Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos

 

Vasile Aaron
Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos
Editura Vremea, 2021
 

Citiți introducerea acestei cărți.

*****
Fragment
 
 Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos

în Marele Principat al Ardealului jurat procurator,
în versuri alcătuită, din nou de același îndreptată
și acum a doua oară, cu a mai multora cheltuieli, tipărită.

(Sibiu, în Tipografia lui Ioan Bart, 1808)

Păcătoasă fire, stai și socotește

Necuprinsa taină care se gătește;

Cel ce a făcut cerul și pământul

Și oricâte sunt, numai cu cuvântul,

Merge să primească moartea grea pe cruce

Voind ca pe tine din foc să te-apuce

Și să te ridice sus, la fericire,

De unde căzuseși cândva, cu cumplire^[i].

Către cititor

Câțiva iubitori de folosul neamului și procopsirea^[ii] limbii românești, în mai multe rânduri povestindu-mi, precum cartea prin mine în verșuri alcătuită cu titul: Patima și Moartea Domnului nostru Isus Hristos, typărită în anii trecuți, așa de tare s-ar fi trecut și vândut, mai vârtos în Țara Românească și în Moldova, cât mai nu s-ar mai afla de vândut, batăr că în Bănat, în Țara Ungurească, în Maramurăș, ba încă și în Ardeal nice numele pe multe locuri încă până acum îi iaste cunoscut; iară de altă parte, pe unde s-au tâmplat de să află câte un exemplariu, nu numai afară în deosebite locuri, ci și în biserică, dumineca și în sărbători, mai ales în postul Paștilor, cu foarte mare a norodului credincios plăcere și mângâiere s-ar ceti, pretinește m-au poftit, ca fiind că dânșii ar vrea această carte cu ale sale cheltuele din nou a o typări, să nu-mi prejet, precum o am alcătuit-o dintru început, așa a o și îndrepta și cu tot deadinsul a priveghea ca, în cât va fi cu putință, fără greșele să iasă afară din typariu, sârguindu-mă și într-aceea, cu cât stările împrejur și alcătuirea verșurilor ar îngădui, toate cuvintele cele străine care, ca neghina în grâul cel curat, să văd multe a fi în limba românească vârâte, să le las afară și să întrăbuințez în locul lor altele adevărate românești.

Vrednicei de toată lauda râvnă a acestora voitori de bine vrând a face destul, ceasurile cele puțintele care îmi prisosea de la alte ale mele trebi n-am lipsit cu atâta mai tare a le jirtfi spre scopul mai sus numit, cu cât, de cumva (precum în verșuri foarte lesne să întâmplă) ar fi eșit pomenita carte cu zmintele și greșită, mulți doară s-ar fi aflat carii pre mine m-ar fi vinovățit, că n-aș fi bine procopsit în măestria poeticească. Și așa iată, iubite cetitoriu, că cu ajutoriul lui Dumnezeu s-au și tipărit de nou această carte, cu 11 icoane împodobită^[iii].

A adăuga sau a cuvânta ceva despre frumseța și alcătuirea cea cu temeiu a verșurilor mi-ar fi cu totul rușine, fiindcă fieștecare lucru pe sine însuși pentru săvârșirile sale să laudă. Iară aceasta, cu îndrăzneală pociu zice: că de vom socoti materia cărții aceștia, ca aceasta încă n-au eșit afară până acum în limba românească din fabrica măestriei poeticești. Că cuprinde în sine moartea lui Isus Hristos, Fiiului omenesc, cela ce iaste Fiiu lui Dumnezeu, taina întrupării, lucrul răscumpărării neamului omenesc, lucrul cel mare și necuprins al înțelepciunii cei dumnezeești, lucrul spre care toată facerea de la început atârna, care toate jirtfele și umbrele Legii cei vechi îl însemna, toți prorocii îl prorocea, lucrul în care toată scriptura să razimă, lucrul care e temeiul și capul credinței noastre.

Nu vei găsi într-însa, iubite cetitoriule, ceva din povești prostatice adăogat: toate câte s-au scris sunt culesă din Sfânta Scriptură și din istorii sfinte; poate, drept aceea, tot creștinul să o cetească și să cerce într-însa hrană sufletească.

Una am pe voitoriul de bine cetitoriu a-l înștiința: în multe locuri într-această carte în loc de "în" stă "'n" p.p^[iv] O, Cerescule 'npărate în loc de O, Cerescule înpărate! Așijderea de multe ori silaba cea mai de pe urmă a cuvântului s-au lăsat afară, punându-se în locul ei semnul 'p.p. pentr'aceia, o, Părinte în loc de pentru aceia ș.cel [elalte]. Însă aceasta nu trebuie să socotească cineva greșeală sau sminteală, că firea poeziei poftește și aduce cu sine, ca în toate limbile, asemenea sorbiri de silabe și schimbări în verșuri să se facă.

(Sibii, 25 Martie 1808,
Vasilie Aaron, jurat procurator)

***

Isus înălțat pe munte
Se roagă cu lacrimi crunte^[v]
Cerescului său Părinte
Să ieie spre El aminte.

Capitolul 1
Isus se suie pe Muntele Măslinilor^[vi]. Îngerul vestește în limb^[vii] venirea Lui. Isus doarme. În vale, îngerul Îi ține umbră.

Tu, Cerescule Părinte,
Care toate iei aminte.
Cela ce, cu sfânta mână,
M-ai făcut om din țărână
Și mi-ai dat duh de viață,
Dându-mă lumii în brață;
Mai apoi, pentru că foarte
Greșise omul de moarte,
Ai dat pe Fiul Tău morții,
După rânduiala sorții
Care au dat loc răbdării
Pe Crucea răscumpărării,
Trimite-mi Sfântul Duh mie,
Să-mi reverse dar, a scrie
A Domnului Hristos soarte,
Patimă, Cruce și Moarte.
O, Maică, Maică curată
Demult la cer înălțată,
Care L-ai purtat în brață
Și la toate-ai fost de față
Câte de Isus răbdate
Și de Tine lăcrimate!
Oh, ceată, ceată cerească!
Obște sfântă îngerească,
Ajutați-mi deodată^[viii]
Să cânt cântare curată:
câte date îmi sunt mie
Desăvârșit să pot scrie.
Și așa, făcându-mi cruce,
Așa voi a o aduce^[ix].
* * *
Ierusalim, minunată
Cetate în lumea toată
Mult era împodobită,
Cu multe lucruri vestită.
Iar o biserică mare
Era-n-trânsa, decât care
Nici că s-a mai auzit,
Nici că s-a mai pomenit
Să fi fost vreodată
Mai mare, mai minunată.
De cetate nu departe,
Era un deal înalt foarte,
În care Izbăvitorul,
Al lumii Mântuitorul
Multă vreme petrecuse,
De multe ori aici fuse.
Ba și singur se ducea
Și nopți întregi petrecea
Făcând multă rugăciune,
Precum Scriptura ne spune.
Acum, când vremea sosi,
Vremea de a pătimi,
Ca lumea să izbăvească
Din robia vrăjmășească,
Gândind multe-ntr-al Său gând,
Numai pe Ioan luând,
Către seară s-au suit
În muntele pomenit.
Ioan rămâne mai jos.
Isus, în vârf nodoros^[x],
În vârf nodoros de munte,
Se roagă cu lacrimi crunte^[xi].
Lucru negrăit de limbă!
Fața în foc și o schimbă,
Și tot în foc se preface;
Ioan, din jos, mai mort zace^[xii].
Ceata heruvimicească,
Ceata albă, îngerească
Se apropie și cântă
Cântare frumoasă, sfântă.
Îi slujesc toți cu tărie,
Îi slujesc cu bucurie,
Serafimii Îl măresc,
Arhanghelii Îl slăvesc,
Cad la pământ, I se-nchină
Cu o glăsuire lină,
De a cărora subțire
Și frumoasă glăsuire
Ioan cade la pământ
Neputând grăi cuvânt.
Glasul serafimicesc,
Glasul arhanghelicesc
Prin pământ în jos pătrunde
Pân-la limb^[xiii], la locul unde
Toți direpții din vecie
Așteptau cu osârdie^[xiv],
Ca unii cu gând duios,
În statul cel lăcrămos^[xv]
Prin a lui Hristos venire,
A sa de-acolo ieșire.
Simt cu multă desfătare
A pământului mișcare,
Simt cu mare bucurie
Izbăvirea ce-o să fie,
Văd semne de mântuire
Din locul de osândire.
Peste vreme puțintică
Isus mâinile-și ridică,
Așa se roagă fierbinte,
La al Său Ceresc Părinte:
"Părinte Atotputernic,
Rogu-Mă, ca un nemernic.
Iată că vremea sosește,
Pe mine mă proslăvește,
Vine ziua păciuită^[xvi],
De cei drepți de mult dorită.
Făcuși din nimic pământul,
Toate, numai cu cuvântul.
Soarele, înalta lună,
Și câte sunt dimpreună
Făcutu-le-am amândoi,
Ci, mai mari sunt înapoi.
Adam, cât păcătui
Și din grație ieși
Și din rai dându-l afară
Ți se făcu milă iară
Și-Mi ziseși: Iubite Fiu,
Iată Eu ce socotiu^[xvii]!
Adam, a noastră zidire,
Veni la grea osândire.
Cu el dimpreună, toți
Ai săi viitori nepoți
Căzură cădere grea.
O, neascultare rea!
Milă Mi-e de-a Mea zidire
S-o las în veci la pierire!
Vino, Fiule iubite!
Vino, Fiule dorite!
Vino, s-o mântuim iară,
S-o scoatem din munc^[xviii]-afară.
La aceste dulci cuvinte,
Bucuros am fost, Părinte,
A lua chip omenesc,
A lua trup pământesc,
M-am legat a face toate,
Ca din iad s-o putem scoate.
M-am legat, cum că și moarte
Voi suferi, tristă foarte,
Moarte tristă, de ocară,
Ca s-o scot din chin afară.
Iată, pusa^[xix] vreme vine,
Precum Tu însuți știi bine.
Treizeci de ani au trecut
De când sunt Eu om născut.
Umblat-am din sat în sat,
Pe norod l-am învățat
Și din cetate-n cetate,
Învățând proastele gloate
Calea cea spre pocăință,
Calea la buna credință.
În biserică^[xx] și-afară
Răbdat-am chin și ocară
Și, în loc de mulțumire,
De multe ori izgonire
Și blestemuri am luat
De la neamul blestemat.
Răbda-voi bucuros foarte
Și trista pe cruce moarte.
O, place-mi că m-am născut!
Place-mi că om m-am făcut!
În scurt timp vor ieși toți,
Bunii lui Adam nepoți,
Din întuneric afară
Și din para cea amară
Și, din lanțuri izbăviți,
Laolaltă însoțiți,
Vor cânta Ție mărire,
Și laudă peste fire.
Iuda Iscarioteanul,
Vânzătorul și vicleanul,
Acuma văd că se gată
Să-și isprăvească odată
Gândul, ce demult îl are,
Spre a Mea, în bani, vânzare.
Deci Tu, o, drepte Părinte,
Ia la al Meu chin aminte!
Fii aspru răsplătitor,
Fii dirept judecător,
Fie-ți milă de noroade,
Ce demult rabdă dosade^[xxi].
Dă-le dar să se căiască
Și Legea să o primească
Și a Mea tristă ieșire^[xxii]
Să aibă bună rodire!"
* * *
Acestea Hristos grăi.
În cer sunet se porni,
Sunet serafimicesc,
Cântec arhanghelicesc:
"Bucură-te și săltează,
Sioane, că mare rază
Peste tine strălucește!
Un luceafăr se ivește,
Care va lumina toate,
Noroade, neamuri și gloate.
Ah! Lasă, Sioane, somnul!
Și mărește drept pe Domnul!
Fă laudă, mulțumită
Mărirei nemărginită;
Mărirea cea peste fire
Lăudați-o în Psaltire.
Laudă, acum, Sioane,
Pe Stăpânul, în organe!
Să cânte toți pe pământ
Dumnezeiescul cuvânt.
Voi, mări, ape, lăudați!
Voi munți, binecuvântați!
Saltă, păcătoasă fire,
Văzând a ta izbăvire,
Că, iată, Hristos se duce
Să se înalțe pe cruce
Și să moară pentru tine,
Ca să-ți dea veșnicul bine!"
Întru acest chip se cântă
În ceruri cântare sfântă.
Gavriil, arhanghel mare,
Jos din scaunul său sare
Degrabă și iute zboară,
Zburând, la limb se pogoară.
Îngerul cel minunat,
Dacă în limb a intrat,
Toate se iluminară
De a strălucirii pară.
Iată, vechiul nost' părinte,
Adam, lăcrimând fierbinte,
Plângând, la înger grăiește
Dacă la dânsul sosește.
Întâi cade la pământ,
Neputând grăi cuvânt,
Mai târziu, în sus se scoală,
Uns de lacrimi și de smoală,
Deși plânsu-l nădușește,
Către arhanghel grăiește:
"O, arhanghel minunat,
Acum de mult așteptat!
Ce lucru poate să fie,
Îngerul în limb să vie?
Rogu-mă ție fierbinte,
Spune-mi, arhanghele sfinte!
Doar ne-aduci vreo veste bună,
Tuturora dimpreună?
Semne bune am simțit
Când pământul s-a clătit^[xxiii].
Un sunet foarte frumos,
Un glas vesel, mângăios
Pătrunse până la noi,
La locul cel cu nevoi.
Ci noi tot am vrea mai bine
A ști însuși de la tine
Ce-i acest cutremur mare
Și glas minunat^[xxiv], de care
Limbul tot se îngrozi
Atunci când îl auzi?
Oh, spune-ne bună veste!
Spune-ne lucrul cum este,
Spune-ne, înger cumplite,
Spune-ne, înger dorite!
Demultu-i de când dorim
De aicea să ieșim;
De mult acum așteptăm
Dintr-acest loc să scăpăm,
De mult suntem tot în pază,
Așteptând dorita rază,
Care să ne lumineze,
Roua să ne râureze.
Ah, inima chiar îmi spune
Despre lucrurile bune
Ce se lucră^[xxv] pe pământ
De milostivul Cuvânt.
Inima tare îmi saltă
Cu bucurie înaltă.
O, de Te-aș putea vedea,
Hristoase, nădejdea mea,
În trup prost și omenesc,
După chipul pământesc,
Prin care voiești pe noi
A ne scoate din nevoi.
O, arhanghel luminat,
Spune-mi tu, mai apriat^[xxvi],
Arată-mi iubita formă,
Arată-mi dorita normă
După care s-a născut
Acel fără de-nceput,
Arată-mi locul în care
Se ruga, cu suspin mare
Și cerea pace, la toți
Din mine născuți nepoți.
Ci o, vai, cum îndrăznesc,
Cum, ticălosul, poftesc
Cu ai mei ochi vinovați,
Cu greu păcat întinați,
A vedea pe acel mare
Stăpân și Împărat, care
De păcat nicicum nu știe.
O, vai! O, vai! O, vai mie!
O, vai mie, ticălosul!
O, vai mie, păcătosul!
Greșit-am și greșesc tare!
O, înger, arhanghel mare!
Iată, plânsul mă-mpresură
Îmi amurte^[xxvii] a mea gură."
Adam vrea să mai grăiască,
Să plângă, să se căiască;
Iar arhanghelul, de unde
Sta înalt, așa-i răspunde:
"Leapădă, Adame, frica,
Nu te teme de nimica,
Saltă și te veselește,
Că, iată, vremea sosește,
Vremea de-a merge la rai,
La de mult doritul trai.
Acuma se săvârșesc,
Acuma se împlinesc
Câte prorócii grăiră.
Acum vremile sosiră
Să ieșiți cu bucurie
La locul de veselie.
Fiul cel dumnezeiesc
A luat trup omenesc
Și, într-un chip de rob, vine
Să te mântuie pe tine,
Răstignindu-Se pe cruce,
Pe tine să te apuce,
Să te scoată din amar
Și din al limbului jar!
El va da răscumpărare
Pentru păcatul cel mare.
Iată! Iată! Smerit vine,
Ca să moară pentru tine.
În scurt timp va și muri,
Pe cruce S-o pironi
Și, vărsându-Și al Său sânge,
Pe ai Săi vrăjmași va-nvinge.
Plânge-vor aceia, toți
Ai tăi blestemați nepoți,
Oricare va îndrăzni
A-L prinde, a-L răstigni."
Atunci, tot limbul răsună
Și saltă, de voie bună,
Tot limbul să veselește.
Îngerul iară grăiește:
"Adame, bătrân cinstit!
Părinte întâi zidit!
Zidire cu-naltă minte,
A Cerescului Părinte!
Tu poftești, tare dorești
Și, a vedea, te topești,
Pe Fiul Dumnezeiesc
A-L vedea-n trup omenesc.
Și cu această vedere
A simți o mângăiere
Și o dulce desfătare
Întru dorul tău cel mare.
O, câtu-i de minunat!
O, câtu-i de lăudat!
Așa, cât noi, serafimii,
Îngerii și heruvimii,
A și gândi ne sfiim,
Ne speriem, ne-ngrozim.
Însă, dup-a ta dorire,
După marea ta poftire,
Spune-oi Stăpânului toate,
Doar cumva se va abate
Și-ți va da, precum dorești,
Ca chipul Lui să-L privești.
Vei vedea pe Dumnezeu
În chipul robului Său
Și vei vedea, o, minune!
Cum Cel Vecinic va apune,
Va apune, va muri
Și în mormânt nou va fi."
* * *
Atuncea, mulțime multă
Se strâng, vin, stau și ascultă,
Se-ndeasă-n mijloc, se bagă
Și de arhanghel se roagă,
Se roagă să le grăiască,
Pe rând să le povestească,
Să povestească, anume,
Ce face Hristos în lume.
Ce viață a avut
De când cu trup s-a născut?
Ce lucruri s-au întâmplat?
Pe unde a învățat?
Ce minuni mari a făcut
Într-al Iudeii ținut?
Și în ce chip poate fi
Hristos a se răstigni?
Cine-i pricinuitorul,
A morții izbăvitorul,
Cine-i așa de tiran
Și așa mare dușman
Cât pe Hristos Dumnezeu,
Pe milostiv Domnul său
Fără vină să-L rănească,
Pe cruce să-L răstignească?
De acestea întreba
Cei ce împrejur îi sta.
Arhanghelul, atunci, tace
Și pe voie nu le face.
Iară ei se roagă tare,
Având foarte poftă mare.
Atunci, arhanghelul zice:
"Să nu fie-ntre voi price,
Price sau vreo supărare
Pentru lucrul despre care
Să vi-l spui, de mine stați,
Și cu toții mă rugați.
O, ai miei fii mult doriți,
Puțin mai îngăduiți,
Fiți încă în așteptare,
Aveți puțintea răbdare.
Dumnezeiescul Părinte,
Cela ce nicicum nu minte,
Nici a înșela nu poate,
În scurt timp va spune toate
Și veți cunoaște toți bine
Cum a fost lucrul în sine^[xxviii].
Acum! Acum nu-i departe
Trupeasca lui Hristos moarte.
Acum, ziua de pe urmă,
În care toate se curmă,
Vedea-veți voi o-ntâmplare
Și un lucru foarte mare.
Părintele Cel Ceresc,
Căruia toate-I slujesc,
El vă va chema afară,
Să vedeți acea ocară,
Amară și tristă foarte
A lui Isus Hristos moarte.
Însă, pân-atuncea, fiți
În pace și odihniți,
Stați cu frică, așteptați,
Lui Dumnezeu vă rugați!"
* * *
Și, când "vă rugați" grăiește
În aripi tare lovește,
În sus foarte iute zboară,
Ca o pasăre ușoară.
Cum iese din limb afară,
În limb, întuneric iară,
Întuneric, văietare,
Rugă întru așteptare.
Deci ieșind din limb afară,
Tocmai la acel loc zboară,
La locul cel nodoros,
Unde fusese Hristos.
Îl caută cu tărie,
Voind tare ca să-L știe.
Îl găsește într-o vale,
Nu departe de la cale,
Fiind o formă de cruce
Ce în sus la munte duce.
Rezemat de un răzor
Dormea iar, foarte ușor.
Arhanghelul, dacă-L vede
Unde de somn cuprins șede,
Stă în loc, se minunează
Și, cu ale sale raze,
Îl acoperă, -L păzește,
În jurul Lui străjuiește.
Din trupul Dumnezeiesc
După chipul omenesc,
Era ieșită sudoare,
Bătând foarte lină boare.
Lacrimi, încă, pe obraz
Îi cursese de necaz,
De necaz, de supărare
Pentru patima cea mare
Ce era să se petreacă,
Cu inima tocma seacă,
Fiind cu griji încărcat,
Ca un om adevărat.
Gavriil aproape merge,
Lacrimile I le șterge.
Colea, cam de cătră seară,
În vreme de primăvară,
Lângă Dânsul vreme multă
Șade, cum doarme, ascultă.
Mai pe urmă Îl deșteaptă,
Cum dormea pe mâna dreaptă,
Zicând: "O, bun dătător^[xxix],
De bine izvorâtor!
Cela ce știi și vezi toate
Și măcar ce Ți se poate,
Cel ce cu ochiul cel sfânt
Vezi cele de sub pământ
Și acelea ce s-au pus
Și decât cerul mai sus,
Cela ce auzi, dormind,
Ca când ai fi priveghind,
Cele ce mi-ai poruncit
Eu toate le-am împlinit.
Iar Adam tare dorește
Și de dor se mai topește,
Cu trup de om să Te vază
Și lângă Tine să șază.
Șezând, să Te-mbrățișeze,
Mult gemând, să lăcrimeze.
Acum, Cerescul Părinte,
Foarte cu aspre cuvinte,
Îmi porunci, prin văzduh
Iarăși la cer să mă duc.
Iar voi, o, locuri zidite,
De firea însăși sădite,
Ce aicea vă aflați,
Foarte tare tăcând, stați.
Fie vremea foarte lină,
Cu de tot binele plină!
Fie vremea aurită,
Fie bine păciuită!
Gâlceava, ca o nălucă
De aicea să se ducă,
Pacea aici să-nflorească,
Liniștea să se lățască,
Pacea împrejur să fie
Cu liniștea-ntr-o soție^[xxx].
Fii, o, vreme, păciuită!
Fii prea bine liniștită!
Acuma, când doarme bine,
Cel ce te-a zidit pe tine!

---

[i] În chip teribil.

[ii] Evoluția, progresul.

[iii] Ediția noastră nu are ilustrații (n.m. C.B.).

[iv] Pentru pildă (de exemplu).

[v] De sânge.

[vi] În original, "Muntele Olivetului".

[vii] Sălașul morților.

[viii] De asemenea.

[ix] Voi începe.

[x] Cu stânci.

[xi] De sânge.

[xii] Conform Evangheliei după Matei 17,1‑13, Schimbarea la Față a avut loc în prezența apostolilor Petru, Iacob și Ioan. Aaron modifică scenariul: el situează scena pe Muntele Măslinilor (Matei nu precizează locul), iar dintre apostoli numai Ioan asistă la miracolul transformării lui Isus în "foc" divin.

[xiii] Sălașul morților.

[xiv] Nerăbdare.

[xv] În starea lor de plâns.

[xvi] De liniștire și împăcare.

[xvii] Pentru "socotii".

[xviii] Chinuri.

[xix] Stabilită.

[xx] Sens de sinagogă.

[xxi] Necazuri.

[xxii] Moarte, sfârșit.

[xxiii] Zguduit

[xxiv] Teribil.

[xxv] Lucrează.

[xxvi] Clar, limpede.

[xxvii] Amorțește.

[xxviii] Cum s‑a petrecut exact totul

[xxix] Darnic.

[xxx] Însoțită de liniște.

De la mania lalelelor la bitcoin

 

Torsten Dennin
De la mania lalelelor la bitcoin. O istorie a averilor câștigate și pierdute în piețele de mărfuri
Editura Meteor Press, 2021
traducere de Mihai-Dan Pavelescu
 

Citiți cuvântul înainte al acestei cărți.

*****
Intro

"Povestea este întotdeauna aceeași; doar numele nebuniei se schimbă."

Profesorul de economie Torsten Dennin sintetizează în mod excelent ultimele patru secole de istorie a piețelor financiare și de mărfuri, cu reperele lor importante. Cartea nu se concentrează doar asupra evenimentelor extreme, ci descrie în detaliu suișurile și coborâșurile de-a lungul timpului - speculații, câștiguri și pierderi ce determină destine individuale -, rezumate cronologic în peste patruzeci de capitole, care fascinează ca un adevărat serial TV palpitant.

"Torsten Dennin a scris o carte de căpătâi pentru oricine este interesat de piețele de mărfuri și criptomonede. Citiți-o și învățați din lecțiile trecutului." (dr. Jan Peter Firnges, Berlin Institute of Finance, Innovation and Digitalization e.V.)
 
"Așteptăm de mult și cu nerăbdare o asemenea carte! Episoadele istorice sunt captivante și excelent rezumate!" (Thomas Rehmet, Chief Operating Officer and Founding Partner, Bloxolid)

Fragment

Introducere

"Prețul unei mărfi nu va ajunge niciodată la zero... nu cumpărați o bucată de hârtie care afirmă că dețineți o bucată intangibilă dintr-o companie ce poate da faliment." (Jim Rogers)

Mărfurile au intrat în vogă la începutul noului mileniu, deoarece investițiile în țiței, aur, argint, cupru, grâu, porumb sau zahăr au fost introduse și promovate masiv de către bănci și alți intermediari financiari ca fiind "investiții tematice" și o "nouă" clasă de active. Primii indici de mărfuri investibile - S&P Goldman Sachs Commodity Index și Dow Jones AIG Commodity Index - au apărut la începutul anilor 1990, dar după începutul mileniului fiecare bancă de investiții majore a oferit propriul său indice de mărfuri și concept de indice. Aceasta a deschis o clasă nouă și atractivă de active pentru investitori instituționali și indivizi bogați. În prezent, asistăm la aceeași evoluție în lumea criptomonedelor, grație căreia publicul poate investi într-o clasă nouă de active exotice.

Creșterea rapidă a economiei chineze este parametrul-cheie al boom-ului mărfurilor, care a fost evident încă din jurul anului 2000, când "bancul de lucru al lumii" a dovedit o lăcomie gigantică pentru materii prime: importurile de minereu de fier, cărbune, cupru, aluminiu și zinc au început să crească și China a devenit factorul dominant în cererea mondială. Creșterea dinamică a economiei chineze a catapultat prețurile mărfurilor până la cer. Ca un aspirator gigantic, China a măturat piețele de energie, metale și bunuri agricole, iar prețurile au continuat să crească, deoarece creșterea ofertei nu a putut ține pasul cu creșterea cererii.

Cel puțin temporar, prăbușirea corporației Lehman Brothers și înrăutățirea crizei financiare au cauzat oprirea creșterii prețurilor. Petrolul a căzut de la maximumul de 150 de dolari / baril în vara anului 2008 la sub 40 de dolari în primăvara anului 2009. În cursul anului, prețurile s-au redresat, ajungând la peste 80 de dolari. Metalele industriale au beneficiat, de asemenea, de redresarea economică. În urma crizei financiare și pe fondul îngrijorărilor legate de creșterea datoriei publice și de stabilitatea sistemului financiar, interesul investitorilor în aur a crescut substanțial. În 2009, odată cu criza datoriilor europene, aurul a depășit pentru prima dată nivelul de 1.000 de dolari, dar a urcat până la 1.900 de dolari pe uncie troy în 2011.

Produse agricole ca zahărul, cafeaua și cacaua s-au numărat, de asemenea, printre bunurile care au înregistrat creșteri importante de prețuri în 2009, pe măsură ce fantoma "agflației" a revenit și a înspăimântat piețele. Revenirea pieței după dezastrul financiar din 2008/2009 nu s-a dovedit însă sustenabilă. După aprilie 2011, piețele de mărfuri au intrat timp de cinci ani într-o piață bear accentuată. O perioadă de creștere înceată, reducerea gradului de îndatorare și o economie mai lentă în China au înrăutățit un dezechilibru masiv al cererii și ofertei de materii prime. Un exces de aprovizionare a făcut ca prețul țițeiului să cadă la 26 de dolari la începutul anului 2016. Dar de atunci, piețele de mărfuri și-au revenit. În 2016, pentru prima dată în cinci ani, ele au închis pozitiv.

Piața mărfurilor și criptomonedele - noțiuni de bază

O marfă este orice materie primă sau bun economic primar standardizat. Tranzacționarea organizată a mărfurilor în SUA datează de aproape două sute de ani, dar procesul în sine are o istorie mult mai lungă, care a început acum câteva mii de ani de la sumerieni, greci și romani. Comparativ cu tranzacționarea mărfurilor, istoria bursei de valori - unde se schimbă părți de proprietate în companii - este mult mai recentă. În 1602, Compania Olandeză a Indiilor de Est a devenit oficial prima companie din lume cotată la bursă - la Bursa de la Amsterdam. În SUA, prima bursă importantă a fost New York Stock Exchange, creată în 1792 pe Wall Street din New York.

Mărfurile pot fi clasificate în energie, metale, agricultură, vite și carne. De asemenea, se pot clasifica în mărfuri dure, ca metalele și petrolul, care sunt extrase din sol, și mărfuri moi, care sunt cultivate, ca grâul, porumbul, bumbacul sau zahărul.

De departe, cel mai important sector al mărfurilor este țițeiul și produsele obținute din el, ca benzina, păcura, kerosenul sau motorina. Întrucât consumul zilnic mondial de țiței depășește 100 de milioane de barili, asta înseamnă o valoare de piață de peste 6 miliarde de dolari/zi sau 2,2 trilioane de dolari/an! Aproximativ trei sferturi din țiței intră în sectorul transporturilor, alimentând automobile, camioane, avioane și nave.

Piețele metalelor sunt împărțite de obicei în metale de bază și metale prețioase. Din punctul de vedere al tonajului, minereul de fier este cea mai mare piață a metalelor, cu peste 2,2 miliarde de tone extrase la nivel global. Aproape două treimi din exporturile mondiale se îndreaptă către China, ceea ce înseamnă 1 miliard de tone! Pe de altă parte, la 70 de dolari/tonă, valoarea de piață a minereului de fier este destul de mică. Cea mai mare piață a metalelor din punctul de vedere al valorii în dolari este aurul. Anual se extrag în jur de 3.500 de tone, echivalentul a 140 de miliarde de dolari. Stocurile totale de aur extrase sunt estimate la 190.000 de tone; ceea ce face din aur o piață fizică de aproape 8 trilioane de dolari. În termeni valorici, cuprul, aluminiul și zincul sunt următoarele metale, în timp ce alte piețe ale metalelor prețioase - argintul, platina sau paladiul - sunt destul de mici.

În agricultură și vite, piețele cele mai mari sunt cerealele, ca grâul și porumbul, semințele oleaginoase ca soia, precum și zahărul.

Bitcoin a fost lansat ca primă criptomonedă în ianuarie 2009 și de atunci au fost inventate peste 4.000 de monede alternative ("altcoins"). Site-ul coinmarketcap.com urmărește zilnic prețurile a aproximativ 2.000 dintre ele. După corecții masive de prețuri în 2018, capitalizarea de piață totală a tuturor criptomonedelor a scăzut sub 200 miliarde de dolari. Bitcoin rămâne criptomoneda dominantă, cu o capitalizare de piață în prezent de aproape 900 de miliarde de dolari și o cotă de piață de 40%. Următoarele cinci cele mai tranzacționate criptomonede sunt ether, cardano, tether, binance coin, solana. Împreună, acestea cinci reprezintă o capitalizare de piață de circa 600 de miliarde de dolari.

Tranzacționarea organizată a mărfurilor are o istorie mai veche decât a piețelor de acțiuni, fapt adesea trecut cu vederea din cauza concentrării asupra fluctuațiilor spectaculoase ale prețurilor din ultimele decenii. De exemplu, Chicago Board of Trade (CBOT) a fost înființată în 1848 pentru a oferi o platformă de comercializare a produselor agricole ca grâul și porumbul. Dar comerțul și speculațiile cu mărfuri sunt mult mai vechi. În jurul anului 4000 î.e.n., sumerienii foloseau tăblițe din lut pentru a stabili ora, data și numărul de animale, de exemplu capre, care urmau să fie livrate, ceea ce seamănă cu contractele futures moderne. Țăranii din Grecia Antică vindeau livrări la termen ale măslinelor lor, iar documente din Roma Antică arată că grâul era cumpărat și vândut pe baza livrării la termen în viitor. Negustorii romani acopereau prețurile cerealelor din Africa de Nord pentru a se proteja împotriva unor creșteri neașteptate de preț.

Istoria tranzacțiilor cu mărfuri și criptomonede este pitorească și instructivă, iar în această carte am dorit să aduc la viață cele mai importante episoade din trecut până în prezent. Unele dintre ele sunt povești spectaculoase de cicluri de tip boom-and-bust, iar altele sunt exemple de tranzacționări de succes. Toate merită să fie cunoscute.

Primele șase capitole acoperă evenimente majore din secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea. Nebunia lalelelor olandeze din anii 1600 este considerată unul dintre primele crahuri de piață documentate din istorie și continuă să fie subiect al prelegerilor universitare. În secolul al XVIII-lea, pe piața orezului din Japonia s-au câștigat și s-au pierdut averi, iar în cursul procesului aceluia au fost inventate graficele lumânare, utilizate în prezent în industria financiară. În anii 1800, strategiile lui J. D. Rockefeller și creșterea lui Standard Oil au marcat începutul erei petrolului. Aproape în același timp, în Vestul Mijlociu al Statelor Unite, doi bărbați încercau să se îmbogățească prin manipularea piețelor de grâu, în timp ce în California a izbucnit goana după aur, cu consecințe importante.

Episoadele de tranzacționare a mărfurilor din secolul al XX-lea par un "Who's Who" al istoriei afacerilor: Aristotel Onassis, Warren Buffett, Bill Gates și George Soros sunt doar câțiva dintre actorii principali. Între timp, țițeiul juca un rol tot mai important.

Anii 1970 au cunoscut un adevărat boom pe piețele de mărfuri. După un deficit al recoltei sale de grâu, URSS a cumpărat bunuri agricole din SUA, consolidând trendul deja pozitiv al prețului la grâu, porumb și soia. Nu este o exagerare să spunem că creșterea rapidă a prețurilor la țiței în timpul celor două crize ale petrolului din 1973 și 1979 a schimbat ordinea mondială existentă; Războiul din Golf din 1990 a fost, în parte, o încercare de a da timpul înapoi. În perioada aceea, prețul petrolului s-a dublat. Printre victimele colaterale s-a numărat conglomeratul german Metallgesellschaft, care a fost împins în pragul insolvenței de activitățile sale de tranzacționare de țiței.

În anii ce au urmat, un boom al prețurilor aurului, argintului și diamantelor a fost urmat de un crah, iar frații Hunt și-au pierdut averea familiei bazată pe petrol din cauza prăbușirii prețului argintului. Warren Buffett, Bill Gates și George Soros au fost implicați mai târziu și pe piața argintului. Iar în jungla Borneo, cea mai mare escrocherie cu aur din toate timpurile a culminat cu falimentul Bre-X. O altă speculație uriașă în 1996 a fost cauzată de brokerul japonez Hamanaka pe piața cuprului, acțiune repetată aproape zece ani mai târziu de traderul de cupru chinez Liu Qibing, care a semnalat mutația forțelor economice din Japonia în China.

Boom-ul emergent al mărfurilor din noul mileniu a atras speculanți și a dus la alte episoade de tip boom-and-bust. Prăbușirea fondului de hedging Amaranth Advisors, care a acumulat o pierdere de 6 miliarde de dolari în câteva săptămâni prin parierea pe gaze naturale, a ținut pagina întâi a ziarelor din toată lumea.

Vremea a jucat adesea un rol important. Inundațiile din New Orleans cauzate de uraganul Katrina au dus la creșterea prețului zincului la Londra, deoarece majoritatea depozitelor de zinc licențiate de London Metal Exchange au devenit inaccesibile. În 2006, un sezon de uragane atlantice puternice nu numai că a determinat creșterea prețului petrolului din cauza daunelor provocate în Golful Mexic, dar a dus și prețul concentratului de suc de portocale la noi culmi.

O "secetă milenară" a amenințat Australia, cauzând prețuri record la grâu la nivel mondial. Câțiva ani mai târziu, o secetă în India a dus prețul zahărului la niveluri neatinse de treizeci de ani. Cu puțin timp înainte, ciclonul Nargis din Asia a provocat o catastrofă umană. Orezul a trebuit raționalizat și creșterea prețurilor a dus la tulburări sociale în câteva țări.

Aceste evenimente nefericite contrastează adesea cu speculațiile individuale, în care au fost implicate sume uriașe de bani. De exemplu, traderul Evan Dooley a pierdut peste 100 de milioane de dolari în contracte futures de grâu, la doar câteva săptămâni după ce pierderea a miliarde de către Jérôme Kerviel, în sistemul de tranzacționare al gigantului bancar francez Société Générale, a ajuns cap de afiș mondial. În 2011, moștenirea lui Marc Rich, "Regele petrolului", a fost valorificată: Glencore și-a sărbătorit oferta publică inițială, catapultându-l pe Ivan Glasenberg, CEO-ul său, pe lista celor mai bogați 10 oameni din Elveția.

Odată cu începerea unui nou deceniu, temele la modă ale piețelor de mărfuri s-au mutat mai întâi la pământuri rare ca neodim și disprosiu, apoi la "metale energetice" ca litiu și cobalt, care sunt esențiale pentru stocarea energiei și electrificarea transportului în viitor. Din 2009, blockchain și bitcoin au atras atenția traderilor. În 2017, la COMEX au fost introduse contracte futures pentru bitcoin tranzacționabile și criptomoneda a devenit o marfă. La începutul anului, prețul unei unități bitcoin era sub 1.000 de dolari, pentru ca să crească până la 20.000 de dolari, după care criptomoneda s-a prăbușit cu 80% în primele săptămâni ale anului 2018. În istoria celor mai mari bule financiare ale omenirii, nebunia lalelelor a fost împinsă pe locul al doilea după ce dominase topul timp de patru sute de ani.

Capitolele acestei cărți sunt încadrate de a doua și prima cele mai mari bule financiare din istorie: lalele și bitcoin. Între ele se află poveștile a 40 de evenimente majore de pe piața mărfurilor de-a lungul a mai bine de patru secole. Aceste episoade au fost însoțite de fluctuații extreme ale prețurilor și de deznodăminte individuale, și ele demonstrează că orice piață poate cunoaște un ciclu de tip boom-and-bust în urma unei modificări a ofertei, a cererii sau a altor factori externi. Asta este valabil pentru producția de platină dominată de Africa de Sud, înghețul brusc în recoltele de cafea sau portocale, tulburările din Côte d'Ivoire care au afectat prețul la cacao, grevele minerilor din Chile care au împins în sus prețul cuprului și fluctuația prețurilor monedei bitcoin și a altor criptomonede din cauza necazurilor financiare.

Piețele mărfurilor și criptomonedelor sunt acum la răscrucea unor megatendințe în investiții, ca revoluția demografică, schimbările climatice, electrificarea și digitalizarea. Investițiile în mărfuri, blockchain și aplicațiile sale vor rămâne o călătorie palpitantă.

Deținut politic și președinte. Singur împotriva sistemului

 

Václav Havel
Deținut politic și președinte. Singur împotriva sistemului
Curtea Veche Publishing, 2021
traducere din cehă: Gabriela Georgescu și Mircea Dan Duță

Citiți prefața și introducerea acestei cărți.

*****
Intro 
 

Václav Havel (1936-2011) a fost scriitor, filosof, disident și om politic ceh, precum și unul dintre primii purtători de cuvânt ai Cartei 77, personalitate de frunte a schimbărilor politice din noiembrie 1989, ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Republicii Cehe. Personalitate complexă, Václav Havel a marcat destinul poporului său, oferind un exemplu statelor din Europa Centrală și de Est. A lăsat drept moștenire generațiilor viitoare nu doar amintirea disidenței, a preluării puterii politice și a conturării unei căi democratice și juste, ci și creația sa eseistică și dramaturgică, ce va sta în picioare pentru mult timp ca parte a patrimoniului cultural european.

*

Cele două ipostaze ale aceleiași personalități complexe, Václav Havel, disidentul și președintele, se întâlnesc în paginile acestui volum pentru a pune în lumină un simbol al unor întregi generații, nu doar de cehi și slovaci, cât mai ales de europeni. Căci în această veche și mare familie, Europa de Est s-a confruntat în istorie cu un destin total diferit față de vecinii din Vest. Prin contribuția sa la un parcurs democratic atât al Republicii Cehe, cât și al întregii regiuni estice europene, Havel a fost întruparea ideii că este posibil ca un eseist și dramaturg vizionar să își pună mantia politică, aducând astfel un final fericit poveștii tragice a totalitarismului și, mai mult decât atât, oferind întregii lumi o perspectivă nouă, limpede și plină de speranță. Îndemnul de a trăi în adevăr este teza fundamentală a textelor sale, care marchează nu doar destinele personajelor cuprinse în ele, ci și pe ale tuturor oamenilor care au crezut în el, reușind, ca atare, să materializeze binele politic și ideologic.

"Curajul lui Havel de a privi adevărul în ochi, fie sub forma descrierii crizei civilizaționale și politice, fie a acceptării angajamentului și tradiției morale, a funcționat în cele din urmă ca un arc [...] ce a dus la contopirea în aceeași albie a unei vieți boeme și a unei politici cotidiene în care eroul principal a acceptat rolul de președinte fără a compromite etica disidentului." (Jiří Přibáň)

"A devenit simbolul omului politic intelectual, al luptătorului neobosit pentru drepturile omului și un exemplu de disident dintr-o mică țară central‑europeană, care a devenit președinte și care a putut influența, grație autorității sale, evenimentele internaționale." (Ambasadoare Halka Kaiserová)

"Cred că e foarte important în ce atmosferă ajungem să trăim, cred că e foarte important ce auzim în jur și la ce exemple avem acces pentru a ne hotărî să nu trăim în minciună, ci în adevăr. Cred că, în acest sens, Havel a fost un catalizator." (Gianina Cărbunariu)

"Václav Havel este exemplificarea importanței personalității în istorie. Imaginea lui a tras după sine în sus, pe treptele stimei europene, imaginea Cehoslovaciei, pe care a ferit-o de destinul Iugoslaviei." (Ana Blandiana - Cartea cu delfini)

Fragment

Premiul Sonning^[i]
Copenhaga, 28.05.1991

Maiestatea Voastră,
Alteță Regală,
Excelență,
Stimate domnule rector,
Stimate auditoriu,

Premiul pe care am avut onoarea să îl primesc astăzi se acordă de obicei intelectualilor, nu politicienilor. Bineînțeles, eu sunt ceea ce se poate numi un intelectual, însă în același timp destinul a făcut să mă trezesc, și în plus, de pe‑o zi pe alta, în așa‑zisa lume a politicii la nivel înalt.

Cu permisiunea dumneavoastră, voi folosi această experiență neobișnuită și voi încerca aici să privesc fenomenul de putere și în special natura tentației pe care o reprezintă puterea pentru existența umană cu un ochi critic de intelectual, așa cum le‑am observat din interior.

De fapt, de ce tânjesc oamenii după putere politică și de ce le e atât de greu să renunțe la ea, odată ce o dețin?

Aș spune că, în principiu, motivele acestei dorințe pot fi împărțite în trei categorii.

În primul rând, oamenii sunt mânați către politică de ideea lor despre o organizare mai bună a societății, de credința în anumite valori sau idealuri, fie ele bune sau îndoielnice, și de nevoia incontrolabilă de a lupta pentru ele sau de a le transforma în realitate.

În al doilea rând, probabil îi mână dorința naturală de autoafirmare pe care o are fiecare ființă umană. Oare ne putem imagina un mod mai atrăgător de a ne confirma existența și importanța decât cel oferit de puterea politică? Ea în sine ne conferă posibilitatea extraordinară de a ne afirma lăsând amprente perfect vizibile ale existenței noastre asupra unor vaste împrejurimi; modelând lumea care ne înconjoară după chipul și asemănarea noastră; bucurându‑ne de respectul pe care orice funcție politică îl conferă aproape automat celui care o deține.

A treia categorie de motive pentru care mulți oameni tânjesc după puterea politică și pentru care renunță la ea atât de greu este spectrul vast de avantaje pe care le oferă viața de om politic, chiar și în cele mai democratice condiții.

După cum am observat, aceste trei categorii formează țesături complicate; uneori este aproape imposibil de determinat care categorie este cea predominantă; aproape întotdeauna motivele din ultimele două categorii trec drept motive din prima categorie: eu, cel puțin, nu cunosc niciun om politic care ar recunoaște în fața lumii sau măcar față de sine că luptă pentru o anumită funcție doar ca să își confirme lui însuși că este important sau pentru că vrea să se bucure de avantajele care însoțesc puterea politică; dimpotrivă, toți repetăm iar și iar că nu ne interesează puterea în sine, ci doar anumite valori generale și că responsabilitatea noastră față de comunitate este de fapt ceea ce ne determină să preluăm povara funcției, în interesul valorilor pe care le apărăm. Și uneori doar Dumnezeu știe dacă este într‑adevăr așa sau dacă acesta este doar un mod mai digerabil de a justifica în fața lumii și față de noi înșine dorința noastră de a fi puternici și de a ne confirma prin putere și prin posibilitățile pe care le oferă, că existăm cu adevărat, în mod valid și respectabil.

Situația este chiar mai complicată, deoarece nevoia de autoafirmare nu este în esență ceva condamnabil: este ceva fundamental uman și cu greu ne putem imagina o ființă umană consistentă care să nu tânjească după recunoașterea, afirmarea și vizibilitatea propriei ființe.

Sunt unul dintre cei care consideră că mandatul lor în funcția politică reprezintă expresia responsabilității față de comunitate, a simțului obligației, ba chiar un fel de sacrificiu. Însă, observând alți oameni politici pe care îi cunosc și care susțin același lucru, mă simt obligat să mă autoexaminez iar și iar și să mă întreb dacă nu încep și eu să mă înșel pe mine însumi și dacă nu cumva și pe mine mă interesează mai mult această dorință nerecunoscută de a demonstra că sunt important, decât slujba în sine. Pe scurt: am permanent suspiciuni cu privire la mine însumi. Mai exact: toată experiența mea anterioară cu politica și cu oamenii politici și toate observațiile mele de până acum mă obligă să încep să mă suspectez. Și, în cele din urmă, să fiu cu o treaptă mai suspicios cu fiecare premiu pe care îl primesc.

O atenție specială merită a treia categorie de motive despre care am vorbit, adică dorința de a avea avantajele puterii sau pur și simplu obișnuința de a le avea. E foarte interesant de observat cât de diabolice sunt tentațiile puterii tocmai în această sferă. Cel mai bine se vede la noi, cei care nu am avut niciodată nicio putere și care i‑am condamnat întotdeauna cu îndrăzneală pe cei puternici pentru că au cutare și cutare avantaje ce adâncesc prăpastia dintre ei și ceilalți până ce, deodată, ne‑am trezit noi înșine la putere.

Pe nesimțite însă începem să semănăm îngrijorător de tare cu precursorii noștri condamnabili. Ne deranjează, ne enervează, dar ne dăm seama că nu știm sau nu putem să oprim acest proces.

Voi da câteva exemple.

Evident că nu ar avea niciun sens ca un ministru să rateze o ședință importantă de guvern, în care se discută o propunere de lege care va afecta situația țării decenii întregi de acum înainte, doar pentru că îl doare un dinte și trebuie să aștepte la dentist toată dimineața, până îi vine rândul. De aceea, în interesul țării, aranjează să fie tratat de un dentist special la care nu trebuie să aștepte.

Evident că nu ar avea sens ca un om politic să rateze o întâlnire de stat importantă cu un partener din străinătate doar pentru că a trebuit să folosească mijloacele de transport în comun. De aceea, are mașină și șofer de serviciu.

Evident că nu ar avea sens ca un președinte sau un premier să rateze o astfel de întâlnire doar pentru că pe stradă sunt blocaje de circulație, iar mașina lui de serviciu a trebuit să staționeze câte zece minute la fiecare zece metri parcurși. De aceea, se bucură de dreptul special de a depăși coloana sau de a trece pe roșu, adică, în cazul lui, poliția rutieră va tolera acest comportament.

Evident că nu ar avea sens ca un om politic să piardă ore prețioase trudind deasupra aragazului în încercarea de a găti prânzul pentru omologul lui din străinătate. De aceea, are bucătari și ospătari proprii.

Evident că nu ar avea niciun sens ca bucătarul președintelui să cutreiere măcelăriile ca orice gospodină obișnuită dintr‑o țară post‑socialistă căutând carne pe care să o poată oferi, fără jenă, unui oaspete de vază. De aceea sunt aranjate livrări speciale pentru oamenii privilegiați și bucătarii lor.

Nu ar avea niciun sens ca președintele sau premierul să caute în agenda de telefoane diferite numere și să sune de mai multe ori până găsește persoana respectivă acasă, la birou sau până nu mai sună ocupat. E logic, deci, că are un funcționar care se chinuie să caute și să formeze numere.

În concluzie: merg la un doctor special, nu trebuie să conduc mașina, iar șoferul meu nu trebuie să se enerveze pentru că circulă prin Praga cu viteza melcului, nu trebuie nici să gătesc, nici să umblu după alimente, de fapt nu trebuie nici să formez numărul de telefon atunci când vreau să vorbesc cu cineva.

Altfel spus, mă aflu într‑o lume a avantajelor, excepțiilor, protecțiilor. În lumea oamenilor privilegiați care încet, încet nu mai știu cât costă un bilet de tramvai sau un pachet de unt, nu mai știu cum se face cafeaua, cum se conduce o mașină și cum se dă un telefon. Mă trezesc deci în pragul acestei lumi a protipendadei comuniste pe care am criticat‑o toată viața.

Și ce e și mai rău: totul are o logică imbatabilă. Ar fi de râsul lumii și chiar de condamnat dacă aș rata o întâlnire care servește intereselor țării mele pentru că îmi petrec timpul prezidențial în sala de așteptare a dentistului, la coadă la carne, luptându‑mă plin de nervi cu rețeaua de telefonie decrepită din Praga sau încercând disperat să găsesc un taxi în Praga când e evident că nu sunt din Vest și, deci, nu am dolari.

Însă unde se termină logica și necesitatea obiectivă și unde încep scuzele? Unde se termină patria și începe bucuria de a avea protecție universală? Cunoaștem oare și suntem oare capabili să recunoaștem momentul în care încetează să ne mai pese de interesul țării pentru care ne jertfim, suportând anumite privilegii, și începe să ne pese de privilegiile noastre, pe care le justificăm invocând interesele țării?

Recunosc că este nevoie de un grad înalt de auto‑reflexie și de o distanță critică față de propria persoană pentru ca un om aflat la putere, oricât de bine intenționat ar fi inițial, să știe să recunoască momentul respectiv. Eu însumi, deși duc o luptă constantă și destul de lipsită de izbândă cu privilegiile de care mă bucur, nu aș îndrăzni să spun despre mine că recunosc întotdeauna, cu certitudine, momentul acesta. Te obișnuiești, te dezobișnuiești și în cele din urmă, fără să îți dai seama, poți să îți pierzi discernământul.

Din nou: fiind la putere, mă suspectez în permanență. Ba mai mult chiar: deodată, am căpătat o înțelegere sporită față de cei care încep să piardă, ușor, ușor, lupta cu tentațiile puterii și se iluzionează că în continuare nu fac decât să își deservească patria, încep să se convingă din ce în ce mai îngrijorător de propria măreție și, din ce în ce mai îngrijorător, să se obișnuiască cu privilegiile pe care le au, considerându‑le de la sine înțelese.

Există ceva foarte înșelător, amăgitor și ambiguu în tentația puterii: pe de‑o parte, puterea politică îți oferă ocazia extraordinară ca, de dimineață până seara, să ți se confirme că exiști și că ai o identitate incontestabilă, lăsându‑ți în mod vizibil amprenta asupra lumii din jur cu fiecare cuvânt și cu fiecare faptă. Totodată însă, aceeași putere politică și tot ceea ce ține de ea ascund un pericol teribil: prefăcându‑se că ne confirmă existența și identitatea, de fapt, pe nesimțite și fără înduplecare, ne‑o fură.

Cel care a uitat cum este să conducă o mașină, să facă cumpărături, să își facă o cafea, să dea un telefon nu este același cu cel care a știut să facă asta toată viața. Cel care nu a trebuit niciodată să fie atent cu un ochi la camerele de televiziune și care deodată își măsoară fiecare mișcare în funcție de ele nu mai este cel dinainte.

Acest om devine prizonierul poziției, avantajelor, funcției sale. Ceea ce în aparență îi confirmă identitatea și astfel și existența, în realitate îi fură pe nesimțite identitatea și existența. Nu se mai controlează pentru că este controlat de altceva: de funcția lui, de drepturile pe care i le oferă, de consecințele, de aspectele, de privilegiile ei.

Această tentație are ceva aproape ucigător: sub masca autoafirmării existențiale, existența este confiscată, alienată, paralizată. Un om transformat în propriul bust din piatră. Poate că bustul îi subliniază importanța și faima nemuritoare, dar în același timp nu este decât o bucată de piatră moartă.

Kierkegaard a scris Boala de moarte^[ii]. Cu permisiunea dumneavoastră îl voi parafraza pe acest compatriot extraordinar al dumneavoastră și voi folosi expresia "putere de moarte".

Ce înțelegem de aici?
Cu siguranță nu înțelegem că este incorect să te dedici politicii, pentru că politica te face imoral din principiu.

De aici înțelegem altceva: politica este domeniul acțiunii umane care pune accent pe simțul moral, pe capacitatea de auto‑reflexie critică, pe responsabilitatea reală, pe gust și tact, pe capacitatea de a empatiza cu alții, pe simțul măsurii, pe smerenie. Este o slujbă pentru oameni deosebit de modești. Pentru oameni care nu pot fi înșelați.

Toți cei care afirmă că politica este un lucru murdar ne mint. Politica este doar o slujbă pentru care este nevoie de oameni deosebit de curați, deoarece este deosebit de ușor să îți murdărești moralul făcând politică.

Atât de ușor, încât un suflet mai puțin vigilent nici nu își va da seama.

Prin urmare, de politică ar trebui să se ocupe oamenii deosebit de vigilenți. Deosebit de sensibili la ofertele ambigue de autoafirmare existențială care vin din partea ei.

Habar nu am dacă sunt unul dintre ei. Știu doar că ar trebui să fiu, pentru că am acceptat funcția aceasta.

Stimate domnule rector, vă mulțumesc pentru premiul Sonning.
Stimate auditoriu, vă mulțumesc pentru atenție.

---

[i] Titlu original: Sonnigova cena. (N. red.)

[ii] Traducere de Mădălina Diaconu, Humanitas, București, 2006. (N. trad.)

Cuvântul autoarei la Creatori în acţiune

 

Anca Ghinea
Creatori în acţiune
Ghid de creativitate pentru creatorii mici şi mari
Dezvoltă creativitatea din tine! Dedicată sufletelor creatoare de la 6-90 de ani!
Editura Creator, 2021

Citiţi un fragment din această carte.

*****
Intro

Anca Ghinea a pornit devreme pe drumul creativităţii, pe baza unui talent nativ pe care ulterior l-a luat, l-a şlefuit şi l-a deconstruit pentru a putea să le ofere şi altora bucuria de a crea lucruri de la zero. Asta face şi în această carte, sub forma unor sfaturi, ritualuri şi discipline ale creaţiei, menite sâ ne pună la lucru mecanismele imaginaţiei. Din experienţa ei de scriitor şi de om de creaţie, Anca dovedeşte că ne putem antrena creativitatea la orice vârstă, cu condiţia să avem curiozitatea de a scoate la iveală lumile neexplorate care se ascund în adâncurile imaginaţiei noastre.

(Diana Cosmin, jumalist da Lifestyle la FineSociety.ro)

Oricine are un potenţial creativ şi, din momentul în care îţi axprimi acest potenţial creativ, ai şansa să schimbi lumea, spunea Paulo Coelho.
Şansa de a schimba lumea este fructificată chiar acum şi chiar aici, cu fiecare pagină a acestei creaţii (Creatori în acţiune) dedicată însăşi creativităţi. Datorită talentului scriitoricesc, delicateţii, experienţei, expertizei vaste şi bucuriei de a împărtăşi a Ancăi Ghinea, această minunată creaţie devine un tovarăş de drum de încredere, un prieten drag la care revii şi de la care ceri sfaturi cu nesaţ.
Cartea Creatori în acţiune acoperă un spaţiu gol în spaţiul publicistic recent din România, fiind o lucrare de nelipsit din fiecare bibliotecă, utilă tuturor celor care fac din creativitate un firesc al fiecărei zile, şi nu un apanaj al experţilor. Utilă deopotrivă copiilor, tinerilor şi adulţilor însetaţi de cunoaştere, tuturor celor care privesc creativitatea ca pe un firesc, dar şi celor pentru care este o enigmă.
Încurajez cititorii să o descopere pe Anca Ghinea, să descopere stilul ei scriitoricesc, talentul, dor şi metodele şi instrumentele pentru abordarea pragmatică a procesului creativ. Felicitări, Anca!

(Dana Lupşa, Lect. univ. doc., brand manager,
preşedinta Asociaţiei Happy Moms)

Cuvântul autoarei

Sunt fascinată de viaţă. De arta de a crea momente frumoase, dar şi de procesul creativ prin care trece o idee până când devine realitate. Creativitatea înseamnă scânteie, muncă, determinare, dedicare, conştientizări, acceptare, implicare. Evoluţie. Această carte se citeşte în tandem părinte-copil pentru că un strop de creativitate şi un fir de lumină merită să ajungă şi la cei mici, dar şi la cei mari. Te invit, precum ai întoarce o haină, să descoperi sufletul unui creator: cu tivurile la vedere, cu nasturii stând într-un fir de optimism, cu buzunarele pline de idei lipite între ele ca micile bucăţi de hârtie prinse de o bomboană, roşie, uitată pe ţesătură. Explorează creatorul pe interior, creativitatea direct din miezul ei!

Personajul principal al cărţii este JO, iar pe alocuri vei vedea că este numită şi IUBIRE, deoarece pentru orice părinte, copilul lui este în primul rând Iubire. JO se poate citi şi IO, adică chiar tu, cea / cel care citeşti cartea poţi deveni Creator în acţiune.

Creatorul pe interior are ceva aproape de nedesluşit... ceva unic exact ca şi drumul lui în căutarea miezului. Marelui elixir. Esenţei de idei fantastice.

Dar pentru ca să înţelegi secretul acestei cărţi, hai cu mine pe drum. Ţine-te bine!

*

Creatori în acţiune va avea lansarea marţi, pe 23 februarie 2021, la ora 18:00, la Galeria Galateca şi vor povesti despre creativitate, alături de autoare, Diana Cosmin, jurnalist şi fondatoare a https://finesociety.ro/, sculptorul Daniel Rădulescu şi jurnalistul Crina Alexe iar discuţia va fi moderată de Andreea Sandu, coordonatorul Galateca. Participarea la eveniment este posibilă doar pe bază de invitaţie şi, pentru publicul de acasă, lansarea va fi transmisă şi online, de la ora 18:30, pe paginile de Facebook kreatoria.ro, Galateca şi Editura Creator.

introducere la Trăind după învăţătura lui Bhagavan

 

David Godman
Trăind după învăţătura lui Bhagavan
Editura Herald, 2020
Traducere din engleză de Marian Stan

Citiţi un fragment din această carte.

*****
Introducere

Bhagavan Sri Ramana Maharshi este recunoscut aproape unanim ca fiind unul dintre cei mai remarcabili maeştri spirituali (Guru) indieni ai timpurilor moderne. În 1896, pe când era încă un elev de 16 ani, el şi-a realizat Sinele în timpul unei dramatice experienţe echivalente morţii, care a durat aproape douăzeci de minute. Cum, la acea vreme, nu era deloc familiarizat cu reflecţia sau practica spirituală, el a fost mai degrabă nedumerit de respectiva experienţă. În decursul primelor săptămâni de după realizare, el era convins că fusese posedat de un spirit sau atins de o boală stranie, dar oarecum agreabilă. El nu a povestit nimănui experienţa, încercând să-şi continue viaţa ca orice alt elev din sudul Indiei. În zilele ce au urmat, a reuşit să joace această farsă, dar, după aproximativ şase săptămâni, banalitatea vieţii şcolare şi familiale l-a dezamăgit într-o asemenea măsură, încât s-a decis să plece de acasă şi să-şi găsească un loc în care să se poată bucura în linişte de experienţa Sinelui, ferit de tulburări sau ingerinţe nelalocul lor.

S-a hotărât să meargă la Arunachala, un faimos munte sacru aflat la aproximativ 200 de kilometri sud-vest de Madras. Alegerea nu a fost deloc întâmplătoare: în copilărie, el simţise mereu un fior de evlavie când era rostit numele "Arunachala". De altfel, până ce o rudă i-a corectat eroarea, el credea că Arunachala este un tărâm ceresc, nu un centru de pelerinaj aflat pe pământ unde se poate ajunge cu mijloacele de transport în comun. Mai târziu, le spunea oamenilor că Arunachala era Maestrul (Gurul) său, adăugând şi că puterea lui Arunachala a fost cea care i-a împlinit realizarea, şi care, ulterior, l-a atras către forma lui materială.

Tânărul Ramana Maharshi a făcut eforturi considerabile pentru a se asigura că nimeni din familia lui nu va afla unde avea de gând să meargă. A plecat de acasă pe furiş, ajungând la Arunachala trei zile mai târziu, după o călătorie destul de riscantă. Ramana şi-a petrecut restul vieţii - cincizeci şi patru de ani - pe acest munte sacru sau în apropierea lui, refuzând să-l părăsească fie şi pentru o singură zi.

În prima zi a şederii lui acolo, şi-a aruncat toţi banii şi lucrurile pe care le avea, cu excepţia unei pânze care-i acoperea şoldurile, şi-a ras capul, ca semn al renunţării ascetice, şi a găsit un loc liniştit în incinta templului principal de la Arunachala, unde putea medita netulburat. În următorii patru-cinci ani, şi-a petrecut aproape tot timpul meditând cu ochii închişi în diferitele temple şi sanctuare, complet absorbit în copleşitoarea conştientizare a Sinelui. Din când în când, era hrănit de câte un vizitator sau pelerin animat de compasiune sau, mai târziu, de un slujitor ce avea această îndatorire, dar, în afara unui scurt răstimp, când ieşea pentru a-şi cerşi hrana, nu şi-a vădit interesul faţă de bunăstarea trupească sau faţă de cele ce se petreceau în lumea din jurul său.

În 1901, s-a mutat în Peştera Virupaksha, situată pe versantul muntelui, la o altitudine de aproximativ 90 de metri, în spatele templului principal, rămânând acolo cea mai mare parte a următorilor paisprezece ani. Cu trecerea timpului, el a început să arate un oarecare interes faţă de vizitatorii care veneau să-l vadă, dar nu vorbea decât arareori. Ramana se mulţumea să-şi petreacă fiecare zi stând în tăcere sau hoinărind pe povârnişurile muntelui Arunachala. El a început să atragă discipoli stând nemişcat în templu. În momentul când s-a mutat în Peştera Virupaksha, avea deja un mic grup de discipoli, la care, uneori, se adăugau nişte pelerini aflaţi în vizită.

În sanscrită există un cuvânt, tapas, care înseamnă "practică spirituală intensă", însoţită de o asceză dură la nivel fizic, ce ajungea până la mortificare, prin intermediul căreia impurităţile mentale erau sistematic mistuite. Unii erau atraşi de el, deoarece simţeau că un om care a practicat un tapas atât de intens (în primii săi ani petrecuţi în templu, Ramana stătea adesea zile întregi fără a se mişca) trebuie să fi dobândit o mare putere spirituală. Alţii erau atraşi de el pentru că simţeau iradierea palpabilă a dragostei şi bucuriei emanând din forma lui fizică.

Ulterior, Ramana Maharshi a spus foarte limpede că nu a practicat nicio formă de tapas sau meditaţie în primii lui ani petrecuţi la Arunachala. Dacă era întrebat în legătură cu asta, spunea că a realizat Sinele odată cu experienţa similară morţii pe care a avut-o în casa familiei sale, în 1896, şi că următorii ani, în care a stat tăcut şi nemişcat, nu au reprezentat decât un răspuns la impulsul lăuntric de a rămâne complet absorbit în experienţa Sinelui.

În ultimii ani petrecuţi în Peştera Virupaksha, el a început să vorbească vizitatorilor şi să răspundă la întrebările lor spirituale. Nu a fost în totalitate tăcut decât în primii ani petrecuţi la Arunachala, rostind cuvinte puţine şi la intervale lungi. Învăţăturile pe care le oferea celorlalţi erau inspirate din propria experienţă lăuntrică a Sinelui, nu atât prin prisma învăţăturilor specifice Advaita Vedanta, un curent filosofic străvechi şi respectabil care susţine că Sinele (Ātman) sau Brahman este singura realitate existentă şi că toate fenomenele sunt manifestări sau aparenţe indivizibile din interiorul Sinelui. Potrivit lui Ramana Maharshi, dar şi vechilor maeştri Advaita, scopul suprem al vieţii este de a transcende iluzia că eşti o persoană individuală care operează cu ajutorul unui corp şi al unei minţi într-o lume de obiecte separate ce interacţionează unele cu altele. După ce ai realizat asta, conştientizezi ce este realitatea unică: Sinele, care este conştiinţă imanentă şi lipsită de formă.

Familia lui Ramana Maharshi a reuşit să-l găsească prin 1890, dar el a refuzat să se întoarcă acasă. În 1914, mama lui a decis să meargă să trăiască alături de fiul ei la Arunachala, petrecându-şi restul vieţii împreună cu el. În 1915, el, mama lui şi câţiva devoţi care locuiau în Peştera Virupaksha s-au mutat undeva mai sus pe coasta muntelui, la Skandashram, un mic ashram construit anume pentru el de către unul dintre primii lui discipoli.

Anterior, devoţii care trăiau împreună cu Ramana mergeau să-şi cerşească hrana în oraşul din apropiere. Deseori, asceţii hinduşi, numiţi sādhu sau sannyāsin, îşi asigurau astfel subzistenţa. Călugării cerşetori au făcut mereu parte din tradiţia hindusă, cerşitul din motive religioase nefiind considerat o ruşine. Când Bhagavan (de acum încolo, voi folosi cu precădere acest titlu pentru a mă referi la el, deoarece aşa i se adresau aproape toţi discipolii) s-a mutat la Skandashram, mama lui a început să gătească în mod regulat pentru toţi cei care locuiau acolo. Nu peste mult timp, ea a devenit o discipolă ferventă a fiului său, progresând atât de repede din punct de vedere spiritual încât, cu ajutorul graţiei şi puterii lui Bhagavan, ea a putut să realizeze Sinele în momentul morţii sale, în 1922.

Trupul ei a fost îngropat pe câmpia ce mărgineşte versantul sudic al muntelui Arunachala. Câteva luni mai târziu, animat de ceea ce va numi ulterior "voinţa divină", Bhagavan a părăsit Skandashramul, ducându-se să trăiască lângă micul sanctuar ce fusese ridicat deasupra trupului ei. În anii care au urmat, în jurul lui s-a dezvoltat un ashram de mari dimensiuni. Vizitatori din toată India, iar ulterior din străinătate au venit să-l vadă şi să-i ceară sfatul, căutându-i binecuvântările sau, pur şi simplu, pentru a se încălzi la lumina dătătoare de pace a prezenţei sale. În 1950, când a murit la vârsta de 70 de ani, devenise un fel de instituţie naţională - întruchiparea concretă a tot ce are mai bun o tradiţie hindusă veche de câteva milenii.

Faima şi puterea lui de atracţie nu se datorau miracolelor pe care le-ar fi săvârşit. El nu vădea vreo putere specială, dispreţuindu-i pe cei care făceau aşa ceva. În mare parte, faima nu-i provenea nici din învăţăturile sale. Este adevărat că preţuia în mod deosebit o practică spirituală puţin cunoscută până atunci, dar este tot atât de adevărat că, în cea mai mare parte, celelalte aspecte ale învăţăturilor sale au fost predate de generaţii întregi de maeştri spirituali înaintea sa. Ceea ce captiva minţile şi inimile vizitatorilor săi era senzaţia de sfinţenie pe care o aveai imediat în prezenţa lui. Ducea o viaţă simplă şi austeră, arătând acelaşi respect şi aceeaşi stimă tuturor devoţilor care veneau să-i ceară ajutorul. Dar, poate, cel mai important este faptul că, fără a se strădui pentru asta, radia o putere ce era percepută de toţi cei din apropierea lui ca o senzaţie de pace sau, pur şi simplu, o stare de bine. În prezenţa lui Bhagavan, conştiinţa că eşti o persoană individuală era adeseori înlocuită de o conştientizare deplină a Sinelui imanent.

Bhagavan nu încerca să genereze această energie, nici nu făcea vreun efort conştient să-i transforme pe oamenii din jurul lui. Transmiterea puterii era spontană, lipsită de efort şi continuă. Dacă au survenit transformări datorită ei, ele s-au întâmplat ca urmare a stării mentale a primitorului, nu printr-o hotărâre, dorinţă sau acţiune ale lui Bhagavan.

Bhagavan era întru totul conştient de aceste iradieri, spunând adesea că transmiterea acestei energii era partea cea mai importantă şi nemijlocită a învăţăturilor sale. Ramana spunea că toate învăţăturile orale şi scrise pe care le-a oferit, ca şi diferitele tehnici de meditaţie pe care le-a recomandat erau destinate doar acelora ce nu puteau să rămână în rezonanţă cu fluxul graţiei care emana mereu din el.

Mulţi oameni au scris despre viaţa şi învăţăturile lui Bhagavan, ca şi despre experienţele pe care diferiţi discipoli le-au avut cu el. Au trecut mai bine de patruzeci de ani de la moartea lui Bhagavan şi ar fi impardonabil să porneşti de la premisa că, practic, toate poveştile importante în legătură cu el au fost publicate deja într-o formă sau alta. Eram înclinat să adopt această opinie până în 1987, când am mers să-i iau un interviu unui devot bătrân al lui Bhagavan, pe nume Annamalai Swami. Curând, am fost obligat să-mi schimb opinia. Pe parcursul a câteva săptămâni, el mi-a împărtăşit atât de multe povestiri interesante şi inedite despre Bhagavan şi devoţii care trăiau împreună cu el, încât m-am decis să le consemnez pe toate sub forma unei naraţiuni scrise la persoana întâi şi să le public. Annamalai Swami mi-a dat permisiunea şi a citit relatarea pentru a fi sigur că toate povestirile lui au fost consemnate cu acurateţe. Am făcut adnotări pe marginea relatării sale, adăugând propriile mele comentarii. Majoritatea acestora explică anumite aspecte obscure din text, dar unele comentarii furnizează informaţii contextuale sau alte povestiri relevante ce nu erau cunoscute de Annamalai Swami.

Doresc să-i mulţumesc lui Sri S. Sundaram, pentru că a fost interpretul meu; lui Kumara Swami, pentru că a tradus în engleză jurnalul lui Annamalai Swami; Satyei, pentru că a transcris toate discuţiile care apar în ultimul capitol; Ashramului (Sri Ramanasramam), pentru că mi-a permis să utilizez materiale din arhiva sa fotografică; Nadhiei Sutara, pentru ajutorul dat în editarea cărţii; iar lui Jagruti şi altor câtorva membri ai Satsang Bhavan, pentru că au dactilografiat şi au pregătit varianta finală a manuscrisului.

(Luchnow, India, Martie, 1994)