joi, 23 mai 2019

„Să facem din prezența Marii Britanii la Bookfest 2019 o adevărată sărbătoare a creativității britanice și a excelenței în educație, precum și a prieteniei neîntrerupte cu România.” (Nigel Bellingham, directorul British Council România)

„Să facem din prezența Marii Britanii la Bookfest 2019
o adevărată sărbătoare a creativității britanice și a excelenței în educație,
precum și a prieteniei neîntrerupte cu România.”
(Nigel Bellingham, directorul British Council România)

Marea Britanie, țară invitată de onoare la Bookfest 2019: 10 autori, peste 50 de evenimente. Idei și perspective diverse, sub sloganul „Culture is GREAT”
Salonul Internațional de Carte Bookfest: 29 mai – 2 iunie 2019, Romexpo, Pavilionul B2

Marea Britanie – cel mai mare exportator de carte din lume și „piața de carte din Europa la care România e cel mai bine conectată”, potrivit lui Grigore Arsene, Președintele AER – este țara invitată de onoare a ediției din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest.
De la acceptarea acestui statut, cu un an în urmă, și până la debutul Bookfest 2019, organizatorii – British Council România, alături de Amabasada Marii Britanii în România și partenerii – au pregătit un program impresionant de evenimente, care se remarcă atât prin varietate, cât și prin relevanța și actualitatea temelor abordate.

„Este o mare bucurie să fim țară invitată de onoare la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2019 și să celebrăm alături de publicul din România puterea incontestabilă a cărților de a uni oameni și culturi diferite. Pentru Marea Britanie, participarea la Bookfest reprezintă posibilitatea de a sărbători diversitatea în literatură, de a reitera rolul culturii în dialogul dintre identități diverse, de a oferi o experiență inedită vizitatorilor noștri printr-o paletă variată de autori invitați, precum și prin organizarea a peste 50 de evenimente dedicate cărții, dezbateri, ateliere de creație, și proiecții  de film”, a declarat
Andrew Noble, Ambasadorul marii Britanii în România.

„Programul nostru de evenimente reflectă de asemenea bogăția și diversitatea culturii și educației britanice, având în centrul atenției beletristica, lecturile pentru copii, cu personaje care reprezintă și celebrează diversitatea Marii Britanii moderne, demonstrând astfel că diferențele ne îmbogățesc și dau culoare lumii noastre.
Intenția noastră este să facem din prezența Marii Britanii la Bookfest 2019 o adevărată sărbătoare a creativității britanice și a excelenței în educație, precum și a prieteniei neîntrerupte cu România. Sperăm să vă bucurați din plin de toate acestea”,
a completat
Nigel Bellingham, directorul British Council România.

Participarea Marii Britanii se va desfăşura sub motto-ul „Culture is GREAT” şi va oferi publicului român ocazia de a se întâlni cu 10 autori și 4 specialiști din sfera publishingului de carte, în cadrul a peste 50 de evenimente, adresate atât iubitorilor de literatură, cât și profesioniștilor cărții sau celor mai mici dintre cititori. La stand, cei interesați vor putea găsi o bogată ofertă de cărți în limba engleză, precum și ediții în limba română ale unor cărți cunoscute semnate de autori britanici. 

Cei șase scriitori din Marea Britanie ale căror volume au fost traduse în limba română – Sarah Perry, Clare Mackintosh, Claire North, Arabella McIntyre-Brown, Ross Wellford, Eugen Ovidiu Chirovici – vor participa la evenimente de lansare ale cărților recent traduse în limba română, realizate în parteneriat cu editurile partenere: Trei, Paladin, Corint, RAO, Nemira, Vellant și ALL.
Ceilalți autori britanici prezenți la București, ale căror cărți nu au fost încă traduse în România, vor lua parte la dezbateri pornind de la tematica scrierilor lor: „literatură și politică” (eveniment ce are ca punct de plecare romanele autoarei Mahsuda Snaith, la care participă Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii în România), „literatură și egalitate de gen” (eveniment inspirat din tematica romanelor semnate de Kirsty Logan), „rolul ilustrațiilor în succesul cărților” (dezbatere ce pornește de la volumele ilustratorului Neil Layton).

În lista evenimentelor dedicate profesioniștilor din sfera culturală sunt incluse și două dezbateri dedicate traducerilor: un eveniment amplu reunind traducători români din limba engleză, care încearcă să răspundă la o întrebare incomodă: „este chiar așa de simplu să traduci din limba engleză?”, precum și un eveniment reunind traducători de literatura română în limba engleză, care își propune să exploreze care sunt oportunitățile, precum și piedicile care stau în calea traducerii literaturii române în limba engleză.

Două mese rotunde pe teme de publishing reunesc nume importante din sfera publishingului de carte britanic și autohton – Niki Chang (The Good Agency), Lucy Beresford-Knox (Penguin Random House), Simona Kessler (Simona Kessler International Copyright Agency), Mihai Mitrică (Asociația Editorilor din România), Paul Balogh (Learn Forward). Programul include și o discuție dedicată industriilor creative, la care iau parte manageri culturali români și britanici, precum Corina Șuteu, Ada Solomon, Pauline Hadaway și Raluca Iacob.

Cele mai noi traduceri în limba română ale unor autori britanici îndrăgiți de publicul cititor din România vor fi, de asemenea, lansate la standul țării invitate de onoare: Mașinării ca mine de Ian McEwan (Polirom, traducere de Dan Croitoru) și Numărul 11 de Jonathan Coe (Polirom, traducere de Radu Paraschivescu), Sonata Gustav de Rose Tremain (Humanitas Fiction, traducere de Vali Florescu), Ministerul fericirii supreme de Arundhati Roy (Humanitas Fiction, traducere de Alexandra Coliban) și Monsieur Karenin de Vesna Goldsworthy (Humanitas Fiction, traducere de George Volceanov), Înotând spre casă de Deborah Levy (Litera, traducere de Irina Negrea), Fericire de Aminata Forna (Vellant, traducere de Mihaela Buruiană).

Paisprezece evenimente dedicate celor mai mici dintre cititori, cele mai multe dintre acestea plasate la standul Bookfest Junior, vin să întregească programul manifestărilor de la Bookfest. De la ateliere de storytelling, la ateliere de gătit, lecturi publice în prezența lui Ross Wellford, autorul britanic de cărți pentru copii prezent la Bookfest, și ateliere de ilustrație susținute de ilustratorul Neil Layton.

Oferta de carte este completată de un program de 13 filme documentare, producții britanice din ultimii cinci ani, a căror tematică o reprezintă, din nou, explorarea diversității. De asemenea, prezența Marii Britanii la Bookfest 2019 va fi completată de expoziția „Drawing Words”, un proiect care aduce laolaltă unele dintre cele mai reușite și inedite exemple de ilustrație de carte pentru copii publicate în ultimii ani în Marea Britanie.




Cea de a XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest are loc la Romexpo, în Pavilionul B2, între 29 mai și 2 iunie 2019, iar cele circa 200 de edituri prezente se pregătesc să aducă publicului cititor peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi. 

Mai multe detalii despre Salonul de Carte Bookfest, ediția 2016: www.bookfest.ro.
Mai multe detalii despre proiectul „Marea Britanie: Culture is GREAT”, pe siteul British Council România, https://www.britishcouncil.ro/bookfest 



--

HEADSOME COMMUNICATION
str. Vasile Lucaciu 27, sector 3, București
tel. 0722609478

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu