Torţionarele lui Hitler

Wendy Lower
Torţionarele lui Hitler. Femei germane pe câmpurile naziste ale morţii
Editura Meteor Publishing, 2016
Traducere din limba engleză de Eugen Damian

Citiţi introducerea acestei cărţi.

*****
Intro

Cartea lui Wendy Lower investighează rolul femeilor germane pe Frontul de Est nazist. Participarea acestora la Holocaust, inclusiv în postura de ucigaşe sângeroase, a fost în mare măsură ignorată. Autoarea identifică trei niveluri de "contribuţie" - martorele, complicele şi ucigaşele - şi încearcă să extragă motivele care le-au determinat acţiunile.

Pe baza cercetărilor desfăşurate pe durata a douăzeci de ani în arhivele Holocaustului, a accesului la documente post-sovietice şi a interviurilor luate unor martori germani, sunt dezvăluite pentru prima oară acţiunile directe a circa 500.000 de tinere femei pe câmpurile de luptă şi în lagărele de exterminare.

Torţionarele lui Hitler va desfiinţa unele dintre cele mai adânci convingeri privind rolul femeilor în timp de război şi va arăta că genocidul a fost comis şi cu sprijinul şi participarea lor directă, deşi dovezile au putut fi ascunse mai bine de şaptezeci de ani.

***
Fragment
Generaţia pierdută a femeilor germane

Bărbaţii şi femeile care au creat şi administrat sistemele fundamentate pe teroare ale celui de-al Treilea Reich au fost uimitor de tineri. Atunci când, în ianuarie 1933, la vârsta de 43 de ani, Hitler a fost numit cancelar al Germaniei, peste două treimi dintre adepţii săi aveau sub 40 de ani. Viitorul şef al Biroului Principal de Securitate al Reichului, Reinhard Heydrich, avea 37 de ani când a prezidat Conferinţa de la Wannsee şi a dezvăluit planurile de asasinare în masă a evreilor din Europa. Legiunile de secretare care au menţinut în stare de funcţionare maşinăria de ucidere în masă aveau între 18 şi 25 de ani. Infirmierele care au lucrat în zonele de război, care au asistat la experimentele medicale şi au administrat injecţii letale erau şi ele nişte tinere profesioniste. Iubitele şi soţiile elitei SS-ului, a căror sarcină consta în asigurarea viitoarei purităţi a rasei ariene prin intermediul copiilor sănătoşi, se aflau - aşa cum se impunea - la o vârstă fertilă, potrivită aducerii pe lume a urmaşilor. Vârsta medie a unei femei gardian din lagărele de concentrare era de 26 de ani; cea mai tânără de-abia avea 15 ani atunci când a fost trimisă la post în lagărul Gross-Rosen din Polonia anexată de nazişti.

Regimurile fundamentate pe teroare se hrănesc cu idealismul şi cu energia tinerilor, modelându-i sub formă de cadre ale mişcărilor de masă, ale forţelor paramilitare şi chiar în calitate de făptuitori ai genocidului. Bărbaţii germani care au avut ghinionul să se maturizeze în timpul Primului Război Mondial au devenit un lot distinct, deformat în moduri pe care încă mai încercăm să le identificăm. Un istoric consideră că această generaţie de tineri a fost formată din ideologi înrăiţi şi "intransigenţi" şi din profesionişti siguri pe ei care şi-au concretizat ambiţiile în cadrul elitei SS-ului ca promotori ai maşinăriei Holocaustului din Berlin. O generaţie de tinere şi-a jucat şi ea rolul în cadrul genocidului, dar nu la cârma acestuia, ci ca agent operativ al maşinăriei. Ceea ce a evidenţiat activista desprinsă din rândul tinerelor profesioniste şi al soţiilor care au făcut posibil Holocaustul - femei care au plecat spre est în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi au devenit martore directe, complice şi făptuitoare de crime - a fost faptul că era o baby boomer a Primului Război Mondial, concepută la finalul unei ere şi la începutul alteia noi.

La sfârşitul anului 1918, imperiul german s-a prăbuşit ca urmare a înfrângerii militare, soldaţii s-au răzvrătit, iar kaiserul, declarat criminal de război, a fugit în Olanda. Lumea patriarhală a vechiului regim s-a prăbuşit, iar pe ruinele sale totul a părut posibil din punct de vedere politic.

Pentru femei, noua orânduire - primul experiment democratic al Germaniei, după modelele american şi britanic - a adus după sine şansa unei libertăţi şi a unei puteri mai individuale în Occidentul modernizat. Femeile germane au votat pentru prima dată în ianuarie 1919 şi au dobândit o egalitate formală cu bărbaţii, cel puţin pe hârtie, prin Constituţia de la Weimar. A fost o schimbare extraordinară, având în vedere faptul că, pană în 1908, femeilor germane le-a fost interzis accesul la activităţile politice şi, ca persoane de sex "inferior" în cadrul societăţii, au ocupat poziţii subordonate, considerate de ele fireşti. Deoarece femeile au fost forţate de Primul Război Mondial să pătrundă în sfera publică a activităţilor legate de război - în fabrici, tramvaie şi birouri guvernamentale -, ele au avut o experienţă politică redusă, iar cele mai multe s-au mulţumit să se considere apolitice. Odată cu implozia monarhiei, arena politică, pană atunci închisă, s-a deschis brusc în faţa femeilor.

Republica de la Weimar a fost martora unei explozii a mişcărilor la care a participat pleava societăţii, a grupurilor paramilitare şi a partidelor politice de toate culorile. Numai la München, Partidul Nazist aflat în formare s-a numărat printre alte 40 de astfel de mişcări de la începutul anilor 1920. Majoritatea se autointitulau cu mândrie völkisch, adică "populare", dar, în acest caz, "populaţia" la care se făcea referire era exclusiv cea germană. Aceste mişcări populare au fost arogant naţionaliste, xenofobe şi antisemite. [...]

Orientarea extremă a femeilor germane spre dreapta nu a început odată cu Partidul Nazist. Dintre cele 30 de partide politice ale perioadei Republicii de la Weimar, femeile au votat într-o proporţie redusă, dar nu disproporţionat, cu Partidul Nazist, chiar atunci când popularitatea acestuia în cabinele de votare şi-a atins apogeul, adică în 1932. Pentru femeile conservatoare, Partidul Nazist era în realitate opţiunea cea mai puţin atractivă, deoarece naziştii nu le acceptau ca membre şi nici nu le treceau pe buletinele de vot. Politicianismul modern, a cărui strategie era stabilită în berării sau în stradă, era treaba bărbaţilor. Către sfârşitul anilor 1920, femeile puteau participa la demonstraţii sau puteau purta uniforme, dar nu aveau voie să apară în faţa Führerului. În cărţile de istorie oficiale ale partidului, Surorile Svasticii Roşii, cum erau cunoscute infirmierele care aveau grijă de Sturmtruppen, sunt amintite pe un ton sentimental: s-a vărsat mult sânge în acele prime zile ale luptei, iar rănile au fost tratate de acele infirmiere din cadrul mişcării. Idealizate, femeilor care au sprijinit mişcarea nazistă în anii 1920 li s-au atribuit roluri auxiliare. Totuşi, anumite femei au fost atrase în mişcarea lui Hitler şi au luat iniţiativa formării unor organizaţii de sprijin, cum ar fi de pildă Liga de Luptă a Femeilor (1926), care s-a străduit să obţină integrarea socială şi politică a femeilor în comunitatea naţională. Femeile germane care au îmbrăţişat cauza lui Hitler şi-au făcut datoria în cabinele de vot, în birourile partidului şi acasă. [...]

Deşi au fost susţinătoare active ale mişcării naziste, femeile germane nu pot fi învinuite că au votat pentru ascensiunea lui Hitler la putere. Hitler nu a fost ales în mod democratic; mai curând a fost numit cancelar de o cabală a clasei dominante, formată din nişte bătrâni care s-au gândit că s-ar putea folosi de impertinenţa tinereţii pentru a zdrobi stânga şi pentru a restaura conservatorismul.

Imediat după numirea sa, Hitler şi susţinătorii lui au exploatat toate oportunităţile şi ambiguităţile legislative pentru a transforma Germania într-o dictatură a partidului unic şi într-o naţiune a exclusivităţii rasiale. Drepturile civile au fost suspendate în februarie 1933, după mai puţin de o lună de guvernare, iar opozanţii politici au fost arestaţi şi aruncaţi în închisori şi în nou înfiinţatul lagăr de concentrare de la Dachau. Sindicatele au fost desfiinţate, prăvăliile evreilor au fost boicotate, iar cărţile arse. Întregul sistem de asistenţă socială a fost "restructurat", forţându-i să se "pensioneze" pe cei care nu aveau descendenţă ariană. Aproximativ 8.000 de femei comuniste, socialiste, pacifiste şi "asociale" s-au numărat printre persoanele persecutate. [...]

Hitler a declarat că locul unei femei este atât acasă, cât şi în cadrul mişcării. La adunarea de la Nürnberg din 1934, a folosit tipica retorică marţială. "Ceea ce bărbatul oferă în materie de eroism pe câmpul de luptă femeia egalează prin perseverenţă nelimitată şi sacrificiu, prin interminabilă durere şi suferinţă", declara el. "Fiecare copil pe care-l aduce pe lume este o bătălie, o luptă pe care o poartă pentru existenţa poporului ei... Şi asta deoarece Comunitatea Naţional-Socialistă a Volk-ului a fost creată pe un fundament ferm tocmai pentru că milioane de femei au devenit cele mai loiale şi mai fanatice tovarăşe ale noastre." În cuvântările ţinute în 1935 şi 1936 în faţa Organizaţiei de Femei a Partidului Nazist, Hitler a declarat că o mamă cu cinci, şase sau şapte copii sănătoşi şi bine crescuţi avea realizări mai importante decât o femeie avocat. El a respins drepturile egale pentru femei, aşa cum cerea marxismul, "deoarece împing femeia într-o zonă în care va fi în mod necesar inferioară. Ea va fi pusă în situaţii care nu-i pot consolida poziţia - atât faţă de bărbat, cât şi faţă de societate -, ci doar i-o vor slăbi". Numărul femeilor cu diplome de absolvire a învăţământului superior sau care aveau funcţii politice era restricţionat de anumite proporţii. Aşa cum a conchis Alfred Rosenberg, ideologul Partidului Nazist: "Aşadar, femeilor trebuie să le fie accesibile toate posibilităţile de dezvoltare a energiilor lor. Dar trebuie să fie clar un singur lucru: numai bărbatul trebuie să fie şi să rămână judecător, soldat şi conducător de stat."