Aşa de mult timp să stai departe de public ca artist este ca şi cum îţi plânge inima continuu...

 Ovidiu Miculescu: V-aţi gândit vreodată că prin aceste trei decenii faceţi parte din istoria Operei bucureştene?
Vlad Toader: Să fac parte din istoria Operei bucureştene? Nu m-am gândit niciodată din această perspectivă însă, trebuind să răspund, realizez că puse în calcul zi cu zi, stagiune cu stagiune, au însumat până acum chiar 30 de ani în această instituţie! Statistic vorbind, chiar fac parte dintre angajaţii longevivi. Iar istoric vorbind, pentru că această instituţie este una de cultură, sper ca activitatea mea artistică pe această scenă să "lase urme" în istoria atât de măreaţă a Operei, pe care o iubesc de când i-am călcat pragul prima dată: Opera Naţională din Bucureşti a fost motivul pentru care nu am căutat alte scene, naţionale sau internaţionale. A fost ca "dragostea la prima vedere", la care, nici după atâţia ani, nu am renunţat!
 

 

O.M.: Oricine a văzut Lacul lebedelor la ONB îşi aminteşte "Bufonul" lui Vlad Toader. Ce importanţă a avut acest rol pentru dvs?
V.T.: Rolul bufonului este unul dintre cele mai longevive din cariera mea. Am debutat în el în 1995, iar ultimul spectacol în acest rol a fost în 2015. L-am dansat în două versiuni, una a coregrafului Oleg Danovski, cealaltă a coregrafului Gheorghe Iancu. Au fost ani când ajunsesem să-l dansez doar eu. În ambele montări, rolul este de o mare dificultate tehnică, care trebuia "îmbrăcată" în haina personajului jovial, încântător de la curtea prinţului, ce amuza persoanele prezente la bal ("Bufonul", în versiunea maestrului Oleg Danovski sau "Beno", în versiunea dlui Gheorghe Iancu). Două tipare diferite, pe o structură coregrafică de mare virtuozitate, greu de executat, dar minunate în trăiri. L-am iubit enorm pe "Bufon" sau pe "Beno". Si acum, imediat ce aud primele acorduri de început ale intrării în scenă, îmi tresare inima de emoţie! Sunt prea mulţi ani în care l-am dansat cu pasiune, exuberanţă, fericire. Mă simt foarte ataşat de rol! Fiind o partitură cu multe elemente tehnice, dificile, reuşita dansării lui printr-o execuţie cât mai corectă, a aplauzelor dintre variaţii sau de la sfârşitul spectacolului, m-au ajutat, spectacol cu spectacol, să mă dezvolt la nivel tehnic, să dezvolt personajul la nivel interpretativ, să-l aduc în faţa publicului cât mai aproape de sufletul său, să-l îndrăgească, aşa cum a fost creat în viziunea coregrafilor.

  
 

O.M.: Revenind către începuturi, cum aţi ajuns să faceţi balet?
V.T.: O situaţie banală, când am citit ziarul mamei, în vacanţa de vară, la 10 ani, a făcut să citesc, printre altele, un anunţ despre un examen de admitere la Liceul de coregrafie. Anunţul mi-a atras atenţia şi i-am spus mamei, dintr-o dată, că vreau acolo. Cumva, mă gândeam că era ceva cunoscut... făceam gimnastică deja de 4 ani. La acei ani, baletul mi se părea ceva similar... la gimnastică făceam piruete la sol şi sărituri sau răsuciri în aer. Ajuns la examen, am dat proba de aptitudini (ceva cunoscut deja, ca la gimnastică), apoi proba de ritmică (la gimnastică făceam dansuri sau elemente pe muzică), dacă aveam "ureche muzicală". Răspunsul că am fost acceptat a venit la puţin timp şi am petrecut "abecedarul baletului" sub îndrumarea răbdătoare a minunaţilor profesori pe care i-am avut din clasa a IV-a până în clasa a XII-a.

 

 
O.M.: Cine au fost personalităţile care v-au influenţat în şcoală şi respectiv după aceea, când aţi ajuns pe scena Operei din Bucureşti?
V.T.: Primii ani de balet, în şcoală, i-am făcut sub îndrumarea doamnei Elena Rădulescu, apoi cu Diana Mateescu, Anca Mândrescu, Constantin Marinescu, la care se adaugă profesorii de dans modern, Sergiu Anghel, Adina Cezar, Liliana Iorgulescu. Intrat în Operă, în urma unui examen de angajare, am fost "şlefuit" cu măiestrie şi profesionalism de Raul Erceanu, Adrian Caracaş, Gheorghe Angheluş, Gabriel Opincaru, Florin Mateescu, Mihai Babuska, Petruţa Almosnino, Tiberiu Almosnino... Tuturor le mulţumesc pentru munca lor, purtându-i cu un mare respect în inimă.
 

 

O.M.: Care au fost partenerii şi partenerele de scenă cu care aţi colaborat cel mai mult la Opera din Bucureşti sau coregrafii cei mai importanţi.
V.T.: De-a lungul carierei, am avut spectacole în care am dansat pe scenă singur sau cu partenere, pe care le-am tot schimbat, aşa că nu am ajuns să dansez doar cu una în principal. Am multe amintiri de suflet legate de multe dintre ele, pornind de la emoţia pe care o simţeam amândoi înainte de a intra împreună pe scenă, suportul, atenţia pe care le-am oferit-o în timp ce dansam pentru a ieşi un duet, un pas de deux cât mai frumos şi bucuria de la sfârşitul spectacolului că am reuşit împreună să facem un spectacol de neuitat, cel puţin pentru noi, cei care ne implicam până la dăruirea aproape totală în faţa publicului.
Începând cu 1991, fiecare coregraf ce a montat pe scena Operei şi cu care am colaborat a fost pentru mine o sursă de inspiraţie şi dezvoltare artistică, mi-a dat uneori răspunsurile căutate la întrebările specifice unui artist: unde?, de ce? cum?... Astfel, printre minunaţii coregrafi care au realizat spectacole de neuitat pe scena Operei, creaţii în care am dansat, pentru care am un deosebit respect şi în faţa cărora fac un adânc reverence sunt Valery Koftun, Alexa Mezincescu, Ioan Tugearu, Gheorghe Iancu, Francisc Valkay, Gelu Barbu, Carlos Villan, Stanislav Feco,Vasily Medvedev, Mihai Babuska.
 

 

O.M.: În perioada 2001-2003, aţi fost şi solist al Operei din Macedonia. Ce a însemnat această colaborare?
V.T.: Perioada petrecută în Opera din Macedonia a fost extrem de valoroasă, reuşind să acumulez experienţă în plus de la maeştrii noi cu care am lucrat acolo, cu o altă tehnică în pregătirea rolurilor, ce venea în completarea celei cu care eram obişnuit aici. Deşi m-am bucurat ca artist de toata atenţia, aprecierea, bucuria şi aplauzele spectatorilor de acolo, abia am aşteptat să revin acasă, la ONB. Asta, poate pentru că fiecare îşi are locul undeva. Cred şi sunt convins că al meu a fost AICI!
 

  

O.M.: Faţă în faţă Albert din Giselle şi Bufonul din Lacul lebedelor...
V.T.: Albert şi Bufonul... Două roluri mari, însă foarte diferite ca abordare artistică. Albert este, pentru mine unul dintre rolurile "de elită", de o mare profunzime sufletească, pe lângă partitura tehnică. Cred că este ceva mai uşor, la nivel emoţional, să interpretezi un rol ce ar trebui să redea bucuria (având experienţa îndelungată cu Bufonul), faţă de a interpreta şi a reuşi ca prin aceasta să tulburi, să sensibilizezi sufletul publicului, cu unul dintre cele mai înălţătoare sentimente umane: IUBIREA (în cazul lui Albert). Ţinând cont de complexitatea rolului, de greutatea, nu doar tehnică, ci şi de profunzimea artistică, Albert, pentru mine este vârful piramidei artistice. Albert, deşi un rol complex pus în faţă cu vioiciunea Bufonului, au fost mari provocări la debut, însă o mare fericire cu fiecare spectacol dansat.

 

 
O.M.: Se vede altfel scena din perspectiva coregrafului şi din cea a balerinului?
V.T.: Deşi este atât de cunoscută după atâţia ani, scena văzută din altă perspectivă este interesantă, are şi ea necunoscutele ei. Este extrem de greu să transpui ideile tale în realitatea unor artişti care ar trebui să-ţi interpreteze creaţia. Am încercat, este covârşitor, eşti pus în faţa unor drumuri pe care tu le alegi pentru a ajunge la capătul la care se află lumina creaţiei.
 

 

O.M.: Balerinii au întrerupt legătură cu publicul ca efect al pandemiei...
V.T.: Aşa de mult timp să stai departe de public ca artist este ca şi cum îţi plânge inima continuu... Greu de exprimat în cuvinte... Mai mult de un an... Când ne întoarcem din concediu ne este tare greu să ne revenim la forma fizică din timpul stagiunii, tonusul muscular, întrucât în concediu întregul organism se relaxează, darămite după atâta timp... Oricât încerci să te antrenezi acasă, nu se compară cu studiul, repetiţiile din sală şi cu spectacolele de pe scenă. A fost o perioadă extrem de grea pentru toţi, peste care s-a trecut cu multă răbdare, atenţie maximă la antrenamente, apoi la spectacole.

O.M.: Un viitor online al artelor spectacolului?
V.T.: Categoric NU!!! Un spectacol live este simţit prin toţi porii de către public, este ca un flux de emoţii ce se transferă de la artist către spectatori şi de la spectatori către el, dându-i forţa interioară de a se autodepăşi cu fiecare clipă ce trece pe scenă. Poate că transmiterea unor spectacole on line ar fi potrivită câteodată, spre exemplu în vacanţa dintre stagiuni, fiind uşor de accesat de către doritori sau de un public ce nu a reuşit să vadă vreun spectacol dorit.

 

 
O.M.: Ce aţi spune unui tânăr care vrea să înceapă studiul baletului în zilele noastre, cum l-aţi îndemna să aleagă această meserie?
V.T.: În esenţă, că este foarte grea această artă, dar cu răbdare, dăruire, acceptarea sacrificiilor, iubirea pentru balet să fie principală, să fie convins că asta şi doar asta îşi doreşte să facă în viaţă, altfel nu se va putea bucura de satisfacţiile pe care ţi le oferă măreţia acestei arte.

Repertoriu (roluri şi dansuri):
Lacul lebedelor de P.I. Ceaikovski - Beno, Bufonul
Giselle de A. Adam - Albert, Hans, Pas de deux (act I)
Coppelia de L. Delibes - Franz, Prieteni
Don Quijote de L. Minkus - Basil, Espado şi Vagabondul
Romeo şi Julieta de S. Prokofiev - Mercutio, Benvolio
Baiadera de L. Minkus - Solor, Idolul de bronz, Fachirul
Anna Karenina de P.I. Ceaikovski - Ofiţer; Acarul
Paquita de L. Minkus - Pas de trois
Spărgătorul de nuci de P.I. Ceaikovski - Prinţul
Armonii trecute de M. Marois şi J. B. Lully în coregrafia lui Laurenţiu Guinea
Cenuşăreasa de S. Prokofiev - Prinţul, Miniştri
Îmblânzirea scorpiei (colaj muzical) - Hortensio
La fille mal gardee de F. Herold şi J. Lanchbery în coregrafia Alexei Mezincescu -Colas, Alain, Patru prieteni
Daphnis şi Chloe de C. Debussy în coregrafia lui Gelu Barbu
Taharaste (colaj muzical) în coregrafia lui Gelu Barbu
Stampe Japoneze (colaj muzical)
Anotimpurile de A. Vivaldi - Toamna, Vara
Manfred de P.I. Ceaikovski
Serenadă de P.I. Ceaikovski în coregrafia lui I. Tugearu
Seară de valsuri vieneze în coregrafia lui I. Tugearu
Peer Gynt (colaj muzical) - Logodnicul
Corsarul de A. Adam - Ali, Lankedem
Carmina burana de Carl Orff - Beţivul
Frumoasa din pădurea adormită de P.I. Ceaikovski - Desire, Carabos, Pasărea albastră
Cocoşatul de la Notre-Dame (colaj muzical) - Judecătorul, Prietenii
Albă ca zăpada - Prinţul
La Fille mal gardée de F. Herold şi J. Lanchbery în coregrafia lui Johan Kobborg - Alain
La Silphyde de Herman Severin Lovenskiold - Gurn
Armonii Trecute - coregrafia Laurenţiu Guinea
Chopiniana - coregrafia Alexa Mezincescu
Baletul Carmen - Zuniga
La Piaţă
Amor Brujo - Coregrafia Carlos Villan
Indiile galante (ONRI) în coregrafia lui Andrei Şerban
La Fille mal gardée (ONRI) de F.Herold şi J. Lanchbery - Colas
Romeo şi Julieta (ONRI) de S. Prokofiev - Mercutio
Don Quijote (ONRI) de L. Minkus - Basil