duminică, 8 noiembrie 2020

Planul de recuperare a sistemului imunitar

 Dr. Susan S. Blum şi Michele Bender

Planul de recuperare a sistemului imunitar.
Un program în 4 paşi recomandat pentru tratarea bolilor autoimune
Editura Herald, 2020

traducere din engleză de Ioana Mihalache


 Citiţi introducerea acestei cărţi.

*****
Intro

Dr. Susan S. Blum poate fi considerată un pionier al medicinei funcţionale: tratează, vindecă şi lucrează în prevenţia bolilor cornice de peste 20 de ani; este fondatoarea şi directorul Blum Center for Health, din New York; lucrează pentru Mount Sinai School of Medicine ca profesor asistent, în cadrul Departamentului de Medicină de Prevenţie şi este unul dintre medici specialişti care oferă consultanţă pentru binecunoscuta emisiune americană Dr. Oz şi pentru revista Whole Living (Marta Stewart). Diagnosticată ea însăşi cu tiroidita Hashimoto şi având o pregătire medicală atât convenţională, cât şi alternativă, dr. Susan Blum susţine medicină personalizată în tratarea şi prevenirea bolilor autoimune. În practica sa de cabinet accentul cade asupra funcţionarii sistemice a corpului, pacientul şi medicul sunt parteneri pe parcursul tratamentului, iar informarea şi tehnicile de self-help sunt metoda prin care specialistul îi redă pacientului puterea de auto-vindecare şi auto-îngrijire.

Michele Bender este o scriitoare independentă din New York. A contribuit pentru site-uri şi publicaţii precum, The New York Times sau Glamour. Michele este totodată co-autoare şi ghost writer pentru experţi şi personalităţi. Printre bestsellerele la care a lucrat se numără şi Believe Me: My Battle with the Invisible Disability of Lyme Disease de Yolanda Hadid şi Planul de recuperare a sistemului imunitar - Un program în 4 paşi recomandat pentru tratarea bolilor autoimune de Susan S. Blum, lider în medicină funcţională.
*
Glutenul, metalele grele din mediul înconjurător, toxinele, infecţiile şi stresul de zi cu zi pot declanşa afecţiuni autoimune. Abordarea revoluţionară pe care o propune Planul de recuperare a sistemului imunitar se concentrează pe recuperarea sistemelor de bază ale corpului - regimul alimentar, nivelul hormonilor de stres, starea de sănătate a intestinelor şi cantitatea de toxine din corp - în 4 paşi simpli. Ajutându-şi pacienţii să îşi schimbe comportamentele de viaţă, să mănânce sănătos şi să îşi reducă nivelul de stres, dr. Susan S. Blum le redă oamenilor sentimentul că au controlul asupra a ceea ce se întâmplă cu propriul corp şi că bolile autoimune nu sunt un diagnostic pe care trebuie să şi-l asume pentru restul vieţii.

Fragment
Capitolul 1. Noţiuni fundamentale despre bolile autoimune


Un sistem imunitar sănătos

Sistemul imunitar reuneşte grupul de celule din organism care ne protejează de infecţii şi boli. Tocmai de aceea, sistemul imunitar este adesea supranumit "armata" noastră de celule. Zilnic, atunci când suntem expuşi la cauze care pot duce la apariţia unei infecţii sau a unei boli - cum ar fi virusurile, bacteriile, mucegaiul, paraziţii şi unele proteine străine din alimente - sistemul nostru imunitar intră în acţiune. Pentru a ne apăra, el face apel la mai multe categorii de soldaţi, dar pentru a înţelege bolile autoimune, ne vom concentra asupra unui anumit batalion de celule numite limfocite: un tip de celule albe, responsabile cu protecţia împotriva invadatorilor străini cum ar fi infecţiile. Pe de altă parte, dacă limfocitele nu funcţionează aşa cum trebuie, ele sunt cele care determină apariţia afecţiunilor autoimune. Batalionul limfocitelor este alcătuit din două tipuri de "soldaţi". Primul tip sunt celulele ucigaşe T, care atacă direct orice entitate pe care nu o recunosc şi pe care o percep ca fiind un invadator. Eu îmi imaginez acest atac direct ca pe o luptă celulă-contra-celulă. Al doilea tip de soldaţi sunt celulele B. Aceste celule produc anticorpi - molecule care atacă orice element pe care sistemul nostru imunitar îl percepe ca fiind străin şi periculos. După ce aceste molecule capturează elementul străin, sistemul nostru imunitar iniţiază un răspuns mai amplu care determină manifestarea unei reacţii inflamatorii. Când se întâmplă astfel, sunt eliberaţi noi compuşi care atacă elementul străin pentru a-l omorî şi elimina din organism. Ne putem imagina anticorpii ca pe nişte gloanţe lansate de celulele B cu scopul de a-l ucide pe invadator. Ambele tipuri de soldaţi care alcătuiesc sistemul imunitar, atât celulele B producătoare de anticorpi, cât şi celulele T ucigaşe, demarează un proces ce are drept rezultat inflamarea diverselor ţesuturi din organism. Deşi procesul poate începe diferit în funcţie de situaţie, rezultatul final pe care îl veţi resimţi va fi unul similar în cele mai multe dintre cazuri. Prima definiţie a unui sistem imunitar sănătos şi competent este aceea în care celulele T ucigaşe şi celulele B producătoare de anticorpi sunt în echilibru, astfel încât şi reacţia imună să fie, de asemenea, una echilibrată.

În funcţie de tipul de invadator, uneori putem să simţim că se întâmplă ceva cu noi atunci când sistemul imunitar intră în acţiune, iar alteori, nu. Exemple de astfel de invadatori includ bacteriile şi virusurile. Dacă ni se infectează sinusurile sau o ureche, infecţia fiind cauzată de o bacterie, vom simţi că sistemul imunitar a intrat în acţiune prin aceea că avem nasul înfundat şi dureri la nivelul urechii sau al sinusurilor. Dacă facem gripă, aceasta fiind cauzată de un virus, cel mai probabil o să avem febră mare. Aceste simptome sunt rezultatul faptului că sistemului imunitar încearcă să lupte împotriva bacteriei sau a virusului. În cazul unei reacţii mai puternice inflamaţia poate fi resimţită la nivelul muşchilor sau al articulaţiilor, ca la artrită. Toate acestea sunt semne că sistemul imunitar se luptă să îndepărteze infecţia. Dacă sistemul imunitar este puternic, acest război din interiorul organismului ar trebui să se încheie după o săptămână, maximum două. Odată ce şi-a îndeplinit sarcina, sistemul imunitar se relaxează şi revine la starea lui naturală de veghe, în aşteptarea următorului element dăunător, iar inflamaţia dispare. În cazul unei persoane cu un sistem imunitar sănătos, acesta este un proces benefic şi normal; avem nevoie de aceste celule T ucigaşe şi de anticorpi pentru a ne menţine sănătoşi.

Există mai multe tipuri de celule T. Celulele T ucigaşe şi celulele B îşi preiau comenzile de la celulele T ajutătoare şi de la celulele T reglatoare, care fie activează, fie inhibă reacţia imună. Diferitele tipuri de celule T trebuie să se afle într-o stare de echilibru pentru ca sistemul imunitar să se inhibe în mod corespunzător după ce a fost activat şi şi-a îndeplinit sarcina. Această stare de echilibru este a doua definiţie a unui sistem imunitar sănătos.

Cu toate că sistemul imunitar trebuie să fie vigilent pentru a ne proteja de infecţii şi toxine, el trebuie, de asemenea, să aibă o grijă deosebită pentru a nu vătăma propriile noastre ţesuturi, confundând celulele organismului nostru cu ale invadatorului. Încă din cea mai timpurie fază de dezvoltare, celulele noastre imune trebuie să înveţe să diferenţieze elementele care constituie părţi naturale ale organismului, adică "sinele nostru", de substanţele străine, adică "non-sinele". Abilitatea de a realiza această distincţie se numeşte toleranţă. Cea de-a treia definiţie a unui sistem imunitar sănătos este un sistem care atacă doar invadatorii şi nu pe sine însuşi.

Cele trei elemente care definesc un sistem imunitar sănătos:
 1. Raportul de echilibru dintre celulele T ucigaşe şi celulele B producătoare de anticorpi.
 2. Raportul de echilibru dintre celulele T ajutătoare şi celulele T reglatoare responsabile cu activarea şi inhibarea sistemului imunitar.
 3. Abilitatea sistemului imunitar de a deosebi invadatorii străini (precum virusurile şi bacteriile) de părţile naturale ale organismului (precum celulele şi ţesuturile).

Un sistem imunitar deviat

Afecţiunile autoimune apar atunci când sistemul imunitar nu reuşeşte să se conformeze tuturor celor trei definiţii ale stării de sănătate, prezentate mai sus. Organismul începe să producă prea multe celule T ucigaşe sau prea mulţi anticorpi (acest lucru variază în funcţie de tipul de afecţiune autoimună, aspect ce va fi discutat pe larg, mai încolo), iar apoi nu mai are loc procesul de inhibare, aşadar reacţia imună nu se opreşte. (Primele două probleme pot fi observate la persoanele care suferă de astm şi de alergii, deoarece au o reacţie imună hiperactivă la substanţe numite alergeni. Simptome ca şuieratul astmatic şi rinoreea şi chiar manifestări periculoase precum inflamarea limbii sau constricţia muşchilor faringelui sunt consecinţe ale reacţiei imune, nu ale acţiunii alergenilor în sine.) Cel mai important aspect ce trebuie reţinut de către cei care suferă de afecţiuni autoimune este faptul că celulele imune din sistemul dumneavoastră atacă ţesuturile propriului organism, deşi ar trebui să atace numai invadatorii externi. Dacă însumăm toate aceste trei probleme, rezultatul este inflamarea şi degradarea celulelor şi organelor din propriul corp.

Ce sunt afecţiunile autoimune?

Termenul de "autoimun" desemnează o categorie ce cuprinde cel puţin o sută de afecţiuni, nu doar o singură boală anume. Acest lucru poate da naştere la confuzii şi reprezintă, probabil, motivul pentru care mulţi nu sunt familiarizaţi cu afecţiunile autoimune sau nu sunt siguri ce boli anume intră în această categorie. Mai mult, denumirile acestor afecţiuni, printre care se numără tiroidita Hashimoto, artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, sindromul Sjögren, boala celiacă şi scleroza multiplă, printre altele, nu conţin termenul de "autoimun", asta, spre deosebire de variatele forme de cancer, ale căror denumiri conţin termenul "cancer" şi numele zonei unde este localizată tumoarea (sau tumorile) malignă(e). Spre exemplu, cancerul de sân indică prezenţa unei tumori la sân, cancerul de colon, a unei tumori în zona colonului, iar cancerul de piele, a unei tumori la nivelul pielii. Necuprinzând termenul de "autoimun" în denumirile lor, afecţiunile autoimune lasă impresia că sunt boli distincte. Însă, această idee este cum nu se poate mai departe de adevăr.

De asemenea, un alt aspect care poate naşte confuzii este şi faptul că în denumirile afecţiunilor autoimune nu se menţionează unde anume este localizată boala în organism. Unele afecţiuni autoimune sunt sistemice, adică atacul este răspândit în întreg organismul, afectând toate ţesuturile, cum este cazul bolii lupus. Altele vizează câte un organ anume, iar atacul se produce într-o zonă specifică sau asupra unui organ specific, aşa cum este cazul tiroiditei Hashimoto, localizate la nivelul glandei tiroide. Însă, indiferent de caz, denumirea bolii nu este un indicator util care să specifice unde anume se situează problema. Boala Hashimoto şi boala Graves, de pildă, atacă tiroida, scleroza multiplă este localizată la nivelul creierului şi măduvei spinării, vitiligo, la nivelul pielii, iar anemia pernicioasă, la nivelul celulelor de sânge. Cu toate că zonele afectate sunt diferite, se ştie, în prezent, faptul că problemele fundamentale în cazul tuturor acestor boli sunt foarte asemănătoare. Mai mult, cercetările recente nu se mai concentrează pe analiza organului specific afectat de boală, ci pe determinarea mecanismelor de bază care declanşează afecţiunea. Această idee - conform căreia toate aceste afecţiuni au origini similare - este de o importanţă critică în abordarea noastră privind tratarea şi inversarea evoluţiei acestor boli.

Peste o sută de afecţiuni autoimune diferite prezintă caracteristici similare. Toate sunt boli cronice grave, declanşate de o problemă fundamentală la nivelul sistemului imunitar. Un alt aspect pe care îl au în comun este inflamaţia, adică iritarea şi umflarea diverselor ţesuturi din interiorul organismului, oriunde în corp, inclusiv la nivelul creierului. Inflamaţia poate declanşa o gamă largă de simptome cum ar fi oboseala, umflăturile, durerile musculare sau articulare, disconfortul abdominal, inclusiv diareea şi dificultăţile de concentrare sau starea de "creier în ceaţă". Sau puteţi, pur şi simplu, să aveţi sentimentul vag şi sâcâitor că în organismul dumneavoastră ceva nu este în regulă, chiar dacă medicul nu a identificat nicio problemă.

Prin utilizarea abordării medicinei funcţionale şi prin concentrarea asupra cauzelor primare ale disfuncţiilor imune, cercetările au scos la iveală multipli potenţiali factori declanşatori pentru aceste afecţiuni. (Un factor declanşator este orice element de la care poate porni o reacţie imună nesănătoasă.) S-a dovedit că multe afecţiuni autoimune sunt declanşate de elemente similare precum glutenul, metalele grele, toxinele, infecţiile şi stresul. Principala distincţie dintre boli este următoarea: celulele imune vizează şi atacă ţesuturile din părţi diferite ale organismului. În mod esenţial, majoritatea afecţiunilor autoimune sunt mai degrabă asemănătoare decât diferite. S-a dovedit, de asemenea, că prin repararea sistemelor de bază - precum regimul alimentar, nivelul hormonilor de stres, starea de sănătate a intestinelor şi cantitatea de toxine din organism - putem să ne vindecăm sistemul imunitar şi să dăm o mână de ajutor tuturor subsistemelor din corp. Aceasta este abordarea revoluţionară pe care o prezint în detaliu în cadrul Planului de recuperare a sistemului imunitar, precum şi motivul pentru care programul de tratament pe care cartea îl cuprinde este unul de pe urma căruia poate beneficia oricine, întrucât el se adresează tuturor afecţiunilor autoimune.

Cum să folosiţi această carte: o echipă de vis pentru sănătatea dumneavoastră

După cum am menţionat anterior, bolile autoimune au devenit cea mai răspândită formă de afecţiuni cronice din Statele Unite. Cu toate acestea, încă nu li se acordă suficientă atenţie. Cred că acesta este motivul pentru care oamenii percep aceste boli ca fiind afecţiuni distincte. Endocrinologul îi consultă pe cei care suferă de tiroidită Hashimoto sau de boala Graves; reumatologul, pe pacienţii cu artrită reumatoidă şi cu lupus; gastroenterologul se ocupă de cei care suferă de boala celiacă, iar neurologul, de pacienţii cu scleroză multiplă. În consecinţă, nu există o abordare unitară a întregului. Absenţa unei astfel de abordări a încetinit, în opinia mea, dezvoltarea unei înţelegeri mai profunde a afecţiunilor autoimune şi elaborarea unor tratamente mai adecvate ale cauzelor fundamentale ale acestor boli.

Un alt aspect este faptul că majoritatea tratamentelor convenţionale utilizate împotriva acestor afecţiuni au ca scop controlarea simptomelor prin medicaţie cu efect în blocarea răspunsului imun al organismului. Un astfel de demers nu este întotdeauna eficient şi este adesea însoţit de efecte secundare grave. Bunăoară, steroizii - cum ar fi prednisonul - pot provoca insomnie, creştere în greutate, creşterea tensiunii arteriale, dureri musculare şi depresie. Alte medicamente dezactivează sistemul imunitar şi au efecte secundare şi mai grave asupra tractului digestiv, provoacă greaţă şi vărsături, dar şi febră, dureri musculare, anemie şi infecţii recurente. Pot afecta, de asemenea, şi ficatul, plămânii şi rinichii. Întrucât unele dintre aceste medicamente pot rămâne în organism pentru o perioadă de până la doi ani după încetarea tratamentului, ele pot constitui un pericol dacă rămâneţi însărcinată în acest interval de timp. Acesta este un aspect important de avut în vedere, deoarece bolile autoimune afectează, în 75% din cazuri, femeile. Aceste statistici i-au determinat pe mulţi cercetători să îşi îndrepte atenţia asupra rolului jucat de hormonii sexuali în dezvoltarea afecţiunilor autoimune. Am să prezint acest subiect mai pe larg, atunci când o să discutăm despre stres şi hormonii de stres, detoxifiere, metabolizarea estrogenului prin ficat şi atunci când o să aducem în discuţie boala lupus, în ultimul capitol.

Totuşi, cea mai importantă problemă privind aceste medicamente este aceea că ele tratează doar simptomele bolii autoimune, nu şi cauza ei. Ele nu explică de ce sistemul imunitar nu funcţionează corespunzător de la bun început, iar dacă nu elucidăm această cauză, nu putem să tratăm decât simptomele, fără să vindecăm complet afecţiunea.

Dacă un medic tradiţional bănuieşte că suferiţi de o afecţiune autoimună, prima analiză de sânge pe care o va recomanda va fi testul pentru anticorpi antinucleari (ANA). Acest test nu urmăreşte să depisteze o boală autoimună în mod specific, ci este un test general de screening pentru afecţiuni autoimune sistemice, precum lupusul. Doctorul dumneavoastră poate sugera teste şi pentru diferite boli care afectează organe specifice cum ar fi tiroidita Hashimoto sau boala Graves. După cum am menţionat anterior, într-un sistem imunitar sănătos, anticorpii identifică şi atacă elementele străine care cauzează infecţii şi boli. Atunci când în organism se dezvoltă o afecţiune autoimună, anticorpii atacă propriile ţesuturi şi, adesea, primul anticorp care apare în rezultatele analizelor de laborator este anticorpul antinuclear. Dacă testul ANA este pozitiv, doctorul efectuează, ulterior, teste specifice pentru a depista lupusul, artrita reumatoidă, sindromul Sjögren, sclerodermia, boala de ţesut conjunctiv mixt, polimiozita sau dermatomiozita. Dacă toate aceste teste ies negative şi doar testul ANA este pozitiv, nu veţi fi diagnosticat cu o boală autoimună. Cel puţin nu încă. Abordarea medicală convenţională este aceea de a aştepta pentru a vedea dacă simptomele se înrăutăţesc şi dacă, în cele din urmă, testele specifice ies pozitive. Toate acestea înseamnă că se aşteaptă, de fapt, ca la un moment dat, dumneavoastră chiar să dezvoltaţi o boală autoimună specifică.

Această abordare în care supraveghem, aşteptăm şi nu întreprindem nimic este împotriva tuturor principiilor medicinei preventive şi funcţionale, întrucât există atât de multe modalităţi prin care putem preveni dezvoltarea deplină a afecţiunilor autoimune. S-a dovedit că rezultatele testului ANA pot ieşi pozitive cu mulţi ani înainte ca în organism să se dezvolte oricare dintre bolile autoimune sau mai înainte ca pacientul să manifeste simptome. De pildă, puteţi avea în organism anticorpi antitiroidă cu mulţi ani mai înainte de a observa că aveţi o problemă în funcţionarea tiroidei. Puteţi manifesta o reacţie imună la gluten, iar intestinul subţire poate fi afectat cu mulţi ani înainte de a da orice semn că suferiţi de boala celiacă. Scopul meu, precum şi acela al medicinei preventive şi funcţionale, este acela de a depista de timpuriu anticorpii şi de a repara sistemul imunitar descoperind cauzele disfuncţionalităţii acestuia. În acest mod putem reduce la tăcere celulele T ucigaşe şi anticorpii, împiedicându-i să afecteze ţesuturile şi să ducă la dezvoltarea deplină a bolii.

Cunoaşteţi de acum faptul că anticorpii şi celulele T ucigaşe au un rol benefic atunci când organismul le fabrică pentru a combate entităţi periculoase precum bacteriile dăunătoare, virusurile sau celulele canceroase. Ceea ce nu ne dorim însă este ca anticorpii sau celulele T ucigaşe să atace ţesuturile noastre normale şi sănătoase, deoarece un astfel de proces va declanşa o avalanşă de probleme şi inflamaţii, afectând, în cele din urmă, funcţionarea organismului. Spre exemplu, în cazul persoanelor care suferă de artrită reumatoidă, anticorpii care se depozitează la nivelul articulaţiilor afectează ţesutul în aşa fel încât se deformează însăşi articulaţia, fenomen care se soldează cu dureri şi proasta funcţionare a acesteia. În cazul bolii lupus, anticorpii atacă celulele din ţesutul vaselor de sânge, cauzând probleme la nivelul alimentării cu sânge a organului unde apare această problemă. (Astfel că, persoanele care suferă de lupus dezvoltă adesea afecţiuni ale rinichilor.) Iată de ce este esenţial să depistăm anticorpii cât mai devreme, înainte ca articulaţiile, vasele de sânge sau orice altă zonă din organism să fie afectate. Cercetările arată că acest demers este posibil, iar eu ştiu sigur că aşa este, întrucât îl aplic zilnic, în propriul cabinet, cu pacienţii mei. Tot astfel m-am vindecat eu însămi. Cartea de faţă vă va arăta cum anume.

Există speranţă

Am scris Planul de recuperare a sistemului imunitar cu scopul de a transmite mesajul că există speranţă. Nu e nevoie să staţi şi să aşteptaţi să vă îmbolnăviţi de o afecţiune care poate fi prevenită. De asemenea, nu sunteţi obligaţi să staţi şi să aşteptaţi, privind cum boala de care suferiţi se agravează, spunându-vă că nu se poate face nimic pentru a opri evoluţia ei. Şi dacă aţi fost deja diagnosticat, nu este prea târziu. Aveţi şi alte opţiuni în afară de a lua medicamentele prescrise de medic pentru tot restul vieţii. Iar scopul meu este acela de a vă ajuta să deveniţi conştient de acest lucru. Urmând paşii descrişi în această carte vă puteţi simţi din nou sănătos (da, sănătos!) şi puteţi inversa procesul de evoluţie a bolii.

Dar permiteţi-mi, mai întâi, să clarific pe deplin un aspect. Eu nu sunt împotriva medicaţiei. Dacă suferiţi de anumite manifestări acute ale bolii, în sensul că simptomele se agravează, aveţi dureri cumplite şi vă este foarte rău, medicaţia convenţională poate fi extrem de utilă şi necesară. Dar odată ce criza trece, ar fi de preferat să vă îndreptaţi atenţia asupra cauzei fundamentale a disfuncţiei imunitare şi asupra modalităţilor de tratare a acestei cauze. Mai mult, medicina funcţională nu reprezintă o abordare alternativă. Sunt doctor şi lucrez cu pacienţii şi cu alţi medici tradiţionali, chiar şi atunci când pacienţii mei iau medicaţie. Lucrez pentru a repara fundamentele sistemului imunitar astfel încât toate simptomele şi toţi anticorpii să dispară. Atunci când pacientul este pregătit, eu şi medicul sau decidem împreună cum să procedăm pentru a reduce medicaţia.

În volumul de faţă, voi prezenta cele patru programe de tratament propuse de mine pe care le puteţi urma şi singur. Puteţi aplica programele şi dacă luaţi medicaţie pentru afecţiunea dumneavoastră autoimună. Dacă însă vă faceţi griji că tratamentele ar putea interfera, discutaţi cu medicul dumneavoastră despre planurile prezentate aici. Reţineţi faptul că multe dintre sugestiile şi tratamentele din această carte presupun schimbări ale stilului de viaţă şi nu vă cer să implementaţi nicio modificare care să vă neliniştească pe dumneavoastră sau pe medicul dumneavoastră. Reţineţi, de asemenea, şi faptul că doar pentru că medicul dumneavoastră nu este familiarizat cu unele dintre metodele pe care le propun aici, nu înseamnă că acestea sunt periculoase sau dăunătoare pentru dumneavoastră, ci înseamnă, pur şi simplu, că medicul dumneavoastră nu a citit studiile şi/sau nu a aflat despre această abordare. Nu vă lăsaţi descurajat de acest lucru. Am descoperit că mulţi dintre medicii din comunitatea mea, care, cândva, erau sceptici cu privire la medicina funcţională, sunt acum nerăbdători să îmi trimită pacienţi şi să colaboreze cu mine. De ce? Pentru că au văzut că această abordare prezintă beneficii mari şi riscuri reduse. Personal, sunt pasionată de această abordare, întrucât reprezintă o metodă logică de tratare a cauzelor problemei autoimune, adică merge dincolo de simpla tratare a simptomelor. Înseamnă, aşadar, că există speranţă, căci acum putem să vă ajutăm să trataţi, să opriţi evoluţia şi să preveniţi apariţia bolii.

Singuri acasă. Părinţi şi copii în pandemie

 Singuri acasă. Părinţi şi copii în pandemie

Editura Vremea, 2020

 Citiţi prefaţa acestei cărţi.

*****
Intro

Cum au petrecut pandemia de COVID-19 unii dintre cei mai apreciaţi scriitori, jurnalişti culturali, oameni de litere din România? De la Ana Barton până la Radu Vancu, de la Dan-Liviu Boeriu până la Ciprian Măceşaru sau Mircea Pricăjan - nume cunoscute, alături de copiii lor, şi-au aşternut în această carte fâşii de trăire, de viaţă în izolare, de poveşti inventate, de jocuri, de observaţii, de frumuseţe, de iubire multă.

Cartea este îngrijită de Simona Preda, iar în cuprinsul ei semnează: Ana Barton şi Rada Maria | Dan Liviu Boeriu | Doru Căstăian şi Alex | Simona Chiţan şi Ares Guerra | Codruţ Constantinescu | Bogdan Creţu şi Ştefan | Alina Gherasim | Adrian Lesenciuc şi Diana | Ciprian Măceşaru şi Matei | Alice Năstase Buciuta | Xenia Negrea | Constantin Piştea | Mircea Pricăjan | Ovidiu Alexandru Raeţchi | Irina Stahl şi Ana | Arthur Suciu şi Eva | Robert Şerban | Andra Tischer | Radu Vancu

Fragmente
Jurnal de pandemie
 
Un copil şi un părinte
(Irina Stahl şi Ana)

Copilul

18.05.2020

Dragă jurnal,
Nu am mai scris în tine demult şi îmi pare rău pentru asta:(. De când nu am mai scris în tine, multe s‑au întâmplat:
 A apărut CORONAVIRUS (COVID‑19)
 Nu am reuşit să îmi sărbătoresc ziua de naştere
 Facem clase online pe Zoom şi pe Meet
 Am 11 ani!
 S‑au închis şcolile deja de 2 luni:(
 Molul s‑a ÎNCHIS!!!:(
 Trebuie să purtăm mască
 S‑a închis aproape totul
 Şiiii... o să apar poate într‑o carte! Uite ce am scris:

Şcoala online pe timp de pandemie
Din păcate, pe la sfârşitul lui 2019, a apărut un virus contagios. Numele lui era CORONAVIRUS (Covid‑19). Din cauza acestuia, şcolile şi locurile publice s‑au închis. Am început să facem şcoală online din această cauză. La început am fost foarte fericită că îmi voi reîntâlni colegii, doar că, prima dată când am făcut şcoala online m‑am simţit un pic speriată. Adică, imaginează‑ţi! Să nu îţi vezi colegii pentru cam o lună şi după aceea trebuie să îi revezi. Dacă or să râdă de mine?! Dacă or să arate diferit?! Ce îngrozitor m‑am simţit!!! Dar mi‑a venit o idee! M‑am gândit ca, la prima oră, să îmi ţin camera video închisă ca să nu mă vadă. Mulţi colegi erau fericiţi şi mulţi erau speriaţi ca şi mine. Prima dată când am făcut şcoala online nu ne‑a dat temă, dar după o săptămână a început să ne dea. A fost foarte greu la început, deoarece tot rămâneam în urmă cu temele (şi încă rămân). La română, ne‑a dat un PowerPoint de transcris de 10 pagini!!! Eram săturată de toate acestea, NU MAI REZISTAM! Dar am realizat ceva ce doar un geniu ar fi putut descoperi: dacă îmi las camera video închisă şi mă pun pe mut, nu mă vede nimeni şi în plus, pot să fac ce vreau eu (de exemplu: să mănânc, să beau, să mă ridic de pe scaun etc.)! După primele ore online am prins însă curaj şi am vrut să îmi deschid camera video, dar ghici ce s‑a întâmplat?! Camera de pe tableta mea era poziţionată invers! Eram dezamăgită, dar pentru binele capului celuilalt (adică al privitorului), am hotărât să las camera închisă. Doamna de mate trebuia să îşi încline capul pentru a mă vedea! Eu cred că am ajuns la concluzia că înainte nu voiam să merg la şcoală, dar acum vreau! Aşa că, de acum încolo trebuie să mă mulţumesc cu chestiile pe care le am, deoarece altcândva poate vor dispărea.

Sper că ţi‑a plăcut povestea mea. Acum trebuie să plec. Paaa!

Mama:

9 martie 2020

Închiderea şcolilor a fost anunţată pentru ziua Anei. Dramă maximă. Lacrimi şi văicăreli. Am liniştit situaţia cu un cadou înainte de vreme. Măcar poate să împartă bomboane mâine, colegilor. Zi petrecută în telefoane şi alergătură. Evocarea de la Muzeul Literaturii a fost amânată. Abia pusesem afişele. Toate conferinţele internaţionale la care urma să particip au fost şi ele amânate. Am anulat petrecerea de sâmbătă, împreună cu tortul de 4 kg, cu etaj, şi am rezervat în schimb o masă la restaurant. În drum spre casă am cumpărat un tort mic.

18 martie 2020
De dimineaţă eram la coafor, când s‑a anunţat închiderea iminentă a salonului. Se pare că măsurile anunţate ieri seară au intrat deja în vigoare. Speriate, fetele mi‑au uscat părul în semi‑întuneric, cu perdelele trase. M‑au tuns rapid, mai scurt ca de obicei. Cine ştie când ne vom mai vedea? Mi‑au fost anulate întâlnirile medicale. Medicii au intrat în concediu sau şi‑au încheiat colaborarea cu clinicile private. Cabinetele mici au închis. Dacă te îmbolnăveşti, te descurci singur. Mă opresc la farmacie şi cumpăr mai mult cutii de paracetamol. Pe grupul de WhatsApp al părinţilor intră zilnic teme de la profesori. Tot teme primesc şi pe email. Sunt multe, aproape le pierd şirul. Am început să le notez într‑un carneţel. Cel mai bine s‑a organizat doamna de mate. A făcut un cont pe Google Classroom şi comunică direct cu copiii. Tableta de la Moş Crăciun îşi dovedeşte utilitatea. Ana a învăţat repede cum să o folosească. Am făcut multe cumpărături: mâncare, detergenţi, hârtie igienică. Prieteni din Occident mă avertizaseră să cumpăr cât mai repede hârtie igienică, înainte să dispară. La noi există însă din abundenţă. Ce lux! Nu găsesc însă săpun lichid, dezinfectanţi şi nici mănuşi de cauciuc. Mănuşile de latex şi măştile au dispărut complet de pe piaţă. Am plasat mai multe comenzi online. Unele au fost anulate peste câteva zile, altele au rămas neconfirmate şi incerte.

23 martie 2020
Am început ziua anulând rezervările de vacanţă. Hotelul a rămas deschis, îmi spune recepţionerul supărat, dar nu mai poate primi pe nimeni, deoarece i‑a fost închis restaurantul. Noi oricum nu putem părăsi oraşul. Constat că în nebunia cumpărăturilor online, m‑am ales cu un număr impresionant de mănuşi de cauciuc, de toate culorile. Am început să le asortez cu îmbrăcămintea, când ies afară. Modă de sezon. Şi sticlele de bulion sunt în număr neobişnuit de mare. Ne vor ajunge tot anul, dacă nu cumva chiar doi ani, cum scrie pe termenul de valabilitate. Am reuşit să le înghesui în cămara arhiplină şi am închis repede uşa. Nu strică să ai bulion. Profesorii în sfârşit s‑au organizat şi au început să folosească toţi Google Classroom. Din motive tehnice contul a trebuit recreat, dar nu mai contează, măcar vor comunica direct cu copiii, lăsându‑ne pe noi cu treburile noastre. Nu mai suport mesajele cu teme! Sper să intrăm într‑o rutină: Ana cu tableta ei, iar eu cu calculatorul meu. În sala de clasă virtuală intră zilnic teme şi lecţii noi. Lecţiile noi trebuie copiate în caiete. Copiatul durează însă mult, foarte mult. Unele PowerPoint‑uri, deşi frumoase, au zeci de pagini, iar Ana nu reuşeşte să sintetizeze informaţia. Îi dictez. Petrecem multe ore împreună, transcriind lecţii şi făcând teme. Unele teme trebuie scanate şi încărcate pe platformă. Sarcina cade, evident, tot în seama mea. Cărţile şi articolele mele aşteaptă timpuri mai bune...

4 aprilie 2020
Copiii au intrat în vacanţă pentru două săptămâni! Nu se mai bucură însă nimeni.

19 aprilie 2020
Paştele. L‑am sărbătorit în faţa televizorului. În noaptea de Înviere am pus lumânări aprinse la geam, dar nu am auzit pe nimeni cântând
 Hristos a Înviat de la balcon.

27 aprilie 2020
De o săptămână, de când a reînceput şcoala, Ana are întâlniri video, pe Google Meet cu colegii şi profesorii. La început m‑am bucurat. I se făcuse dor de şcoală, de colegi, până şi de orele de matematică! Acum însă nu ştiu ce să mai zic. Dimineaţa îşi face temele. De la 12 la 17 are şcoală online. Stă lipită de tabletă toată ziua. Mănâncă în pauzele de 10 minute, dintre ore. După şcoală vrea să se relaxeze, dar se joacă tot pe tabletă! Nu îmi place deloc situaţia. Dacă îi iau tableta, nu îşi poate verifica grupul de teme. Dacă i‑o las, o găsesc jucându‑se. Ce este de făcut?!

18 mai 2020
A încetat starea de urgenţă. Putem din nou ieşi afară. Lecţiile online continuă, după orarul de la şcoală. Nu toate orele se ţin. Unele sunt contramandate în ultima clipă. De la 12 la 17, Ana este în faţa tabletei, aşteptând. Dacă nu face o oră, se joacă Roblox pe tabletă. Trebuie să o verific tot timpul. Astăzi şi‑a reîntâlnit prietenii din parc. S‑a jucat mult cu ei. Când a revenit în casă mi‑a spus că uitase ce frumos este să te joci afară.


Părinţi şi copii în pandemie
(Arthur Suciu şi Eva)

Eva Suciu. În vacanţa de Covido 1.9....

Hm... Mă gândeam eu: "Ce am făcut în vacanţa asta aşa de tare?". A, ştiu! Starea de urgenţă a fost o prostie. Pe 14, intrăm în starea de alertă. Pe de‑o parte, nu putem merge în vacanţă! Pe de altă parte, nu putem merge în vacanţă! Şi pe de altă parte..., să nu plecăm de la adevăratul nostru motiv pentru care am scris acest mic eseu.

Hai s‑o iau cu începutul. Ajunsă acasă la ora şase fix (deoarece după şcoală mai stau şase ore la After). La 19 fix vine mama acasă şi‑aud deodată: "Se vor închide şcolile, grădiniţele etc. în intervalul 11- 22 martie". Trece un timp. Numărul cazurilor de îmbolnăvire începe să crească. Iohannis: "Intrăm în stare de urgenţă!".

În timpul stării de urgenţă, am primit un telefon şi am intrat pe Zoom cu doamna (Zoom = aplicaţie pe laptop cu care te poţi vedea cu alţii în acelaşi timp).

Dar am făcut şi alte lucruri, cum ar fi sculpturi din plastilină, piese de teatru cu păpuşile şi, cea mai tare chestie, am făcut din lego un dragon, o maşină, un samurai şi o navă de piraţi care are bombardiere (12 la număr).

Prietenele mele i‑au cerut pe telefon sfaturi lui... Origami Yoda, care e făcut de mine. Cea mai tare chestie! Şi am şi un Darth Paper, iar noi, fanii obişnuiţi şi cu fanii înfocaţi Star Wars, vedem cum Anakin cade în lavă pe planeta Mustafar şi Palpatin (de la palpitaţie) îl ia din lavă pe Anakin pentru că urma să devină ucenic Sith. Îl ia şi, cu dronele Părţii Întunecate, îl transformă pe Anakin într‑un omni‑robot: Darth Vader. Ce legătură are? Păi, lord Vader îşi putea scoate masca, aşa că la Darth Paper, când îi scoţi masca de hârtie, acolo e un pliu ascuns unde poţi să‑i desenezi faţa.

Cu bunica, pentru că de‑acum are wi‑fi, putem vorbi pe video cu ea.

Ce nu mi‑a plăcut a fost desigur starea de urgenţă!

Şi‑am făcut super‑descoperiri despre astrofizică. (Iubesc astrofizica!) Am văzut azi o ştire, care zicea că‑n spatele soarelui se ascunde o gaură neagră! Am mai făcut o descoperire: că cerul e făcut din materie. Şi am aflat unde se află Steaua Polară. Am mai aflat şi că steaua Sirius e formată din două stele: o pitică şi o gigantă. (Când am zis că astăzi am aflat despre ştirea cu gaura neagră înseamnă 11.05.2020.)

Simt că suntem o mare familie, aici, în România. Aşa că să sperăm şi să credem că vom trece de această perioadă. Aplauze pentru doctori!

Bun, pe lângă cercetările mele în a găsi sursa Universului (despre care o să vă mai povestesc), am mai aflat că stratul de ozon a început să se refacă. Apele nu mai sunt atât de poluate în această perioadă (parţial, căci oamenii, atunci când gătesc, aruncă uleiul în veceu şi o singură picătură de ulei poate polua un ocean întreg). În continuare, am mai aflat şi că un astrofizician (nu mai ţin minte cum îl cheamă) a zis că centrul unei găuri negre este un portal către un alt Univers. Şi, pe lângă faptul că o gaură neagră bântuie printre razele Soarelui, am mai aflat şi că pot exista Universuri paralele.

Am făcut multe descoperiri în această vacanţă de Covido 1.9.

Mai am o grămadă de chestii. Cum ar fi că vreau să merg pe Lună şi să‑mi las amprenta piciorului lângă cea a lui Neil Armstrong (primul om din lume care a pus piciorul pe Lună, în anul 1969). Şi nu voi renunţa! Dacă o căţeluşă pe nume Laika a putut merge pe Lună, în '57, înseamnă că şi un copil poate merge.

OK! Nu ştiu ce să zic, nu am mai făcut nimic altceva în vacanţă, dar sper că o să fie totul bine.

Arthur Suciu. Uitându‑te la pereţi

"Ce faci?" mă întreabă Eva. "Mă uit pe pereţi", i‑am răspuns, plictisit. "Şi ce vezi?" Ce să văd? Nu văd nimic. Pereţii ăştia au început să mă obosească. Vreau afară." "Chiar nu vezi nimic?" Ce să văd? A, da. Harta ta vorbitoare. Apeşi pe ea şi începe să te informeze. Pui degetul pe Franţa şi ea îţi spune: "Paris este capitala Franţei". "Şi? Altceva?" Văd posterele cu Cenuşăreasa, Belle, Aurora şi Albă‑ca‑Zăpada." "Altceva?" Văd că ai lipit un frigider de hârtie. Şi ai şi un ceas de hârtie. Şi o navă spaţială de hârtie, Apollo 11. Ai desenat pe perete sistemul solar. Mama ta ştie? Şi planetele sunt tot din hârtie. Uite şi un metru din hârtie, ca să‑ţi măsori înălţimea. Un steag tricolor din hârtie. Şi un copac din hârtie, un copac‑calendar. Aia roz de‑acolo ce e?" E o inimă 3D". "Şi acolo, deasupra biroului, ce scrie?" E un curcubeu şi, dedesubt, scrie: TOTUL VA FI BINE. Vezi câte lucruri poţi vedea când te uiţi pe pereţi?" Văd." "Nu vrei să lipim ceva împreună? Hai să facem o maşină de spălat din hârtie."

Recunoaştere
Robert Şerban

cu puştiul
după două luni de izolare
în drumeţie
pe un câmp de la marginea oraşului
trecem pe sub firele unor stâlpi
de înaltă tensiune

ce se‑aude?
întreb
un greiere
nu
o pasăre
o lăcustă

nu
o apă
nu băiete
e ceva ce există în aproape
toată lumea
coronavirus