecţiuni autoimune diferite şi toate sunt boli cronice severe, cauzate de o problemă de fond localizată la nivelul sistemului imunitar. Cartea de faţă este un semnal de alarmă: aceste afecţiuni sunt reversibile şi vindecabile dacă sunt depistate devreme, înainte să progreseze şi să provoace dureri severe, apariţia dizabilităţilor sau chiar moartea. Primele simptome pot fi o stare vagă de oboseală, dureri articulare sau de muşchi, precum şi sentimentul persistent că ceva nu este în regulă. Prin intermediul unor simple analize de sânge se poate stabili un diagnostic în acest stadiu incipient al bolii, iar ulterior, urmând paşii descrişi în cartea de faţă, sistemul imunitar poate fi reechilibrat înainte să apară daune ireversibile la nivelul creierului, al articulaţiilor, al glandei tiroide, al vaselor de sânge sau al altor organe vitale. Dacă suferiţi deja de ceva timp de o afecţiune autoimună şi ţesuturile v-au fost afectate într-o oarecare măsură, cartea de faţă vă va ajuta să vă simţiţi mai bine în general, vă va arăta cum puteţi inversa efectele bolii şi cum să preveniţi o degradare mai severă a ţesuturilor specifice afectate. Medic fiind, sunt de multă vreme conştientă de existenţa afecţiunilor autoimune precum boala Graves, artrita reumatoidă (AR), boala Crohn, colita ulcerativă, lupusul, scleroza multiplă (SM), tiroida Hashimoto, psoriazisul, alopecia areata, vitiligo, sindromul Sjögren sau sclerodermia, printre altele. Dar atunci când am fost diagnosticată personal cu una dintre aceste afecţiuni, atât viaţa mea personală, cât şi cea profesională s-au schimbat pentru totdeauna.

Povestea mea

Mai înainte de a continua, permiteţi-mi să mă prezint aşa cum aş face-o dacă aţi fi unul dintre pacienţii mei. Mă numesc Susan Blum, sunt doctor cu multiple specializări în domeniul medicinei de prevenţie, precum şi profesor asistent în cadrul Departamentului de Medicină de Prevenţie din cadrul Mount Sinai School of Medicine din New York. Sunt, de asemenea, fondatorul Blum Center for Health din Rye Brook, New York.

Când eram studentă, am pornit pe drumul medicinei tradiţionale. Apoi, în timpul rezidenţiatului pe care îl susţineam în domeniul medicinei interne, am realizat curând că nu doresc să mă concentrez doar asupra bolilor sau afecţiunilor; îmi doream mai degrabă să studiez modalităţile de prevenire a acestor afecţiuni. În acea perioadă însă, medicina de prevenţie consta, în cea mai mare parte, numai din teste de screening şi programe publice de sănătate. Nu făcea parte din practica zilnică a unui doctor. Medicilor nu li se ofereau, în timpul anilor de pregătire, instrumentele necesare pentru a-i putea ajuta pe pacienţi să îşi schimbe comportamentele, să îi îndrume, de pildă, să mănânce sănătos sau să îşi reducă nivelul de stres. Ştiam că vreau să am un alt parcurs ca medic, aşa că am căutat să mă instruiesc în cadrul unor instituţii considerate "neconvenţionale" la momentul respectiv. Eram interesată în special de legătura dintre stres, nutriţie şi boală.

M-am abătut de la cărarea bătătorită a medicinei tradiţionale către o abordare mai holistică, înspre un domeniu abia apărut, numit medicină funcţională. Am urmat mai întâi un program în cadrul Center for Mind-Body Medicine din Washington, D.C., unde am învăţat care sunt instrumentele adecvate pentru managementul stresului, precum şi metodele de inversare a efectelor stresului asupra organismului. Ulterior, la Institutul de Medicină Funcţională, am învăţat în ce mod influenţează hrana aceste procese - ea poate fie să susţină starea de sănătate, fie să conducă la boală. Când am început să aplic în tratarea propriilor pacienţi ceea ce învăţasem despre managementul stresului şi despre nutriţie, am putut observa în mod direct felul cum aceste metode îi ajută pe oameni să prevină şi chiar să inverseze evoluţia afecţiunilor autoimune. Aceste două idei - prevenirea şi inversarea evoluţiei afecţiunilor cronice - au devenit pasiunea mea şi constituie esenţa practicii mele medicale din prezent. Există însă o categorie de afecţiuni în care se dovedeşte că aceste tehnici pot cu adevărat să salveze vieţi: categoria bolilor autoimune.

Ştiu acest lucru nu doar pentru că am văzut beneficiile în cazul pacienţilor mei care suferă de afecţiuni autoimune, ci şi pentru că am putut observa impactul acestor tehnici chiar în cazul meu, atunci când eu însămi am fost diagnosticată cu o boală autoimună.

Mi-am descoperit afecţiunea acum mai bine de un deceniu, când o prietenă m-a întrebat de ce am mâinile atât de galbene. Eu nu băgasem de seamă, dar prietena mea avea dreptate, aşa că mi-am făcut imediat analize de sânge pentru a afla ce se întâmplă.

"Suferiţi de hipotiroidism", mi-a spus doctorul, după ce au ieşit rezultatele analizelor. Eu să am probleme cu tiroida? Nu-mi venea să cred. Hipotiroidismul este o afecţiune în care glanda tiroidă nu produce suficient hormon tiroidian. Acest hormon este necesar organismului pentru a transforma betacarotenului - un nutrient care se găseşte în fructele şi legumele galbene şi portocalii - în vitamina A. Din cauză că această transformare chimică nu avea loc, în cazul meu, tot betacarotenul din regimul meu alimentar sănătos nu era procesat cum trebuie. În schimb, aceşti nutrienţi se stocau în organism, iar unul dintre simptome era culoarea galbenă a mâinilor. Privind retrospectiv, am realizat că acesta nu era singurul simptom. O altă manifestare era faptul că trebuia să mă străduiesc din greu să nu iau în greutate, iar un al treilea indiciu era faptul că mă simţeam adesea foarte obosită. La momentul respectiv însă nu mi-am dat seama că toate aceste detalii semnalau existenţa unei probleme. Fuseseră parte din viaţa mea de atâta timp, încât le consideram "normale".

Investigaţiile ulterioare au scos la iveală încă şi mai multe veşti proaste. Sufeream de o afecţiune autoimună numită tiroidită Hashimoto. Cu alte cuvinte, sistemul meu imunitar, care funcţionează, în mod normal, ca un sistem de protecţie în lupta zilnică a organismului împotriva infecţiilor şi a altor factori invadatori, nu mă mai proteja şi nu mă mai apăra. Dimpotrivă, celulele mele imune acţionau împotriva glandei tiroide, atacând-o şi afectându-i funcţia până în punctul în care aceasta se străduia fără succes să producă suficient hormon tiroidian. Eram şocată. Devenisem vegetariană de ani buni, făceam sport cu regularitate, practicam yoga şi meditaţia şi cultivasem, în plan spiritual, o credinţă puternică. Mă confruntasem, în psihoterapie, cu demonii interiori şi eram, în sfârşit, mulţumită cu viaţa mea. Întrucât făceam deja tot ceea ce socoteam că este corect şi necesar, să mă pomenesc diagnosticată cu o afecţiune autoimună era ceva şocant şi înspăimântător. Mai mult, eram şi medic, aşa că pur şi simplu nu puteam să cred că în organismul meu se petrecea ceva despre care eu să nu fi ştiut.

Medicul meu a minimalizat însă importanţa acestei veşti supărătoare. "Nu e mare lucru", a spus el. "O să începi tratamentul cu hormoni tiroidieni de substituţie şi o să fie bine." Nu e mare lucru? Poate că nu era pentru el, dar intuiţia îmi spunea că anumite lucruri nu erau în regulă. Organismul meu nu era în echilibru, iar eu voiam să ştiu de ce. De ce sufeream tocmai eu de această afecţiune? Şi de ce tocmai acum? Pentru a-mi înţelege boala, am decis să o folosesc ca pe o oportunitate de a explora tot ceea ce atât medicina tradiţională, cât şi cea netradiţională aveau de oferit. Nu doream să iau o pastilă care doar să mascheze problema şi să acţioneze doar asupra simptomelor. Voiam să ştiu, în primul rând, de ce apăruseră aceste simptome.

Cum m-a ajutat medicina funcţională

Călătoria în care am pornit după ce am fost diagnosticată cu tiroidită Hashimoto m-a condus pe o traiectorie mai profundă în domeniul unic şi, la momentul respectiv, relativ nou al medicinei funcţionale - o abordare care se adresează persoanei ca întreg, nu doar simptomelor manifestate din cauza afecţiunii. După ce am primit diagnosticul, am început să aplic principiile învăţate la Institutul de Medicină Funcţională, pentru a mă trata. Ca urmare, am descoperit că, din cauza unei predispoziţii genetice, sunt expusă unui risc înalt de a dezvolta afecţiuni autoimune. Am mai aflat şi că organismul meu nu reuşeşte să elimine mercurul din sistem. (Mercurul este o toxină care distruge ţesuturile din organismul uman şi reprezintă o potenţială cauză a bolilor autoimune). Am început un regim alimentar fără gluten şi am redus expunerea la mercur, nemaiconsumând peşte cu o concentraţie ridicată de mercur (cum ar fi tonul, peştele-spadă, ţipar şi bibanul vărgat) şi, în decurs de doi ani, mi-am înlăturat multe dintre plombele dentare cu amalgam. Am început să beau shake-uri de proteine care reduc inflamaţiile şi facilitează funcţia hepatică - din moment ce ficatul este principalul organ responsabil cu detoxifierea organismului, amestecurile de proteine îl ajută să elimine mercurul şi alte toxine din corp. La doi ani după ce am aflat că am tiroidită Hashimoto şi am început demersurile de tratare a bolii mele autoimune prin intermediul medicinei funcţionale, nivelul meu de anticorpi revenise la normal, iar afecţiunea mea se vindecase. Luam o doză mică de hormon tiroidian (numit Levotiroxină), aveam multă energie şi îmi era uşor să-mi menţin greutatea corporală. Eram încântată şi bucuroasă să împărtăşesc cu pacienţii mei ceea ce descoperisem.

Acesta a fost primul pas. Întrucât tiroida mea era deja afectată când am fost iniţial diagnosticată, următorul meu scop a fost să o vindec. Procesul de vindecare a glandei tiroide se poate întinde pe intervale diferite de timp pentru fiecare persoană, în funcţie de durata perioadei în care tiroida a fost atacată de boala autoimună. Deoarece tiroida mea fusese profund afectată de boala Hashimoto, aveam în continuare nevoie de tratament cu hormoni tiroidieni de substituţie. Acestea fiind spuse, adaug faptul că astăzi iau jumătate din doza pe care o luam cu zece ani în urmă, mă simt mai sănătoasă şi mai energică decât oricând înainte. Călătoria mea de la boală la sănătate m-a învăţat cum să aflu de ce anume are nevoie corpul meu, cum să îmi pun întrebări în acest sens şi cum să învăţ să-mi ascult organismul. Inversarea evoluţiei unei boli cronice cere timp şi efort, dar este un proces care se poate realiza. Povestea mea stă mărturie în acest sens. Am realizat acest demers pentru mine însămi şi am luat, în plan profesional, decizia să îi ajut şi pe alţii care suferă de afecţiuni autoimune.

Acum mai mulţi ani, am ţinut un discurs în faţa unui public alcătuit din profesionişti în domeniul sănătăţii, în cadrul unui program de training desfăşurat de Center for Mind-Body Medicine. În discursul meu vorbeam despre importanţa utilizării hranei ca medicament şi despre cum lucruri simple precum respiraţia sau relaxarea ne pot ajuta în vindecarea bolilor. Am fost şocată să descopăr că astfel de concepte esenţiale, care pot schimba vieţi, erau noi pentru cei mai mulţi dintre cei două sute de participanţi din public, aceştia fiind profesionişti din domeniul sănătăţii! Nu mi-a venit să cred. Cum puteau aceşti medici să îi înveţe pe pacienţii lor să practice astfel de lucruri benefice dacă ei înşişi nu le înţelegeau şi nu le aplicau? Atunci am realizat că a venit vremea să îmi răspândesc ideile la scară mai largă, adresându-mă nu doar pacienţilor mei şi specialiştilor care au asistat la acea prelegere şi la alte conferinţe pe care le-am susţinut.

Cum vă poate ajuta medicina funcţională

În 2010, după mai mulţi ani de făcut planuri (şi încă şi mai mulţi pe care îi petrecusem visând la o asemenea oportunitate), am deschis Blum Center for Health din Rye Brook, New York, unde punem accentul pe o abordare holistică, integrativă, ce cuprinde medicina funcţională, medicina minţii şi a corpului şi medicina de prevenţie. Centrul include o şcoală de gătit unde pacienţii şi clienţii învaţă ce feluri de mâncare să gătească pentru a dobândi şi a-şi menţine starea de sănătate, precum şi un centru pentru minte, corp şi spirit unde sunt predate o multitudine de tehnici de relaxare menite nu doar să prevină afecţiunile cronice, dar şi să le inverseze evoluţia. Toate acestea, combinate cu tratamentele din spectrul medicinei funcţionale pe care le prescriu în calitate de medic, au generat rezultate extraordinare care au schimbat vieţile pacienţilor mei.

Nu sunt singura persoană căreia doctorii i-au spus să ia câteva pastile şi să-şi vadă de drum. Şi cu siguranţă nu sunt singura care s-a gândit că ar fi nevoie de o abordare mai eficientă. Astăzi, în cabinetul meu de medicină funcţională de la Blum Center for Health, pacienţii îmi împărtăşesc adesea ce le-au spus medicii tradiţionali după diagnosticarea cu o afecţiune autoimună: "Obişnuieşte-te cu analgezicele. Vei avea nevoie de ele pentru tot restul vieţii", "Nu ştim de ce oamenii dezvoltă astfel de afecţiuni" sau "Sistemul dumneavoastră imunitar nu poate fi tratat". Acestea sunt doar câteva exemple, dar tema recurentă este lipsa de speranţă. Ideea principală este că pacientul trebuie să îşi accepte diagnosticul şi lupta inevitabilă, pe tot parcursul vieţii, cu analgezicele, cu medicamentele care suprimă sistemul imunitar şi cu efectele secundare ale ambelor tipuri de tratamente (efecte care, în anumite cazuri, se pot solda cu urmări devastatoare pe termen lung). Eu am refuzat, efectiv, să accept faptul că nu puteam să fac nimic pentru mine însămi şi nici pentru celelalte 23,5 milioane de americani care se luptă, în prezent, cu afecţiuni autoimune. Dar având în vedere prevalenţa bolilor autoimune şi numărul de pacienţi aflat în continuă creştere, sunt conştientă că sunt foarte, foarte multe persoane care trăiesc cu astfel de afecţiuni şi care nu vor ajunge niciodată în cabinetul meu. Am scris această carte pentru a pune acest plan - această abordare eficientă şi sănătoasă - la dispoziţia unui public cât mai larg.

O groază de medici tradiţionali au o atitudine de tipul "predă-te în faţa bolii!", atitudine care, pe tine ca pacient, te face să te simţi profund neputincios. Această atitudine înrăutăţeşte, de asemenea, şi boala, deoarece subminează procesul natural de vindecare a organismului. Legătura dintre minte şi corp este reală şi puternică. Există multe studii care arată că, cu cât o persoană simte că deţine mai profund controlul asupra unei situaţii, cu atât mai mare este rata de vindecare. Oamenii se descurcă mai bine, se simt mai bine şi trăiesc mai bine cu anumite afecţiuni dacă simt că există ceva ce ei pot face pentru ei înşişi. Şi chiar există! Acesta este unul dintre principiile esenţiale ale medicinei funcţionale şi, în calitate de expert în domeniu, sunt aici pentru a vă arăta cât de mult control deţineţi dumneavoastră asupra propriei stări de sănătate şi de bine.

Ce este, aşadar, un expert în domeniul medicinei funcţionale? Permiteţi-mi, mai întâi, să vă spun ce nu este. Majoritatea medicilor tradiţionali observă simptomele dumneavoastră şi se gândesc în ce diagnostic le-ar putea încadra. Acest demers impune, de obicei, şi tratamentul pe care îl veţi primi. Aşadar, dacă dumneavoastră şi un prieten aveţi aceleaşi simptome, veţi primi, cel mai adesea, acelaşi diagnostic şi apoi acelaşi tratament. Un astfel de demers funcţionează în cazul traumatismelor şi al altor probleme de sănătate precum apendicita sau un picior rupt, unde anumite procedee chirurgicale pot remedia o problemă sau un simptom imediat. Din nefericire, o asemenea abordare nu funcţionează dacă încercăm să tratăm şi să prevenim afecţiuni complexe de natură cronică precum bolile autoimune.

Expertul în medicina funcţională este un detectiv medical care adună toate indiciile despre trecutul pacientului (unde a crescut, cum era mediul familial, prin ce evenimente traumatice a trecut, ce istoric medical are etc.) şi din prezent (potenţiale toxine din mediul înconjurător, viaţa socială, nivelul de stres, relaţiile, regimul alimentar, regimul de exerciţii fizice, rutina de somn, alte simptome etc.). Înarmat cu aceste informaţii, expertul în medicina funcţională încearcă să descopere în ce fel şi de ce organismul pacientului funcţionează necorespunzător. Această muncă de detectiv este ceea ce eu le pun la dispoziţie tuturor pacienţilor mei de la Blum Center for Health, împreună cu demersul pe care l-am folosit pentru a mă vindeca pe mine însămi de grava afecţiune autoimună de care sufeream. Este, de asemenea, exact ceea ce vă ofer şi dumneavoastră prin elementele interactive pe care le prezint în această carte.

Dr. Sidney Baker, un renumit specialist din domeniul medicinei preventive, adesea numit părintele medicinei funcţionale, a afirmat cândva următoarele: "Dacă stai pe un cui, soluţia nu este să tratezi durerea, ci să găseşti cuiul şi să-l îndepărtezi." Cartea Planul de recuperare a sistemului imunitar vă va ajuta să găsiţi "cuiele" care sunt responsabile pentru proasta funcţionare a sistemului dumneavoastră imunitar şi să le îndepărtaţi rând pe rând. Vă va ghida prin cei patru paşi esenţiali prin care se elimină din organism factorii dăunători sistemului imunitar, iar apoi vă va arăta ce trebuie să faceţi pentru a vă asigura că organismul are exact ceea ce îi trebuie pentru a funcţiona corect.

Planul de recuperare a sistemului imunitar

Am scris Planul de recuperare a sistemului imunitar pentru a împărtăşi un mesaj important despre speranţă şi vindecare. În mod şocant, nu mai există nicio altă carte pe piaţă care să le explice oamenilor obişnuiţi cum funcţionează sistemul imunitar şi care să le arate cum îl pot repara. Exact aceste două aspecte constituie subiectul pe care îl voi detalia în paginile care urmează. Voi explica, în volumul de faţă, cum am ajutat sute de persoane care sufereau de afecţiuni autoimune precum lupus, artrită reumatoidă, sindromul Sjögren, boala Hashimoto şi boala Graves, printre altele, şi cum au reuşit toţi aceşti oameni să stopeze manifestările simptomelor, să inverseze acţiunea anticorpilor şi să îi reducă.

Anticorpii sunt molecule fabricate în mod normal de către celulele noastre imune, menite să atace şi să distrugă invadatorii străini; în cazul afecţiunilor autoimune, anticorpii sunt direcţionaţi greşit - ei atacă şi distrug propriile noastre ţesuturi. Multe dintre aceste boli sunt cronice, debilitante şi potenţial fatale. Mai precis, afecţiunile autoimune reprezintă una dintre primele zece cauze ale mortalităţii în rândul fetelor şi femeilor cu vârsta de până în şaizeci şi patru de ani.

Planul de recuperare a sistemului imunitar vă va ajuta să identificaţi ce anume simţiţi, de ce experiaţi anumite simptome şi cum puteţi trata cauzele fundamentale ale acestor simptome astfel încât să puteţi opri evoluţia bolii autoimune şi a inversa acţiunea anticorpilor. Cum poate o singură carte să se adreseze oricărei afecţiuni autoimune de care aţi putea suferi? Majoritatea afecţiunilor de această natură au la bază dezechilibre similare. Prin intermediul conţinuturilor interactive din Planul de recuperare a sistemului imunitar - liste cu puncte de bifat, chestionare şi autoevaluări - veţi putea lucra cu această carte la fel cum pacienţii mei lucrează cu mine în cabinet. Fireşte, nu vă veţi putea face singuri analizele de sânge sau de scaun (din moment ce astfel de analize necesită intervenţia unui profesionist din domeniul sănătăţii); însă, urmând cei patru paşi prezentaţi în carte, veţi învăţa cum să trataţi orice afecţiune autoimună de care aţi putea suferi. Cei patru paşi de vindecare şi prevenire a bolilor autoimune sunt următorii:

 Pasul 1: Folosirea hranei ca medicament
 Pasul 2: Înţelegerea legăturii dintre boală şi stres
 Pasul 3: Vindecarea intestinelor
 Pasul 4: Ajutarea ficatului

Vă recomand să urmaţi cei patru paşi în această ordine ca să beneficiaţi la maximum de pe urma programului prezentat în carte. Desigur că fiecare dintre pas poate fi aplicat şi ca atare, aşa că vă puteţi adresa fiecărei zone pe rând, dacă preferaţi astfel. Planul de recuperare a sistemului imunitar este împărţit în patru secţiuni, iar fiecare secţiune corespunde unuia dintre cei patru paşi. Fiecare parte este împărţită, la rândul său, în trei capitole:

 Primul capitol din fiecare parte oferă o explicaţie clară despre cum este afectat sistemul imunitar de aspectul discutat în secţiunea respectivă - de pildă, cum răspunde sistemul imunitar la stres sau cum este influenţat sistemul imunitar de sănătatea sistemului digestiv.
 Cel de-al doilea capitol este un caiet de activităţi de autoevaluare. În baza rezultatelor obţinute în urma acestor autoevaluări, vă voi ajuta să vă personalizaţi propriul plan de tratament. Acest capitol vă va pune la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a putea implementa planul, inclusiv instrucţiuni specifice despre cum să integraţi aceste instrumente în viaţa dumneavoastră de zi cu zi şi despre cum să vă schimbaţi pe termen lung stilul de viaţă.
 Cel de-al treilea capitol vă pune la dispoziţie reţete care vă arată cum să folosiţi hrana ca parte din planul dumneavoastră personalizat de tratament. Fiecare reţetă include alimente care se adresează în mod specific fiecăruia dintre cei patru paşi.

Pe măsură ce trecem prin prezentarea celor patru paşi, vă voi explica importanţa fiecăruia dintre ei şi vă voi arăta cum puteţi începe rapid să vă simţiţi mai bine. Urmând fiecare dintre cei patru paşi, fie ca atare, fie împreună, veţi începe imediat să vă îmbunătăţiţi starea sistemului imunitar. Aceşti paşi constituie fundamentul demersului pe care îl aplic în planul de tratament creat pentru fiecare dintre pacienţii mei şi constituie cel mai simplu şi mai eficient "medicament".

Planul de recuperare a sistemului imunitar va răspunde la următoarele întrebări, precum şi la multe altele:

 Cum vă îmbolnăvesc cei cinci "A" (antiacizii, antibioticele, Advilul, alcoolul şi alimentele de origine animală).
 De ce principalele alimente din dieta americană standard sunt, în mod frecvent, confundate şi interpretate de organismul dumneavoastră ca fiind invadatori, provocând astfel un atac asupra organismului din partea sistemului imunitar.
 Cum modifică expunerea la mercur şi la alte toxine compoziţia ţesuturilor dumneavoastră, declanşând atacul sistemului imunitar împotriva organismului.
 Cum declanşează virusurile obişnuite - precum virusul Epstein-Barr, care cauzează mononucleoza - o reacţie imună permanentă din cauza căreia puteţi manifesta simptome cronice precum inflamaţia, rigiditatea, senzaţia că întreg corpul este umflat şi obosit.
 În ce fel tratamentele convenţionale, care obstrucţionează reacţia imună a organismului, se soldează cu efecte secundare grave precum insomnia, creşterea în greutate, durerile musculare, tensiunea arterială crescută şi depresia.
 Cum poate fi folosită abordarea medicinei funcţionale împreună cu tratamentele tradiţionale pentru a maximiza beneficiile şi a minimiza pe cât de mult posibil riscurile.
 Orice virus pe care l-aţi avut vreodată - inclusiv cele care cauzează răceala, vărsatul de vânt, zona zoster, hepatita, Epstein-Barr şi multe altele - lasă particule reziduale în organism din care se poate dezvolta o boală autoimună. Aflaţi în ce fel vă puteţi asigura că aceste afecţiuni nu apar în organismul dumneavoastră.
 70% din sistemul imunitar este situat în intestine. Aflaţi în ce fel echilibrarea bacteriilor benefice şi a celor dăunătoare din tractul digestiv poate duce la funcţionarea optimă a imunităţii.
 În ce fel prezenţa unei cantităţi optime de bacterii în intestine reduce incidenţa alergiilor şi a afecţiunilor autoimune.
 

Un sprijin pentru noi toţi

Aş dori să subliniez faptul că, deşi cartea de faţă se adresează în principal afecţiunilor/bolilor autoimune, Planul de recuperare a sistemului imunitar îi va fi de folos oricui doreşte să aibă un sistem imunitar mai sănătos şi mai echilibrat. Paşii prezentaţi aici i-au ajutat şi pe pacienţii mei care suferă de astm şi de alergii, precum şi pe cei care se îmbolnăvesc foarte uşor de gripă sau răceală.

În prezent, persoanele care suferă de afecţiuni autoimune sunt mai numeroase ca niciodată, această epidemie fiind, în parte, consecinţa unui mediu care ne bombardează cu alimente toxice, stres, chimicale şi metale grele. Şi deşi nu putem trăi într-o bulă, ne putem proteja sănătatea devenind mai conştienţi şi schimbând ce permitem să intre în casele noastre, în familiile noastre şi în organismul nostru. Fiecare dintre noi are atât libertatea de a alege, cât şi responsabilitatea de a avea grijă de sine însuşi.

Lucrul cel mai important de ştiut este că deţinem, cu adevărat, controlul asupra a ceea ce ni se întâmplă. Da, a fi diagnosticat cu o boală autoimună este ceva ce trebuie luat în serios. Acest diagnostic nu reprezintă însă o sentinţă pe viaţă şi nu ar trebui tratat ca atare. Nu sunteţi obligaţi să trăiţi cu durerea şi să luaţi tratamente debilitante pentru tot restul vieţii. Vă puteţi vindeca propriul sistem imunitar. Ştiu toate acestea nu doar pentru că le-am experimentat alături de mulţi dintre pacienţii mei, ci şi pentru că le-am trăit eu însămi.

Planul de recuperare a sistemului imunitar vă pune la dispoziţie instrumentele pentru tratarea şi chiar pentru oprirea evoluţiei afecţiunilor autoimune de care suferiţi şi inversarea acţiunii anticorpilor, precum şi instrumentele necesare, în primul rând, pentru a preveni aceste afecţiuni. Scopul meu este ca dumneavoastră, citind această carte, să înţelegeţi că afecţiunile autoimune sunt tratabile şi că există cu adevărat soluţii permanente, dincolo de perspectiva unui tratament medicamentos pe viaţă. Există speranţă şi există atât de multe lucruri pe care dumneavoastră - da, dumneavoastră - le puteţi face pentru a vă facilita propria vindecare. Şi nu sunteţi singur. Eu sunt aici pentru a vă îndruma de-a lungul acestei călătorii. Să pornim, aşadar!

***
În conformitate cu datele venite din partea Institutelor Naţionale de Sănătate (INS), "Cercetările din ultimul deceniu arată că domeniul afecţiunilor autoimune este unul dintre cele mai promiţătoare în ce priveşte noile descoperiri."
***

Înainte de a începe

Sunt conştientă că volumul de faţă conţine informaţii tehnice pe care le puteţi resimţi ca fiind copleşitoare uneori, precum şi planuri de tratament care vă cer să efectuaţi multe schimbări în regimul alimentar şi în viaţa dumneavoastră. Dar, pe măsură ce citiţi, respiraţi adânc şi încercaţi să priviţi dincolo de copaci. Eu îmi doresc să vedeţi pădurea. Îmi doresc să ştiţi că există opţiuni. Opţiuni care nu implică medicamentaţie - opţiuni care vă pot ajuta cu adevărat să vă vindecaţi sistemul imunitar. Deşi trebuie să vă concentraţi şi asupra copacilor, adică asupra detaliilor cuprinse în fiecare dintre cei patru paşi descrişi în carte, păstraţi-vă privirile aţintite asupra imaginii de ansamblu legate de ceea ce ne dorim să obţinem: vindecarea organismului la cel mai profund nivel.

Prin această carte, îmi doresc să ating trei scopuri. În primul rând, îmi doresc să înţelegeţi că există un număr enorm de dovezi ştiinţifice în literatura de specialitate care sprijină această abordare a vindecării şi echilibrării sistemului imunitar. E posibil să întâlniţi medici care nu sunt familiarizaţi cu medicina funcţională şi cu o parte din studiile pe care le prezint în volumul de faţă. Dar doar pentru că medicul dumneavoastră nu cunoaşte aceste informaţii, nu înseamnă că ele sunt greşite. Scopul meu este ca, prin această carte, să vă investesc cu puterea de a vă asuma controlul asupra propriei stări de sănătate. Vreau, de asemenea, să aveţi încredere să împărtăşiţi aceste informaţii şi cu alţii.

Al doilea scop este să vă pun la dispoziţie un tratament similar cu cel pe care l-aţi primi în cabinetul meu. Există milioane de oameni ca dumneavoastră, iar eu sunt doar una singură. De aceea am creat un caiet de activităţi. Este împărţit pe secţiuni, astfel încât să îl puteţi lăsa din mână oricând şi să reluaţi activităţile mai târziu, lucrând aşadar în ritmul dumneavoastră. Este prea mult de făcut dintr-o dată şi nu trebuie să faceţi totul într-o singură săptămână, nici măcar într-o singură lună. Nu trebuie să vă lăsaţi copleşit. Puteţi reuşi. Şi reţineţi: ajutorul vă este întotdeauna la îndemână. Puteţi primi ajutor intrând pe site-ul nostru sau puteţi găsi un doctor care practică medicina funcţională şi care vă poate ajuta să înţelegeţi mai bine unele aspecte dacă vă simţiţi depăşit. (Pentru mai multe resurse, consultaţi anexa.)

Cel de-al treilea scop al cărţii de faţă este acela de a vă transmite un mesaj dătător de speranţă. Îmi tresare inima de bucurie la gândul că vă pot oferi oportunitatea de a şti faptul că nu trebuie să renunţaţi, nu trebuie să acceptaţi o viaţă de suferinţă cronică şi de tratamente medicamentoase. Vă doresc sincer, fiecăruia dintre dumneavoastră, să aveţi parte de o călătorie vindecătoare pe măsură ce implementaţi în propria viaţă schimbările despre care eu ştiu că vă vor ajuta să vă simţiţi mai bine.

Prefaţă la Singuri acasă. Părinţi şi copii în pandemie

 Singuri acasă. Părinţi şi copii în pandemie

Editura Vremea, 2020

 Citiţi un fragment din această carte

*****
Prefaţă

Ideea acestui volum a venit din partea Editurii Vremea şi s‑a dorit a fi de la început un proiect onest, un fel de jurnal al acestei pandemii văzut atât prin ochii părinţilor, cât şi prin ochi de copil. N‑a existat o metodologie propriu‑zisă, libertatea de exprimare a fost de la sine înţeleasă - au scris fie doar părinţii, fie separat, copii şi părinţi, fie textul s‑a transformat într‑un dialog.

În răstimpul acestei pandemii s‑a întâmplat un fenomen interesant - a fost anihilată ignoranţa, am deschis cu toţii ochii şi altfel, într‑o manieră aparte, am devenit atenţi pe detalii, pe trăiri. S‑a stimulat compasiunea, iar reacţia imediată a fost o solidaritate exemplară pentru că, real, pandemia a făcut ravagii - şi ca număr de victime şi ca psihoză generalizată. Tensiunea psihică acumulată prin starea de izolare la domiciliu a fost de asemenea greu de gestionat şi am resimţit‑o toţi, bunici, părinţi, copii. Unii vorbeau despre o schimbare totală a vieţii, scepticii menţineau o linie a continuităţii ca şi cum nimic nu s‑a întâmplat, sau, cel puţin, nimic din ceea ce ar fi putut deturna cursul firesc al unei vieţi. Unii au fost anihilaţi de orgolii şi aroganţe, alţii, dimpotrivă, s‑au îndreptat cu toată fiinţa lor către ceilalţi. A fost o distanţare fizică, temporară, dar în niciun caz o distanţare emoţională. Sufleteşte, oamenii au fost aproape. A fost în aceste zile (şi) o lecţie magistrală de umanitate!

A fost o punere în faţă cu noi înşine, ne‑a recalibrat ierarhiile şi ne‑a adus în ochi conştiinţa şi proximitatea morţii. Cu toţii - într‑un fel sau altul - am trăit conştiinţa fragilităţii. A noastră şi a altora.

Paginile acestei cărţi nu sunt neapărat o colecţie (exemplară aş spune) de gânduri despre pandemie, cât mai ales radiografia unor intimităţi. Sunt gânduri de părinţi, gânduri de copii. Felul în care iubim, în care dorim să protejăm, felul în care ne întărim ca să apărăm încercând de fiecare dată, ca părinţi, să ne reformăm pentru a putea susţine inocenţa cu ochi întrebători de lângă noi, sperând că lumea va deveni totuşi din ce în ce mai bună. Şi totuşi, copiii au dovedit o flexibilitate extraordinară şi s‑au adaptat mult mai repede la schimbarea stilului de viaţă comparativ cu părinţii lor.

Pentru unii a fost o perioadă de reaşezare, de redimensionare a viitorului şi a prezentului. Ne situăm într‑o relaţie aparte cu timpul, încercăm să ignorăm semnele unei destabilizări, dar, de fapt, toţi reacţionăm atipic. Ceva profund, ascuns arhaic în noi se ascute, iese din potenţă şi se actualizează ascuţind simţurile şi conferind o vigilenţă crescută actului de a proteja. Te aşezi altfel lângă lucruri pe care altă dată le ignorai. Încerci să controlezi spaţiul propriu, să ţii în proximitate oamenii dragi, să fii atent la tot ce se întâmplă în raza posibilităţilor tale, dar de fapt... ştii bine că oricând (oricare) suntem sortiţi statisticilor.

Sub graba care ne aruncă violent în cotidian nu mai aveam răgaz şi nici răbdare. A fost o întoarcere la lucrurile simple, fireşti, aparent banale. Să asculţi cum ciripeşte o pasăre, să observi cum copilul tău lipeşte bucăţele de hârtie pe pereţi, cum mănâncă o pisică lapte dintr‑o farfurioară, cum arată de fapt un picamăr de care fiul tău e fascinat...

Fireşte, cartea nu ne va ajuta să înţelegem natura fenomenului cu care ne‑am confruntat şi nimeni nu şi‑a propus asta, dar ne îndreaptă privirea către - fără să folosesc cuvinte mari - ceea ce contează. Către viaţă, către suflet, către iubirea faţă de (cel mai) aproapele tău.

Referitor la perioada pe care am petrecut‑o în pandemie alături de fiicele mele, reţin în mod special două episoade, ambele petrecute înainte de noaptea Învierii. Au legătură cu interacţiunea mea cu Sofia, mezina mea de şapte ani. Le reproduc aşa cum mi le amintesc, fără ornamente baroce, străduindu‑mă să nu le ştirbesc ceva din candoare.
- Şi, ai terminat de citit Copilul fără umbră? m‑a întrebat aseară Sofia ronţăind un biscuit.

Mă uit bulversată la ea şi rămân cu privirea pe firimiturile de biscuit care se rostogolesc pe tricoul ei alb.

Vede că nu reacţionez şi pune degetul lipicios pe cotorul cărţii din bibliotecă.
- A, îi răspund zâmbind, te referi de fapt la Omul fără însuşiri.

O conving, nu fără dificultate, să se uite, alături de mine la filmul despre Sissi, împărăteasa Austro‑Ungariei. Mizez pe frumuseţea lui Romy Schneider şi pe rochiile de Belle Époque. Spre surprinderea mea stă, priveşte atentă peisajele cu castelele vieneze, cu caii austrieci în pas de defilare şi, la un moment dat, la scena balului de la Schönbrunn, izbucneşte odată sărind din pat:
- Mami, asta e fata de pe salam!...

Citind textele lor, poate vă veţi recunoaşte, poate veţi empatiza, poate că gândurile dumneavoastră de părinţi au prins acelaşi contur cu al lor. Textele - unele pure reflecţii, cele mai multe interogative - intuiesc parcă un răspuns niciodată rostit, altele descriu o stare, o situaţie, un moment şi toate, în profunzimea şi în sensibilitatea lor converg către un punct comun - teama şi îngrijorarea că trebuie să faci totul pentru a apăra ceea ce iubeşti. Toţi cei care au de protejat un copil la pieptul lor, au sufletul croit după respiraţia lui.

Când timpul s‑a dilatat până la a nu‑l mai simţi, Rada l‑a savurat clipă cu clipă, ceea ce eu n‑am reuşit, eu m‑am pierdut în timp, ea s‑a găsit, ne mărturiseşte Ana Barton. Această pandemie ne‑a aruncat pe toţi în noi înşine, este concluzia fiicei sale, Rada‑Maria.

Seara, la lumina molcomă a lampadarului, mă gândesc la copii, îi admir din toată inima pentru cât de firesc se comportă, ne spune scriitoarea Alina Gherasim.

Vezi câte lucruri poţi vedea când te uiţi pe pereţi? îl întreabă Eva pe Arthur Suciu şi e de părere că a făcut multe descoperiri în această vacanţă de Covido 1.9.

Pentru adulţi, care sunt prea serioşi şi cam lipsiţi de imaginaţie, coronavirusul a fost cu totul altceva, dar pentru mine a însemnat, culmea, libertate, ne spune Ştefan. Pentru el, carantina a însemnat mai mult timp. Timp al lui, de care să se bucure. Iată şi ce aflăm de la Bogdan Creţu: Nu mă tem pentru mine niciodată, deşi sunt un anxios. Mă tem de moarte, dar nu pentru că eu aş dispărea, ci pentru că ar rămâne în urmă prea multe lucruri neîncheiate. Ştefan şi Andrei, mai ales. Mi‑am dat seama că ei îmi percep tensiunile cu un simţ pe care nu‑l pot păcăli, oricât m‑aş strădui.

Am învăţat multe de la copilul meu în perioada asta. În primul rând, am înţeles că nu există bariere - ne mărturiseşte Dan‑Liviu Boeriu. În perimetrul, fie el cât de strâmt, al libertăţii noastre, avem voie să facem orice. Lumea Anei e plină de mistere, doar că era nevoie de o ureche mai atentă ca să le audă. E plină de culoare şi dinamism, dar n‑am avut eu mereu ochii potriviţi pentru asta.

E timp să îl descoperi pe Gasset - îndeamnă Andra Tischer pe a sa adolescentă - şi să înţelegi că a iubi nu înseamnă neapărat a trăi cu un om, fizic, concret, a împărţi acelaşi pat şi aceeaşi masă, ci e mai degrabă "o formă de convieţuire simbolică, în care sufletul nostru pare a se dilata în chip fabulos, pare a birui distanţele şi, indiferent unde ne aflăm, ne simţim într‑o reunire esenţială cu el". Adică îl simţim ca făcând parte din noi, îl purtăm cu noi pretutindeni, fără să avem nici cea mai mică pretenţie din partea lui, decât să admită această consonanţă cu persoana noastră. Şi se pare că timpul acesta e de partea ei.

Învăţând să iau toate aceste lucruri în serios - căţelul Hrusciov şi băltoacele, picamerele şi porumbeii -, am început să petrec tot mai mult timp cu Petru - ne spune Ovidiu Alexandru Raeţchi. Cele patru ore pe zi în care îl împingeam din spate pe tricicletă au devenit şi ritualul meu de liniştire - nu doar al lui. Înainte de ucronie, n‑aş fi priceput de ce e atât de greu să împingă coordonat două roţi şi aş fi insistat ultragiat: "Pedalează, mă, ce naiba...". Acum înţeleg însă că privilegiul şi farmecul se află tocmai în posibilitatea de a asista la trudă, la creşterea infinitezimală, aproape vegetală, developată cu încetinitorul a copilului tău - nu doar la bifarea triumfului inevitabil.

De asemenea, tot în acest timp petrecut singură am realizat că sunt complicată. Concluzia mea? Să n‑am niciodată pretenţia să fiu înţeleasă, ne mărturiseşte Diana. Iată şi gândurile tatălui ei, Adrian Lesenciuc: Am înţeles că în această perioadă cea mai afectată a fost încrederea în noi, unii în ceilalţi. Că teama de necunoscut ne‑a făcut mai precauţi, ca nişte animale hăituite. Şi că în liniştea de acasă, în acea linişte inundată de timpul care ne‑a înghesuit prea mult în ultima vreme, am găsit speranţa. Am ascultat, ca nicicând altcândva, cântecele primăverii. Am văzut puterea transformării în noi, mai ales în propriii copii. Dar ne‑am şi speriat şi ruşinat de fărâma de credinţă din suflet.

Alex Căstăian e curajos, e încrezător şi resemnat: Virusul acesta este un microorganism care trebuie învins. Eu aş vrea să fie făcut mare şi invizibil, ca să‑l împuşcăm. Să reuşim să‑l învingem odată. Temerea mea despre acest virus este că am să‑l iau şi, dacă voi merge într‑o vizită la bunici şi îl am, să nu‑i îmbolnăvesc de covid‑19. Dar o să apară, bănuiesc, peste ceva timp şi vaccinul şi n‑o să mai fie nicio problemă. Doru e îngrijorat, dar îngrijorarea lui este în primul rând pentru Alex. Ochii mei scrutează întunericul, inima mea de copil speriat revine pe nesimţite şi umple camera. Tăcerea acestei camere înguste mă înspăimântă. Nu am concluzii de tras, nu ştiu ce am de făcut. Am adus pe lume, alături de soţia mea, un boţ de speranţă şi tandreţe care aşteaptă cu speranţă un vaccin.

Matei Măceşaru conchide: nu cred că este surprinzător faptul că trezindu‑mă azi‑dimineaţă mi‑a fost greu să mă conving că psihicul meu nu a ales pur şi simplu să se joace cu percepţia temporală şi să mă facă să uit totalitatea întâmplărilor din ultimele zile. Tatăl lui, Ciprian, îşi manifestă atipic îngrijorările: Am citit, am mâncat, am văzut filme, am mâncat, am scris povestiri şi poeme, am mâncat, am acordat interviuri, am mâncat, am participat online la mai multe evenimente, chiar şi la un festival din străinătate, şi, bineînţeles, am mâncat, am mâncat, am mâncat.

A fost foarte mişto, ne‑a plăcut şi mai vrem - spun la unison copiii lui Codruţ Constantinescu. Păi până în septembrie o să mai aveţi ceva timp liber. Da, abia aşteptăm să intrăm în vacanţa mare... Şi - spune Codruţ - m‑au asigurat cu nonşalanţă: Nu‑ţi face griji.

Mi‑e dor să fiu murdar, spune deodată întristat Mihai, fiul lui Mircea Pricăjan. E greu să te murdăreşti când te joci singur... Şi, fireşte, tatăl său vine cu alte idei: Am montat cortul în living la câteva zile după declanşarea crizei. Facem asta aproape de fiecare dată când Mihai se îmbolnăveşte şi trebuie să stea acasă. Cortul face convalescenţa mai uşoară. Creează un loc special chiar în mijlocul casei, ca un sâmbure într‑un fruct...
ce se‑aude? / întreb / un greiere / nu / o pasăre / o lăcustă / nu / o apă / nu băiete / e ceva ce există în aproape / toată lumea / coronavirus aproape că îi şopteşte Robert Şerban lui Tudor.

M‑am transpus, cu o bucurie fără seamăn, în personajul fiului meu, Ares. M‑am identificat cu el preţ de câteva ore şi am devenit vocea sa, ne spune Simona Chiţan. Una peste alta, nu mai fac nimic fără recompensă. Munca asta intensă trebuie răsplătită. Sunt hotărât: eu aşa o să funcţionez de aici‑încolo, ne asigură Ares cum stă treaba în pandemie.

Radu Vancu scrie - visează, problematizează - pe băncuţa din curte. Nu, nu e singur. Undeva, tot pe‑acolo, Nabokov pare când crud, când delicios. Sunt, undeva, toţi acolo - şi Stendhal şi Balzac şi Dostoievski. Fireşte, e şi Sebastian. Sebastian Vancu, adolescentul său care lasă din mână cartea nemţească şi hrăneşte lumea pisicească, iar lumina îşi toarnă liniştită siropul îngroşat peste toţi (eu, Sebastian, Cami, pisicile fraternizate, curtea cu flori, stânca cu iederă), cum ar turna cineva lăptic într‑o farfurie pentru pisici prea lacome.

Constantin Piştea e asigurat, delicat, că totul va fi bine: deşi spune da, tati, stai liniştit, stai, dar n‑ai nicio bază, după cum poţi să‑i repeţi de câte ori vrei să nu mai mormăie tot felul de lucruri, că tot degeaba, tace un pic, după care o ia de la capăt, chiar şi când îşi face temele, cântă, bolboroseşte, gâlgâie, îngână, şi măcar dacă asta ar fi totul, dar se ridică la cel mai mic semn, dacă se aude o maşină, dacă sună la uşă, dacă are el impresia că nu ştiu ce, totul, orice îl scoate din starea aia aproximativă de concentrare pe care nu crezi că a avut‑o vreodată, nici măcar înainte, când găseai hârtie igienică la magazine, n‑are, frate, nicio treabă, ce e val ca valul trece, totul trece pe lângă el fără să‑l atingă, poţi să urli cât vrei, să‑l bruschezi, să‑l ameninţi, să‑i tai totul, telefon, televizor, tabletă, e ca un virus care dezvoltă mutaţii, se adaptează până când tot tu îţi pierzi răbdarea.

Lucruri formidabile s‑au petrecut, fireşte, dar Alice Năstase Buciuta nu şi le‑a notat, toate treburile o copleşesc în această perioadă: noapte de noapte, după ce culcam copiii, mă apucam de munca mea de intelectuală disperată, iar când se crăpa de răsărit, cu ochii cârpiţi de nesomn, completam în jurnalul literar de pandemie. La început aşterneam în caiet fraze sofisticate şi alese cu grijă. Apoi propoziţii prescurtate. Apoi semne stenografiate. Apoi nişte hieroglife. Iar într‑un final am renunţat, spunându‑mi în gând, de fiecare dată că, lasă, ţin minte ce‑a fost azi şi scriu eu mâine. Şi n‑am mai scris niciodată. Aşa că, vă pot spune sigur că n‑a fost uşor pe timp de pandemie. Că n‑am schimbat nimic din ce‑am vrut să schimb, dar s‑a transformat tot ce aş fi vrut să păstrez întocmai cum era. Şi mai ştiu că între mine şi cei trei copii ai mei s‑au petrecut, cu siguranţă, lucruri uimitoare, pe care le‑aş povesti, dacă mi le‑aş mai aminti.

De acum încolo trebuie să mă mulţumesc cu chestiile pe care le am, deoarece altcândva poate vor dispărea, conchide Ana Stahl un pic indignată că mall‑ul s‑a închis, dar încântată că va apărea într‑o carte. Dragă Ana, eşti în carte, precum vezi, şi ne bucurăm că ne‑ai scris aceste rânduri! Paştele. L‑am sărbătorit în faţa televizorului - ne povesteşte Irina Stahl, mama ei. În noaptea de Înviere am pus lumânări aprinse la geam, dar nu am auzit pe nimeni cântând Hristos a Înviat de la balcon.

Xenia Negrea a fost alături de fiica ei, Ale, în toată această perioadă. Şi o credem, ne‑a trimis nişte desene superbe şi mai credem şi că Ale îşi face poveşti din absolut orice.

Fâşii de trăire, de viaţă în izolare, de poveşti inventate, de jocuri, de observaţii, de frumuseţe, de iubire multă... Cam asta veţi găsi în textele ce urmează. O reverenţă din partea mea tuturor acestor scriitori, jurnalişti culturali, oameni de litere care au acceptat să ne împărtăşească această lume delicată - mulţumesc Ana Barton, Alina Gherasim, Arthur Suciu, Bogdan Creţu, Dan‑Liviu Boeriu, Andra Tischer, Ovidiu Alexandru Raeţchi, Adrian Lesenciuc, Doru Căstăian, Ciprian Măceşaru, Codruţ Constantinescu, Mircea Pricăjan, Robert Şerban, Simona Chiţan, Radu Vancu, Constantin Piştea, Alice Năstase Buciuta, Irina Stahl, Xenia Negrea!

(Simona Preda, Bucureşti, mai 2020)

Anticamera - Constructorii. O cercetare a istoriei şi filozofiei masoneriei

 Joseph Fort Newton

Constructorii. O cercetare a istoriei şi filozofiei masoneriei
Editura Herald, 2020
traducere din limba engleză de Mariana Buruiană

 Citiţi un fragment din această carte.

*****

Anticamera

În urmă cu paisprezece ani, autorul acestui volum a intrat în templul Francmasoneriei şi ziua aceea i-a rămas în minte drept una dintre cele mai importante din viaţa sa. A fost o mică ceremonie în noaptea învestirii sale şi, după cum e obiceiul, candidatului i s-a cerut să-şi spună impresiile despre Ordin. Printre alte lucruri, el a vrut să ştie dacă există vreun opuscul care să povestească tânărului aspirant lucrurile pe care dorea cel mai mult să le afle despre Masonerie - care e trecutul ei, de unde vine, ce învaţă şi ce încearcă ea să facă în lume... Nimeni nu ştia de existenţa unui volum de acest fel şi nici nu se găsise cineva care să-şi fi manifestat această dorinţă, pe care mulţi, probabil, au simţit-o până atunci. Printr-o stranie coincidenţă, a căzut în sarcina autorului să scrie cartea de care se interesase cu paisprezece ani în urmă.

Această amintire explică scopul prezentului volum şi cred că orice carte ar trebui judecată prin spiritul şi scopul ei, şi nu mai puţin prin stil şi conţinut. Realizată în urma unui mandat încredinţat de către Marea Lojă din Iowa, o copie a acestei cărţi trebuie înmânată fiecărei persoane căreia îi este conferit gradul de Maestru Mason în interiorul acestei Mari Jurisdicţii. Este evident că această intenţie a determinat metoda şi organizarea cărţii, ca şi conţinutul acesteia, ţinta fiind de a informa tânărul care intră în Ordin de antecedentele Masoneriei, dezvoltarea, filozofia, misiunea şi idealul ei. Păstrând mereu în minte acest scop, efortul a fost de a pregăti o scurtă, simplă şi vie relatare a originii, dezvoltării şi învăţăturii Ordinului, scrisă astfel încât să stârnească un profund interes şi un studiu mai serios al istoriei lui şi al serviciului adus de acesta umanităţii.

Nu s-a întreprins, din câte ştim, nicio operă de acest gen de către nicio Mare Lojă din ţară sau din străinătate - cel puţin nu după mai vechiul Pocket Companion şi alte opere asemănătoare din timpurile de început; şi acest lucru este cu atât mai ciudat cu cât nevoia de aceasta este evidentă, iar posibilităţile pe care le deschide sunt extrem de fertile şi de importante. Oricine a cercetat marea literatură a Masoneriei trebuie să fi simţit deseori necesitatea unei lucrări concise, compacte şi totuşi cuprinzătoare, care să arate cu limpezime calea şi să lumineze drumul. O astfel de nevoie au trăit-o mai ales cei care nu sunt obişnuiţi să traverseze lungile perioade ale istoriei şi mai ales cei care nu au timpul şi nici oportunitatea să răsfoiască tomuri voluminoase pentru a descoperi faptele.

Într-adevăr, cea mai mare parte din literatura masonică s-a scris înainte de apariţia metodelor studiului ştiinţific şi, chiar dacă acestea sunt fascinante, nu-i conving pe cei care sunt obişnuiţi cu metodele mult mai riguroase de cercetare. În consecinţă, unii dintre cei mai dedicaţi scriitori masoni au făcut ca Ordinul să devină ţinta ridiculizării prin pretenţiile lor extravagante în ceea ce priveşte vechimea sa. Nu au formulat foarte limpede în ce sens este acesta atât de vechi şi nu puţine au fost criticile aduse masonilor pentru modul în care s-au lăsat înşelaţi când au acceptat ca adevărate cele mai nebuneşti şi absurde legende.

Mai mult, nicio istorie a Masoneriei nu a fost scrisă în anii recenţi, iar, între timp, câteva materiale însemnate au ieşit la lumină din sfera istoriei şi arheologiei clarificând destul de mult din ceea ce până atunci fusese obscur - şi era nevoie ca această nouă cunoaştere să fie raportată la ceea ce se cunoştea deja. Deşi cercetarea modernă ţinteşte spre acurateţe, de prea multe ori cărţile ei sunt pline de fapte aride, lipsite de frumuseţe literară şi putere spirituală. Luptând pentru acurateţe, autorul acestei cărţi a căutat totuşi să evite o cronică vagă, punctată numai de fapte şi personalităţi, pe care puţini ar fi vrut să o citească.

O astfel de carte nu se scrie uşor din două motive: ea este istoria unui Ordin secret ale cărui cunoştinţe, în mare parte, nu sunt aşternute pe hârtie şi care acoperă o tulburătoare perioadă de timp, cerând ca materialul unor volume numeroase - multe din ele dezorganizate, voluminoase şi greu de asimilat - să fie comprimat în interiorul unui spaţiu restrâns.

Fiecare rând al acestei cărţi a fost scris cu convingerea că istoria reală şi doctrina Masoneriei sunt suficiente în sine, neavând nevoie să fie înfrumuseţate prin legendă şi cu atât mai puţin prin ocultism. Cartea se întemeiază de la început până la sfârşit pe convingerea că tot ceea ce trebuie să facem este să mutăm schelăria de pe templul istoric al Masoneriei şi să îl lăsăm în bătaia soarelui, acolo unde orice om poate vedea frumuseţea şi simetria sa - lucru ce va stârni respectul celor mai critice şi scrutătoare minţi, ca şi omagiul tuturor celor care au ca scop binele omenirii. Studiul îndelung efectuat aici s-a fundamentat pe această credinţă.

În acest sens s-au explorat sursele masonice specializate, găsite în Marea Lojă din Iowa, şi au fost citate cele mai înalte autorităţi ori de câte ori au apărut nelămuriri - referinţele respective servind nu doar la îmbogăţirea celor existente, ci şi îndrumând cititorul către o cercetare mai profundă şi mai detaliată. De asemenea, din respect pentru rezultatele încă deschise dezbaterii şi care sunt susţinute de opinii diferite, au fost prezentate mai multe puncte de vedere, atât cât ne-a permis spaţiul, pentru ca cel ce studiază să poată cântări singur şi să poată decide pentru el însuşi. Autorul este extrem de îndatorat Lojilor de Cercetare din Anglia - în special Lojii Quatuor Coronati - fără ajutorul cărora această cercetare ar fi fost mult mai dificilă, dacă nu chiar imposibilă.

Oameni precum Gould, Hughan, Speth, Crawley, Thorp - pentru a numi doar câţiva, neuitându-i pe Pike, Parvin, Mackey, Fort şi pe alţii din această ţară - merită recunoştinţa perpetuă a Frăţiei. Dacă, uneori, căutând să se dezbare de legendă, unii par să înainteze prea mult în cealaltă extremă - uitând că există o mare parte din Masonerie care nu poate fi urmărită doar cu ajutorul numelor şi datelor - efortul depus de aceştia în numele autenticităţii istorice şi al unei cercetări exacte trebuie totuşi preţuit.

Această carte este alcătuită din trei părţi, aşa cum se cuvine să fie orice lucru ce ţine de Masonerie: Profeţia, Istoria şi Interpretarea. Prima parte se va ocupa de indiciile şi de primele semne ale Masoneriei în istoria, tradiţia, mitologia şi simbolismul timpurii ale neamului omenesc - găsindu‑şi temeiul în natura şi nevoile omului şi arătând cum pietrele şlefuite de timp şi conflicte au fost aduse de departe pentru a clădi Masoneria aşa cum o cunoaştem astăzi. A doua parte este o poveste a Ordinului Constructorilor de-a lungul secolelor, de la zidirea Templului lui Solomon până la organizarea Marii Loje a Angliei, şi răspândirea Ordinului pe întreg cuprinsul lumii civilizate. A treia parte este o afirmare şi o prezentare a crezului, filozofiei, înţelesului religios şi geniului său, precum şi a muncii sale de slujire a individului şi, prin individ, a societăţii şi statului. Acesta este structura succintă a scopului, metodei, planului şi spiritului lucrării, şi, dacă acestea vor fi păstrate în minte, putem spera că ea îşi va împărtăşi povestea şi îşi va încredinţa mesajul.

Când ne gândim la soarta noastră muritoare - la măreţia şi patosul acesteia, la truda omului din trecut, şi la obligaţia noastră de a păstra şi îmbogăţi moştenirea umanităţii - ne simţim cuprinşi de adânc respect faţă de toţi con-lucrătorii săi; şi mai ales faţă de tineri, cărora trebuie să li se încredinţeze tot ceea ce este sacru. Prin intermediul acestor pagini am dorit să-l facem pe tânărul mason să simtă cât de mare şi de benefică este tradiţia pe care se sprijină acum, astfel încât să lupte din toată inima pentru a fi mason, nu numai de formă, ci cu credinţă, în spirit; şi astfel să fie ajutat să realizeze măcar puţin din frumuseţea la care toţi am visat - să aducă la lumină puterile latente şi posibilităţile incredibile ale acestui ordin.

Dacă fiecare îşi va împlini rolul cu credinţă, suma strădaniilor va fi foarte mare, şi vom lăsa lumea mai frumoasă decât am găsit-o, mai bogată în credinţă, mai blândă în înfăptuirea dreptăţii - deoarece nu trecem pe acest drum decât o singură dată, pelerini căutând o ţară, ba chiar un Oraş ce are temelii trainice.

Prefaţă la Educaţie fără constrângeri

 Michael Thompson, Ph.D., în colaborare cu Teresa Barker

Educaţie fără constrângeri
Să ne eliberăm copiii de presiunea performanţei şi să-i ajutăm să obţină succesul la şcoală şi în viaţă
Editura Herald, 2020
traducere din limba engleză de Walter Fotescu

 Citiţi un fragment din această carte.

*****
Prefaţă

"Cum a fost azi la şcoală?" - aşa începe de multe ori reîntâlnirea dintre părinte şi copil după o zi de şcoală. Aceste cuvinte conţin o lume a dorinţelor părintelui de a şti ce face copilul său şi ce învaţă într-o zi la şcoală. De cele mai multe ori, răspunsul este: "Bine". Părintele vrea să ştie mai multe: dacă a învăţat ceva nou, dacă a făcut impresie bună profesorilor, dacă şi-a prezentat cu încredere tema făcută cu o seară înainte împreună cu părintele, dacă a evitat conflictele... pe scurt, părintele vrea să se asigure că totul e în ordine cu viaţa copilului său, că acest copil va avea o viaţă lină, liniştită, fără frustrări, şi că va intra uşor la orice universitate pe care şi-o doreşte... Copilul simte, pe undeva, această dorinţă care însoţeşte întrebarea părintelui şi, de cele mai multe ori, simte o oarecare presiune de a avea o viaţă în ordine, răspunzând... "Bine".

Educaţie fără constrângeri este o carte minunată, adresată părinţilor care se simt presaţi şi se îngrijorează pentru viitorul academic al copiilor lor. Ideea pe care dr. Michael Thompson o redă cu simplitate pe tot parcursul cărţii, este aceea că în orice moment al zilei, copilul face maximul de bine pe care îl poate face el în acea clipă. O idee pe care, dacă noi, părinţii, am purta- o în gând, ne-ar ajuta să le cerem mai puţin copiilor noştri în ceea ce priveşte rezultatele şcolare şi, implicit, să avem o relaţie mai apropiată cu ei.

În consultaţiile pe care le am cu părinţii de copii şcolari, am văzut cum relaţia părinte-copil se transformă dintr-una de conectare în una tensionată, de supraveghere a temelor. Puţinele ore petrecute împreună sunt dedicate verificării lecţiilor, ceea ce reduce substanţial timpul de relaxare şi joc de care copilul are nevoie pentru a se simţi viu şi explorator. Şi am văzut la toţi aceşti părinţi teama aceasta care ne este specifică şi nouă, românilor, din cauza trecutului istoric dificil pe care l-am trăit: aceea că dacă nu avem performanţe şcolare excepţionale, nu putem avea un viitor bun.

Michael Thompson le aminteşte părinţilor că, pentru majoritatea copiilor, şcoala este în principal locul în care ei îşi revăd prietenii şi în care îşi construiesc relaţiile sociale. Un loc în care ei simt toate emoţiile umane: iubirea, tristeţea, gelozia, bucuria, frica, un loc unde ei se descoperă pe laturi noi ale fiinţei umane: sexualitatea, competitivitatea, prietenia, îndrăgostirea. Pentru extrem de puţini copii şcoala reprezintă locul în care îşi clădesc viitorul profesional. Pentru a scrie cartea, Michael a însoţit nouă copii (inclusiv pe fiica sa) în călătoria lor pe drumul şcolii şi până la maturitate, evidenţiind luptele interioare pe care le-au dus, fricile şi anxietăţile unora dintre copii cauzate de relaţia cu şcoala. Şcoala este o instituţie cu un număr mare de copii, unde există foarte puţină atenţie individuală, iar acei copii care au ritmuri de învăţare diferite duc o luptă mai grea. Michael Thompson recomandă şcolilor cu care lucrează o pauză mentală de şcoală, în timpul cărora copiii să se detensioneze şi să se mai elibereze de presiunile şcolii.

Unul dintre mesajele importante pe care le dă cartea Educaţie fără constrângeri este că părinţii par să fi uitat că şi ei au trecut prin experienţele plăcute şi mai puţin plăcute ale şcolii, motiv pentru care nu reuşesc să empatizeze cu copiii lor. Atât părinţilor, cât şi profesorilor li se pare că şcolarii dramatizează sau mint în legătură cu experienţele lor. Thompson ne îndeamnă să învăţăm să ne ascultăm copiii şi să le dăm cât mai puţine sfaturi. Cartea aceasta mi-a oferit mie, ca părinte, instrumentul ascultării copilului meu, chiar dacă de cele mai multe ori nu îmi place ce aud povestindu-mi-se. Într-o zi, am primit un telefon de la directoarea şcolii băiatului meu Yuri, cum că acesta a lovit un alt copil. Primul impuls când l-am luat pe Yuri de la şcoală a fost acela de a-i ţine o morală sănătoasă despre faptul că nu e bine să ne lovim între noi şi că un copil are şi alte opţiuni în afară de bătaie. Însă mi-am amintit de Educaţie fără constrângeri şi mi-am propus să îl ascult şi să îi fiu alături, chiar dacă făcuse o trăsnaie. A început prin a-mi spune că acel băieţel merita să o încaseze, urmând o serie de epitete pe care nu le voi enumera aici. Am observat cum, în acel moment, în mine se activau o mie de frici în acelaşi timp: dacă Yuri nu are empatie; dacă e un copil care va da de necaz mereu din cauza temperamentului său; dacă părinţii colegilor lui vor zice despre mine că sunt un expert în parentaj ipocrit, fiindcă, ia uite, copilul ei loveşte fără milă?

Răspunsul meu către Yuri nu a fost însă cel dictat de frici - care ar fi arătat aşa: "Dar nu e frumos să loveşti! Tu trebuie să înţelegi copiii mai mici, că aşa te-am învăţat! Uite, acum o să am şi eu problem din cauza ta! Şi uite câte fac eu pentru tine, iar tu aşa mă răsplăteşti?" - răspuns pe care, dacă l-aş fi rostit, nu aş mai fi ajuns să mă conectez la un nivel profund cu băieţelul meu şi să ajung la suferinţa şi la nedreptatea resimţită de el - ci răspunsul pe care mi l-am construit datorită întâlnirii cu Michael Thompson şi cu această carte:
"Mama, da' tare te-a enervat! Nimic din lumea asta nu te-ar fi putut opri să îi tragi şi tu una înapoi!"
"Da, e un imbecil! Şi dacă mâine mai face la fel, o să îi trag iarăşi una!"
"Dar ce s-a întâmplat, pui frumos?"

Şi a început povestea... pe care am ascultat-o, încercând să îmi amintesc ce spunea Michael Thompson: că aceşti copii nu vor ajunge în spatele gratiilor doar pentru că fac trăsnăi la şcoală. Ascultând povestea până la capăt, Yuri m-a făcut să înţeleg că şi profesorii au prejudecăţi pe care, după o discuţie bună împreună, şi le pot schimba. Că tuturor copiilor li se întâmplă nedreptăţi, care pentru ei sunt greu de depăşit de unii singuri, fără ascultarea plină de căldură şi lipsită de judecată şi sfaturi a părintelui sau a profesorului. Şi că, după un dialog cald părinte-copil, acesta nu mai are nicio nevoie de sfaturi, fiindcă se conectează la sine şi la valorile moştenite din familie. Astfel, un mesaj pe care îl dă cartea Educaţie fără constrângeri este că, încercând să vindecăm un pic teama noastră, a părinţilor, de eşecul academic al copiilor, putem înlătura cea mai importantă barieră din călătoria lor psihologică pe drumul şcolii: aceea de a se simţi neînţeleşi şi neimportanţi!

În final, Dr. Thompson le reaminteşte părinţilor că, de cele mai multe ori, copiii nu se judecă unul pe celălalt după rezultatele şcolare, ei îşi analizează propria dezvoltare în alţi termeni, mereu în căutarea a trei lucruri: conectarea, recunoaşterea - sentimentul de a fi văzuţi şi valorizaţi - şi puterea. Iar dr. Thompson povesteşte cum copiii găsesc aceste trei lucruri nu în sfera notelor, a concursurilor şi a temelor, ci mai ales în viaţa lor emoţională şi în relaţiile sociale pe care le trăiesc din plin la şcoală.

Vă invit, dragi părinţi minunaţi şi buni, să citiţi Educaţie fără constrângeri cu multă deschidere şi emoţie, amintindu-vă de propria voastră călătorie în şcoală: de trăiri, de acele întâmplări care v-au marcat şi v-au schimbat - şi care, sunt aproape sigură că nu erau legate de note! Alături de Crescându-l pe Cain şi Prieteni buni, duşmani aprigi, cartea Educaţie fără constrângeri completează seria cărţilor lui Michael Thompson apărute în colecţia "Parentaj" de la Editura Herald, cărţi care promovează o creştere a copiilor plină de compasiune şi conectare.

(Otilia Mantelers, expert în parentaj)