Între a trăi și a supraviețui - Cea mai mică femeie din lume

Clarice Lispector
Cea mai mică femeie din lume (Proză scurtă 1940-1964)
Editura Humanitas Fiction, 2021
 traducere din portugheză de Anca Milu-Vaidesegan

 

Citiți un fragment din această carte.

***
Între a trăi și a supraviețui

Editura Humanitas propune în premieră cititorului român o scriitoare sud-americană originală și înzestrată cu capacitatea neliniștitoare de a fora în cele mai adânci și intime trăiri umane. Primul volum de proză scurtă al lui Clarice Lispector se numește Cea mai mică femeie din lume, împrumutând titlul uneia dintre povestirile incluse în carte. El cuprinde patruzeci de povestiri din cele optzeci și cinci scrise de autoare, urmând ca restul să fie incluse în volumul doi al acestei serii curajoase. Spun serie curajoasă pentru că Lispector este, practic, necunoscută cititorului român și, mai mult, parcurgerea povestirilor necesită o anumită stare care să permită plonjarea în universul plin de angoase expus de scriitoare.

Comparată cu Borges și Pessoa, Lispector nu scrie într-un stil lejer și nici într-o notă edulcorat-pozitivă. Majoritatea personajelor trăiesc într-o angoasă existențială continuă, viețile descrise sunt pline de frustrări, de căutări fără răspuns. Scrise între 1940 și 1964, textele ne vorbesc despre femei prinse într-o lume fără perspective, viețile lor avându-l în centru pe soț sau amant. Tristețea profundă care răzbate din text și îl atinge invariabil și pe cititor vine din sentimentul personajelor că dincolo de cușca pe care o reprezintă viața lor, undeva există ceva mai mult, o libertate și un scop încă nedefinite și nedescoperite. Oamenii, și mai ales femeile din lumea construită de Lispector oscilează mereu între a trăi și a supraviețui.

Pentru autoare nu povestea este importantă, ci trăirile pe care le declanșează diferitele situații cu care se confruntă personajele. Astfel, de exemplu, în chiar prima povestire din volum intitulată Triumful trăim împreună cu Luisa emoțiile din prima dimineață de după plecarea definitivă a soțului. Intelectual fin și superior acesta o considera vinovată pe soția lui de lipsa de inspirație și senzația de sufocare născută, spunea el, din iubirea ei. Spaimă, tristețe, negare, vinovăție și speranță sunt sentimente care trec prin sufletul Luisei, femeie care nu-și imaginează viața decât centrată pe soțul ei. În Poveste întreruptă pătrundem în mintea unei copile de douăzeci de ani care crede că îi cunoaște pe bărbați, își imaginează discuțiile pe care le-ar putea avea cu tânărul care îi place, profunde și împănate cu filozofie, își dorește să se căsătorească. Dar, cum nu știm cu adevărat ceea ce se întâmplă în mintea și inima celui de lângă noi, povestea se încheie brusc și brutal atunci când lovește realitatea.

De-a lungul lecturii observăm o rafinare a stilului, Lispector învață să se joace cu planurile temporale, explorează relațiile de iubire în contexte ciudate și neconvenționale, se joacă cu mintea și răbdarea cititorului. Două astfel de povestiri sunt O găina și Oul și găina. Nu aș putea să spun clar care este ordinea în care ar trebui citite pentru că, uneori, cronologia nu ajută când vine vorba de literatură. Amuzante și jucăușe, cele două povestiri permit reflecții asupra vieții oamenilor, a lipsei de sens, libertății, iubirii și tuturor celorlalte lucruri care ne modelează realitatea.
"Găina privește orizontul. Ca și cum de la linia orizontului ar veni un ou. În afară de faptul că este un mijloc de transport pentru ou, găina e proastă, nu face nimic și e mioapă. Cum s-ar putea înțelege găina pe sine, dacă ea este contradicția oului?"

Lispector este o atentă observatoare a ființei umane, a modului în care aceasta alege să comunice cu alții, fie că este vorba de oameni sau animale. Definește foarte clar diferențele dintre ceea ce există și ceea ce își închipuie oamenii că există, dintre realitate și ceea ce își închipuie personajele că este realitate. Uneori crude, în alte locuri naive, pe alocuri ofensatoare, povestirile din acest volum surprind sufletul uman măcinat de angoasă și de un sentiment abia conștientizat de inutilitate. Multe dintre povestiri sunt inspirate din evenimente din viața scriitoarei, reconfigurate și transpuse într-un stil unic pe hârtie.

Pentru mine, aceste povestiri au fost o experiență interesantă pentru că mi-au permis să pătrund în mintea și imaginația unei femei dintr-o lume necunoscută mie. De aici, probabil, și senzația abia simțită de desprindere de actualitate a unora dintre povestiri. M-am întrebat cu oarecare nostalgie, de exemplu, dacă reveriile mai sunt posibile într-o lume atât de grăbită ca a noastră sau dacă au căzut ele în desuetudine. Dacă mai avem timp de introspecție, dacă mai realizăm când și de ce suntem nefericiți. Și dacă mai știm să prețuim viața cu micile ei întâmplări la justa ei valoare.