Laura Blică-Toader dansează pe
scena Operei Naţionale din Bucureşti din anul 1992, continuând să
evolueze în numeroase roluri pe legendara scenă a instituţiei.
Ovidiu Miculescu: Pentru majoritatea fetiţelor, fascinaţia tutu-ului de balerină este destul de frecventă. Care a fost contextul în care aţi ales acest drum, cum s-a întâmplat în cazul Laurei Blică-Toader?
Laura Blică-Toader: Cum am ales acest drum... Cred că destinul a fost, asta mi-a fost sortit, toate drumurile au mers în această direcţie, m-au atras ca un magnet către dans... începând cu răspunsul ferm că vreau să mă înscriu la dansuri moderne, dat în clasa întâi, ca mai apoi, la repetiţiile de dans modern să vină fata profesoarei noastre în sală şi să înceapă să-şi repete "dansurile de balet" (cum le percepeam noi prin ochii de copii). De fapt, erau variaţii... Iar în clipa în care am văzut-o învârtindu-se ameţitor pe cerc, adică pe "manej", în termenii baletului, să mă fascineze pe loc. M-am dus la doamna profesoară să-i spun că vreau să mă înscriu la şcoala de balet, înscriere ce se făcea pe baza unui examen. Doamna s-a cam supărat pe mine că m-am hotărât cam în ultimul moment, având doar o şansă, aş fi putut încerca şi cu un an înainte, dar... aşa s-a întâmplat.
O.M.: Cine au fost personalităţile care v-au influenţat în şcoală şi respectiv după aceea, când aţi ajuns pe scena Operei din Bucureşti?
L.B.-T.: Profesorii avuţi de-a lungul anilor de şcoală au contribuit foarte mult prin răbdarea şi dăruirea lor la sedimentarea cunoştinţelor de balet, ca mai apoi toţi maeştrii fie de studii, fie de repetiţii (doamnele Ira Stenkovskaia, Petruţa Almosnino, domnii Mihai Babuska, Florin Mateescu) să contribuie la dezvoltarea complexă a mea ca artist.
Mi-am făcut ucenicia în spectacole fiind în ansamblu, perioadă pe care o iubesc nespus
O.M.: Cum aţi ajuns solistă a Operei Naţionale din Bucureşti, imediat după ce aţi terminat liceul?
L.B.-T.: La puţin timp după ce am intrat în Operă, în 1992 (în urma unui examen greu, riguros, examinaţi de o comisie de profesionişti), am început să dansez roluri solistice. Ca în multe meserii, mi-am făcut ucenicia în spectacole fiind în ansamblu, perioadă pe care o iubesc nespus, rămânând ataşată ulterior sufleteşte de ea, chiar dacă m-am desprins de aceasta odată cu debuturile în rolurile solistice. Faptul că am dansat în ansamblu m-a ajutat să învăţ cum este să dansezi lângă cineva, cu cineva, să-i respect pentru faptul că au răbdare, să mă integrez în acel dans lângă ei, grija de a respecta nu doar coregrafia, ci de a fi şi dansa în acelaşi timp cu ceilalţi atunci când partitura coregrafică o impune, fapt ce nu este deloc uşor, ţinând cont că un ansamblu este format dintr-un număr mare de artişti. Din poziţia dansatorului de ansamblu am avut posibilitatea să văd evoluţia soliştilor pe scenă, am învăţat ceea ce în cărţile de specialitate nu găseşti, am înţeles cum o evoluţie este din ce în ce mai apreciată nu doar prin prestaţia tehnică, ci şi prin cea artistică. Astfel, am început să aplic şi eu din momentul în care am început să dansez rolurile solistice. Rolurile solistice le-am început înainte de a fi solistă "în acte", întrucât nu erau posturi libere. Ulterior, s-a anunţat concurs pentru ocuparea posturilor de solişti, pre-zidat de o comisie de profesionişti şi îmi aduc aminte şi acum ce emoţii am avut, cât de greu a fost concursul, dar şi bucuria reuşitei că în 1998 am devenit solistă "cu acte"!
O.M.: Cine erau vedetele anilor '90 la Opera din Bucureşti? Care au fost partenerii de scenă cu care aţi colaborat cel mai mult? Dar coregrafii cei mai importanţi?
L.B.-T.: Când am intrat în Operă, i-am admirat dansând sau chiar am dansat cu unii dintre artiştii de valoare ai vremii păstrând în suflet emoţia admiraţiei faţă de aceştia şi astăzi, Ana-Maria Vretos, Carmen Angheluş, Doina Acsinte, Daniela Constantinoiu, Cristina Opincaru, George Bodnaciuc, Gheorghe Angheluş, Gabriel Opincaru, Tiberiu Almosnino, Florin Brânduşă, George Postelnicu, Mihai Tugearu, Cristian Crăciun... Mulţi au fost coregrafii cu care am avut onoarea să lucrez de-a lungul timpului, coregrafi ce au creat spectacole magistrale, de care ne-am bucurat noi ca interpreţi, dar şi publicul, ca spectator fidel al actului creator. Astfel, Alexa Mezincescu, Ioan Tugearu, Gelu Barbu, Valery Koftun, Francisc Valkay, Renato Zanella, Gheorghe Iancu, Vasily Medvedev şi Stanislav Feco sunt doar o parte dintre creatorii minunatelor spectacole de balet de pe scena Operei.
O.M.: În anii '90 şi 2000 la Opera din Bucureşti care au fost montările memorabile, din perspectiva Laurei Blică-Toader?
L.B.-T.: Dorindu-mi de mică să ajung balerină la Operă, când visul a devenit realitate, în 1992, tot ceea ce avea legătură cu Opera, spectacole, costume, public, au devenit de neuitat, astfel încât fiecare spectacol a rămas în sufletul meu cu un parfum aparte. O încărcătură mai specială, însă, au fost premierele la care am participat, ele fiind evenimente mai rare într-o stagiune decât spectacolele curente.
Din 1992 până în anul 2000, premierele la care am participat au fost: Samson şi Dalila (1992, coregr. Francisc Valkay), Îmblânzirea scorpiei (1993, coregrafia Alexa Mezincescu), Spărgătorul de nuci (1993, coregrafia Alexa Mezincescu), Tripticul: Simfonia ceasornicului, Simfonia neterminată, Valsuri şi polci (1993, coregrafia Alexa Mezincescu), Simfonia Manfred (1993, coregrafia Ioan Tugearu), Pasărea de foc (1994, coregrafia Alexa Mezincescu), Sărbătoarea primăverii (1994, coregrafia Alexa Mezincescu), Baiadera (1995, adaptarea şi regia Valerii Kovtun), Tripticul: Balerinele Degas, Preludiu la după-amiaza unui faun şi Carmina Burana (1996, coregrafia Alexa Mezincescu), Aida (1996, coregrafia Ioan Tugearu), Daphnis şi Chloe şi Trei legende hispanice: Iguaya, Tajaraste, Poemul Atlanticului (1997, coregrafia Gelu Barbu), Valsuri vieneze (1997, coregrafia Ioan Tugearu), Anna Karenina (1998, coregrafia Ioan Tugearu), Notre-dame de Paris (1999, coregrafia Ioan Tugearu), Don Quijote (2000, adaptarea şi regia Mihai Babuşka).
Prin dăruirea lor, artiştii se oferă întru totul publicului
O.M.: Din punctul de vedere al istoriei baletului Operei bucureştene de-a lungul celor 100 de ani de existenţă, care a fost perioada de glorie, după părerea dumneavoastră?
L.B.-T.: Perioada de glorie... Artişti minunaţi, pasionaţi de această artă au fost, dar sunt şi în timpurile noastre! Eu, ca artist, aş fi subiectivă, pentru că mă raportez direct la perioada lungă pe care am avut bucuria s-o petrec în Operă. Ceea ce nu ar fi corect, deşi cu reverenţă mă înclin în faţa tuturor artiştilor de dinaintea mea pe care i-am văzut sau de care am auzit vorbindu-se atât de elogios. Cum prin dăruirea lor, artiştii se oferă întru totul publicului, cred că Măria Sa, Publicul, este cel care poate depune mărturie cel mai bine despre perioada de glorie a Operei.
O.M.: A avut România o şcoală de balet valoroasă în anii '90? Mai generează şi acum vedete?
L.B.-T.: Da, România a avut de-a lungul anilor o şcoală valoroasă, dând scenelor lumii artişti minunaţi! Au fost, sunt şi cu siguranţă vor mai veni pe scenă artişti ce au desluşit tainele baletului în şcoala românească, şlefuindu-se şi strălucind în drumul către o carieră mult dorită, prin muncă şi pasiune.
O.M.: Din rolurile de prim solistă pe care le-aţi jucat, care este rolul dvs de suflet?
L.B.-T.: Au fost multe şi diverse rolurile interpretate de-a lungul anilor. Le-am iubit pe fiecare în parte enorm, le-am căutat "secretul" pentru a ajunge la inima publicului, dar o afinitate în plus am avut-o dintotdeauna pentru rolul Myrthei din baletul Giselle, poate şi pentru faptul că mulţi ani la rând l-am interpretat doar eu şi mi-a devenit, cumva, mai "apropiat".
O.M.: Cum aţi receptat la nivel personal anul pandemiei, în care balerinii operei bucureştene au întrerupt aproape total contactul cu publicul. Credeţi într-un viitor online al baletului?
L.B.-T.: Ce perioadă grea, îngrozitoare pentru toată lumea... greu de gestionat, de înţeles şi de acceptat ceea ce ni s-a întâmplat tuturor în decursul acestui an pandemic! Pentru un artist, obişnuit cu un ritm alert al vieţii, ce devine o frumoasă rutină (începând cu trezirea matinală, mersul la Operă pentru a se antrena, a repeta, emoţia pregătirii pentru spectacol şi evoluţia artistică în spectacol), oprirea aceasta bruscă a fost bulversantă. Greu să-ţi găseşti echilibrul interior pe o perioadă atât de îndelungată, de a nu mai putea face mai nimic din ceea ce ştiai să faci atât de bine. Opus acestui ritm alert, să stai inactiv, forţat de o cauză exterioară voinţei tale, este extrem de greu. Balerinii au o viaţă asemănătoare sportivilor de performanţă, fără antrenament, repetiţii, spectacole... se instalează o stare de nesiguranţă, pierderea uşurinţei în execuţie, consum emoţional mai mare decât de obicei, apariţia dorului care macină sufletul ce tânjeşte după lucrurile cu care era obişnuit: spectacole, aplauze... Viitor online pentru balet? Exclus! Oricât ar fi de extraordinar un spectacol prezentat online, nu se compară cu unul văzut live, când forţa de exprimare a artiştilor în timpul spectacolului este recompensată cu trăirile ce se extind în sufletul publicului transpus în povestea ce se desfăşoară în faţa sa, pe scenă.
O.M.: Sunteţi şi profesoară de balet. Cum pot fi ţinuţi aproape de această meserie copiii atraşi de fascinaţia costumelor şi frumuseţea scenei?
L.B.-T.: Copiii cred că pot fi ţinuţi aproape de această fascinantă artă doar dacă îşi doresc ei. Altminteri, nu vor reuşi să ajungă departe... este o meserie foarte grea, cu multe sacrificii, mai ales pe plan personal. De ce? Pentru că artiştii au, de regulă, ziua de luni liberă, au spectacole săptămânal şi mai ales în weekend. Ei depun efort susţinut, trebuie să se odihnească pentru a fi într-o formă fizică bună a doua zi când reiau activităţile specifice, trebuie să aibă o viaţă ordonată, grijă la siluetă, o sănătate bună şi forţa interioară de a trece, spre exemplu, peste eşecurile unei execuţii mai puţin corecte...
Odată prins în mrejele ei, nu mai poti şi sigur nu mai vrei să o laşi, atât este de fascinantă
O.M.: Ce aţi spune unui tânăr care vrea să înceapă studiul baletului în zilele noastre, cum l-aţi îndemna să aleagă această meserie?
L.B.-T.: Unui tânăr ce vrea să înceapă studiul baletului i-aş da ca sfat, în primul rând, să aleagă cu inima acest lucru. Dacă inima "îi spune" că este ceea ce-i place, s-o asculte. Altfel, nu va reuşi să răzbată pe lungul drum anevoios, plin cu multă muncă, răbdare, dureri fizice (fie de la efortul intens, fie de la vreo accidentare), dezamăgiri, numeroasele situaţii de a o lua de la capăt, forţa de a te ridica atunci când simţi că nu mai poţi să suporţi tumultul cerinţelor acestei arte. Dacă iubeşte însă ceea ce face, acceptând tacit cele de mai sus, va ajunge să guste din magia acestei arte, magie miraculoasă, iar odată prins în mrejele ei, nu mai poti şi sigur nu mai vrei să o laşi, atât este de fascinantă.
O.M.: Stăm de vorbă în anul în care Opera Naţională din Bucureşti împlineşte 100 de ani. Ce aţi ura instituţiei de care v-aţi legat deja 3 decenii de carieră pentru următorii 100 de ani?
L.B.-T.: La acest moment aniversar urez ONB cel puţin tot atâţia ani cât au trecut de când a luat viaţă în peisajul cultural românesc! La mulţi ani ONB, cu spectacole răsunătoare în timp, artişti minunaţi care să menţină strălucirea emblematică a instituţiei la cel mai înalt nivel şi mereu un public numeros şi încântat la fiecare spectacol!
Repertoriu (roluri şi dansuri)
Ovidiu Miculescu: Pentru majoritatea fetiţelor, fascinaţia tutu-ului de balerină este destul de frecventă. Care a fost contextul în care aţi ales acest drum, cum s-a întâmplat în cazul Laurei Blică-Toader?
Laura Blică-Toader: Cum am ales acest drum... Cred că destinul a fost, asta mi-a fost sortit, toate drumurile au mers în această direcţie, m-au atras ca un magnet către dans... începând cu răspunsul ferm că vreau să mă înscriu la dansuri moderne, dat în clasa întâi, ca mai apoi, la repetiţiile de dans modern să vină fata profesoarei noastre în sală şi să înceapă să-şi repete "dansurile de balet" (cum le percepeam noi prin ochii de copii). De fapt, erau variaţii... Iar în clipa în care am văzut-o învârtindu-se ameţitor pe cerc, adică pe "manej", în termenii baletului, să mă fascineze pe loc. M-am dus la doamna profesoară să-i spun că vreau să mă înscriu la şcoala de balet, înscriere ce se făcea pe baza unui examen. Doamna s-a cam supărat pe mine că m-am hotărât cam în ultimul moment, având doar o şansă, aş fi putut încerca şi cu un an înainte, dar... aşa s-a întâmplat.
O.M.: Cine au fost personalităţile care v-au influenţat în şcoală şi respectiv după aceea, când aţi ajuns pe scena Operei din Bucureşti?
L.B.-T.: Profesorii avuţi de-a lungul anilor de şcoală au contribuit foarte mult prin răbdarea şi dăruirea lor la sedimentarea cunoştinţelor de balet, ca mai apoi toţi maeştrii fie de studii, fie de repetiţii (doamnele Ira Stenkovskaia, Petruţa Almosnino, domnii Mihai Babuska, Florin Mateescu) să contribuie la dezvoltarea complexă a mea ca artist.
Mi-am făcut ucenicia în spectacole fiind în ansamblu, perioadă pe care o iubesc nespus
O.M.: Cum aţi ajuns solistă a Operei Naţionale din Bucureşti, imediat după ce aţi terminat liceul?
L.B.-T.: La puţin timp după ce am intrat în Operă, în 1992 (în urma unui examen greu, riguros, examinaţi de o comisie de profesionişti), am început să dansez roluri solistice. Ca în multe meserii, mi-am făcut ucenicia în spectacole fiind în ansamblu, perioadă pe care o iubesc nespus, rămânând ataşată ulterior sufleteşte de ea, chiar dacă m-am desprins de aceasta odată cu debuturile în rolurile solistice. Faptul că am dansat în ansamblu m-a ajutat să învăţ cum este să dansezi lângă cineva, cu cineva, să-i respect pentru faptul că au răbdare, să mă integrez în acel dans lângă ei, grija de a respecta nu doar coregrafia, ci de a fi şi dansa în acelaşi timp cu ceilalţi atunci când partitura coregrafică o impune, fapt ce nu este deloc uşor, ţinând cont că un ansamblu este format dintr-un număr mare de artişti. Din poziţia dansatorului de ansamblu am avut posibilitatea să văd evoluţia soliştilor pe scenă, am învăţat ceea ce în cărţile de specialitate nu găseşti, am înţeles cum o evoluţie este din ce în ce mai apreciată nu doar prin prestaţia tehnică, ci şi prin cea artistică. Astfel, am început să aplic şi eu din momentul în care am început să dansez rolurile solistice. Rolurile solistice le-am început înainte de a fi solistă "în acte", întrucât nu erau posturi libere. Ulterior, s-a anunţat concurs pentru ocuparea posturilor de solişti, pre-zidat de o comisie de profesionişti şi îmi aduc aminte şi acum ce emoţii am avut, cât de greu a fost concursul, dar şi bucuria reuşitei că în 1998 am devenit solistă "cu acte"!
O.M.: Cine erau vedetele anilor '90 la Opera din Bucureşti? Care au fost partenerii de scenă cu care aţi colaborat cel mai mult? Dar coregrafii cei mai importanţi?
L.B.-T.: Când am intrat în Operă, i-am admirat dansând sau chiar am dansat cu unii dintre artiştii de valoare ai vremii păstrând în suflet emoţia admiraţiei faţă de aceştia şi astăzi, Ana-Maria Vretos, Carmen Angheluş, Doina Acsinte, Daniela Constantinoiu, Cristina Opincaru, George Bodnaciuc, Gheorghe Angheluş, Gabriel Opincaru, Tiberiu Almosnino, Florin Brânduşă, George Postelnicu, Mihai Tugearu, Cristian Crăciun... Mulţi au fost coregrafii cu care am avut onoarea să lucrez de-a lungul timpului, coregrafi ce au creat spectacole magistrale, de care ne-am bucurat noi ca interpreţi, dar şi publicul, ca spectator fidel al actului creator. Astfel, Alexa Mezincescu, Ioan Tugearu, Gelu Barbu, Valery Koftun, Francisc Valkay, Renato Zanella, Gheorghe Iancu, Vasily Medvedev şi Stanislav Feco sunt doar o parte dintre creatorii minunatelor spectacole de balet de pe scena Operei.
O.M.: În anii '90 şi 2000 la Opera din Bucureşti care au fost montările memorabile, din perspectiva Laurei Blică-Toader?
L.B.-T.: Dorindu-mi de mică să ajung balerină la Operă, când visul a devenit realitate, în 1992, tot ceea ce avea legătură cu Opera, spectacole, costume, public, au devenit de neuitat, astfel încât fiecare spectacol a rămas în sufletul meu cu un parfum aparte. O încărcătură mai specială, însă, au fost premierele la care am participat, ele fiind evenimente mai rare într-o stagiune decât spectacolele curente.
Din 1992 până în anul 2000, premierele la care am participat au fost: Samson şi Dalila (1992, coregr. Francisc Valkay), Îmblânzirea scorpiei (1993, coregrafia Alexa Mezincescu), Spărgătorul de nuci (1993, coregrafia Alexa Mezincescu), Tripticul: Simfonia ceasornicului, Simfonia neterminată, Valsuri şi polci (1993, coregrafia Alexa Mezincescu), Simfonia Manfred (1993, coregrafia Ioan Tugearu), Pasărea de foc (1994, coregrafia Alexa Mezincescu), Sărbătoarea primăverii (1994, coregrafia Alexa Mezincescu), Baiadera (1995, adaptarea şi regia Valerii Kovtun), Tripticul: Balerinele Degas, Preludiu la după-amiaza unui faun şi Carmina Burana (1996, coregrafia Alexa Mezincescu), Aida (1996, coregrafia Ioan Tugearu), Daphnis şi Chloe şi Trei legende hispanice: Iguaya, Tajaraste, Poemul Atlanticului (1997, coregrafia Gelu Barbu), Valsuri vieneze (1997, coregrafia Ioan Tugearu), Anna Karenina (1998, coregrafia Ioan Tugearu), Notre-dame de Paris (1999, coregrafia Ioan Tugearu), Don Quijote (2000, adaptarea şi regia Mihai Babuşka).
Prin dăruirea lor, artiştii se oferă întru totul publicului
O.M.: Din punctul de vedere al istoriei baletului Operei bucureştene de-a lungul celor 100 de ani de existenţă, care a fost perioada de glorie, după părerea dumneavoastră?
L.B.-T.: Perioada de glorie... Artişti minunaţi, pasionaţi de această artă au fost, dar sunt şi în timpurile noastre! Eu, ca artist, aş fi subiectivă, pentru că mă raportez direct la perioada lungă pe care am avut bucuria s-o petrec în Operă. Ceea ce nu ar fi corect, deşi cu reverenţă mă înclin în faţa tuturor artiştilor de dinaintea mea pe care i-am văzut sau de care am auzit vorbindu-se atât de elogios. Cum prin dăruirea lor, artiştii se oferă întru totul publicului, cred că Măria Sa, Publicul, este cel care poate depune mărturie cel mai bine despre perioada de glorie a Operei.
O.M.: A avut România o şcoală de balet valoroasă în anii '90? Mai generează şi acum vedete?
L.B.-T.: Da, România a avut de-a lungul anilor o şcoală valoroasă, dând scenelor lumii artişti minunaţi! Au fost, sunt şi cu siguranţă vor mai veni pe scenă artişti ce au desluşit tainele baletului în şcoala românească, şlefuindu-se şi strălucind în drumul către o carieră mult dorită, prin muncă şi pasiune.
O.M.: Din rolurile de prim solistă pe care le-aţi jucat, care este rolul dvs de suflet?
L.B.-T.: Au fost multe şi diverse rolurile interpretate de-a lungul anilor. Le-am iubit pe fiecare în parte enorm, le-am căutat "secretul" pentru a ajunge la inima publicului, dar o afinitate în plus am avut-o dintotdeauna pentru rolul Myrthei din baletul Giselle, poate şi pentru faptul că mulţi ani la rând l-am interpretat doar eu şi mi-a devenit, cumva, mai "apropiat".
O.M.: Cum aţi receptat la nivel personal anul pandemiei, în care balerinii operei bucureştene au întrerupt aproape total contactul cu publicul. Credeţi într-un viitor online al baletului?
L.B.-T.: Ce perioadă grea, îngrozitoare pentru toată lumea... greu de gestionat, de înţeles şi de acceptat ceea ce ni s-a întâmplat tuturor în decursul acestui an pandemic! Pentru un artist, obişnuit cu un ritm alert al vieţii, ce devine o frumoasă rutină (începând cu trezirea matinală, mersul la Operă pentru a se antrena, a repeta, emoţia pregătirii pentru spectacol şi evoluţia artistică în spectacol), oprirea aceasta bruscă a fost bulversantă. Greu să-ţi găseşti echilibrul interior pe o perioadă atât de îndelungată, de a nu mai putea face mai nimic din ceea ce ştiai să faci atât de bine. Opus acestui ritm alert, să stai inactiv, forţat de o cauză exterioară voinţei tale, este extrem de greu. Balerinii au o viaţă asemănătoare sportivilor de performanţă, fără antrenament, repetiţii, spectacole... se instalează o stare de nesiguranţă, pierderea uşurinţei în execuţie, consum emoţional mai mare decât de obicei, apariţia dorului care macină sufletul ce tânjeşte după lucrurile cu care era obişnuit: spectacole, aplauze... Viitor online pentru balet? Exclus! Oricât ar fi de extraordinar un spectacol prezentat online, nu se compară cu unul văzut live, când forţa de exprimare a artiştilor în timpul spectacolului este recompensată cu trăirile ce se extind în sufletul publicului transpus în povestea ce se desfăşoară în faţa sa, pe scenă.
O.M.: Sunteţi şi profesoară de balet. Cum pot fi ţinuţi aproape de această meserie copiii atraşi de fascinaţia costumelor şi frumuseţea scenei?
L.B.-T.: Copiii cred că pot fi ţinuţi aproape de această fascinantă artă doar dacă îşi doresc ei. Altminteri, nu vor reuşi să ajungă departe... este o meserie foarte grea, cu multe sacrificii, mai ales pe plan personal. De ce? Pentru că artiştii au, de regulă, ziua de luni liberă, au spectacole săptămânal şi mai ales în weekend. Ei depun efort susţinut, trebuie să se odihnească pentru a fi într-o formă fizică bună a doua zi când reiau activităţile specifice, trebuie să aibă o viaţă ordonată, grijă la siluetă, o sănătate bună şi forţa interioară de a trece, spre exemplu, peste eşecurile unei execuţii mai puţin corecte...
Odată prins în mrejele ei, nu mai poti şi sigur nu mai vrei să o laşi, atât este de fascinantă
O.M.: Ce aţi spune unui tânăr care vrea să înceapă studiul baletului în zilele noastre, cum l-aţi îndemna să aleagă această meserie?
L.B.-T.: Unui tânăr ce vrea să înceapă studiul baletului i-aş da ca sfat, în primul rând, să aleagă cu inima acest lucru. Dacă inima "îi spune" că este ceea ce-i place, s-o asculte. Altfel, nu va reuşi să răzbată pe lungul drum anevoios, plin cu multă muncă, răbdare, dureri fizice (fie de la efortul intens, fie de la vreo accidentare), dezamăgiri, numeroasele situaţii de a o lua de la capăt, forţa de a te ridica atunci când simţi că nu mai poţi să suporţi tumultul cerinţelor acestei arte. Dacă iubeşte însă ceea ce face, acceptând tacit cele de mai sus, va ajunge să guste din magia acestei arte, magie miraculoasă, iar odată prins în mrejele ei, nu mai poti şi sigur nu mai vrei să o laşi, atât este de fascinantă.
O.M.: Stăm de vorbă în anul în care Opera Naţională din Bucureşti împlineşte 100 de ani. Ce aţi ura instituţiei de care v-aţi legat deja 3 decenii de carieră pentru următorii 100 de ani?
L.B.-T.: La acest moment aniversar urez ONB cel puţin tot atâţia ani cât au trecut de când a luat viaţă în peisajul cultural românesc! La mulţi ani ONB, cu spectacole răsunătoare în timp, artişti minunaţi care să menţină strălucirea emblematică a instituţiei la cel mai înalt nivel şi mereu un public numeros şi încântat la fiecare spectacol!
Repertoriu (roluri şi dansuri)
Mercedes / Florărese - Don Quijote de Ludwig Minkus, coregrafia: Marius Petipa, Alexandr Gorski, adaptarea: Mihai Babuşka
Mercedes - Don Quijote de Ludwig Minkus, coregrafia: Marius Petipa, Alexandr Gorski, adaptarea: Vasile Marcu
Mercedes / Zâna Pădurii - Don Quijote de Ludwig Minkus, coregrafia: Marius Petipa, Alexandr Gorski, adaptarea coregrafică: Jaroslav Slavický
Regina - Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici de Cornel Trăilescu, coregrafia: Francisc Valkay
Pas de trois / Lebede mari - Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, coregrafia: Oleg Danovski, adaptare după Marius Petipa, Lev Ivanov
Regina - Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, coregrafia: Gheorghe Iancu, adaptare după Marius Petipa, Lev Ivanov
Prietene / Fata cu ofrande - Coppélia de Léo Delibes, coregrafia: Anton Romanovski, Oleg Danovski
Zâna Liliac / Carabosse - Frumoasa din pădurea adormită de Piotr Ilici Ceaikovski, coregrafia: Alexa Mezincescu
Helena - Visul unei nopţi de vară de Virgil Popescu, coregrafia: Marc Bogaerts
Prietene - Anna Karenina (muzica: Piotr Ilici Ceaikovski), coregrafia: Ioan Tugearu
Prietene - Romeo şi Julieta de Serghei Prokofiev, coregrafia: Ioan Tugearu
Zâna fondantelor - Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski, coregrafia: Alexa Mezincescu
Myrtha - Giselle de Adolphe Ch. Adam, coregrafia: Jean Coralli, Jules Perrot şi Marius Petipa, adaptarea: Mihai Babuşka
Myrtha - Giselle de Adolphe Ch. Adam, coregrafia: Jean Coralli, Jules Perrot şi Marius Petipa, adaptarea: Vasile Marcu
Gamzatti - Baiadera de Ludwig Minkus - coregrafia: Marius Petipa, adaptarea: Mihai Babuşka
Gulnara - Corsarul de Adolphe Ch. Adam - coregrafia: Vasili Medvedev, adaptare după Marius Petipa
Prietenele / Două ţigănci - Notre-Dame de Paris (colaj muzical), coregrafia: Ioan Tugearu
Henriette - Casanova (colaj muzical), coregrafia: Monica Fotescu Uţă
Sofia - Femei (colaj muzical), coregrafia: Gheorghe Iancu
Duhul focului - Manfred de Piotr Ilici Ceaikovski, coregrafia: Ioan Tugearu
Ea - Carmina Burana de Carl Orff, coregrafia: Alexa Mezincescu
Zâna - Cenuşăreasa de Serghei Prokofiev, coregrafia: Mihai Babuşka
Fuga. Marea fugă (colaj muzical), coregrafia: Ioan Tugearu
Tango Fatal - Tango (colaj muzical), coregrafia: Edward Clug
Syrinx / Licanya - Daphnis şi Chloé de Maurice Ravel, coregrafia: Gelu Barbu
Chopiniana de Frédéric Chopin, coregrafia: Mihail Fokin, adaptarea: Oleg Danovski
Pas de quatre de Cesare Pugni, coregrafia: Mihail Fokin, adaptarea: Ileana Iliescu
Paquita de Ludwig Minkus, coregrafia Marius Petipa, adaptarea: Ileana Iliescu
Anotimpurile de Antonio Vivaldi, coregrafia: Alexa Mezincescu
Falling Angels, coregrafia: Jiri Kylian
Cleopatra - Noaptea Valpurgiei din opera Faust de Charles Gounod, coregrafia: Alexa Mezincescu
Divertisment din opera Aida de Giuseppe Verdi, coregrafia: Francisc Valkay
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu