Fracturi

Mihail Victus
Fracturi
Editura Vremea, 2019



*****
Intro

Mihail Victus (n. 1986), a obţinut numeroase premii literare pentru proză, dintre care: Marin Preda (2018), Ioan Slavici (2017), Radu Rosetti (2015). Începând cu 2006, a publicat proză în diverse reviste: Tribuna (2017), Iocan (2016), Ateneu (2015), Actualitatea literară (2011) etc.

*

Romanul Fracturi este o poveste despre trezirea conştiinţei. Acţiunea are loc în Bucureştiul zilelor noastre, iar atmosfera şi personajele evocă universul interior al tinerei generaţii, al celor care nu poartă povara trecutului comunist. Este deci o carte cu un suflu nou, zugrăvind o lume într-adevăr modernă, occidentală, străbătută de emoţii, acţiune şi frământări specifice bestsellerurilor americane.

"Un presupus atentat cu maşină. Un manipulator media, lipsit de scrupule. Sentimentul de vinovăţie. Lupta disperată de-a nu pierde controlul. Acesta este un roman fascinant despre trezirea conştiinţei."

 "O poveste ingenioasă despre felul cum minciuna subminează realul." (Diana Alzner)
 "Un roman psihologic captivant despre manipulare." (Delicatese Literare)
 "Fracturi este încă o dovadă că oamenii nu sunt făcuţi din beton, ci din pământ: sunt fragili, maleabili, dar şi capabili să facă mult mai multe decât ar părea şi, atunci când situaţia o impune, să capete forţa de a depăşi, aşa cum spune autorul în roman, acel rău sădit încă de la naştere în ei." (Raluca Nicula)

Vă invităm să întâlniţi o carte cu totul diferită şi un scriitor atipic.

*
Fragment

Stăteam întins pe pat, în camera de la etajul întâi al hotelului, gândindu-mă la lucruri de genul ăsta, când am auzit pe cineva bătând în uşă. Era femeia de serviciu - o puştoaică pistruiată, cu trăsături de băiat, care-mi amintea de o fată de care mă îndrăgostisem în copilărie. "Întreabă o doamnă de dumneavoastră. A vrut să vină în cameră, dar i-am spus că trebuie să vă cer permisiunea." Am confirmat că procedase foarte corect şi i-am mulţumit, cu ajutorul unei bancnote, pentru efort. "O pot înştiinţa pe doamnă că poate să urce?" Singura persoană care ştia că mă aflu în momentul ăla în Braşov era Lorena. Cunoştea şi adresa hotelului. I-am confirmat pistruiatei. Voiam să evit o scenă în public.

Eram atât de convins că Lorena urma să intre în cameră (şi mă străduiam să-mi stăpânesc enervarea), încât apariţia ta a devenit mai mult decât surprinzătoare. Orice alte variante mi-ar fi trecut prin minte, nu m-ar fi pregătit oricum pentru şocul de care-am avut parte. Poate că te-a amuzat perplexitatea mea. Nu ştiu cât ai rămas în faţa uşii, privindu-mă şi aşteptând o reacţie. Cred că, sesizând efectul pe care mi l-ai transmis, ai simţit o oarecare satisfacţie. Ai mizat desigur pe faptul că aveai să mă iei pe nepregătite, şi pot să confirm că ţi-a reuşit. Intraseşi pe terenul de luptă şi mă prinseseşi cu mâna în chiloţi, în loc să te fi luat imediat în bătaia armei. "Scuze, aşteptam pe altcineva", am spus într-un târziu. Ai trecut pe lângă mine, cu zâmbetul ăla ironic pe care-aş fi vrut să ţi-l şterg chiar atunci de pe figură. Te-ai aşezat în fotoliul de lângă fereastră, ţi-ai scos pachetul cu ţigări şi bricheta. "Se poate?" N-ai aşteptat să-ţi confirm. Primele rotocoale de fum se spărgeau deja de tavan când m-am grăbit să deschid fereastra. "Nu sunt fumător, dar nu mă deranjează", m-am simţit dator cu o replică. Pentru a câştiga puţin timp, am scos o apă minerală din frigider şi am turnat-o în pahare. Aş fi vrut să existe încă un fotoliu în care să mă instalez şi de unde să nu mă simt pus într-o poziţie inferioară, sau măcar o canapea.

Am luat loc pe marginea patului. Avea salteaua moale, instalată la o înălţime deranjant de mică. Orice postură aş fi adoptat, nu mă punea într-o situaţie mai bună. Mi-am pus un picior peste celălalt şi m-am lăsat pe spate, luând o atitudine cât mai degajată. Îţi acordam avantajul ăla, al dominării fizice, dar nimic altceva. Pentru-a continua seria de surprize, primele tale cuvinte m-au lovit în punctul cel mai vulnerabil: "Până la urmă, care-a fost relaţia ta cu Damian?" N-am mai interpretat ca o provocare faptul că trebuia să o iau de la capăt cu explicaţiile. Ultimele zile mă epuizaseră. "V-am spus, şi ţie şi Caterinei, suntem vechi prieteni", am făcut încă o încercare, insuficient de convingătoare. "Asta mi-a fost greu să o cred de prima dată, mi-ai dat replica, iar acum m-am convins că e cu adevărat o minciună. Ce urmăreşti?"

Între timp, strânsesem mai multe informaţii despre trecutul fratelui tău. Deţineam detalii cu ajutorul cărora mi-aş fi putut susţine povestea. În plus, nu aveai destule argumente care să o demonteze. Altfel, le-ai fi folosit cu prima ocazie. Dacă lăsam totuşi încă o parte din adevăr să iasă la suprafaţă? Varianta de-a o lua de la capăt cu explicaţiile mi s-a părut un efort fără rost. Indiferent dacă te-aş fi convins să-mi accepţi fabulaţiile, ştiam că ai fi făcut-o doar fiindcă n-ai fi avut de ales. Am înţeles că nu-ţi puteam câştiga încrederea.

M-am întrebat dacă merita să-ţi închid gura, măcar pentru o perioadă, şi am întrevăzut efortul pe care trebuia să-l depun în sensul ăsta. Orgoliul nu voia să-mi permită să mă las înfrânt. Nu definitiv.
- Ce motive aş avea să mă prefac?
- Asta vreau să aflu şi eu. Ce motiv ar avea cineva să se prefacă a fi prietenul fratelui meu, să se infiltreze în familia lui?
- Prea seamănă cu o poveste cu spioni. Şi mie mi-ar da de bănuit, dacă aş fi în locul tău.
- Te rog să eviţi ironiile. Nu e locul şi nici momentul pentru aşa ceva. Spune-mi adevărul. Ce încerci să faci? Are vreo legătură cu Caterina?
- Insinuezi că am înscenat prietenia cu Damian, doar ca să ajung la ea?
- De fiecare dată când am vrut să discut cu ea despre tine, s-a supărat şi a refuzat să vorbească. Cred că ascundeţi ceva, amândoi. Vă cunoaşteţi dinainte de accident?
- Dacă te gândeşti cu seriozitate, ipoteza e cât se poate de absurdă. În cazul în care-am fi fost amanţi, aşa cum sugerezi, ce rost mai avea să ne prefacem în felul ăsta?
- Oamenii îşi găsesc mereu motive stupide şi inexplicabile. Nu zic, oricum, că ar fi vorba despre aşa ceva. Aştept să-mi explici tu.

M-am forţat să mă opresc din a-ţi da replici care să-mi ajute să mă eschivez în continuare. Măcar o parte din adevăr, mi-am repetat. Trăgeai cu putere din ţigară, probabil ca să-ţi păstrezi calmul. Îţi reuşea. Trupul nu-ţi trăda în niciun fel nervozitatea. Mi-am reumplut paharul cu apă minerală. "Ai avut dreptate să nu mă crezi." Nici măcar cu afirmaţia aia, venită atât de direct, nu ţi-am stricat echilibrul. Buzele ţi s-au deschis atât cât să primească ţigara şi să se strângă în jurul ei. Ai ţinut fumul în plămâni, apoi l-ai eliberat încet şi continuu prin colţul stâng al gurii. Mă somai să vorbesc în continuare.
- Nu am fost prieten cu Damian. Nici măcar n-am trecut prin Franţa în perioada cât a stat el acolo.

Făceam practică în Statele Unite.
- Ce scop ai avut să pretinzi că i-ai fi fost prieten?
- Partea cu întâlnirea, din ziua atentatului, nu am inventat-o. Până atunci, nu mai auzisem de Damian.

M-a sunat şi mi-a transmis că voia să discutăm nişte afaceri despre care nu putea vorbi la telefon.
- Ce motive ar fi avut să discute afaceri cu tine?
- Nu ştiu. Poate că intenţiona să-şi deschidă un birou propriu de avocatură şi-l interesa să-l ajut cu promovarea.
- Mi-ar fi cerut sfatul înainte de-a face şi cel mai mic pas în direcţia asta. Ne-am sfătuit mereu când a trebuit să luăm vreo decizie importantă.
- Sau poate că lucra la un caz care-l lega de vreunul din proiectele mele. Sau poate că îl ajuta o expertiză venită din partea cuiva din domeniul meu de activitate. Nu pot decât să speculez. N-am apucat să vorbim mai mult şi s-a ferit să dezvolte subiectul când m-a sunat.
- Presupun că eşti un om foarte ocupat. Accepţi invitaţiile tuturor care-ţi solicită întâlniri de afaceri, mai ales dacă nu ştii niciun detaliu?
- Sunt totodată şi un om foarte curios. Oportunităţile cele mai bune apar de unde nici nu te aştepţi.
- Asta tot nu explică de ce ai inventat prietenia cu fratele meu.
- Nu a fost ceva premeditat.
- Hm.
- Cel puţin nu prima dată, atunci, la spital. În momentul ăla aveam nevoie doar de o scuză, de un motiv pentru vizita mea acolo.
- Dar nu te-ai oprit la atât. Ai venit pe urmă la cină, în casa unui om pe care nu-l cunoşteai deloc, şi i-ai discreditat imaginea cu nişte poveşti inventate.
- N-au fost chiar invenţii. Am folosit detalii reale, din trecutul lui Damian. Mă documentasem.
- Cu ce drept ai făcut-o?
- S-a creat o legătură între mine şi Damian. Nu ştiu cum altfel să explic mai bine. Probabil că atentatul a fost cauza. Am fost şi eu acolo când s-a întâmplat. Mă duceam spre restaurantul unde trebuia să ne întâlnim. Cred că şi el mergea în aceeaşi direcţie. Când am auzit-o pe Caterina vorbind despre presupusa aventură a lui Damian cu o femeie, m-am simţit cumva dator să-i iau apărarea. Ştiam, cel puţin, că motivul pentru care se afla atunci în centrul oraşului n-avea nicio legătură cu o femeie.
- E absurd.
- Sunt conştient că aşa pare.
- Nu cred că intenţiile tale bune, dacă au fost aşa, îţi scuză minciunile.
- Încerc să îţi explic faptele, nu să îmi găsesc scuze.
- Ai făcut-o din plictiseală?
- Am un stil de viaţă activ, nu apuc să mă plictisesc.
- Ce alt motiv ai avut, în afară de legătura aia pe care-o insinuezi şi mi-e greu să o cred?
- Dar tocmai de la ea a pornit totul. Am vrut să-l cunosc pe fratele tău, să îi cunosc familia, am vrut să mă lăsaţi să-l ajut.
- Minţind şi făcând mai mult rău? Puteai spune adevărul, că nu-l cunoşteai pe Damian şi că voiai să faci o donaţie, în semn de solidaritate sau aşa ceva. Ar fi fost mai simplu şi mai corect.
- M-aţi fi expediat fără discuţii iar eu voiam să ajung să îl cunosc mai bine, cu ajutorul vostru.
- Folosindu-te de vulnerabilitatea noastră, mai ales de-a Caterinei.
- Nu susţin că am procedat corect.
- A fost foarte greşit ce ai făcut.
- Recunosc asta.
- Şi totuşi nu te-ai oprit, nici măcar acum, când... Ce mai vrei? De ce eşti aici?
- Caterina m-a invitat.
- Fiindcă ea chiar crede că ai fost prietenul soţului ei.
- Într-un fel, îmi închipui că am devenit.
- Nu ştiu dacă să cred că eşti nebun, sau că pur şi simplu îţi face plăcere să te implici în drama asta, că îţi satisfaci un fel de nevoie perversă sau naiba ştie ce.
- Poate că este puţin din toate, nici eu nu-mi dau seama.
- Ştiu doar un lucru. Nu ai niciun drept să fii aici.
- Viaţa mea şi-a fratelui tău s-au intersectat, doar pentru câteva clipe, dar suficiente ca să formeze o legătură puternică.
- Chiar dacă iau în considerare că ar putea fi adevărat, nu ar fi corect pentru Damian să iei parte la înmormântarea lui. Trebuie să te opreşti şi să stai departe de Caterina.
- Nu vreau să obţin nimic de la ea.
- Ţi-ai atins scopul, dacă este să te cred pe cuvânt. Ai ajuns să faci îndeajuns de mult rău. Caterina are nevoie să ştie adevărul şi, dacă îl va afla, cu siguranţă că nu va dori să te vadă la înmormântare. Nu ai ce căuta acolo.
- Aş vrea să vezi dovada mea de sinceritate ca pe-o ofertă de pace. Ştiu că am greşit, dar nu îţi sunt duşman. Nu e nimic personal.
- Din punctul tău de vedere, nici eu nu cred că este. Ai avea nevoie de empatie ca să înţelegi că lucrurile nu funcţionează în felul ăsta, că oamenii nu sunt nişte pioni pe care trebuie să-i îndepărtezi sau să-i foloseşti după bunul plac. Cred că empatia nu face parte din abilităţile tale. Îţi dai măcar seama cât de greşit ai procedat până acum?
- Am recunoscut deja, din proprie iniţiativă.
- Ai fi făcut-o dacă nu veneam aici, să te confrunt?
- Poate că aş mai fi amânat puţin, dar da, aş fi făcut-o.
- Nu am încredere în tine.
- Nu îţi cer să ai încredere.
- Ce urmăreşti, atunci?
- Înţelegere.
- Pot înţelege, oarecum, de ce ai făcut ce-ai făcut, dar asta nu mă va determina să-mi schimb părerea. E greşit şi trebuie să înceteze.
- Sunt de acord.

Ai strivit ce-ţi mai rămăsese din ţigară de fundul paharului pe care ţi-l oferisem în loc de scrumieră. Păreai obosită şi indecisă. Mă aşteptam să continui să mă ataci şi să-mi demonstrezi cât de ticălos eram.

Te-am subestimat din prima clipă şi continuam să o fac. Te-ai ridicat de pe fotoliu, demnă şi hotărâtă. "Găseşte orice scuză, dar nu veni la înmormântare." Nu aveai nevoie de un răspuns şi nu ţi l-am dat. Ai ieşit din cameră, aflată în posesia unei mici părţi (chiar dacă distorsionată) a adevărului pe care nu îndrăzneam să-l expun în totalitate. Era prea devreme ca să-mi dau seama ce efect avea asta asupra mea. Vizita ta continua să aibă un impact mai mare. M-ai lăsat într-o stare de confuzie.

Seminar national dedicat angajatlor din biblioteci

Seminar național dedicat angajaților din biblioteci

Secretele organizării cu succes ale unei expoziții tematice

Mâine, 15 ianuarie, în capitală are loc un seminar cu participare națională dedicat angajaților din biblioteci: începând cu ora 10.00, la Salonul Cărții „Luceafărul” (Bulevardul Unirii 10.00). Evenimentul, având tema „Cum creștem rolul bibliotecilor în promovarea lecturii? Secretele organizării cu succes ale unei expoziții tematice”, este organizat de Headsome Communication, în parteneriat cu Asociația Națională de Bibliotecilor Publice din România, Compania de Librării București și Atelierul de Grafică, cu sprijinul Ministerului Culturii.

Seminarul își propune să adune laolaltă angajații din acest domeniu, dornici să facă schimb de informații, dar, mai ales, să afle noutăți legate de activitatea lor de la referenții invitați. Subiectul se încadrează în tematica mai largă a comunicării cu publicul cititor, mai precis, a găsirii de noi metode de promovare a lecturii în activitatea de zi cu zi a bibliotecilor.  

„Astăzi, când vorbim despre rețeaua bibliotecilor din România, trebuie să ținem cont de mulți factori caracteristici: nevoia informatizării, impactul social media, organizarea de evenimente culturale și, nu în ultimul rând, de rolul esențial al bibliotecii în promovarea lecturii în cadrul comunității.

În ultimii ani, bibliotecile din România au beneficiat de dotări cu calculatoare datorită programului de informatizare a bibliotecilor publice desfășurat de Fundația «Bill & Melinda Gates». Consecințele benefice ale acestui program sunt evidente în toate bibliotecile – mai ales în cele din comunitățile mici și izolate –, ele căpătând, în numeroase cazuri, roluri de adevărate puncte culturale active, frecventate de cititori de toate vârstele”, au declarat organizatorii. 

Pe lângă rolul de îndrumător pe care orice bibliotecar îl are în relația directă cu cititorii săi – copiii, adolescenții sau adulții care intră în bibliotecă –, acesta este și un promotor cultural care încearcă, pe toate căile posibile, să atragă publicul spre lectură. Două dintre acestea ar fi organizarea de evenimente legate de carte și crearea un spațiu propice lecturii și cât mai atrăgător pentru vizitatori. Expozițiile pe o temă dată sunt una dintre componentele care țin de amenajarea spațiului unei biblioteci. Organizatorii speră ca acest demers să ofere câteva soluții de bază pentru realizarea unei expoziții la standarde moderne, cu tematici atractive, însoțite de materiale de promovare de calitate.

În prima parte a seminarului referenții vor vorbi despre metodele concrete prin care se poate organiza în mod profesionist o expoziție în cadrul unei biblioteci și factorii de care trebuie să ținem seama: alegerea tematicii, dimensiunea spațiilor de expunere, materialele avute la dispoziție, panotarea, luminozitatea. În cea de-a doua parte, referenții vor discuta despre metodele de promovare ale unui astfel de eveniment prin intermediul mass-media: cum se realizează un comunicat de presă profesionist, cum alegem canalele media cele mai potrivite, cum se întreține o relație profesionistă cu jurnaliștii.

REFERENȚI:
• Claudia Șerbănuță – membră a Fundației Progress (instituție care pilotează inițiative locale în domeniul educației/formării, (e-)incluziunii și dezvoltării comunitare), fost director al Bibliotecii Naționale a României și membră a ANBPR
• Ciprian Isac – licențiat în grafică al Universității de Arte din București, și cofondator al Atelierului de grafică, proiectantul și curatorul a zeci de expoziții
• Ioana Gruenwald – curatoarea mai multor proiecte expoziționale, naționale și internaționale, dedicate cărții, membră a echipei Headsome Communication
• Oana Boca Stănescu – consultant în comunicare editorială cu o experiență de 17 ani, fondatoarea și managerul Headsome Communication
• Magda Grădinaru – editor coordonator Ziare.com

Proiectul reprezintă o continuare firească a eforturilor Asociației Headsome Communication de a concepe evenimente dedicate profesionalizării angajaților din instituțiile care compun lumea publishingului de carte autohton: edituri, librării, biblioteci. 

--

HEADSOME COMMUNICATION

str. Vasile Lucaciu 27, sector 3, București

tel. 0722609478

Prefaţă la Eseu despre prejudecăţi

Paul Henry Thiry, baron d'Holbach
Eseu despre prejudecăţi sau
Despre influenta opiniilor asupra moravurilor si fericirii oamenilor
Editura Herald, 2019
traducere din limba franceză de Gabriel Doru Avram, Adrian Niţă

 Citiţi un fragment din această carte.

*****
Prefaţă

Scriitor şi filosof francez de origine germană, Paul Heinrich Dietrich von Holbach, zis Paul Henry Thiry, baron d'Holbach, s-a născut la Heidelsheim (marele ducat de Baden, Palatinatul Renaniei), pe 8 decembrie 1723. Acest mare erudit a fost mai întâi una dintre personalităţile înaltei societăţi franceze; originar fiind din Palatinat, sosit în capitala Franţei încă din copilărie şi dispunând de o mare avere, a făcut din locuinţa sa un loc în care-şi dădeau întâlnire o seamă de scriitori valoroşi ai epocii: Jean le Rond d'Alembert, Georges-Louis Leclerc Buffon, Frédéric Melchior Grimm, Denis Diderot, Claude-Adrien Helvétius, Guillaume-Thomas Raynal, Ferdinando Galiani. Salonul, dar în special mesele pe care le oferea baronul erau extrem de apreciate, iar supeurile erau atât de fastuoase, încât spiritualul abate Galiani i-a acordat lui d'Holbach supranumele de "Primul somelier al filosofiei". În afara mâncărurilor de bun gust, aici mai întâlneai "multe dispute şi polemici, dar niciodată certuri".

Mare senior luminat, spirit îndrăzneţ şi vesel, inimă generoasă şi de o discreţie perfectă, baronul d'Holbach era o personalitate accentuată a societăţii pariziene. "Clubul holbachic", după cum îl denumea cu dispreţ Jean-Jacques Rousseau, îşi promova protejaţii la Curte, făcea şi desfăcea reputaţia unor curteni. Duşmanii baronului îi reproşau acestuia că avea un spirit puţin cam grosier, iar prietenii săi îl lăudau ca pe un savant enciclopedist.

Format la şcoala ştiinţelor naturale, baronul d'Holbach, înainte de a scrie articole despre chimie pentru Enciclopedia franceză, tradusese din limba germană o seamă de opere ştiinţifice de mare interes din domeniul chimiei şi mineralogiei. A promovat operele şi gândirea unor filosofi englezi precum Thomas Hobbes, Anthony Collins, John Toland, Thomas Gordon, dar în cadrul mişcării iluministe a veacului, d'Holbach urma să devină mult mai activ. Clubul pe care-l înfiinţase la reşedinţa sa nu era doar o asociaţie de conspiratori uniţi printr-o anumită doctrină bine precizată, ci, prin totala libertate a opiniilor care domnea, prin emulaţia şi înclinaţia către toate ideile îndrăzneţe privind politica şi religia, se constituia într-o avangardă extremă a filosofiei.

Însuşi baronul scria lucrări filosofice, unele dintre ele fiind mult mai îndrăzneţe decât ale tuturor celorlalţi. Avea însă şi colaboratori: Lagrange, Naigeon şi, în special, Diderot. Rousseau pretinde că d'Holbach şi-ar fi atribuit chiar lucrări ale prietenilor lui, care ezitau să le semneze cu numele real. În orice caz, cele mai multe dintre cărţile sale nu au fost semnate, apărând anonim. Foarte puţine dintre operele sale au scăpat de condamnările Parlamentului din Paris şi de punerea lor sub obroc de către Roma. Dintre lucrările condamnate, să amintim Le Christianisme dévoilé ou Examen des principes et des effets de la religion chrétienne (1766), publicată sub pseudonimul Boulanger; La Contagion sacrée (1767); Théologie portative (1768); Essai sur les préjugés, ou De l'influence des opinions sur les mœurs & le bonheur des hommes (1770), publicată sub pseudonimul Dumarsais; Le Système de la nature ou Des lois du monde physique et du monde moral, ultima carte fiind publicată sub pseudonimul "Mirabaud, secretar veşnic şi unul din cei patruzeci ai Academiei Franceze", volum care a suscitat în anul 1770 numeroase respingeri din partea criticii, fiind aspru condamnată chiar de Voltaire, dar şi de regele Frederic al II-lea al Prusiei. Dar Le Système de la nature a iscat asemenea controverse, pentru că era cel mai logic cod al ateismului ce apăruse până atunci. Alte cărţi controversate ale sale au fost: Politica naturală (1773) şi Morala universală (1776).

D'Holbach a elaborat un sistem filosofic închegat, în special o filosofie socială. Ideile filosofiei sale sunt împrumutate de la senzualişti: toate facultăţile noastre intelectuale sunt datorate simţurilor, spune el în Le Système de la nature, şi nu reprezintă altceva decât moduri ce rezultă din organizarea corpului nostru; însuşirile atribuite sufletului nu ar fi decât "modificări cărora o substanţă imaterială nu le poate fi susceptibilă"; în opinia sa, sufletul nu este diferit de trup, ci parte componentă.

D'Holbach combate ideile lui George Berkeley care susţinea că universul nu există decât în noi înşine. A doua influenţă a filosofiei sale se datorează ideilor gânditorilor hedonişti, în special în ceea ce priveşte noţiunile de interes şi de fericire. Dar, întrucât d'Holbach era un om al veacului al XVIII-lea, adaugă la aceste idei voinţa vremii sale de a recurge la experienţă în materie de cunoaştere, trecând astfel spre o filosofie socială. Moştenitor al ideilor secolului al XVII-lea, baronul d'Holbach crede că specia umană şi universul sunt "mecanisme extrem de complicate", că totul este legat şi în relaţie pe lumea aceasta, astfel încât cauzele sunt înlănţuite între ele. Deci, în virtutea acestui sistem de legături cauzale, natura este cea care dirijează acţiunile omeneşti, iar omul însuşi nu este neapărat o fiinţă aparte printre celelalte fiinţe ale naturii. Dacă ne vom analiza judecăţile, spune el, vom vedea că există pentru oameni o măsură unică, fie că este vorba despre opinii, instituţii, comportamente, şi anume utilitatea şi fericirea pe care lucrurile ni le procură, căci omul "este o fiinţă materială, structurată în aşa fel încât să simtă şi să gândească". Omul rămâne în continuare o fiinţă supusă circumstanţelor, asemenea fenomenelor naturale. Filosofia sa socială pune în lumină rolul principal al importanţei societăţii în concepţiile omului; chiar şi atunci când este vorba despre judecăţi personale, cauza erorilor de gândire vine din faptul că judecăm actele celorlalţi după efectele pe care le au asupra noastră. Astfel, noi suntem solidari cu semenii noştri şi ne trebuie un etalon la care să raportăm ideile noastre morale sau sociale. Ei bine, d'Holbach se va avânta tocmai în căutarea acestui etalon, studiind fundamentele structurale ale statului şi condiţiile edificării unei morale publice. Bazele guvernării, alături de ideile atât de binecunoscute ale contratului social, se sprijină pe noţiunea esenţială a binelui: iar "binele pe care-l facem oamenilor" înseamnă şi raţiune, şi echitate. Faptele ne demonstrează, spune d'Holbach, că nu există în lume vreo constituţie strict ordonată, bine alcătuită, ci tot felul de forme de guvernare dezorganizate, întrucât legile sunt alcătuite în aşa fel încât abuzurile conducătorilor fac să nu existe o egalitate în drepturi cu supuşii. Legea, care reprezintă "suma voinţelor societăţii", ar trebui să aibă drept scop de a-l îndruma pe om spre îndatoririle sale, adică spre stima celorlalţi, în definitiv spre "interesul general al societăţii". Dar, pentru a atinge acest scop "invariabil", sunt necesare trei condiţii: libertatea fără excepţii, garantarea proprietăţii şi siguranţei fiecăruia, o guvernare "puternică şi prietenă a luminilor". Morala socială, care este apropiată de trăsăturile legii naturale, trebuie să fie universală. Stabilitatea, certitudinea şi necesitatea se impun obligaţiilor moralei. "Trebuie să punem la temelia moralei necesitatea cunoaşterii lucrurilor; educaţia nu reprezintă altceva decât necesitatea dezvăluită copiilor. Legislaţia reprezintă necesitatea dezvăluită membrilor corpului politic. Morala este necesitatea raporturilor care există între oameni, dezvăluită unor fiinţe raţionale." "Obligaţia morală înseamnă acea obligaţie a noastră de a merita afecţiunea şi ajutorul pe care le primim din partea semenilor lângă care trăim şi cu care suntem asociaţi" (Sistemul naturii).

Morala trebuie să promoveze mobilurile care sunt capabile să ne determine sensibilitatea şi inteligenţa: plăcerea, teama de durere, speranţa fericirii; dar pentru ca obligaţia moralei să existe, este suficient să existe motive de plăcere ori durere care să fie la îndemâna omului. Moralistul nu trebuie să sufoce şi să condamne pasiunile, căci ele sunt inerente naturii noastre, ci trebuie să se servească de acestea, arătându-le oamenilor că interesele sunt aceleaşi pentru toţi, că fericirea rezultă din armonizarea pasiunilor şi din cooperarea tuturor cetăţenilor. Astfel, moralistul poate propune ca pasiunile să fie canalizate spre obiectele utile tuturor, folosindu-se de ajutorul experienţei şi al raţiunii. Baronul d'Holbach insistă asupra importanţei factorilor sociali ai moralei. Fie că este vorba despre a defini binele ori răul, sau convenţiile sociale şi instituţiile, în opinia sa instituţiile sunt vinovate pentru dezvoltarea şi răspândirea imoralităţii. Dar, din momentul în care se va instaura o regulă universală a moralei, aceleaşi virtuţi sociale vor făuri un bun cetăţean şi un bun suveran.

D'Holbach consideră în lucrarea Ethocratie că educaţia reprezintă factorul cel mai important pentru a ajunge la îndeplinirea acestor deziderate. Educaţia este în stare să le ofere indivizilor şi popoarelor o morală bazată pe experiment şi raţiune; în primul rând, însă, legislaţia şi morala trebuie alăturate, contopite, "pentru că amândouă se sprijină pe aceleaşi reguli". Mijloacele şi scopurile practice de implementare a moralei constau în a dezvolta simţul utilităţii şi al entuziasmului; se va redacta apoi un "catehism moral" care să conţină principiile unei morale "umaniste", conform cu fiecare categorie de cetăţeni. În concluzie, preceptele morale reprezintă suportul numeroaselor reforme sociale anunţate şi prezentate de baronul d'Holbach, care vor fi preludiul reformelor Revoluţiei franceze de la 1789.

D'Holbach este unul dintre autorii şi inspiratorii principali ai enciclopedismului; tot lui i se atribuie excesele de limbaj şi de gândire ale lui Diderot sau ostilitatea contra creştinismului, pe care a împărtăşit-o cu toţi prietenii săi. Dar Denis Diderot era mai mare cu unsprezece ani decât d'Holbach şi ei nu s-au cunoscut decât în 1749, de aceea este probabil ca acesta să fi avut mai întâi influenţă asupra baronului, chiar dacă d'Holbach, în ceea ce priveşte îndrăzneala de a promova ateismul, se poate să-şi fi depăşit repede maestrul şi prietenul.

Secolul al XVIII-lea îşi găseşte în baronul d'Holbach doctrinarul cel mai îndrăzneţ, eliberat de prejudecăţile religioase şi politice până la a manifesta un fanatism pe dos, ceea ce pare că-l anunţă pe dl Homais, personajul lui Gustave Flaubert din romanul Doamna Bovary. Cel mai bine este să nu zăbovim însă asupra lucrărilor sale pur polemice, unde se vădeşte adeseori, după cum spunea Grimm, "un om plin de fiere care se vrea agreabil". D'Holbach rămâne un gânditor ce a aşteptat cu nerăbdare nu doar distrugerea creştinismului, ci a oricărei alte credinţe religioase, ceea ce nu l-a împiedicat totuşi să considere că uneori religia este bună pentru popor. Dar scrierile sale cu adevărat filosofice se sprijină pe o documentare serioasă şi profundă, nu doar pentru că era un savant, ci pentru că şi el, ca şi Helvetius, a ştiut să culeagă roadele unei materii oferite din abundenţă de conversaţiile din salonul său. S-a folosit de toate argumentele pe care ştiinţele naturale ale timpului său le puteau pune în slujba materialismului.

Paul Henry Thiry, baron d'Holbach, moare la Paris pe 21 ianuarie 1789, la vârsta de 66 de ani.