Prefaţă la Dora şi Minotaurul

 Slavenka Drakulić

Dora şi Minotaurul. Viaţa mea cu Picasso
Editura Pandora M, 2020
Traducere din limba sârbo-croată de Octavia Nedelcu
Colecţia ANANSI. World Fiction, coordinator Bogdan-Alexandru Stănescu

 Citiţi un fragment din această carte.

*****
Prefaţă

Cunoscuta fotografă şi pictoriţă suprarealistă franceză Dora Maar, sau Henriette Theodora Markovitch după numele ei real, a murit în 1997 la Paris, la nouăzeci de ani. În apartamentul său din Rue de Savoie a fost găsit, printre maldăre de hârtii, documente şi notiţe în limba franceză, un carnet cu copertă neagră, care conţinea însemnări în limba croată. Era limba tatălui ei, Joseph Markovitch (Josip Marković, n. Sisak, 1874 - d. Paris, 1973). Ea vorbea fluent croata, pe care o folosea însă rareori, exceptând conversaţiile purtate cu tatăl, spre deosebire de franceza pe care o vorbea zilnic - limba mamei, Louise Julie Voisin (n. Cognac, 1877 - d. Paris, 1942). E foarte probabil ca aceste însemnări să fi fost pentru ea extrem de preţioase, în sensul că asocia această limbă cu anumite sentimente legate, în cazul ei, de figura tatălui şi nu a mamei.

Dora Maar a fost cunoscută nu doar ca fotografă, ci şi ca muză şi amantă a lui Pablo Picasso (n. Málaga, 1881 - d. Mougins, 1973). În centrul însemnărilor ei se află, firesc, întâlnirea cu Picasso, relaţia celor două personalităţi artistice - dintre care una era extrem de dominantă -, despărţirea şi consecinţele traumatizante pentru Dora, precum şi perioada de după legătura lor atât de intensă. Deşi însemnările din carnetul negru al Dorei nu poartă niciun titlu, ni s-a părut totuşi potrivit ca această carte să fie intitulată după unul dintre cele mai cunoscute desene ale lui Picasso, Dora şi Minotaurul, din 1936. Acest desen simbolizează poate cel mai profund natura relaţiei lor.

Judecând după anumite menţiuni, cea mai mare parte din însemnările nedatate - unele inspirate de amintirile privind discuţiile cu psihanalistul ei, dr. Jacques Lacan, notate în acest jurnal cu litera A (analiză) - sunt scrise de mână, cu cerneală violet, în perioada 1958-1959. De fapt, de atunci Dora Maar s-a retras din viaţa publică şi în următoarele patru decenii, până la moarte, a trăit în solitudine. A considerat acest manuscris material pentru o viitoare autobiografie, idee la care a renunţat ulterior ori poate că nu s-a concretizat, pur şi simplu.

Carnetul în cauză - posibil să fie vorba chiar despre celebrul "carnet de însemnări din Ménerbes", de care amintesc James Taylor, Alicia Dujovne Ortiz şi alţi autori în cărţile lor despre Dora - a fost vândut în 1999, la licitaţia Ultimele amintiri ale Dorei Maar. După moartea proprietarului anonim, carnetul a ajuns în ţara de origine a tatălui Dorei. În prezent acesta se află la Rijeka, în proprietatea unui cunoscător nu doar al lucrărilor Dorei, ci şi al Dorei însăşi. Noul proprietar a contactat editorul acestei cărţi cu condiţia ca numele lui, cât şi cel al fostului proprietar, să rămână necunoscute publicului.

Chiar dacă este vorba despre un text fragmentar şi probabil nefinalizat, acest manuscris reprezintă o examinare valoroasă a personalităţilor artistice, atât a Dorei Maar, cât şi a lui Picasso, meritând cu prisosinţă să fie publicat. Îl prezentăm cu corecturile şi adnotările aferente ale redactorului.