joi, 14 decembrie 2017

Top 10 cărți pe care să nu le ratezi până la sfârșitul anului

Autor: Oana Portase 12 Dec 2017 - 20:10
Top 10 cărți pe care să nu le ratezi până la sfârșitul anului


Toamna a fost bogată în lansări de cărți așteptate chiar și ani de zile de cititori. Romanele care prezintă controverse la nivel înalt domină topurile preferințelor, în timp ce la capitolul non-ficțiune cărțile de dezvoltare personală sunt la mare căutare. Finalul de an vine cu reduceri importante în librării.
Origini – Dan Brown
Cel mai așteptat roman al anului, “Origini”, de Dan Brown, a apărut în această toamnă în librăriile din România. Scriitorul a devenit faimos pe plan mondial după apariția romanului “Codul lui Da Vinci”, care l-a transformat într-un star internațional. Brown a vândut peste 200 de milioane de volume, iar cărțile sale au fost traduse în 56 de țări. “Codul lui Da Vinci” este una dintre cele mai bine vândute cărți din toate timpurile. Succesul lui Dan Brown a continuat cu fiecare carte în care profesorul Robert Langdon dezleagă noi mistere care zguduie din temelii convingerile umanității. Și în “Origini”, Dan Brown ridică noi semne de întrebare asupra divinității despre care spune că este în pragul dispariției. Mesajul principal al autorului este că Dumnezeu va fi înlocuit de o conștiință colectivă cu ajutorul inteligenței artificiale. Teoriile sale au dus la multe controverse, Vaticanul cerând în trecut boicotarea cărților sale. În “Origini”, profesorul Robert Langdon porneşte din nou într-o cursă contracronometru marcată de simboluri enigmatice. Profesorul identifică, în cele din urmă, şocanta descoperire a unui inventator care a fost asasinat. Adevărul descoperit de Langdon va șoca o lume întreagă.
Testamentul lui Abraham – Igor Bergler
„Testamentul lui Abraham” a primit titlul de “Cea mai râvnită carte a Târgului” anul acesta la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus. Igor Bergler este printre cei mai de succes autori români de după Revoluție după ce cartea sa de debut, “Biblia pierdută”, a bătut record după record, fiind vândute peste 100.000 de exemplare și tradusă în 11 țări. Bergler a revenit cu un nou roman plin de conspirații și mistere care, potrivit autorului, se vinde o bucată pe minut dacă aproximăm timpul în care sunt deschise librăriile și magazinele. “Testamentului lui Abraham” are toate șansele să bată recordul înregistrat de “Biblia pierdută”. Un scandal cu prostituate la summitul Americilor de la Cartagena, un atentat la viața președintelui Statelor Unite, o bibliotecă dispărută de 2000 de ani, o organizație secretă, o lungă istorie de papi mincinoși sunt doar câteva dintre piesele de puzzle care construiesc ingenios romanul “Testamentul lui Abraham.”
Coloana de foc – Ken Follett
Faimosul scriitor de romane istorice, Ken Follett, ne poartă din nou printre aventurile locuitorilor din Kingsbridge. “Coloana de foc” este al treilea volum care completează trilogia Kingsbridge, dar nu ultimul după cum promitea autorul. De data aceasta, acțiunea se învârte în jurul reginei Elisabeta I a Angliei și a conspirațiilor de la palat. Elisabeta a pus bazele primului serviciu secret din Anglia, iar spionii ei curajoși au reușit să deturneze orice tentativă de asasinat. Acțiunea se întinde până în Franța, Spania și Olanda, într-o perioadă în care comerțul înflorea în Europa. În tot acest timp, lupta dintre catolici și protestanți ruina destine și destrăma familii sau povești de dragoste. Ken Follett a scris 31 de cărţi, vândute în peste 160 de milioane de exemplare, în peste 80 de ţări şi traduse în 33 de limbi.
O dorință de Crăciun – Lori Evert
Micuța Anja are o singură dorință: să devină ajutorul lui Moș Crăciun. Fetița curajoasă și cu un suflet curat pornește în cea mai importantă aventură a vieții ei. Pe drum întâmpină obstacole dar și un ajutor neașteptat. Toate ființele pe care Anja le întâlnește vor să o ajute pe fetiță, de la blândul urs polar, la calul cel puternic și strălucitoarea pasăre cardinal. “O dorință de Crăciun” este o carte pentru cei mici, dar și pentru cei mari care vor să retrăiască magia Crăciunului. Partea frumoasă a acestei povești este că Anja este adevărată. Fetița este fiica cuplului Per Breiehagen şi Lori Evert, cei care au creat această poveste minunată de Crăciun și au ilustrat-o cu fotografii ale micuței Anja.
Stăpânul umbrelor – Cassandra Ledge
Printre preferințele adolescenților se numără “Stăpânul umbrelor” de Cassandra Ledge, al doilea volum din seria Artificii întunecate. Un fantasy plin de aventuri și mistere, presărat cu o poveste de dragoste puternică. Emma află că dragostea ei pentru Julian Balackthorn este interzisă și chiar distructivă dacă merge până la capăt. Singura variantă este să plece cât mai departe de el, dar nu poate face asta știind că familia Blackthorn este acum amenințată din toate părțile. Cartea Neagră a Morții ar putea fi soluția salvatoare, dar nu este ușor de găsit. Emma face o înțelegere cu Regina Elfilor Luminii și pleacă într-o călătorie periculoasă alături de Julian și prietenii lor cei mai buni. O nouă amenințare iese în calea tinerilor sub forma Stăpânului Umbrelor.
Problema celor trei corpuri – Liu Cixin
La capitolul SF, “Problema celor trei corpuri” este printre cele mai căutate cărți la sfârșit de an. Romanul a primit prestigiosul premiu Hugo în 2015 și deja face valuri în România. Barack Obama spunea despre autor că are “O imaginație incredibilă, cu adevărat interesantă”. La finalul Revoluției Culturale din China, un proiect militar trimite semnale în spațiu pentru a stabili contactul cu civilizații extraterestre. O civilizație primește semnalul și plănuiește să invadeze Pământul. Doar că oamenii se împart în două tabere: cei care vor ca ființele superioare să preia lumea coruptă și cei gata să lupte pentru a opri invazia. Personajele principale sunt Wenjie, fiica unui fizician ucis în timpul Revoluției pentru ideile lui reacționare despre relativitate, și Miao, un nano-tehnician. Miao își petrece tot timpul în realitatea virtuală numita Trei Corpuri, un joc care începe să semene cu un cult.
Un bărbat pe nume Ove – Fredrick Backman
Despre “Un bărbat pe nume Ove” cei de la San Francisco Chronicle au spus simplu: “Cartea perfectă”. Romanul a cucerit o lume întreagă prin modul înduioșător, ironic și plin de tandrețe prin care atinge teme delicate precum pierderea, bătrânețea, toleranța, prietenia și speranța. Ove este cel mai morocănos pensionar din lume. Ursuz, urâcios, strict și plin de prejudecăți. Se crede înconjurat de idioți și îi judecă pe cei din jur după mașinile pe care le conduc. S-a proclamat regele cartierului și se asigură în fiecare dimineață că totul e în ordine. Doar că lumea lui va fi răsturnată după ce în casa de lângă el se mută o iraniacă gravidă, soțul ei cam tolomac și cele două fetițe ale lor. Treptat, viața pensionarului se va schimba într-un mod neașteptat. O să râdeți și să plângeți, spun criticii despre “Un bărbat pe nume Ove”.
Fiica ascunsă – Elena Ferrante
Elena Ferrante este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârșită care are o intuiție artistică ieșită din comun. A devenit faimoasă după Tetralogia Napolitană fiind denumită “Febra Ferrante”. În “Fiica ascunsă”, Ferrante ne prezintă o meditație profundă asupra condiției de femeie și de mamă. Leda este o profesoară de literatură engleză divorțată de ani buni. Profesoara rămâne singură după multă vreme după ce fiicele sale pleacă în Canada la tatăl lor. Leda era convinsă că se va simți singură și inutilă, dar descoperă în schimb o libertate la care nu îndrăznise să viseze. Femeia pleacă în vacanță într-un frumos sătuc italian unde întâlnește o familie gălăgioasă și plină de viață. Treptat povestea unei femei care se redescoperă pe sine devine povestea unei confruntări nemiloase cu trecutul.
Cum să fii o mamă “leneșă” – Anna Bîkova
La capitolul parenting, Anna Bîkova a făcut senzație în lumea întreagă cu tehnicile ei de negocierie și comunicare cu copiii. Anna Bîkova este de profesie psiholog și pedagog și a scris mai multe cărți care îi ajută pe părinți să ofere o educație armonioasă copiilor. Tehnicile ei au împărțit părinții și specialiștii în mai multe tabere, însă cu siguranță are niște sfaturi prețioase. Din această carte veți afla cum să învățați copilul să doarmă în pătuțul lui, să-și strângă jucăriile și să se îmbrace, când trebuie să-l ajutați pe copil și când e mai bine să vă abțineți să faceți asta, cum să lăsați deoparte rolul de mamă perfecționistă și să deveniți o mamă „leneșă”, de ce este periculoasă protecția excesivă și cum s-o evitați și cum să-l faceți pe copil să creadă în forțele proprii.
Cum să te bucuri de viață și de slujbă – Dale Carnegie
Dale Carnegie este printrei cei mai cunoscuți autori când vine vorba despre cărți de dezvoltare personală. În volumul “Cum să te bucuri de viață și de slujbă” aflăm că fericirea nu depinde de factori exteriori, ci este determinată de atitudinea noastră mentală. Pare un clișeu, dar autorul ne explică pas cu pas cum putem depăși barierele minții. Ne plângem mereu că suntem obosiți din cauza muncii, dar Carnegie este de părere că teama, frustrarea și resentimentele cauzează această oboseală permanentă de care ne plângem. „Nu-i vorba de ceea ce aveţi, cine sunteţi, unde vă aflaţi sau ce vă face fericiţi ori nefericiţi; contează ce credeţi despre toate acestea.“, notează autorul.
Ca un mic bonus, puteți trece pe listă și cărțile de bucate. În topul căutărilor se află “Jamila Cuisine. Cele mai iubite rețete. Vol 2” de Geanina Staicu-Avram, cel mai mare vlogger culinar din România. Mai puteți opta pentru “Supereroii din farfurie” de Anca Lungu, o carte de rețete pentru copii cu ilustraţii de Annabella Orosz și sfaturi pentru părinți de Alina-Nicoleta Balațchi. Rețetele pot fi gătite împreună cu cei mici şi o să învățați cum puteţi să-i implicaţi în procesul gătitului în funcție de vârstă. Când vine vorba de mâncăruri pentru copii foarte mici, de la 6 luni în sus, atunci cartea “Top 100 piureuri pentru bebeluși” de Annabel Karmel este potrivită pentru voi.

Cărțile anului 2017 cu până la 60% reducere! 📚 (livrare în ianuarie)



header






luni, 11 decembrie 2017

Germana pentru copii. Cel mai simplu mod de invatare


11 - December - 2017

Varsta Reala
Mesajul nostru a ajuns in SPAM? In acest caz, s-ar putea ca linkurile sa nu functioneze.
Tot ce trebuie sa faceti este sa bifati mesajul din lista de mesaje din SPAM, iar apoi sa apasati butonul NOT SPAM.
Mesajul va putea fi regasit in Inbox, unde linkurile functioneaza.
 
Stimate parinte

Daca te-ai gandit ca acum e momentul si iti doresti:
  • sa introduci limba germana in vorbirea juniorului tau
  • sa faci acest lucru intr-un mod placut si distractiv
  • sa aveti rezultate imediate...
iti stau acum la dispozitie 257 cartonase distractive in limba germana – un suport excelent pentru startul copilului tau in practicarea limbii germane.
Aceste cartonase prezinta imagini ale unor cuvinte ce stau la baza vocabularului in orice limba:
 litere cifre animale pasari legume fructe obiecte de vestimentatie zilele saptamanii lunile anului etc.
btn8.png
In joaca, prin repetite, copilul reuseste sa acumuuleze cu usurinta diverse notiuni.
Poate:
recunoaste si numi imagini
separa din multimea cartonoselor doar pe ceele care reprezinta o anumita categorie (animale domestice, de exemplu) facand precizari asupra denumirilor lor
construi propozitii simple utilizand cartonasele.

Ajuta-ti copilul sa invete jucadu-se! Ajuta-ti copilul sa memoreze! Ajuta-ti copilu sa repete si sa fixeze notiunile capatate! Vei fi uimit cat de rapid invata sa se exprime in germana! Detalii aici »

Comanda acum cele 257 cartonase distractive in limba germana – suportul de succes in invatarea limbii folosit de educatori, parinti si bunici! Profita de flexibilitatea si capacitatea de a invata ale copilului la aceste varste fragede (4-7 ani!) cand absoarbe orice notiune ca un burete! Acum este momentul pentru un start rapid, placut, dar eficient in deprinderea primelor notiuni de limba germana!
btn24.png
Mai mult decat simplu!

Ana Rusu
Coordonator divizie Editoriala
Educatie si invatamant
Rentrop&Straton
PS. Metoda cartonaselor continand ilustratii distractive ale unor cuvinte uzuale are 97% sanse de reusita la copii!
 




Vrei publicitate pe site sau newsletter? Scrie-ne la mariat@fokusad.ro (Ana-Maria Tudor - Media Coordinator).
Tipuri de publicitate disponibile: bannere, advertoriale, anunturi text, insert banner, newsletter dedicat, proiecte speciale.


Daca nu doriti sa mai primiti comunicarile noastre, click aici pentru dezabonare

Expeditor: Rentrop&Straton, Bdul. Natiunile Unite nr. 4, Bucuresti, Romania
Tel: 004-021.209.45.12, Fax: 004-021.317.25.86

CARTE NOUA la LiterNet.ro * Viata si intamplarile din jurul podului de la Blejoi

Vizualizati mesajul in browser | Adaugati cartiliternet@email.liternet.ro in lista de adrese Instructiuni aici

LiterNet.ro
EdituraAgendaAtelierDestinatiiGaleria
Carti LiterNet.ro

Dragi prieteni,

Portalul cultural LiterNet (http://www.liternet.ro) are placerea sa va anunte aparitia unei noi e-carti editate de LiterNet:
Fotografie & Arte plastice
Viata si intamplarile din jurul podului de la Blejoi
Andrei Baciu


Intra pe pagina editurii pentru a descarca volumul

Argument:

Un pod. O bicicleta. Un om.
Un pod. O bicicleta. Un om. O pasare.
Un om. O multime de pasari. O raspantie
.

Nu, podul n-a disparut nicaieri. Esti chiar pe el. Daca nu cumva chiar tu esti podul cu picioare de piatra, condamnat de arhitectul care te-a proiectat si constructorii care te-au inaltat sa stai aici nemiscat, urmarind oamenii cum calatoresc dintr-un capat al vietii in celalalt, iar apoi chiar mai departe, intr-un univers unde rostul materiei se pierde si tot ce ramane sunt lumina si intunericul.

Lumina si intuneric.
Intuneric si lumina.
Atat!


Intr-un dialog cu Brooks Jensen, care a publicat in prestigioasa revista LensWork o parte dintre fotografiile din seria Viata si intamplarile din jurul podului de la Blejoi, Andrei Baciu ii marturisea acestuia ca - lucru teribil pentru cineva care a studiat si preda literatura - si-a pierdut increderea in puterea cuvintelor de a comunica, din cauza celor care le irosesc folosindu-le in exces si fara rost.
Fotografiile, in schimb, adauga Andrei, vorbesc fara sa aiba nevoie de cuvinte. Tacerea lor spune mai mult decat un intreg roman si-i lasa privitorului libertatea de a scrie singur povestea. O poveste fara inceput si fara sfarsit, pentru ca nimeni nu poate spune unde incepe si unde se termina o fotografie.
Iar asta e exact ce ne invita sa facem fiecare dintre fotografiile acestui proiect, sa calatorim cu imaginatia dincolo de marginile lor pentru a intelege ca nu exista alte limite decat cele impuse de noi si ca orice obstacol am intalni in cale, daca deschidem ochii sufletului, vom vedea negresit podul pe care trebuie sa-l traversam pentru a merge mai departe.

Eu merg.
Tu mergi.
Ea, el
...

Viata merge mai departe, podul ramane pe loc. Dar unul fara altul n-ar putea trai, asa cum lumina n-ar fi lumina fara intuneric, iar el fara de ea nu ar putea fi. Fara el, fara pod, drumurile, oricat de lungi si prin oricate locuri minunate te-ar purta, n-ar fi complete, caci drumurile care conteaza in vietile noastre sunt cele care ne duc pana la urma acolo de unde am plecat. Iar daca va intrebati care mai e atunci rostul drumului, cititi povestea pietrei care se transforma-n Altceva si apoi din nou in piatra, spusa in putine cuvinte si multe imagini de Andrei Baciu. Veti intelege astfel rostul drumurilor si al oamenilor, al pasarilor si al cailor, al vietii si al intamplarilor din jurul podului fiecaruia dintre voi!
(Claudius Dociu)
DESPRE EDITURA LITERNET

Editura LiterNet (http://editura.liternet.ro) este cea mai longeviva Editura online (si singura exclusiv online) din Romania publicind in cei peste 16 ani de activitate peste 338 volume ale unor autori romani, maghiari, germani, francezi, catalani, americani si rusi in prezentari grafice de exceptie. In acest moment volumele LiterNet au atins 1.780.900 exemplare descarcate. Volumele LiterNet sint disponibile gratuit atit cititorilor din tara cit si celor din strainatate.

Cartile aparute la editura LiterNet pot fi descarcate gratuit in format Acrobat Reader (pdf) de pe situl LiterNet, de la adresa http://editura.liternet.ro
ALTE INFORMATII

Despre acest newsletter

Carti LiterNet.ro
http://www.LiterNet.ro
office@liternet.ro

Newslettere LiterNet.ro

Carti LiterNet.ro Program cultural Revista LiterNet.ro

Alte linkuri LiterNet.ro

Cititi-ne pe Facebook Urmati-ne pe Twitter Feed RSS gratuit
© 2017 Asociatia LiterNet®. Toate drepturile rezervate.