O colecţie de cuvinte ale lui Iisus descoperită recent: Evanghelia după Toma

Henri-Charles Puech
Evanghelia după Toma
Editura Herald, 2018
traducere din limba franceză de Radu Duma

Citiţi un fragment din această carte.

*****
O colecţie de cuvinte ale lui Iisus descoperită recent: Evanghelia după Toma (fragment)
Comunicare ţinută la Institut de France şi la Académie des inscriptions et Belles-Lettres în şedinţa din 14 mai 1957.

Documentul inedit pe care am onoarea să-l prezint Academiei a iscat deja multe zvonuri şi a făcut destulă vâlvă. Zvonuri neîntemeiate, în cea mai mare parte, şi agitaţie mai degrabă zgomotoasă decât bine intenţionată. Astfel, stârnite de reuniunile ţinute la Cairo, în octombrie trecut, de către noi (colegii mei din Comitetul internaţional însărcinat cu publicarea scrierilor gnostice copte descoperite lângă Nag Hammadi şi eu însumi), câteva jurnale au mers până într-acolo încât să avanseze, încrezându-se în ştirile false, deformate sau rău interpretate, că una dintre aceste scrieri - Evanghelia după Toma, despre care vom vorbi astăzi - nu era altceva decât "a cincea Evanghelie", sau că această scriere revela "fapte necunoscute" din viaţa lui Hristos, sau că părea "aproape sigur" a fi tradusă din aramaică. O grămadă de exprimări improprii şi afirmaţii eronate. A vorbi uşuratic despre "a cincea Evanghelie" nu are prea mult sens: ori se adoptă punctul de vedere al credinciosului, şi atunci nu se admit decât patru Evanghelii propriu-zise, cele ale lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan, a căror autenticitate şi autoritate au fost definite de către Biserică; ori, sub acelaşi titlu, se grupează toate lucrările de tip evanghelic, fie că acestea sunt sau nu canonice şi, în acest caz, dată fiind mulţimea şi înmulţirea Evangheliilor extracanonice, de ce s-ar acorda al cincilea rang Evangheliei după Toma, în loc să fie preferată o altă compoziţie de acelaşi gen?

Este într-adevăr destul de evident că aici avem de-a face cu un "apocrif", în dublul sens al termenului: este, pe de o parte, o scriere ezoterică, sau una ce se vrea a fi astfel, pentru că pretinde să consemneze cuvintele ascunse, tainice ale lui Iisus; este de asemenea o scriere pseudoepigrafă, fiindcă, în ciuda titlului şi a preambulului său (vizibil fictive şi unul, şi celălalt), redactarea ei nu poate urca până la apostolul "Didim Iuda Toma". Pe de altă parte, se observă că, departe de a înfăţişa aspecte necunoscute din viaţa lui Iisus, pretinsa noastră "Evanghelie" nu are un caracter istoric sau narativ. Ea nu cuprinde aproape nicio povestire, iar dacă relatează ocazional vreo faptă a lui Hristos, o face de o manieră excepţională şi complet schematic; cu excepţia câtorva rânduri de la început, Evanghelia este alcătuită aproape exclusiv dintr-o suită de cuvinte atribuite lui Iisus, care sunt puse cap la cap. Este îngăduit să se presupună că mai multe dintre aceste Cuvinte urcă până la un prototip aramaic; în orice caz, rămâne sigur că scrierea, în ansamblul său, aşa cum ne este oferită în coptă, presupune un original grec, a cărui traducere şi adaptare este ea însăşi.

Denunţând ca falsă sau excesivă zarva care s-a produs şi continuă să se producă în legătură cu această scriere, nu înseamnă că nou-descoperita Evanghelie după Toma nu ar merita să producă o mare senzaţie. Departe de aceasta. Cu cât înaintez în cercetarea acestui document (din care o parte mi-a fost încredinţată încă din 1953), fiind primul care l-a identificat, cu atât mă conving de interesul său extrem şi foarte divers. Însă o asemenea însemnătate i se va acorda din alte motive, mult mai solide şi mai legitime decât acelea care s-au etalat cu atâta inconsistenţă.

Scrierea noastră inedită este una dintre cele patruzeci şi nouă de scrieri pe care le reunesc cele treisprezece volume sau rămăşiţe de volume de papirus descoperite din întâmplare, către 1945, într-un urcior mare, în apropiere de Nag Hammadi, în Egiptul de Sus. Nu revin nici asupra circumstanţelor şi istoriei descoperirii, nici asupra descrierii şi analizei conţinutului său. N-aş face decât să repet alte două comunicări prezentate la Academie, una de către mine şi Jean Doresse, la 20 februarie 1948, cealaltă de către Doresse, la 17 iunie 1949. În plus, în anul 1950, în Coptic Studies in Honor of Walter Ewing Crum, am tratat probleme asemănătoare.

Va fi suficient să amintesc, sau să precizez, că cele treisprezece codexuri descoperite reprezintă, într-adevăr, biblioteca unei comunităţi gnostice (alcătuită în secolele III, IV sau V). Aceste codexuri conţin lucrări de provenienţă diversă (setiene, în marea lor majoritate, dar şi valentiniene sau hermetice), redactate în mai multe dialecte copte (în principal în sahidică). După ce au cunoscut o soartă diferită, cu excepţia unuia singur (Codex Jung, adăpostit provizoriu la Zurich), astăzi se regăsesc grupate la Muzeul copt din Vechiul Cairo. Acolo, la începutul toamnei trecute, cu ocazia primei reuniuni a Comitetului internaţional constituit câteva luni mai înainte în vederea asigurării publicării codexurilor, am putut - în compania colegului meu de la École des Hautes Études, dl Antoine Guillaumont şi a profesorului G. Quispel din Utrecht - să consult unele dintre ele, aflate deja în stare de conservare, şi să ajung în sfârşit la o cunoaştere completă şi directă a porţiunii din manuscris ce conţine Evanghelia lui Toma. De altfel, facsimile fotografice ale unei părţi din acest manuscris au fost furnizate, la scurtă vreme după aceea, de către dr. Pahor Labib, directorul Muzeului copt, în volumul I al lucrării sale Coptic Gnostic Papyri in the Coptic Museum at Old (Cairo, 1956).

Dacă se adoptă împărţirea ansamblului bibliotecii de la Nag Hammadi, pe care eu am propus-o în Melange Crum, Evanghelia după Toma aparţine Codexului III; este vorba de un codice în sahidică, din a doua jumătate a secolului al III-lea - sau, după alţi specialişti, din secolul al V-lea - aproape intact şi redactat cu o grijă admirabilă. Este a doua dintre cele şapte scrieri ale culegerii, unde figurează intre versiunea lungă a Apocrifului lui Ioan şi o altă evanghelie apocrifă, Evanghelia după Filip. Titlul este dat la sfârşit (pl. 99, 27-28): peuaggelion pkata thōmas.

Ce se cunoştea înainte despre această "Evanghelie"? Puţine lucruri şi foarte vagi, producătoare de confuzie. Potrivit unei tradiţii amintite în capitolele 42 şi 43 din Pistis Sophia, o lucrare gnostică păstrată de asemenea în coptă, Iisus, după Înviere, şi-ar fi încredinţat lui Toma, ca şi lui Filip sau Matei (sau, mai degrabă, cum presupune Th. Zahn, lui Matia), sarcina de a relata toate faptele sale şi a consemna cuvintele sale. Potrivit Deuteronomului XIX, 15 şi Evangheliei după Matei XVIII, 16, cei trei apostoli sau ucenici ar fi cei trei martori a căror depoziţie va fi necesară pentru stabilirea adevărului. Transformaţi, după placul gnosticilor, dacă nu în garanţi exclusivi, cel puţin în acei intermediari esenţiali ai transmiterii autentice a învăţăturii integrale şi tainice a lui Hristos, numele lor (se poate imagina) trebuiau să servească la patronarea Evangheliilor socotite fundamentale. Este remarcabil că cel puţin două dintre aceste trei Evanghelii majore (în ochii gnosticilor) - cea a lui Toma şi cea a lui Filip - se regăsesc una lângă cealaltă în Codexul III. Poate că a şaptea şi ultima scriere din aceeaşi culegere, Cartea lui Toma atletul, scrisă pentru cei Perfecţi sau Vorbele tainice spuse de către Mântuitor lui Iuda Toma şi scrise de Matei, ar putea să corespundă celei de-a treia dintre aceste Evanghelii, Evanghelia sau Tradiţiile lui Matia pe care le menţionează atât Clement din Alexandria, cat şi Hippolit. O privire aruncată rapid asupra opusculului m-a făcut totuşi să cred că această ipoteză ar trebui abandonată.

Pe de altă parte, printre apocrifele net heterodoxe denunţate puţin după 233 de către Origen, în prima din Omiliile sale la Luca, din care Eusebiu din Cesareea se inspiră în Istoria ecleziastică, şi respinse, de asemenea, către 430, de Filip din Side, figurează o Evanghelie a lui Toma sau după Toma. În fine, o serie de mărturii menţionează printre Scripturile folosite de maniheeni o Evanghelie numită de asemenea după Toma, alăturată în două rânduri Evangheliei după Filip şi uneori atribuită unuia dintre principalii ucenici ai lui Mani, numit Toma.

Despre această Evanghelie eretică şi trecută, alături de alte lucruri, de la gnostici la maniheeni, noi nu cunoşteam până acum nimic altceva în afară de existenţă şi titlu. Mai exact, în privinţa ei eram reduşi la conjecturi şi la un aparent citat inserat, către 230, de Hippolit într-una dintre notiţele ereziologice din tratatul său Elenchos (V, 7, 20). Pe de o parte, anumiţi critici înclinau să-i alăture povestirea referitoare la copilăria lui Iisus, despre care Sfântul Irineu, în Adversus haereses, I, 20,1, spune că a fost extrasă dintr-una din cărţile apocrife fabricate de gnosticii marcosieni, şi care îl aduce în scenă pe Domnul Învăţător desluşindu-i înţelesul literelor alfabetului învăţătorului ce fusese însărcinat să-l instruiască. Acest episod pare să aibă legături mai mult sau mai puţin strânse cu citatul lui Hippolit şi, regăsindu-se la cap. 14 al actualei Evanghelii a Copilăriei după Toma, filosof israelit, s-a presupus că Evanghelia gnostică a lui Toma corespundea unei versiuni timpurii, şi hotărât heterodoxă, a aceleiaşi Evanghelii a Copilăriei.

Totuşi, se poate obiecta că legenda în discuţie este deja relatată în Epistola Apostolurum (un apocrif datat în jur de 140 sau 170) la capitolul patru şi că la fel ca la Irineu, nu fusese menţionat numele lui Toma. Or, de acum înainte putem să mergem mai departe şi să excludem teoria astfel construită; aşa cum constatăm acum când avem textul integral al Evangheliei după Toma, aceasta, repet, nu relatează niciun episod din viaţa lui Iisus, neavând aşadar, în ciuda atribuirii sale aceluiaşi autor, nimic de-a face cu Paidika tou Kuriou (Copilăria Domnului) sau cu vreo "Evanghelie a Copilăriei", oricare ar fi aceea. Este o scriere apocrifă distinctă, de un gen cu totul diferit. În schimb, este mult mai greu să ne pronunţăm asupra citatului păstrat de Hippolit. Rezumând speculaţiile gnosticilor naaseeni asupra "naturii lucrurilor trecute, prezente şi viitoare" sau a "naturii preafericite, deopotrivă ascunsă şi vădită", care pentru ei este "împărăţia cerurilor, lăuntrul omului, pe care noi îl căutăm" - ereziologul scrie:

Tocmai despre această împărăţie interioară vorbesc ei (naaseenii), în Evanghelia intitulată după Toma, zicând: "Cel ce mă caută mă va găsi printre copiii de şapte ani; căci acolo, în al paisprezecelea eon, după ce am rămas ascuns, eu mă dezvălui".

Într-adevăr, nimic asemănător nu se întâlneşte în textul Evangheliei după Toma, aşa cum îl avem astăzi. Cel mult i-am putea alătura acest pasaj:

Iisus a spus: "Cel îmbătrânit de zilele sale nu se va codi să-l întrebe pe un prunc de şapte zile despre Locul Vieţii, şi el va trăi, căci mulţi dintre cei dintâi vor fi cei din urmă, şi vor deveni unul singur",

logion care se regăseşte, sub o formă şi mai diferită, în Psaltirea maniheană coptă:

Bătrânii cu părul alb sunt învăţaţi de către prunci. Cei care sunt în vârstă de şase ani îi învaţă pe cei ce trecuţi de şaizeci de ani.

Similitudinile sunt atât de îndepărtate, iar divergenţele atât de puternice, încât ar conduce aproape la negarea întregii relaţii dintre Evanghelia lui Toma folosită de naaseeni şi evanghelia noastră. Mărturisindu-mi nehotărârea, consider totuşi că nu ar trebui să se meargă până acolo. Pasajul din lucrarea naaseeană, pe care Hippolit îl rezumă sau îl parafrazează înainte de a introduce aparentul său citat, mi se pare, într-adevăr, că se raportează destul de strâns la cuvintele lui Iisus care, în scrierea de la Nag Hammadi, preced sau urmează imediat logion-ul pe care tocmai l-am tradus. Temele şi expresiile sunt şi aici, şi acolo aproape identice: căutarea unui Adevăr misterios şi sublim; Împărăţia cerească, despre care se spune că este deopotrivă înăuntru şi în afara noastră; se afirmă că nu este nimic ascuns ce nu va fi dezvăluit. Aş înclina să cred că, în ambele cazuri, este vorba despre aceeaşi Evanghelie după Toma, doar că naaseenii citeau pe alocuri o versiune remaniată. De asemenea, este posibil ca sentinţa păstrată în Elenchos să nu reproducă întocmai un pasaj din această versiune particulară, ci a fost foarte liber citată şi modificată de autorul lucrării ce a servit drept sursă lui Hippolit.

Astăzi este evident că Evanghelia lui Toma, a cărei prezenţă este semnalată de cei din vechime printre Scripturile maniheene, este una şi aceeaşi cu scrierea noastră inedită. In urma unei cercetări personale, am putut constata şi verifica că un mare număr de texte maniheene dezgropate, fie în Asia centrală, fie la Fayūm, citează Cuvintele lui Iisus care se regăsesc cu exactitate, sau cu anumite variante, în culegerea de la Nag Hammadi. Nu avem decât să confruntăm începutul din Epistula Fundamenti a lui Mani cu prologul Evangheliei după Toma, aşa cum ne este restituită, pentru a ne convinge că fondatorul maniheismului cunoştea o scriere identică cu a noastră, din care se inspira din când în când.

Aşadar, ce este în sine această Evanghelie a lui Toma care a rămas atât de multă vreme enigmatică şi al cărei text integral a ajuns în cele din urmă în mâinile noastre? La drept vorbind, nu este chiar o "Evanghelie" sau o compoziţie în genul obişnuit al Evangheliilor canonice, apocrife sau gnostice; nu e decât o culegere de 114 logia, cea mai vastă colecţie de "Spuse ale lui Iisus" sau Cuvinte atribuite lui Iisus ce ne-a fost transmisă vreodată. Un scurt preambul de patru rânduri şi jumătate, şi care conţine deja un prim logion; urmează apoi o succesiune de sentinţe sau de propoziţii independente unele de altele, juxtapuse mecanic în afara oricărui cadru narativ sau sistematic şi, în marea lor parte, introduse de fiecare dată prin formula stereotipă: "Iisus a spus", pedje is, sau "El a spus", pedjaf - iată ce este, de la un capăt la celălalt, scrierea noastră. Un agregat mai mult sau mai puţin artificial de elemente distincte şi precedat de un exordiu ce părea el însuşi artificial şi, după toate probabilităţile, adăugat ulterior. Acest prolog sună în felul următor (pl. 80, 10-14):

Iată cuvintele tainice pe care Iisus cel Viu le-a rostit şi pe care Didim Iuda Toma le-a aşternut în scris. Şi El a spus: "Cel ce va desluşi tâlcul acestor cuvinte nu va gusta moartea."