Cartea cu tați - Copiii sunt OK (adulții, nu)

 

Andrei Dósa / Robert Șerban / Radu Pavel Gheo / Igor Mocanu / Bogdan Alexandru Stănescu / Mihai Duțescu / Florin Hălălău / Doris Mironescu / Dan Coman / Florin Dumitrescu / Vasile Ernu / Andrei Gamarț / Robert Bălan, coordonatorul volumului
Cartea cu tați
Editura Trei, 2021
 

Citiți introducerea acestei cărți.

*****
 
Intro

Mihai Duțescu (n. 1979, Alexandria) a debutat în 2010 cu volumul de poezie și toată bucuria acelor ani triști (Ed. Cartea Românească), volum recompensat cu mai multe premii și nominalizări, printre care Premiul Mihai Eminescu - Opera Prima.

În 2014 revine cu o nouă colecție de poezii, franceza un avantaj (Ed. Pandora M), alături de romanul Uranus Park (Ed. Polirom), distins cu premiul "Tânărul Prozator al Anului 2014", în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția a V-a. Anul acesta a publicat la editura Trei romanul Bureți de fag.

Este prezent cu proză, poezie, articole, interviuri etc. în mai multe publicații și antologii, iar textele sale au fost traduse în engleză, franceză, suedeză, germană și cehă.

Copiii sunt OK (adulții, nu)

În ziua în care am aflat ca voi fi tată tocmai primisem - a nu știu câta oară - un mail de la Vicenția cu oferte de la agenții de turism pentru concedii exotice, departe de casă, scumpe și iresponsabile. Chestii pe care oamenii cu copii din țara noastră le fac în general puțin spre deloc, dar pe care cei din middle class și fără copii, inclusiv aspiranții, cum eram și noi, le mai fac. Ceva de genul "Ori la bal, ori la spital..." - "Dacă oricum n-avem alte bucurii..." - "Dacă copii deocamdată n-avem, măcar să ne distrăm...", cu varianta "Să ne distrăm acuma, până vin copiii, că dup-aia nu se mai știe..."

Dincolo de faptul că Vicenția n-a abandonat nici acum ideea de-a merge într-un sejur dintr-acela dement, în timp ce mie realmente mi se rupe de astfel de atracții (complet lipsite de conținut, presupun), dincolo de faptul că până la urmă probabil o să mergem odată și-odată - fiindcă așa e în familiile moderne middle class, cântă și găina, nu doar cocoșul - în acea toamnă din 2013 am fost nevoiți să punem totul în stand by pe termen nelimitat. Au rămas linkurile alea semi-isterice, neconsumate, din cele câteva e-mailuri pe care Vicenția le schimbase cu agențiile de turism; într-o seară, când intrase la duș, am auzit-o țipând - strigându-mă, să vin repede... Am intrat peste ea și, tremurând, mi-a arătat chestia aia ca un termometru, pe care o vedeam prima oară, cu o liniuță roz destul de evidentă, alături de încă o liniuță roz de-abia vizibilă. M-am prins ce e, însă cum amândoi eram praf după mai bine de doi ani de încercări nereușite, am fost destul de neîncrezători pe moment. Adică, de ce nu apar clar două liniuțe egale ca intensitate - o fi o sarcină cu probleme? Nu s-o fi prins ca lumea...? Am căutat prospectul drăcoveniei ăleia și m-am mai calmat: scria că indiferent cât e de palidă a doua liniuță, dacă există, e sigură treaba... Dar auzisem totuși atâtea povești cu sarcini pierdute, încât gândurile astea au început să se amestece de-a valma cu celelalte, cu euforia și restul.

Ce-ar fi de zis? Se prinsese exact când ne păsase mai puțin, exact când aproape ne resemnaserăm și nu mai socoteam nici zile, nici nimic. După teste de toate felurile, controale și acatiste și cam tot ce fac oamenii ca noi (zona middle class, subzona penibilă), după o scurtă vacanță la Viena, neașteptat de frumoasă (față de cât mă plictisise pe mine Viena în trecut), fiind probabil mai relaxați și mai cu har decât până atunci, iată că bebelușul era pe drum.

Cum să-l cheme? Din nou dezbateri și agitație, căci am trecut prin fel de fel de variante - dacă să aibă două nume sau îi punem doar unul, dacă e băiat sau fată - și ce aiurea totuși că durează atâta până afli ce e - dacă să-i punem nume internaționale sau românești - dacă sunt românești, să fie ușor arhaice, cum se poartă la noi în zona middle class, subzona penibilă - să-i punem Zian dacă e băiat (numele de mirean al părintelui Arsenie Boca, cum aveam să aflăm ulterior că i-a pus Gabi Firea ăluia mic al ei) și să-și serbeze de Sânziene? - sau îi punem ceva generic, Ema, Eric, să meargă oriunde? - dar dacă după aia se supără că n-are nume de sfânt și toți copiii din clasă au? Toate astea s-au mai limpezit după ce am făcut niște teste statistice (dublu test sau triplu test, nu mai țin minte - oricum, bani dați degeaba) care indicau că are risc mare de sindrom Down și ne-au determinat să facem un test genetic non-invaziv (testul Panorama - recomand!) foarte scump la vremea aceea, dar care ne-a liniștit relativ rapid și, tot așa, relativ rapid ne-a informat că urmează să avem o fetiță. Am scăpat de Zian și am dezbătut așadar numele fetiței, trecând iarăși prin toate variantele posibile. Am ajuns pe final de sarcină să tragem la sorți: din 5 bilete, la 4 a ieșit Ioana.

Cam așa e cu primul copil.

Când s-a născut Ioana, credeam și eu, și soția mea că gata, rupem, nu există părinți mai motivați și mai pregătiți decât noi. Făcuserăm absolut toate analizele, toate controalele, toate morfologiile, la cei mai buni medici, Vicenția mânca numai bio, dormea de la 22, n-a mai pus o picătură de alcool pe limbă, nu mai mânca fast-food, executam plimbări în parc în ritmul indicat de medic, cu durata indicată de medic. Am fost și la câteva cursuri de puericultură, unde o doamnă foarte experimentată ne-a povestit cum stă treaba cu bebelușii, ne-a exemplificat cum să manevrăm bebelușul ajutându-se de o păpușă - era totul foarte simplu și clar! Ah, și să nu uit, bineînțeles că Vicenția și-a dorit să nască natural și să alăpteze copilul la sân cât mai mult, după cum recomandă atât medicii, cât și puzderia de bloggerițe-mame-eroine de peste tot.

Eu începusem deja să mă interesez de cele mai bune grădinițe și școli private din București, punând în balanță beneficiile pedagogiei clasice, în raport cu ale celorlalte - Waldorf, Montessori etc. Să fie Montessori, dar și cu mâncare bio... Da, dar e una singură așa și e prin sectorul 3, departe de noi. Sau căutăm una clasică, dar de top. Sunt unele cu predare direct în germană. Sau engleză? Nu engleză, că engleza oricum o-nvață, lasă, să știe germana... Vezi că e una Waldorf așa și împușcă practic doi iepuri, e și pe creativitate și învață și limba... Sau facem o extravaganță și-o dăm la colțul străzii, la stat, cu copiii din cartier, să se obișnuiască cu lume de tot felul? Sigur, la colțul străzii... numai tu puteai veni cu idei de-astea... nu dau eu fata cu toți ăștia, să-ți fie clar...

Ioana s-a născut pe 7 octombrie, de ziua lui Putin, exact la data estimată de ecografie, nicio zi înainte, nicio zi după. Ne învățase medicul cum să numărăm contracțiile și când anume să pornim spre spital - și să-l sunăm, ca să vină. Am mers la un spital de stat - parțial din zgârcenie, parțial din neîncredere față de astea private.

Travaliul a durat 15 ore, timp în care eu am frecat menta prin curtea spitalului mutându-mă de pe o bancă pe alta; am mai mers să mănânc la o cârciumă peste drum, am mai pierdut vremea printr-o librărie, am semnat apoi niște dispoziții de șantier sosite prin curier la spital - stând tot timpul cu Vicenția pe SMS-uri, îngrijorat când trecea jumătate de oră și nu-mi răspundea, euforic când îmi scria mi-au făcut anestezie... nu mai simt nimic, cred că nasc - doar că treceau orele, trecuse și anestezia și nu năștea. A născut efectiv pe viu, în chinuri, am auzit-o, mă lăsaseră moașele să mă strecor undeva pe un hol din apropierea sălii. Eram cu mama și cu mama ei, toți trei încercând să descifrăm urletele Vicenției din noianul de urlete. Când mi-am dat seama că ea e, că urlă mai rău decât oricând până atunci, gata, am așteptat să aud și copilul - peste câteva minute am auzit-o pe Ioana plângând cât o țineau plămânii, nervoasă de mică, spre deosebire de alți nou-născuți pe care-i mai auzisem cât am stat pe-acolo și care mi se păruseră mult mai calmi. Mi-a arătat-o doctorița neonatolog, o doamnă unguroaică trecută de 60 de ani - am oftat când am văzut-o, mă topeam pe picioare privind-o cum încă plângea - și doctorița mi-a zis: "Greu, tati, greu cu nașterile astea, greu, nu?" - timp în care Vicenția primise deja o altă anestezie și era cusută, fiindcă și la nașterile naturale e deseori nevoie de așa ceva.

Dacă tot am ajuns în acest punct, înainte de a vorbi despre copil și despre haosul care-a urmat în ce ne privește, aș vrea să fac o mențiune scurtă, mai mult pentru fetele care citesc acum: nu e o întâmplare că majoritatea femeilor, dacă au de ales, aleg cezariana. Dincolo de durerile nașterii naturale propriu-zise, e greu de descris chinul de după, care în cazul soției mele a durat vreo lună de zile - perioadă esențială pentru îngrijirea copilului, pentru prezența lucidă, neafectată de dureri, alături de copil etc. Nu pot să ofer mai multe detalii, dar în ce mă privește am ajutat-o inclusiv la cele mai elementare lucruri, pentru că în prima săptămână nu reușea nici să se aplece, de durere. Prin comparație, cezariana / cezarienele de după au fost infinit mai ușor de suportat - spune ea și spun și eu, din afară.

Ups, am sărit fără să vreau la ceva esențial: după Ioana, au urmat alți doi copii, Ilinca și Iustin. Ajung imediat și la ei.

Cu Ioana a fost haos, cum spuneam. Adevărul e că nu știam nimic despre copii, iar faptul că amândurora ne plăceau copiii sau că ne doriserăm copii a fost egal cu zero. Nu că n-am iubit-o din prima secundă, însă ni se părea extrem, extrem de greu s-o îngrijim, deși am avut și un ajutor permanent în prima lună - pe mama mea. Ioana, în primul rând, nu voia să sugă la sân, se îneca, se învinețea, voma deseori și ne era teamă că moare asfixiată sau înecată cu vomă, nu deschidea bine gura, părea că-i e lene, dar ulterior am văzut că așa e ea; și acum, la șase ani, face la fel, de-abia deschide gura dacă trebuie să-i dai, spre exemplu, un medicament. În fine, îi provoca răni groaznice tinerei și frumoasei mele soții, cu sângerări și tot tacâmul și-am plătit în câteva rânduri consultant în alăptare, am dat bani pe pompe de sân și pe fel de fel de geluri și creme, ca să-i dea totuși lapte de mamă - ceea ce a și reușit pentru vreo trei luni, timp în care a primit întotdeauna și completare cu lapte praf. După cele trei luni a întrerupt alăptarea și-a înțărcat-o de voie, de nevoie, după ce a făcut mastită la ambii sâni. Pentru cine nu știe, înainte de a căuta în dicționar: sânii se umflă și se întăresc dureros, iar canalele prin care iese laptele se blochează, laptele acela care nu este eliminat provocând o infecție. Nu pot descrie cum anume a scăpat soția mea de mastită; spun doar că eu am fost cel care a contribuit decisiv la vindecare - dacă vreți mai multe picanterii, căutați pe net, sunt numeroase mărturii ale altor bărbați care de fapt mi-au dat și mie ideea.

După ce a fost înțărcată, Ioana a fost mai veselă, mai jucăușă, a dormit mult mai bine, toată noaptea fără întrerupere, fiind hrănită cu lapte praf în doza corectă (când suge la sân nu știi, evident, niciodată cât a supt) și la ore fixe, după manual. Cam din a patra lună a ei a fost cu adevărat o ușurare și pentru noi, după calvarul de până atunci. Doar că această bruscă detensionare a venit la pachet cu altceva: odată întreruptă lactația, iar noi mult mai relaxați, am tulit-o pentru câteva zile la Londra - de unde, cum se zice, ne-am întors trei. Unde până atunci ne uitase Sfântul, acum nu ne mai opream, vorba maică-mii.

Ilinca s-a născut (prin cezariană, parfum) când Ioana avea un an și patru luni. Era iarnă, zăpada cât casa, 4 februarie 2015, mi-o amintesc dormind (la spitalul la care s-a născut nu m-au lăsat s-o văd imediat după naștere), apoi când s-a trezit am văzut că era extrem de frumoasă, cu ochii albaștri, albaștri - dar nu albaștri cum au toți bebelușii la început, ci albaștri perfecți - și mare cam cât un copil de o lună. O să fie manechin, ne-a zis doctorița, o să vedeți... Când am adus-o acasă ne-am dat seama că aveam doi bebeluși, fiecare cu mărimea sa de pampers, cu programul său și cu formula sa de lapte praf (fiindcă Ilinca a mai băut întotdeauna și lapte praf, deși a supt la sân bine mersi până pe la doi ani, fără dureri și probleme - ca dovadă că nu Vicenția avea ceva...).Când mergeam la supermarket și ajungeam cu baxurile de pampers la casă, cu cutiile de lapte praf și-așa mai departe era circ, era imposibil să nu zică cineva ceva - de obicei, indiferent de remarca celorlalți, răspundeam "Ne-a plăcut sexul, ce să facem...".

De-abia cu amândouă bebelușele ne-a fost greu, mai greu decât ne fusese cu Ioana singură - când crezuserăm că mai greu de-atât nu se poate. Ne-am dat seama că tot ce știam de la ea nu se aplica aproape deloc la Ilinca, fiindcă - așa cum citisem, dar ne gândeam că e mai degrabă un mit - fiecare copil e total diferit, oricât ar fi de mic.Ele două au fost și sunt atât de diferite, încât singurul lucru care se putea aplica de la una la alta a fost modul de împachetare a pamperșilor. În rest, nimic: Ilinca a dormit din prima zi în pat cu noi (făcea scandal monstruos altminteri) - Ioana, dimpotrivă, doar în patul ei. Ilinca practic sugea la sân încontinuu, fără program, "la cerere", cum se zice - despre Ioana am povestit deja. Și mai am foarte multe alte exemple, de la chestii fizice, până la trăsături de caracter.

Când am aflat că mai vine un copil, al treilea, a fost efectiv un șoc. Avuseserăm la un moment dat o discuție de câteva zeci de secunde despre posibilitatea de-a mai avea un copil, să fie trei, cum își dorea Vicenția (iar eu îi zisesem că n-am nimic împotrivă, deși mi-e foarte bine și-așa...), dar cam atât. Eu eram prin bucătărie, Vicenția venea ca de obicei de la duș și-n timp ce cobora scara mi-a făcut un semn cu mâna, de sus: îmi arăta prostia aia de termometru alb, cu liniuțe... Ce e cu ăla...? Băi, deci nu cred... - nu mai știu cum a decurs discuția, atât cât o fi fost, dar îmi amintesc în schimb că am tăcut amândoi vreo două ore - mai ziceam așa, câte un cuvânt sau o propoziție scurtă, mai râdeam scurt, nervos, după care iar ne cădea fața. După ce a trecut perioada aceea de acomodare, vreo câteva zile bune, ne-am înseninat. De altfel, avându-le pe fete mici, inclusiv după nașterea lui Iustin, n-am avut timp și nici disponibilitate mentală pentru chestii prea complexe. La Iustin nu a existat practic o depresie post-partum, ca la fete (mai ales la prima) și lucrurile în general au fost mult mai la futu-i mă-sa, cum s-ar zice, iar el a crescut mai mult sau mai puțin ca o buruiană - deși a fost deopotrivă îngrijit, iubit, ținut în palme și răsfățat. Faptul că e băiat a contat și în același timp n-a contat: eu de când mă știu mi-am dorit să am o fetiță, dacă era să am copii (mă rog, una, dar poate nu trei - deși așa cum le iubesc nediferențiat pe cele două, aș fi iubit-o cu siguranță și pe a treia).Însă pentru echilibrul tuturor, inclusiv echilibrul psihologic al rudelor apropiate, cred că e mai bine că a apărut și-un băiat.

Ce-ar fi de zis despre el, ceva ce n-am zis deja când am povestit despre fete? Aș spune că se vede o diferență clară față de surorile lui: el pur și simplu rompe le palle, cum zic italienii - adică ne scoate peri albi - distruge, aleargă, sare, se bate, mușcă, are de zece ori mai multă putere fizică și nervișori și energie, comparativ cu ele la vârsta lui, plus dexteritate, interes instinctual pentru reparat, stricat, înșurubat, deșurubat etc. Știu că mă bălăcesc deja în locuri comune, dar chiar așa e, în cazul nostru.

Imediat după ce am făcut copii, lovindu-mă cu capul de grindă, i-am sfătuit rapid pe toți din jurul meu care n-aveau copii să nu facă - decât dacă sunt cu adevărat dispuși să-și depășească dulcea inerție în care zac, să iasă dureros și ireversibil din zona de confort și să-și depășească limitele mai mult decât oricând până atunci. Dacă nu sunt dispuși, mai bine să nu facă. Exageram crunt, desigur, dar era mai mult o reacție pe care o consideram necesară la toată hipioțeala și ipocrizia din jurul acestui subiect, cu familii minunate și copilul care crește fericit într-un marsupiu hand made, în timp ce tu iei parte la un atelier creativ, cu căștile pe urechi.

De când suntem părinți, am avut destule certuri cu Vicenția, mai ales în perioadele în care copiii erau foarte mici (iar noi prea nervoși și neștiutori), însă per total relația mea cu ea s-a transformat de la zi la zi și e din ce în ce mai bună, e ca un fruct perfect copt, ajuns azi la deplină maturitate.Ca într-o poezie a lui Sociu, nu cred că mai există ceva nespus între noi, am trecut de la Nord la Sud și de la Est la Vest, avem sute de nopți nedormite în tandem și alte sute de nopți nedormite cu rândul, câte-o oră jumate tu, după care o oră jumate eu; avem peste zece mii de pamperși schimbați fiecare, mii de băițe făcute copiilor, mii de biberoane sterilizate; piureuri, supițe, tocănițe cu legumele tăiate mărunt, mărunt - la fel, sute - litri de Vigantol dați picătură cu picătură, litri de Nurofen, Panadol și Ospamox, mii, zeci de mii de lei dați pe medici, homeopate, uleiuri esențiale, aparate de aerosoli - ca să nu mai socotim sarcinile și nașterile pentru fiecare, hainele, încălțările, jucăriile, cărțile, cărucioarele, pătuțurile, scoicile și scaunele auto - și alte și alte minuni.

Pe final, ca să nu uit: vrând, nevrând, fiindcă sunt trei și nu vrem discriminare (și nici să dăm 7-8.000 de lei lunar taxe de școlarizare, 12-15 ani de-acum înainte, parcă nu sună OK), merg toți trei la grădinița de stat, după ce am trecut și pe la privat, respectiv la școala de stat - nu chiar cea de la colțul străzii, ci următoarea - atât cât să facem maxim un sfert de oră pe jos până acolo și să fie pe cât posibil o școală bună, adecvată aspirațiilor unei familii middle class ca a noastră.

Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos

 

Vasile Aaron
Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos
Editura Vremea, 2021
 

Citiți introducerea acestei cărți.

*****
Fragment
 
 Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos

în Marele Principat al Ardealului jurat procurator,
în versuri alcătuită, din nou de același îndreptată
și acum a doua oară, cu a mai multora cheltuieli, tipărită.

(Sibiu, în Tipografia lui Ioan Bart, 1808)

Păcătoasă fire, stai și socotește

Necuprinsa taină care se gătește;

Cel ce a făcut cerul și pământul

Și oricâte sunt, numai cu cuvântul,

Merge să primească moartea grea pe cruce

Voind ca pe tine din foc să te-apuce

Și să te ridice sus, la fericire,

De unde căzuseși cândva, cu cumplire^[i].

Către cititor

Câțiva iubitori de folosul neamului și procopsirea^[ii] limbii românești, în mai multe rânduri povestindu-mi, precum cartea prin mine în verșuri alcătuită cu titul: Patima și Moartea Domnului nostru Isus Hristos, typărită în anii trecuți, așa de tare s-ar fi trecut și vândut, mai vârtos în Țara Românească și în Moldova, cât mai nu s-ar mai afla de vândut, batăr că în Bănat, în Țara Ungurească, în Maramurăș, ba încă și în Ardeal nice numele pe multe locuri încă până acum îi iaste cunoscut; iară de altă parte, pe unde s-au tâmplat de să află câte un exemplariu, nu numai afară în deosebite locuri, ci și în biserică, dumineca și în sărbători, mai ales în postul Paștilor, cu foarte mare a norodului credincios plăcere și mângâiere s-ar ceti, pretinește m-au poftit, ca fiind că dânșii ar vrea această carte cu ale sale cheltuele din nou a o typări, să nu-mi prejet, precum o am alcătuit-o dintru început, așa a o și îndrepta și cu tot deadinsul a priveghea ca, în cât va fi cu putință, fără greșele să iasă afară din typariu, sârguindu-mă și într-aceea, cu cât stările împrejur și alcătuirea verșurilor ar îngădui, toate cuvintele cele străine care, ca neghina în grâul cel curat, să văd multe a fi în limba românească vârâte, să le las afară și să întrăbuințez în locul lor altele adevărate românești.

Vrednicei de toată lauda râvnă a acestora voitori de bine vrând a face destul, ceasurile cele puțintele care îmi prisosea de la alte ale mele trebi n-am lipsit cu atâta mai tare a le jirtfi spre scopul mai sus numit, cu cât, de cumva (precum în verșuri foarte lesne să întâmplă) ar fi eșit pomenita carte cu zmintele și greșită, mulți doară s-ar fi aflat carii pre mine m-ar fi vinovățit, că n-aș fi bine procopsit în măestria poeticească. Și așa iată, iubite cetitoriu, că cu ajutoriul lui Dumnezeu s-au și tipărit de nou această carte, cu 11 icoane împodobită^[iii].

A adăuga sau a cuvânta ceva despre frumseța și alcătuirea cea cu temeiu a verșurilor mi-ar fi cu totul rușine, fiindcă fieștecare lucru pe sine însuși pentru săvârșirile sale să laudă. Iară aceasta, cu îndrăzneală pociu zice: că de vom socoti materia cărții aceștia, ca aceasta încă n-au eșit afară până acum în limba românească din fabrica măestriei poeticești. Că cuprinde în sine moartea lui Isus Hristos, Fiiului omenesc, cela ce iaste Fiiu lui Dumnezeu, taina întrupării, lucrul răscumpărării neamului omenesc, lucrul cel mare și necuprins al înțelepciunii cei dumnezeești, lucrul spre care toată facerea de la început atârna, care toate jirtfele și umbrele Legii cei vechi îl însemna, toți prorocii îl prorocea, lucrul în care toată scriptura să razimă, lucrul care e temeiul și capul credinței noastre.

Nu vei găsi într-însa, iubite cetitoriule, ceva din povești prostatice adăogat: toate câte s-au scris sunt culesă din Sfânta Scriptură și din istorii sfinte; poate, drept aceea, tot creștinul să o cetească și să cerce într-însa hrană sufletească.

Una am pe voitoriul de bine cetitoriu a-l înștiința: în multe locuri într-această carte în loc de "în" stă "'n" p.p^[iv] O, Cerescule 'npărate în loc de O, Cerescule înpărate! Așijderea de multe ori silaba cea mai de pe urmă a cuvântului s-au lăsat afară, punându-se în locul ei semnul 'p.p. pentr'aceia, o, Părinte în loc de pentru aceia ș.cel [elalte]. Însă aceasta nu trebuie să socotească cineva greșeală sau sminteală, că firea poeziei poftește și aduce cu sine, ca în toate limbile, asemenea sorbiri de silabe și schimbări în verșuri să se facă.

(Sibii, 25 Martie 1808,
Vasilie Aaron, jurat procurator)

***

Isus înălțat pe munte
Se roagă cu lacrimi crunte^[v]
Cerescului său Părinte
Să ieie spre El aminte.

Capitolul 1
Isus se suie pe Muntele Măslinilor^[vi]. Îngerul vestește în limb^[vii] venirea Lui. Isus doarme. În vale, îngerul Îi ține umbră.

Tu, Cerescule Părinte,
Care toate iei aminte.
Cela ce, cu sfânta mână,
M-ai făcut om din țărână
Și mi-ai dat duh de viață,
Dându-mă lumii în brață;
Mai apoi, pentru că foarte
Greșise omul de moarte,
Ai dat pe Fiul Tău morții,
După rânduiala sorții
Care au dat loc răbdării
Pe Crucea răscumpărării,
Trimite-mi Sfântul Duh mie,
Să-mi reverse dar, a scrie
A Domnului Hristos soarte,
Patimă, Cruce și Moarte.
O, Maică, Maică curată
Demult la cer înălțată,
Care L-ai purtat în brață
Și la toate-ai fost de față
Câte de Isus răbdate
Și de Tine lăcrimate!
Oh, ceată, ceată cerească!
Obște sfântă îngerească,
Ajutați-mi deodată^[viii]
Să cânt cântare curată:
câte date îmi sunt mie
Desăvârșit să pot scrie.
Și așa, făcându-mi cruce,
Așa voi a o aduce^[ix].
* * *
Ierusalim, minunată
Cetate în lumea toată
Mult era împodobită,
Cu multe lucruri vestită.
Iar o biserică mare
Era-n-trânsa, decât care
Nici că s-a mai auzit,
Nici că s-a mai pomenit
Să fi fost vreodată
Mai mare, mai minunată.
De cetate nu departe,
Era un deal înalt foarte,
În care Izbăvitorul,
Al lumii Mântuitorul
Multă vreme petrecuse,
De multe ori aici fuse.
Ba și singur se ducea
Și nopți întregi petrecea
Făcând multă rugăciune,
Precum Scriptura ne spune.
Acum, când vremea sosi,
Vremea de a pătimi,
Ca lumea să izbăvească
Din robia vrăjmășească,
Gândind multe-ntr-al Său gând,
Numai pe Ioan luând,
Către seară s-au suit
În muntele pomenit.
Ioan rămâne mai jos.
Isus, în vârf nodoros^[x],
În vârf nodoros de munte,
Se roagă cu lacrimi crunte^[xi].
Lucru negrăit de limbă!
Fața în foc și o schimbă,
Și tot în foc se preface;
Ioan, din jos, mai mort zace^[xii].
Ceata heruvimicească,
Ceata albă, îngerească
Se apropie și cântă
Cântare frumoasă, sfântă.
Îi slujesc toți cu tărie,
Îi slujesc cu bucurie,
Serafimii Îl măresc,
Arhanghelii Îl slăvesc,
Cad la pământ, I se-nchină
Cu o glăsuire lină,
De a cărora subțire
Și frumoasă glăsuire
Ioan cade la pământ
Neputând grăi cuvânt.
Glasul serafimicesc,
Glasul arhanghelicesc
Prin pământ în jos pătrunde
Pân-la limb^[xiii], la locul unde
Toți direpții din vecie
Așteptau cu osârdie^[xiv],
Ca unii cu gând duios,
În statul cel lăcrămos^[xv]
Prin a lui Hristos venire,
A sa de-acolo ieșire.
Simt cu multă desfătare
A pământului mișcare,
Simt cu mare bucurie
Izbăvirea ce-o să fie,
Văd semne de mântuire
Din locul de osândire.
Peste vreme puțintică
Isus mâinile-și ridică,
Așa se roagă fierbinte,
La al Său Ceresc Părinte:
"Părinte Atotputernic,
Rogu-Mă, ca un nemernic.
Iată că vremea sosește,
Pe mine mă proslăvește,
Vine ziua păciuită^[xvi],
De cei drepți de mult dorită.
Făcuși din nimic pământul,
Toate, numai cu cuvântul.
Soarele, înalta lună,
Și câte sunt dimpreună
Făcutu-le-am amândoi,
Ci, mai mari sunt înapoi.
Adam, cât păcătui
Și din grație ieși
Și din rai dându-l afară
Ți se făcu milă iară
Și-Mi ziseși: Iubite Fiu,
Iată Eu ce socotiu^[xvii]!
Adam, a noastră zidire,
Veni la grea osândire.
Cu el dimpreună, toți
Ai săi viitori nepoți
Căzură cădere grea.
O, neascultare rea!
Milă Mi-e de-a Mea zidire
S-o las în veci la pierire!
Vino, Fiule iubite!
Vino, Fiule dorite!
Vino, s-o mântuim iară,
S-o scoatem din munc^[xviii]-afară.
La aceste dulci cuvinte,
Bucuros am fost, Părinte,
A lua chip omenesc,
A lua trup pământesc,
M-am legat a face toate,
Ca din iad s-o putem scoate.
M-am legat, cum că și moarte
Voi suferi, tristă foarte,
Moarte tristă, de ocară,
Ca s-o scot din chin afară.
Iată, pusa^[xix] vreme vine,
Precum Tu însuți știi bine.
Treizeci de ani au trecut
De când sunt Eu om născut.
Umblat-am din sat în sat,
Pe norod l-am învățat
Și din cetate-n cetate,
Învățând proastele gloate
Calea cea spre pocăință,
Calea la buna credință.
În biserică^[xx] și-afară
Răbdat-am chin și ocară
Și, în loc de mulțumire,
De multe ori izgonire
Și blestemuri am luat
De la neamul blestemat.
Răbda-voi bucuros foarte
Și trista pe cruce moarte.
O, place-mi că m-am născut!
Place-mi că om m-am făcut!
În scurt timp vor ieși toți,
Bunii lui Adam nepoți,
Din întuneric afară
Și din para cea amară
Și, din lanțuri izbăviți,
Laolaltă însoțiți,
Vor cânta Ție mărire,
Și laudă peste fire.
Iuda Iscarioteanul,
Vânzătorul și vicleanul,
Acuma văd că se gată
Să-și isprăvească odată
Gândul, ce demult îl are,
Spre a Mea, în bani, vânzare.
Deci Tu, o, drepte Părinte,
Ia la al Meu chin aminte!
Fii aspru răsplătitor,
Fii dirept judecător,
Fie-ți milă de noroade,
Ce demult rabdă dosade^[xxi].
Dă-le dar să se căiască
Și Legea să o primească
Și a Mea tristă ieșire^[xxii]
Să aibă bună rodire!"
* * *
Acestea Hristos grăi.
În cer sunet se porni,
Sunet serafimicesc,
Cântec arhanghelicesc:
"Bucură-te și săltează,
Sioane, că mare rază
Peste tine strălucește!
Un luceafăr se ivește,
Care va lumina toate,
Noroade, neamuri și gloate.
Ah! Lasă, Sioane, somnul!
Și mărește drept pe Domnul!
Fă laudă, mulțumită
Mărirei nemărginită;
Mărirea cea peste fire
Lăudați-o în Psaltire.
Laudă, acum, Sioane,
Pe Stăpânul, în organe!
Să cânte toți pe pământ
Dumnezeiescul cuvânt.
Voi, mări, ape, lăudați!
Voi munți, binecuvântați!
Saltă, păcătoasă fire,
Văzând a ta izbăvire,
Că, iată, Hristos se duce
Să se înalțe pe cruce
Și să moară pentru tine,
Ca să-ți dea veșnicul bine!"
Întru acest chip se cântă
În ceruri cântare sfântă.
Gavriil, arhanghel mare,
Jos din scaunul său sare
Degrabă și iute zboară,
Zburând, la limb se pogoară.
Îngerul cel minunat,
Dacă în limb a intrat,
Toate se iluminară
De a strălucirii pară.
Iată, vechiul nost' părinte,
Adam, lăcrimând fierbinte,
Plângând, la înger grăiește
Dacă la dânsul sosește.
Întâi cade la pământ,
Neputând grăi cuvânt,
Mai târziu, în sus se scoală,
Uns de lacrimi și de smoală,
Deși plânsu-l nădușește,
Către arhanghel grăiește:
"O, arhanghel minunat,
Acum de mult așteptat!
Ce lucru poate să fie,
Îngerul în limb să vie?
Rogu-mă ție fierbinte,
Spune-mi, arhanghele sfinte!
Doar ne-aduci vreo veste bună,
Tuturora dimpreună?
Semne bune am simțit
Când pământul s-a clătit^[xxiii].
Un sunet foarte frumos,
Un glas vesel, mângăios
Pătrunse până la noi,
La locul cel cu nevoi.
Ci noi tot am vrea mai bine
A ști însuși de la tine
Ce-i acest cutremur mare
Și glas minunat^[xxiv], de care
Limbul tot se îngrozi
Atunci când îl auzi?
Oh, spune-ne bună veste!
Spune-ne lucrul cum este,
Spune-ne, înger cumplite,
Spune-ne, înger dorite!
Demultu-i de când dorim
De aicea să ieșim;
De mult acum așteptăm
Dintr-acest loc să scăpăm,
De mult suntem tot în pază,
Așteptând dorita rază,
Care să ne lumineze,
Roua să ne râureze.
Ah, inima chiar îmi spune
Despre lucrurile bune
Ce se lucră^[xxv] pe pământ
De milostivul Cuvânt.
Inima tare îmi saltă
Cu bucurie înaltă.
O, de Te-aș putea vedea,
Hristoase, nădejdea mea,
În trup prost și omenesc,
După chipul pământesc,
Prin care voiești pe noi
A ne scoate din nevoi.
O, arhanghel luminat,
Spune-mi tu, mai apriat^[xxvi],
Arată-mi iubita formă,
Arată-mi dorita normă
După care s-a născut
Acel fără de-nceput,
Arată-mi locul în care
Se ruga, cu suspin mare
Și cerea pace, la toți
Din mine născuți nepoți.
Ci o, vai, cum îndrăznesc,
Cum, ticălosul, poftesc
Cu ai mei ochi vinovați,
Cu greu păcat întinați,
A vedea pe acel mare
Stăpân și Împărat, care
De păcat nicicum nu știe.
O, vai! O, vai! O, vai mie!
O, vai mie, ticălosul!
O, vai mie, păcătosul!
Greșit-am și greșesc tare!
O, înger, arhanghel mare!
Iată, plânsul mă-mpresură
Îmi amurte^[xxvii] a mea gură."
Adam vrea să mai grăiască,
Să plângă, să se căiască;
Iar arhanghelul, de unde
Sta înalt, așa-i răspunde:
"Leapădă, Adame, frica,
Nu te teme de nimica,
Saltă și te veselește,
Că, iată, vremea sosește,
Vremea de-a merge la rai,
La de mult doritul trai.
Acuma se săvârșesc,
Acuma se împlinesc
Câte prorócii grăiră.
Acum vremile sosiră
Să ieșiți cu bucurie
La locul de veselie.
Fiul cel dumnezeiesc
A luat trup omenesc
Și, într-un chip de rob, vine
Să te mântuie pe tine,
Răstignindu-Se pe cruce,
Pe tine să te apuce,
Să te scoată din amar
Și din al limbului jar!
El va da răscumpărare
Pentru păcatul cel mare.
Iată! Iată! Smerit vine,
Ca să moară pentru tine.
În scurt timp va și muri,
Pe cruce S-o pironi
Și, vărsându-Și al Său sânge,
Pe ai Săi vrăjmași va-nvinge.
Plânge-vor aceia, toți
Ai tăi blestemați nepoți,
Oricare va îndrăzni
A-L prinde, a-L răstigni."
Atunci, tot limbul răsună
Și saltă, de voie bună,
Tot limbul să veselește.
Îngerul iară grăiește:
"Adame, bătrân cinstit!
Părinte întâi zidit!
Zidire cu-naltă minte,
A Cerescului Părinte!
Tu poftești, tare dorești
Și, a vedea, te topești,
Pe Fiul Dumnezeiesc
A-L vedea-n trup omenesc.
Și cu această vedere
A simți o mângăiere
Și o dulce desfătare
Întru dorul tău cel mare.
O, câtu-i de minunat!
O, câtu-i de lăudat!
Așa, cât noi, serafimii,
Îngerii și heruvimii,
A și gândi ne sfiim,
Ne speriem, ne-ngrozim.
Însă, dup-a ta dorire,
După marea ta poftire,
Spune-oi Stăpânului toate,
Doar cumva se va abate
Și-ți va da, precum dorești,
Ca chipul Lui să-L privești.
Vei vedea pe Dumnezeu
În chipul robului Său
Și vei vedea, o, minune!
Cum Cel Vecinic va apune,
Va apune, va muri
Și în mormânt nou va fi."
* * *
Atuncea, mulțime multă
Se strâng, vin, stau și ascultă,
Se-ndeasă-n mijloc, se bagă
Și de arhanghel se roagă,
Se roagă să le grăiască,
Pe rând să le povestească,
Să povestească, anume,
Ce face Hristos în lume.
Ce viață a avut
De când cu trup s-a născut?
Ce lucruri s-au întâmplat?
Pe unde a învățat?
Ce minuni mari a făcut
Într-al Iudeii ținut?
Și în ce chip poate fi
Hristos a se răstigni?
Cine-i pricinuitorul,
A morții izbăvitorul,
Cine-i așa de tiran
Și așa mare dușman
Cât pe Hristos Dumnezeu,
Pe milostiv Domnul său
Fără vină să-L rănească,
Pe cruce să-L răstignească?
De acestea întreba
Cei ce împrejur îi sta.
Arhanghelul, atunci, tace
Și pe voie nu le face.
Iară ei se roagă tare,
Având foarte poftă mare.
Atunci, arhanghelul zice:
"Să nu fie-ntre voi price,
Price sau vreo supărare
Pentru lucrul despre care
Să vi-l spui, de mine stați,
Și cu toții mă rugați.
O, ai miei fii mult doriți,
Puțin mai îngăduiți,
Fiți încă în așteptare,
Aveți puțintea răbdare.
Dumnezeiescul Părinte,
Cela ce nicicum nu minte,
Nici a înșela nu poate,
În scurt timp va spune toate
Și veți cunoaște toți bine
Cum a fost lucrul în sine^[xxviii].
Acum! Acum nu-i departe
Trupeasca lui Hristos moarte.
Acum, ziua de pe urmă,
În care toate se curmă,
Vedea-veți voi o-ntâmplare
Și un lucru foarte mare.
Părintele Cel Ceresc,
Căruia toate-I slujesc,
El vă va chema afară,
Să vedeți acea ocară,
Amară și tristă foarte
A lui Isus Hristos moarte.
Însă, pân-atuncea, fiți
În pace și odihniți,
Stați cu frică, așteptați,
Lui Dumnezeu vă rugați!"
* * *
Și, când "vă rugați" grăiește
În aripi tare lovește,
În sus foarte iute zboară,
Ca o pasăre ușoară.
Cum iese din limb afară,
În limb, întuneric iară,
Întuneric, văietare,
Rugă întru așteptare.
Deci ieșind din limb afară,
Tocmai la acel loc zboară,
La locul cel nodoros,
Unde fusese Hristos.
Îl caută cu tărie,
Voind tare ca să-L știe.
Îl găsește într-o vale,
Nu departe de la cale,
Fiind o formă de cruce
Ce în sus la munte duce.
Rezemat de un răzor
Dormea iar, foarte ușor.
Arhanghelul, dacă-L vede
Unde de somn cuprins șede,
Stă în loc, se minunează
Și, cu ale sale raze,
Îl acoperă, -L păzește,
În jurul Lui străjuiește.
Din trupul Dumnezeiesc
După chipul omenesc,
Era ieșită sudoare,
Bătând foarte lină boare.
Lacrimi, încă, pe obraz
Îi cursese de necaz,
De necaz, de supărare
Pentru patima cea mare
Ce era să se petreacă,
Cu inima tocma seacă,
Fiind cu griji încărcat,
Ca un om adevărat.
Gavriil aproape merge,
Lacrimile I le șterge.
Colea, cam de cătră seară,
În vreme de primăvară,
Lângă Dânsul vreme multă
Șade, cum doarme, ascultă.
Mai pe urmă Îl deșteaptă,
Cum dormea pe mâna dreaptă,
Zicând: "O, bun dătător^[xxix],
De bine izvorâtor!
Cela ce știi și vezi toate
Și măcar ce Ți se poate,
Cel ce cu ochiul cel sfânt
Vezi cele de sub pământ
Și acelea ce s-au pus
Și decât cerul mai sus,
Cela ce auzi, dormind,
Ca când ai fi priveghind,
Cele ce mi-ai poruncit
Eu toate le-am împlinit.
Iar Adam tare dorește
Și de dor se mai topește,
Cu trup de om să Te vază
Și lângă Tine să șază.
Șezând, să Te-mbrățișeze,
Mult gemând, să lăcrimeze.
Acum, Cerescul Părinte,
Foarte cu aspre cuvinte,
Îmi porunci, prin văzduh
Iarăși la cer să mă duc.
Iar voi, o, locuri zidite,
De firea însăși sădite,
Ce aicea vă aflați,
Foarte tare tăcând, stați.
Fie vremea foarte lină,
Cu de tot binele plină!
Fie vremea aurită,
Fie bine păciuită!
Gâlceava, ca o nălucă
De aicea să se ducă,
Pacea aici să-nflorească,
Liniștea să se lățască,
Pacea împrejur să fie
Cu liniștea-ntr-o soție^[xxx].
Fii, o, vreme, păciuită!
Fii prea bine liniștită!
Acuma, când doarme bine,
Cel ce te-a zidit pe tine!

---

[i] În chip teribil.

[ii] Evoluția, progresul.

[iii] Ediția noastră nu are ilustrații (n.m. C.B.).

[iv] Pentru pildă (de exemplu).

[v] De sânge.

[vi] În original, "Muntele Olivetului".

[vii] Sălașul morților.

[viii] De asemenea.

[ix] Voi începe.

[x] Cu stânci.

[xi] De sânge.

[xii] Conform Evangheliei după Matei 17,1‑13, Schimbarea la Față a avut loc în prezența apostolilor Petru, Iacob și Ioan. Aaron modifică scenariul: el situează scena pe Muntele Măslinilor (Matei nu precizează locul), iar dintre apostoli numai Ioan asistă la miracolul transformării lui Isus în "foc" divin.

[xiii] Sălașul morților.

[xiv] Nerăbdare.

[xv] În starea lor de plâns.

[xvi] De liniștire și împăcare.

[xvii] Pentru "socotii".

[xviii] Chinuri.

[xix] Stabilită.

[xx] Sens de sinagogă.

[xxi] Necazuri.

[xxii] Moarte, sfârșit.

[xxiii] Zguduit

[xxiv] Teribil.

[xxv] Lucrează.

[xxvi] Clar, limpede.

[xxvii] Amorțește.

[xxviii] Cum s‑a petrecut exact totul

[xxix] Darnic.

[xxx] Însoțită de liniște.

De la mania lalelelor la bitcoin

 

Torsten Dennin
De la mania lalelelor la bitcoin. O istorie a averilor câștigate și pierdute în piețele de mărfuri
Editura Meteor Press, 2021
traducere de Mihai-Dan Pavelescu
 

Citiți cuvântul înainte al acestei cărți.

*****
Intro

"Povestea este întotdeauna aceeași; doar numele nebuniei se schimbă."

Profesorul de economie Torsten Dennin sintetizează în mod excelent ultimele patru secole de istorie a piețelor financiare și de mărfuri, cu reperele lor importante. Cartea nu se concentrează doar asupra evenimentelor extreme, ci descrie în detaliu suișurile și coborâșurile de-a lungul timpului - speculații, câștiguri și pierderi ce determină destine individuale -, rezumate cronologic în peste patruzeci de capitole, care fascinează ca un adevărat serial TV palpitant.

"Torsten Dennin a scris o carte de căpătâi pentru oricine este interesat de piețele de mărfuri și criptomonede. Citiți-o și învățați din lecțiile trecutului." (dr. Jan Peter Firnges, Berlin Institute of Finance, Innovation and Digitalization e.V.)
 
"Așteptăm de mult și cu nerăbdare o asemenea carte! Episoadele istorice sunt captivante și excelent rezumate!" (Thomas Rehmet, Chief Operating Officer and Founding Partner, Bloxolid)

Fragment

Introducere

"Prețul unei mărfi nu va ajunge niciodată la zero... nu cumpărați o bucată de hârtie care afirmă că dețineți o bucată intangibilă dintr-o companie ce poate da faliment." (Jim Rogers)

Mărfurile au intrat în vogă la începutul noului mileniu, deoarece investițiile în țiței, aur, argint, cupru, grâu, porumb sau zahăr au fost introduse și promovate masiv de către bănci și alți intermediari financiari ca fiind "investiții tematice" și o "nouă" clasă de active. Primii indici de mărfuri investibile - S&P Goldman Sachs Commodity Index și Dow Jones AIG Commodity Index - au apărut la începutul anilor 1990, dar după începutul mileniului fiecare bancă de investiții majore a oferit propriul său indice de mărfuri și concept de indice. Aceasta a deschis o clasă nouă și atractivă de active pentru investitori instituționali și indivizi bogați. În prezent, asistăm la aceeași evoluție în lumea criptomonedelor, grație căreia publicul poate investi într-o clasă nouă de active exotice.

Creșterea rapidă a economiei chineze este parametrul-cheie al boom-ului mărfurilor, care a fost evident încă din jurul anului 2000, când "bancul de lucru al lumii" a dovedit o lăcomie gigantică pentru materii prime: importurile de minereu de fier, cărbune, cupru, aluminiu și zinc au început să crească și China a devenit factorul dominant în cererea mondială. Creșterea dinamică a economiei chineze a catapultat prețurile mărfurilor până la cer. Ca un aspirator gigantic, China a măturat piețele de energie, metale și bunuri agricole, iar prețurile au continuat să crească, deoarece creșterea ofertei nu a putut ține pasul cu creșterea cererii.

Cel puțin temporar, prăbușirea corporației Lehman Brothers și înrăutățirea crizei financiare au cauzat oprirea creșterii prețurilor. Petrolul a căzut de la maximumul de 150 de dolari / baril în vara anului 2008 la sub 40 de dolari în primăvara anului 2009. În cursul anului, prețurile s-au redresat, ajungând la peste 80 de dolari. Metalele industriale au beneficiat, de asemenea, de redresarea economică. În urma crizei financiare și pe fondul îngrijorărilor legate de creșterea datoriei publice și de stabilitatea sistemului financiar, interesul investitorilor în aur a crescut substanțial. În 2009, odată cu criza datoriilor europene, aurul a depășit pentru prima dată nivelul de 1.000 de dolari, dar a urcat până la 1.900 de dolari pe uncie troy în 2011.

Produse agricole ca zahărul, cafeaua și cacaua s-au numărat, de asemenea, printre bunurile care au înregistrat creșteri importante de prețuri în 2009, pe măsură ce fantoma "agflației" a revenit și a înspăimântat piețele. Revenirea pieței după dezastrul financiar din 2008/2009 nu s-a dovedit însă sustenabilă. După aprilie 2011, piețele de mărfuri au intrat timp de cinci ani într-o piață bear accentuată. O perioadă de creștere înceată, reducerea gradului de îndatorare și o economie mai lentă în China au înrăutățit un dezechilibru masiv al cererii și ofertei de materii prime. Un exces de aprovizionare a făcut ca prețul țițeiului să cadă la 26 de dolari la începutul anului 2016. Dar de atunci, piețele de mărfuri și-au revenit. În 2016, pentru prima dată în cinci ani, ele au închis pozitiv.

Piața mărfurilor și criptomonedele - noțiuni de bază

O marfă este orice materie primă sau bun economic primar standardizat. Tranzacționarea organizată a mărfurilor în SUA datează de aproape două sute de ani, dar procesul în sine are o istorie mult mai lungă, care a început acum câteva mii de ani de la sumerieni, greci și romani. Comparativ cu tranzacționarea mărfurilor, istoria bursei de valori - unde se schimbă părți de proprietate în companii - este mult mai recentă. În 1602, Compania Olandeză a Indiilor de Est a devenit oficial prima companie din lume cotată la bursă - la Bursa de la Amsterdam. În SUA, prima bursă importantă a fost New York Stock Exchange, creată în 1792 pe Wall Street din New York.

Mărfurile pot fi clasificate în energie, metale, agricultură, vite și carne. De asemenea, se pot clasifica în mărfuri dure, ca metalele și petrolul, care sunt extrase din sol, și mărfuri moi, care sunt cultivate, ca grâul, porumbul, bumbacul sau zahărul.

De departe, cel mai important sector al mărfurilor este țițeiul și produsele obținute din el, ca benzina, păcura, kerosenul sau motorina. Întrucât consumul zilnic mondial de țiței depășește 100 de milioane de barili, asta înseamnă o valoare de piață de peste 6 miliarde de dolari/zi sau 2,2 trilioane de dolari/an! Aproximativ trei sferturi din țiței intră în sectorul transporturilor, alimentând automobile, camioane, avioane și nave.

Piețele metalelor sunt împărțite de obicei în metale de bază și metale prețioase. Din punctul de vedere al tonajului, minereul de fier este cea mai mare piață a metalelor, cu peste 2,2 miliarde de tone extrase la nivel global. Aproape două treimi din exporturile mondiale se îndreaptă către China, ceea ce înseamnă 1 miliard de tone! Pe de altă parte, la 70 de dolari/tonă, valoarea de piață a minereului de fier este destul de mică. Cea mai mare piață a metalelor din punctul de vedere al valorii în dolari este aurul. Anual se extrag în jur de 3.500 de tone, echivalentul a 140 de miliarde de dolari. Stocurile totale de aur extrase sunt estimate la 190.000 de tone; ceea ce face din aur o piață fizică de aproape 8 trilioane de dolari. În termeni valorici, cuprul, aluminiul și zincul sunt următoarele metale, în timp ce alte piețe ale metalelor prețioase - argintul, platina sau paladiul - sunt destul de mici.

În agricultură și vite, piețele cele mai mari sunt cerealele, ca grâul și porumbul, semințele oleaginoase ca soia, precum și zahărul.

Bitcoin a fost lansat ca primă criptomonedă în ianuarie 2009 și de atunci au fost inventate peste 4.000 de monede alternative ("altcoins"). Site-ul coinmarketcap.com urmărește zilnic prețurile a aproximativ 2.000 dintre ele. După corecții masive de prețuri în 2018, capitalizarea de piață totală a tuturor criptomonedelor a scăzut sub 200 miliarde de dolari. Bitcoin rămâne criptomoneda dominantă, cu o capitalizare de piață în prezent de aproape 900 de miliarde de dolari și o cotă de piață de 40%. Următoarele cinci cele mai tranzacționate criptomonede sunt ether, cardano, tether, binance coin, solana. Împreună, acestea cinci reprezintă o capitalizare de piață de circa 600 de miliarde de dolari.

Tranzacționarea organizată a mărfurilor are o istorie mai veche decât a piețelor de acțiuni, fapt adesea trecut cu vederea din cauza concentrării asupra fluctuațiilor spectaculoase ale prețurilor din ultimele decenii. De exemplu, Chicago Board of Trade (CBOT) a fost înființată în 1848 pentru a oferi o platformă de comercializare a produselor agricole ca grâul și porumbul. Dar comerțul și speculațiile cu mărfuri sunt mult mai vechi. În jurul anului 4000 î.e.n., sumerienii foloseau tăblițe din lut pentru a stabili ora, data și numărul de animale, de exemplu capre, care urmau să fie livrate, ceea ce seamănă cu contractele futures moderne. Țăranii din Grecia Antică vindeau livrări la termen ale măslinelor lor, iar documente din Roma Antică arată că grâul era cumpărat și vândut pe baza livrării la termen în viitor. Negustorii romani acopereau prețurile cerealelor din Africa de Nord pentru a se proteja împotriva unor creșteri neașteptate de preț.

Istoria tranzacțiilor cu mărfuri și criptomonede este pitorească și instructivă, iar în această carte am dorit să aduc la viață cele mai importante episoade din trecut până în prezent. Unele dintre ele sunt povești spectaculoase de cicluri de tip boom-and-bust, iar altele sunt exemple de tranzacționări de succes. Toate merită să fie cunoscute.

Primele șase capitole acoperă evenimente majore din secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea. Nebunia lalelelor olandeze din anii 1600 este considerată unul dintre primele crahuri de piață documentate din istorie și continuă să fie subiect al prelegerilor universitare. În secolul al XVIII-lea, pe piața orezului din Japonia s-au câștigat și s-au pierdut averi, iar în cursul procesului aceluia au fost inventate graficele lumânare, utilizate în prezent în industria financiară. În anii 1800, strategiile lui J. D. Rockefeller și creșterea lui Standard Oil au marcat începutul erei petrolului. Aproape în același timp, în Vestul Mijlociu al Statelor Unite, doi bărbați încercau să se îmbogățească prin manipularea piețelor de grâu, în timp ce în California a izbucnit goana după aur, cu consecințe importante.

Episoadele de tranzacționare a mărfurilor din secolul al XX-lea par un "Who's Who" al istoriei afacerilor: Aristotel Onassis, Warren Buffett, Bill Gates și George Soros sunt doar câțiva dintre actorii principali. Între timp, țițeiul juca un rol tot mai important.

Anii 1970 au cunoscut un adevărat boom pe piețele de mărfuri. După un deficit al recoltei sale de grâu, URSS a cumpărat bunuri agricole din SUA, consolidând trendul deja pozitiv al prețului la grâu, porumb și soia. Nu este o exagerare să spunem că creșterea rapidă a prețurilor la țiței în timpul celor două crize ale petrolului din 1973 și 1979 a schimbat ordinea mondială existentă; Războiul din Golf din 1990 a fost, în parte, o încercare de a da timpul înapoi. În perioada aceea, prețul petrolului s-a dublat. Printre victimele colaterale s-a numărat conglomeratul german Metallgesellschaft, care a fost împins în pragul insolvenței de activitățile sale de tranzacționare de țiței.

În anii ce au urmat, un boom al prețurilor aurului, argintului și diamantelor a fost urmat de un crah, iar frații Hunt și-au pierdut averea familiei bazată pe petrol din cauza prăbușirii prețului argintului. Warren Buffett, Bill Gates și George Soros au fost implicați mai târziu și pe piața argintului. Iar în jungla Borneo, cea mai mare escrocherie cu aur din toate timpurile a culminat cu falimentul Bre-X. O altă speculație uriașă în 1996 a fost cauzată de brokerul japonez Hamanaka pe piața cuprului, acțiune repetată aproape zece ani mai târziu de traderul de cupru chinez Liu Qibing, care a semnalat mutația forțelor economice din Japonia în China.

Boom-ul emergent al mărfurilor din noul mileniu a atras speculanți și a dus la alte episoade de tip boom-and-bust. Prăbușirea fondului de hedging Amaranth Advisors, care a acumulat o pierdere de 6 miliarde de dolari în câteva săptămâni prin parierea pe gaze naturale, a ținut pagina întâi a ziarelor din toată lumea.

Vremea a jucat adesea un rol important. Inundațiile din New Orleans cauzate de uraganul Katrina au dus la creșterea prețului zincului la Londra, deoarece majoritatea depozitelor de zinc licențiate de London Metal Exchange au devenit inaccesibile. În 2006, un sezon de uragane atlantice puternice nu numai că a determinat creșterea prețului petrolului din cauza daunelor provocate în Golful Mexic, dar a dus și prețul concentratului de suc de portocale la noi culmi.

O "secetă milenară" a amenințat Australia, cauzând prețuri record la grâu la nivel mondial. Câțiva ani mai târziu, o secetă în India a dus prețul zahărului la niveluri neatinse de treizeci de ani. Cu puțin timp înainte, ciclonul Nargis din Asia a provocat o catastrofă umană. Orezul a trebuit raționalizat și creșterea prețurilor a dus la tulburări sociale în câteva țări.

Aceste evenimente nefericite contrastează adesea cu speculațiile individuale, în care au fost implicate sume uriașe de bani. De exemplu, traderul Evan Dooley a pierdut peste 100 de milioane de dolari în contracte futures de grâu, la doar câteva săptămâni după ce pierderea a miliarde de către Jérôme Kerviel, în sistemul de tranzacționare al gigantului bancar francez Société Générale, a ajuns cap de afiș mondial. În 2011, moștenirea lui Marc Rich, "Regele petrolului", a fost valorificată: Glencore și-a sărbătorit oferta publică inițială, catapultându-l pe Ivan Glasenberg, CEO-ul său, pe lista celor mai bogați 10 oameni din Elveția.

Odată cu începerea unui nou deceniu, temele la modă ale piețelor de mărfuri s-au mutat mai întâi la pământuri rare ca neodim și disprosiu, apoi la "metale energetice" ca litiu și cobalt, care sunt esențiale pentru stocarea energiei și electrificarea transportului în viitor. Din 2009, blockchain și bitcoin au atras atenția traderilor. În 2017, la COMEX au fost introduse contracte futures pentru bitcoin tranzacționabile și criptomoneda a devenit o marfă. La începutul anului, prețul unei unități bitcoin era sub 1.000 de dolari, pentru ca să crească până la 20.000 de dolari, după care criptomoneda s-a prăbușit cu 80% în primele săptămâni ale anului 2018. În istoria celor mai mari bule financiare ale omenirii, nebunia lalelelor a fost împinsă pe locul al doilea după ce dominase topul timp de patru sute de ani.

Capitolele acestei cărți sunt încadrate de a doua și prima cele mai mari bule financiare din istorie: lalele și bitcoin. Între ele se află poveștile a 40 de evenimente majore de pe piața mărfurilor de-a lungul a mai bine de patru secole. Aceste episoade au fost însoțite de fluctuații extreme ale prețurilor și de deznodăminte individuale, și ele demonstrează că orice piață poate cunoaște un ciclu de tip boom-and-bust în urma unei modificări a ofertei, a cererii sau a altor factori externi. Asta este valabil pentru producția de platină dominată de Africa de Sud, înghețul brusc în recoltele de cafea sau portocale, tulburările din Côte d'Ivoire care au afectat prețul la cacao, grevele minerilor din Chile care au împins în sus prețul cuprului și fluctuația prețurilor monedei bitcoin și a altor criptomonede din cauza necazurilor financiare.

Piețele mărfurilor și criptomonedelor sunt acum la răscrucea unor megatendințe în investiții, ca revoluția demografică, schimbările climatice, electrificarea și digitalizarea. Investițiile în mărfuri, blockchain și aplicațiile sale vor rămâne o călătorie palpitantă.

Deținut politic și președinte. Singur împotriva sistemului

 

Václav Havel
Deținut politic și președinte. Singur împotriva sistemului
Curtea Veche Publishing, 2021
traducere din cehă: Gabriela Georgescu și Mircea Dan Duță

Citiți prefața și introducerea acestei cărți.

*****
Intro 
 

Václav Havel (1936-2011) a fost scriitor, filosof, disident și om politic ceh, precum și unul dintre primii purtători de cuvânt ai Cartei 77, personalitate de frunte a schimbărilor politice din noiembrie 1989, ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Republicii Cehe. Personalitate complexă, Václav Havel a marcat destinul poporului său, oferind un exemplu statelor din Europa Centrală și de Est. A lăsat drept moștenire generațiilor viitoare nu doar amintirea disidenței, a preluării puterii politice și a conturării unei căi democratice și juste, ci și creația sa eseistică și dramaturgică, ce va sta în picioare pentru mult timp ca parte a patrimoniului cultural european.

*

Cele două ipostaze ale aceleiași personalități complexe, Václav Havel, disidentul și președintele, se întâlnesc în paginile acestui volum pentru a pune în lumină un simbol al unor întregi generații, nu doar de cehi și slovaci, cât mai ales de europeni. Căci în această veche și mare familie, Europa de Est s-a confruntat în istorie cu un destin total diferit față de vecinii din Vest. Prin contribuția sa la un parcurs democratic atât al Republicii Cehe, cât și al întregii regiuni estice europene, Havel a fost întruparea ideii că este posibil ca un eseist și dramaturg vizionar să își pună mantia politică, aducând astfel un final fericit poveștii tragice a totalitarismului și, mai mult decât atât, oferind întregii lumi o perspectivă nouă, limpede și plină de speranță. Îndemnul de a trăi în adevăr este teza fundamentală a textelor sale, care marchează nu doar destinele personajelor cuprinse în ele, ci și pe ale tuturor oamenilor care au crezut în el, reușind, ca atare, să materializeze binele politic și ideologic.

"Curajul lui Havel de a privi adevărul în ochi, fie sub forma descrierii crizei civilizaționale și politice, fie a acceptării angajamentului și tradiției morale, a funcționat în cele din urmă ca un arc [...] ce a dus la contopirea în aceeași albie a unei vieți boeme și a unei politici cotidiene în care eroul principal a acceptat rolul de președinte fără a compromite etica disidentului." (Jiří Přibáň)

"A devenit simbolul omului politic intelectual, al luptătorului neobosit pentru drepturile omului și un exemplu de disident dintr-o mică țară central‑europeană, care a devenit președinte și care a putut influența, grație autorității sale, evenimentele internaționale." (Ambasadoare Halka Kaiserová)

"Cred că e foarte important în ce atmosferă ajungem să trăim, cred că e foarte important ce auzim în jur și la ce exemple avem acces pentru a ne hotărî să nu trăim în minciună, ci în adevăr. Cred că, în acest sens, Havel a fost un catalizator." (Gianina Cărbunariu)

"Václav Havel este exemplificarea importanței personalității în istorie. Imaginea lui a tras după sine în sus, pe treptele stimei europene, imaginea Cehoslovaciei, pe care a ferit-o de destinul Iugoslaviei." (Ana Blandiana - Cartea cu delfini)

Fragment

Premiul Sonning^[i]
Copenhaga, 28.05.1991

Maiestatea Voastră,
Alteță Regală,
Excelență,
Stimate domnule rector,
Stimate auditoriu,

Premiul pe care am avut onoarea să îl primesc astăzi se acordă de obicei intelectualilor, nu politicienilor. Bineînțeles, eu sunt ceea ce se poate numi un intelectual, însă în același timp destinul a făcut să mă trezesc, și în plus, de pe‑o zi pe alta, în așa‑zisa lume a politicii la nivel înalt.

Cu permisiunea dumneavoastră, voi folosi această experiență neobișnuită și voi încerca aici să privesc fenomenul de putere și în special natura tentației pe care o reprezintă puterea pentru existența umană cu un ochi critic de intelectual, așa cum le‑am observat din interior.

De fapt, de ce tânjesc oamenii după putere politică și de ce le e atât de greu să renunțe la ea, odată ce o dețin?

Aș spune că, în principiu, motivele acestei dorințe pot fi împărțite în trei categorii.

În primul rând, oamenii sunt mânați către politică de ideea lor despre o organizare mai bună a societății, de credința în anumite valori sau idealuri, fie ele bune sau îndoielnice, și de nevoia incontrolabilă de a lupta pentru ele sau de a le transforma în realitate.

În al doilea rând, probabil îi mână dorința naturală de autoafirmare pe care o are fiecare ființă umană. Oare ne putem imagina un mod mai atrăgător de a ne confirma existența și importanța decât cel oferit de puterea politică? Ea în sine ne conferă posibilitatea extraordinară de a ne afirma lăsând amprente perfect vizibile ale existenței noastre asupra unor vaste împrejurimi; modelând lumea care ne înconjoară după chipul și asemănarea noastră; bucurându‑ne de respectul pe care orice funcție politică îl conferă aproape automat celui care o deține.

A treia categorie de motive pentru care mulți oameni tânjesc după puterea politică și pentru care renunță la ea atât de greu este spectrul vast de avantaje pe care le oferă viața de om politic, chiar și în cele mai democratice condiții.

După cum am observat, aceste trei categorii formează țesături complicate; uneori este aproape imposibil de determinat care categorie este cea predominantă; aproape întotdeauna motivele din ultimele două categorii trec drept motive din prima categorie: eu, cel puțin, nu cunosc niciun om politic care ar recunoaște în fața lumii sau măcar față de sine că luptă pentru o anumită funcție doar ca să își confirme lui însuși că este important sau pentru că vrea să se bucure de avantajele care însoțesc puterea politică; dimpotrivă, toți repetăm iar și iar că nu ne interesează puterea în sine, ci doar anumite valori generale și că responsabilitatea noastră față de comunitate este de fapt ceea ce ne determină să preluăm povara funcției, în interesul valorilor pe care le apărăm. Și uneori doar Dumnezeu știe dacă este într‑adevăr așa sau dacă acesta este doar un mod mai digerabil de a justifica în fața lumii și față de noi înșine dorința noastră de a fi puternici și de a ne confirma prin putere și prin posibilitățile pe care le oferă, că existăm cu adevărat, în mod valid și respectabil.

Situația este chiar mai complicată, deoarece nevoia de autoafirmare nu este în esență ceva condamnabil: este ceva fundamental uman și cu greu ne putem imagina o ființă umană consistentă care să nu tânjească după recunoașterea, afirmarea și vizibilitatea propriei ființe.

Sunt unul dintre cei care consideră că mandatul lor în funcția politică reprezintă expresia responsabilității față de comunitate, a simțului obligației, ba chiar un fel de sacrificiu. Însă, observând alți oameni politici pe care îi cunosc și care susțin același lucru, mă simt obligat să mă autoexaminez iar și iar și să mă întreb dacă nu încep și eu să mă înșel pe mine însumi și dacă nu cumva și pe mine mă interesează mai mult această dorință nerecunoscută de a demonstra că sunt important, decât slujba în sine. Pe scurt: am permanent suspiciuni cu privire la mine însumi. Mai exact: toată experiența mea anterioară cu politica și cu oamenii politici și toate observațiile mele de până acum mă obligă să încep să mă suspectez. Și, în cele din urmă, să fiu cu o treaptă mai suspicios cu fiecare premiu pe care îl primesc.

O atenție specială merită a treia categorie de motive despre care am vorbit, adică dorința de a avea avantajele puterii sau pur și simplu obișnuința de a le avea. E foarte interesant de observat cât de diabolice sunt tentațiile puterii tocmai în această sferă. Cel mai bine se vede la noi, cei care nu am avut niciodată nicio putere și care i‑am condamnat întotdeauna cu îndrăzneală pe cei puternici pentru că au cutare și cutare avantaje ce adâncesc prăpastia dintre ei și ceilalți până ce, deodată, ne‑am trezit noi înșine la putere.

Pe nesimțite însă începem să semănăm îngrijorător de tare cu precursorii noștri condamnabili. Ne deranjează, ne enervează, dar ne dăm seama că nu știm sau nu putem să oprim acest proces.

Voi da câteva exemple.

Evident că nu ar avea niciun sens ca un ministru să rateze o ședință importantă de guvern, în care se discută o propunere de lege care va afecta situația țării decenii întregi de acum înainte, doar pentru că îl doare un dinte și trebuie să aștepte la dentist toată dimineața, până îi vine rândul. De aceea, în interesul țării, aranjează să fie tratat de un dentist special la care nu trebuie să aștepte.

Evident că nu ar avea sens ca un om politic să rateze o întâlnire de stat importantă cu un partener din străinătate doar pentru că a trebuit să folosească mijloacele de transport în comun. De aceea, are mașină și șofer de serviciu.

Evident că nu ar avea sens ca un președinte sau un premier să rateze o astfel de întâlnire doar pentru că pe stradă sunt blocaje de circulație, iar mașina lui de serviciu a trebuit să staționeze câte zece minute la fiecare zece metri parcurși. De aceea, se bucură de dreptul special de a depăși coloana sau de a trece pe roșu, adică, în cazul lui, poliția rutieră va tolera acest comportament.

Evident că nu ar avea sens ca un om politic să piardă ore prețioase trudind deasupra aragazului în încercarea de a găti prânzul pentru omologul lui din străinătate. De aceea, are bucătari și ospătari proprii.

Evident că nu ar avea niciun sens ca bucătarul președintelui să cutreiere măcelăriile ca orice gospodină obișnuită dintr‑o țară post‑socialistă căutând carne pe care să o poată oferi, fără jenă, unui oaspete de vază. De aceea sunt aranjate livrări speciale pentru oamenii privilegiați și bucătarii lor.

Nu ar avea niciun sens ca președintele sau premierul să caute în agenda de telefoane diferite numere și să sune de mai multe ori până găsește persoana respectivă acasă, la birou sau până nu mai sună ocupat. E logic, deci, că are un funcționar care se chinuie să caute și să formeze numere.

În concluzie: merg la un doctor special, nu trebuie să conduc mașina, iar șoferul meu nu trebuie să se enerveze pentru că circulă prin Praga cu viteza melcului, nu trebuie nici să gătesc, nici să umblu după alimente, de fapt nu trebuie nici să formez numărul de telefon atunci când vreau să vorbesc cu cineva.

Altfel spus, mă aflu într‑o lume a avantajelor, excepțiilor, protecțiilor. În lumea oamenilor privilegiați care încet, încet nu mai știu cât costă un bilet de tramvai sau un pachet de unt, nu mai știu cum se face cafeaua, cum se conduce o mașină și cum se dă un telefon. Mă trezesc deci în pragul acestei lumi a protipendadei comuniste pe care am criticat‑o toată viața.

Și ce e și mai rău: totul are o logică imbatabilă. Ar fi de râsul lumii și chiar de condamnat dacă aș rata o întâlnire care servește intereselor țării mele pentru că îmi petrec timpul prezidențial în sala de așteptare a dentistului, la coadă la carne, luptându‑mă plin de nervi cu rețeaua de telefonie decrepită din Praga sau încercând disperat să găsesc un taxi în Praga când e evident că nu sunt din Vest și, deci, nu am dolari.

Însă unde se termină logica și necesitatea obiectivă și unde încep scuzele? Unde se termină patria și începe bucuria de a avea protecție universală? Cunoaștem oare și suntem oare capabili să recunoaștem momentul în care încetează să ne mai pese de interesul țării pentru care ne jertfim, suportând anumite privilegii, și începe să ne pese de privilegiile noastre, pe care le justificăm invocând interesele țării?

Recunosc că este nevoie de un grad înalt de auto‑reflexie și de o distanță critică față de propria persoană pentru ca un om aflat la putere, oricât de bine intenționat ar fi inițial, să știe să recunoască momentul respectiv. Eu însumi, deși duc o luptă constantă și destul de lipsită de izbândă cu privilegiile de care mă bucur, nu aș îndrăzni să spun despre mine că recunosc întotdeauna, cu certitudine, momentul acesta. Te obișnuiești, te dezobișnuiești și în cele din urmă, fără să îți dai seama, poți să îți pierzi discernământul.

Din nou: fiind la putere, mă suspectez în permanență. Ba mai mult chiar: deodată, am căpătat o înțelegere sporită față de cei care încep să piardă, ușor, ușor, lupta cu tentațiile puterii și se iluzionează că în continuare nu fac decât să își deservească patria, încep să se convingă din ce în ce mai îngrijorător de propria măreție și, din ce în ce mai îngrijorător, să se obișnuiască cu privilegiile pe care le au, considerându‑le de la sine înțelese.

Există ceva foarte înșelător, amăgitor și ambiguu în tentația puterii: pe de‑o parte, puterea politică îți oferă ocazia extraordinară ca, de dimineață până seara, să ți se confirme că exiști și că ai o identitate incontestabilă, lăsându‑ți în mod vizibil amprenta asupra lumii din jur cu fiecare cuvânt și cu fiecare faptă. Totodată însă, aceeași putere politică și tot ceea ce ține de ea ascund un pericol teribil: prefăcându‑se că ne confirmă existența și identitatea, de fapt, pe nesimțite și fără înduplecare, ne‑o fură.

Cel care a uitat cum este să conducă o mașină, să facă cumpărături, să își facă o cafea, să dea un telefon nu este același cu cel care a știut să facă asta toată viața. Cel care nu a trebuit niciodată să fie atent cu un ochi la camerele de televiziune și care deodată își măsoară fiecare mișcare în funcție de ele nu mai este cel dinainte.

Acest om devine prizonierul poziției, avantajelor, funcției sale. Ceea ce în aparență îi confirmă identitatea și astfel și existența, în realitate îi fură pe nesimțite identitatea și existența. Nu se mai controlează pentru că este controlat de altceva: de funcția lui, de drepturile pe care i le oferă, de consecințele, de aspectele, de privilegiile ei.

Această tentație are ceva aproape ucigător: sub masca autoafirmării existențiale, existența este confiscată, alienată, paralizată. Un om transformat în propriul bust din piatră. Poate că bustul îi subliniază importanța și faima nemuritoare, dar în același timp nu este decât o bucată de piatră moartă.

Kierkegaard a scris Boala de moarte^[ii]. Cu permisiunea dumneavoastră îl voi parafraza pe acest compatriot extraordinar al dumneavoastră și voi folosi expresia "putere de moarte".

Ce înțelegem de aici?
Cu siguranță nu înțelegem că este incorect să te dedici politicii, pentru că politica te face imoral din principiu.

De aici înțelegem altceva: politica este domeniul acțiunii umane care pune accent pe simțul moral, pe capacitatea de auto‑reflexie critică, pe responsabilitatea reală, pe gust și tact, pe capacitatea de a empatiza cu alții, pe simțul măsurii, pe smerenie. Este o slujbă pentru oameni deosebit de modești. Pentru oameni care nu pot fi înșelați.

Toți cei care afirmă că politica este un lucru murdar ne mint. Politica este doar o slujbă pentru care este nevoie de oameni deosebit de curați, deoarece este deosebit de ușor să îți murdărești moralul făcând politică.

Atât de ușor, încât un suflet mai puțin vigilent nici nu își va da seama.

Prin urmare, de politică ar trebui să se ocupe oamenii deosebit de vigilenți. Deosebit de sensibili la ofertele ambigue de autoafirmare existențială care vin din partea ei.

Habar nu am dacă sunt unul dintre ei. Știu doar că ar trebui să fiu, pentru că am acceptat funcția aceasta.

Stimate domnule rector, vă mulțumesc pentru premiul Sonning.
Stimate auditoriu, vă mulțumesc pentru atenție.

---

[i] Titlu original: Sonnigova cena. (N. red.)

[ii] Traducere de Mădălina Diaconu, Humanitas, București, 2006. (N. trad.)