Când moartea nu mai este ultima frontieră - Tărâmul verii

 

Hannu Rajaniemi
Tărâmul verii
Editura Nemira, 2021
 traducere din engleză de Mihai-Dan Pavelescu
 
 

Citiţi un fragment din această carte.

***
Când moartea nu mai este ultima frontieră

Mă tot gândesc de câteva zile la modul în care aş putea începe această recenzie. Să încep prin a spune că autorul, Hannu Rajaniemi este un tip ultra-deştept, matematician cu studii la Cambridge şi un doctorat în domeniu la Edinburgh? Să spun că la Nemira i-a apărut seria Jean le Flambeur, una dintre cele mai complexe şi antrenante serii citite în ultimii ani? Să încep prin a vă povesti despre o vară de demult pe care mi-am petrecut-o citind despre parapsihologie, viaţa de apoi şi posibila comunicare cu cei trecuţi dincolo? Hmmm... dificil, nu-i aşa?

Bănuiesc drept cauză a acestor oscilaţii şi nehotărâri faptul că romanul Tărâmul verii este o carte care m-a delectat pe de o parte prin imaginaţia bogată a autorului şi cunoştinţele de matematică şi de fizică pe baza cărora îşi construieşte lumea, iar pe de altă parte pentru că îmbină într-un mod interesant genul science fiction cu romanul noir, ambele aflându-se printre favoritele mele când vine vorba de citit ceva care să mă relaxeze, fără a mă plictisi. În plus, Rajaniemi reuşeşte, astfel, să construiască un univers alternativ original, o lume cum cititorul nu prea a mai avut ocazia să întâlnească până acum.

Rareori mi se întâmplă să dau dreptate celor scrise pe ultima copertă a unei cărţi, dar în cazul romanului de faţă confirm că "se citeşte ca John le Carre, dacă acesta ar fi consumat LSD, înainte să scrie Cârtiţa." Tărâmul verii este construită pe scheletul unui roman clasic cu spioni. Rachel White este singura agentă din Curtea Verii. Suntem în anul 1938, într-un univers paralel, în care războiul civil spaniol se află în plină desfăşurare, un creuzet sângeros pentru statele puternice ale lumii care se joacă unele cu altele de-a şoarecele şi pisica încercând totodată să evite declanşarea unui nou conflict mondial. Spun univers paralel pentru că în această lume odată cu descoperirea ectofonului a devenit posibilă comunicarea cu cei trecuţi în lumea de apoi. Astfel, după ce mor, dacă au un Tichet, oamenii ajung pe Tărâmul Verii, unde pot munci în continuare, ieşi la pensie şi comunica cu cei aflaţi încă în viaţă. Mai mult, pot închiria corpul unui medium atunci când au treabă în lumea celor vii. Sincer, m-a amuzat ideea de a merge la serviciu şi după ce mori, cu un program la fel de strict şi exact ca şi atunci când eşti în viaţă.

Rachel este responsabilă de obţinerea unor informaţii esenţiale de la un dezertor rus, pentru că, evident, şi în această lume alternativă există Uniunea Sovietică. Dar, spre deosebire de istoria ştiută, aici Uniunea Sovietică nu este condusă de Stalin, ci de Prezenţa Dumnezeu, o entitate superioară născută din contopirea conştiinţelor şi cu care se poate comunica prin intermediul unei maşinării. Lucrurile nu merg aşa cum ar trebui, rusul zburându-şi creierii, dar înainte o avertizează pe Rachel despre existenţa unei cârtiţe în organizaţia ei. Cârtiţa respectivă este o fantomă cu relaţii sus puse în lumea celor vii şi ale cărei motivaţii le descoperim pe parcursul cărţii.

Fiecare capitol aduce noi detalii despre lumea gândită de Rajaniemi. Aflăm despre piatra luz, piatra sufletului, despre ectotancuri, arme care devin mai puternice cu cât omoară mai mulţi oameni, despre vim, substanţa care permite fantomelor să îşi păstreze amintirile şi personalitatea fără să se destrame. Mai aflăm, însă şi despre misoginismul existent şi în această lume alternativă, despre tragedii şi probleme de cuplu, despre sex, ură şi aspiraţii.

Într-o discuţie despre romanul său, Rajaniemi spune că s-a inspirat pentru crearea acestei lumi din ceea ce a citit despre inventarea telegrafului şi despre rolul pe care acesta l-a jucat în dezvoltarea lumii. El îl numeşte "internetul epocii victoriene". De asemenea, spune el, a avut ca sursă de inspiraţie interesul şi fascinaţia oamenilor acelei epoci pentru medium-uri şi comunicarea cu lumea de dincolo. Se mai joacă cu conceptul celei de-a patra dimensiuni, cu datele istoriei reale pe care le modifică sau distorsionează după bunul său plac. Probabil că acest ultim aspect a fost pentru mine cel mai greu de înghiţit pentru că am o oarecare reticenţă în ceea ce priveşte joaca cu evenimente şi monştri ca Stalin, de exemplu. Pentru că tind să cred că a arunca crimele acestuia în derizoriu este un fapt periculos având în vedere că omenirea are, în general, memoria scurtă.

O să spun în concluzie că Tărâmul verii este un roman interesant, plin de idei îndrăzneţe, care mi-a adus aminte ca stil de China Miéville. Şi, după mine, mai are o calitate care îl face deosebit: faptul că după ce l-am terminat am vrut să ştiu mai multe despre a patra dimensiune, despre Tesseract şi teoriile legate de Univers. Aici a intervenit parţial frustrarea mea de umanist căruia îi lipsesc cunoştinţele aprofundate legate de aceste subiecte. Dar, Carl Sagan şi alţii ca el au făcut informaţia accesibilă şi pentru cei ca mine (how-to-imagine-the-4th-dimension). În concluzie, după mine, o carte care te face să vrei să ştii mai multe despre un subiect nu poate fi decât un câştig.